# Piața Romană Adresă: Piata Romana, Sector 1, Cartierul Dorobanți, București An construcție: 1900 Tip ansamblu: Piețe Stil arhitectural: fǎrǎ Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Piața Romană din București — nod urban central, la intersecția Bulevardelor Lascăr Catargiu, Gheorghe Magheru și Dacia — adăpostește un ansamblu excepțional de monumente de arhitectură art nouveau, neoromânesc și neoclasic, incluzând Palatul ASE (arhitecții Grigore Cerchez și Edmond van Saanen Algi), Casa Nicolae Petrașcu (arhitect Ion Mincu) și Casa Sabba Ștefănescu (arhitect Oscar Maugsch). ## Articol Piața Romană Actuala stradă Mihai Eminescu, aflată în vecinătatea imediată a pieței, se numea în trecut strada Romană, iar piața și-a preluat denumirea de la această arteră. Schimbarea numelui străzii s-a produs în contextul politicii de comemorare a scriitorului național, în timp ce piața a păstrat apelativul mai vechi, care consemnează astfel o stare toponimică anterioară secolului al XX-lea. Această origine indirectă a numelui face ca Piața Romană să fie, din punct de vedere nominal, un document al stratificării urbane a Bucureștiului. Existența unui spațiu organizat în zona actualei piețe este atestată cartografic cel puțin din secolul al XVI-lea. Hărțile vechi ale Bucureștiului indică prezența unei configurații de drum și intersecție în acest punct, anterior oricărui edificiu major. Zona nu a constituit, în epocile timpurii, un centru de gravitație urban propriu-zis, ci mai degrabă un nod de circulație pe traseele ce duceau spre nordul orașului. Urbanizarea efectivă a spațiului și transformarea lui într-o piață recunoscută ca atare s-a produs abia la începutul secolului al XX-lea, odată cu ridicarea primelor clădiri monumentale și cu regularizarea arterelor principale. De la Piața Lascăr Catargiu la Piața Romană În perioada de la sfârșitul anilor 1930 și la începutul anilor 1940, piața purta oficial denumirea de Piața Lascăr Catargiu, în cinstea omului politic conservator care a condus guvernul Principatelor Române după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și înainte de venirea pe tron a lui Carol I. În centrul pieței se afla un monument al lui Lascăr Catargiu, care conferea spațiului o identitate politică explicită, în tradiția pieței-memorial. Monumentul a fost distrus în perioada regimului comunist, alături de numeroase alte statui și simboluri ale epocii anterioare. Ca reparație târzie și parțială, statuia lui Lascăr Catargiu a fost refăcută după 1989, nu însă la locul inițial, ci pe Bulevardul Lascăr Catargiu, artera care îi poartă în continuare numele. Schimbarea denumirii din Piața Lascăr Catargiu în Piața Romană a intervenit în contextul reordonării toponimice operate de regimul comunist, care a eliminat sistematic numele personalităților din nomenclatura spațiilor publice, înlocuindu-le cu denumiri neutre sau ideologic convenabile. Paradoxal, denumirea Piața Romană, preluată din vechea stradă Romană, a supraviețuit fără a fi asociată cu vreun conținut ideologic explicit, rămânând în uz și după 1989. Actualmente, piața este înscrisă oficial în Sectorul 1 al municipiului București, sub această denumire, fără a exista vreo inițiativă de revenire la toponimul Lascăr Catargiu. Configurația topografică: artere și nod de circulație Din punct de vedere urbanistic, Piața Romană este definită structural de intersecția a trei bulevarde principale ale Capitalei. Bulevardul Lascăr Catargiu pornește din piață spre nord-vest, în direcția Pieței Victoriei, și constituie segmentul nordic al marii axe nord-sud a Bucureștiului. Bulevardul Gheorghe Magheru continuă această axă spre sud-est, în direcția Pieței Universității. Al treilea bulevard, Dacia, traversează piața de la est la vest, legând cartierele Dacia și Floreasca de zona centrală. La acestea se adaugă strada Mendeleev și strada Căderea Bastiliei, fosta stradă Cometa, care converg în același nod, sporindu-i complexitatea circulatorie. Forma pieței este circulară, cu un sens giratoriu în centru, considerat unul dintre cele mai vechi din București. Această configurație radiară impune clădirilor din jur o relație directă cu spațiul pieței: fațadele sunt orientate spre centru, iar vizibilitatea reciprocă dintre imobile este o condiție implicită a urbanismului locului. Piața Romană face parte din axa nord-sud care leagă Piața Victoriei de Piața Unirii pe o distanță de aproximativ 4,5 kilometri, arteră ce poartă succesiv patru denumiri: Lascăr Catargiu, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu și Ion C. Brătianu. Segmentul Piața Romană – Piața Universității, cunoscut de bucureșteni sub denumirea generică de Magheru, reprezintă tronsonul cel mai animat comercial și cultural al acestei axe. Itinerariul Lupei Capitoline Statuia Lupa Capitolina, reprezentând-o pe lupoaica care îi alăptează pe Romulus și Remus, a ajuns în Piața Romană după un parcurs de peste un secol prin diferite spații publice ale Bucureștiului. Statuia a fost dăruită de primăria Romei și adusă în țară cu ocazia Expoziției Naționale organizate în 1906 în Parcul Carol. Amplasată inițial la Arenele Romane, a fost mutată în 1908 în Piața Sfântul Gheorghe, ulterior, în 1931, pe Dealul Mitropoliei. A staționar mai mulți ani și în Piața Dorobanților, devenind o prezență nomadă în peisajul urban al Capitalei, relocată succesiv în funcție de decizii administrative care nu par să fi urmat un criteriu unitar. În 1997, statuia a ajuns în Piața Romană, instalată în spațiul de la capătul Bulevardului Lascăr Catargiu, unde a rămas până în 2010. Această perioadă de treisprezece ani a reprezentat cel mai lung sejur al Lupei Capitoline la o singură locație din istoria ei bucureșteană și a consolidat asocierea simbolică dintre statuie și piață, la care contribuie și rezonanța numelui Piața Romană cu referința la romanitate. În 2010, statuia a fost mutată din nou, în piațeta din dreptul Străzii Lipscani, pe Bulevardul Ion C. Brătianu, unde se află și în prezent. Absența statuii din Piața Romană nu a modificat substanțial identitatea vizuală a locului, al cărui principal reper a rămas clădirea Academiei de Studii Economice. Patrimoniul arhitectural: clădiri și stiluri Piața Romană adăpostește unul dintre cele mai dense grupaje de monumente de arhitectură din zona centrală a Bucureștiului. Majoritatea clădirilor care definesc rondul pieței sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice, reprezentând stiluri și epoci distincte: art nouveau de la sfârșitul secolului al XIX-lea, neoromânesc și neoclasic de la începutul secolului al XX-lea, constructivism și eclectism interbelic, urmate de blocurile socialiste din deceniile 6 și 7. Această stratificare cronologică vizibilă pe o singură piață face din Piața Romană un document urban de sine stătător, în care fiecare deceniu al arhitecturii bucureștene lasă urme identificabile. Configurarea actuală a ansamblului este rezultatul a trei momente de rupere a continuității: ridicarea Palatului Academiei Comerciale între 1924 și 1926, care a impus scara monumentală a pieței; cutremurul din 4 martie 1977, care a distrus mai multe imobile și a creat goluri în țesutul urban; și presiunile de construire post-decembristă, soldate cu intervențiile arhitecturale controversate din proximitatea clădirilor de patrimoniu. Fiecare etapă a lăsat urme în silueta actuală a pieței, care se prezintă astăzi ca un palimpsest în care straturile coexistă fără a forma un ansamblu unitar din punct de vedere stilistic. Casa Sabba Ștefănescu — Piața Romană nr. 8 Cel mai vechi imobil din rondul pieței este vila cunoscută drept Casa Sabba Ștefănescu, situată la numărul 8, spre Bulevardul Dacia. Construită în stil art nouveau și înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, clădirea a fost ridicată între 1902 și 1903 după planurile arhitectului Oscar Maugsch (1857–?), la comanda profesorului Sabba Ștefănescu, care adjudecase primul lot scos la licitație de Primăria Bucureștiului în 1898 din Piața Lascăr Catargiu. Datarea inițială din Lista Monumentelor Istorice indică 1894, însă cercetările arhivistice ulterioare, bazate pe planuri cadastrale și anuare ale orașului, plasează construcția efectivă între 1902 și 1906, când Sabba Ștefănescu apare pentru prima oară la adresa respectivă. În noiembrie 2022, Academia de Studii Economice a anunțat achiziționarea imobilului de la Piața Romană nr. 8 cu suma de 6,8 milioane de euro, integrând clădirea în patrimoniul universitar. Prin această tranzacție, ASE ocupă întregul semicerc al pieței cuprins între Palatul Academiei, Casa Nanu-Muscel de la numărul 7 și Casa Sabba Ștefănescu de la numărul 8, urmând ca imobilul să fie destinat concentrării structurilor administrative ale instituției. Casa Nicolae Petrașcu — Piața Romană nr. 1 La numărul 1 al pieței, la colțul cu strada N. Mendeleev, se află Casa Nicolae Petrașcu, construită în 1907 după planurile arhitectului Ion Mincu, monument de arhitectură cu codul LMI B-II-m-B-19577. Mincu a realizat proiectul gratuit pentru prietenul său, diplomatul, scriitorul și criticul de artă Nicolae Petrașcu (1859–1944), pe baza unui program funcțional dual: locuință particulară și salon literar-muzical. Clădirea se distinge prin decorația în stil neoromânesc a fațadelor, prin masivitatea aparentă a volumului și prin ancadramentele de uși și ferestre prelucrate decorativ. Nicolae Petrașcu cumpărase terenul cu intenția de a înființa un spațiu de întâlnire pentru Societatea Română de Literatură și Artă. Interiorul casei este notabil pentru salonul principal, al cărui plafon a fost decorat cu o pictură executată în 1908–1909 de Dimitrie Mihăilescu, reprezentând o copie a tabloului «Vârful cu dor» al lui G.D. Mirea, la indicația pictorului însuși. Timp de patru decenii, între 1916 și 1957, când originalul a fost considerat pierdut, copia de pe plafonul Casei Petrașcu a constituit singurul document vizual al acestei lucrări — una dintre operele reprezentative ale academismului românesc, expusă la Paris în 1883 și la București în 1885. Pe același teren s-au construit trei case reunite în același corp, câte una pentru fiecare dintre cei trei frați Petrașcu: Nicolae, Gheorghe și Constantin. Casa Gheorghe Petrașcu și Casa Nanu-Muscel Casa Gheorghe Petrașcu, situată la intrarea pe strada Căderea Bastiliei și adăpostind în prezent la parter Librăria Bastilia, a fost construită în 1913 după planurile arhitectului Spiridon Cegăneanu, discipol al lui Ion Mincu. Pictorul Gheorghe Petrașcu (1872–1949), fratele mai mic al lui Nicolae, a folosit o parte a imobilului drept atelier. Vila formează, împreună cu casele lui Nicolae și Constantin Petrașcu, un ansamblu compact cu trei intrări distincte, construit pe același lot de teren. Alături se află Casa Nanu-Muscel, de la Piața Romană nr. 7, ridicată aproximativ între 1909 și 1911 pe un teren adjudecat la licitația din 11 iunie 1908 de doctorul Ion Nanu-Muscel (1862–1938), profesor de semiologie și clinică medicală la Universitatea de Medicină din București. Casa Nanu-Muscel a fost proiectată de arhitectul Ernest Doneaud în stilul beaux-arts academist francez, cu decorații interioare și exterioare elaborate. În 1940, văduva lui Ion Nanu-Muscel a donat imobilul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale, cu destinație de cazare pentru profesori pensionari și studenți. Clădirea a fost cumpărată de Academia de Studii Economice în 2012. Declarată monument istoric în 2013, Casa Nanu-Muscel a intrat în 2015 într-un proiect controversat de restaurare și extindere — în ciuda opoziției unor organizații de patrimoniu, interioarele au fost demolate, păstrându-se doar fațadele, care urmează să fie integrate într-un imobil nou de șapte etaje. Palatul Academiei Comerciale — Piața Romană nr. 6 Edificiul care domină silueta pieței și îi conferă scara monumentală este Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale, cunoscut astăzi drept Palatul ASE, situat la Piața Romană nr. 6 și pe strada Căderea Bastiliei nr. 2–10. Instituția de învățământ a fost înființată prin Decretul Regal nr. 2978 din 6 aprilie 1913, semnat de Regele Carol I, sub denumirea de Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Până în 1926, cursurile s-au desfășurat într-un spațiu închiriat pe Calea Victoriei nr. 102, în apropierea Bibliotecii Centrale Universitare. Construcția palatului s-a desfășurat în trei etape, pe o perioadă de aproape un sfert de secol. Corpul 1, cel vizibil din Piața Romană, a fost construit efectiv între 1924 și 1926, după planurile arhitecților Grigore Cerchez și Edmond van Saanen Algi, cu arhitect-control Arghir Culina, sub rectoratul profesorului Ion N. Angelescu. Inaugurarea solemnă a avut loc la 15 noiembrie 1926, în prezența Patriarhului Miron Cristea, a miniștrilor, generalilor și ambasadorilor SUA, Italiei și Angliei. Pe placa din Holul de Onoare, dăinuie inscripția: «Acest palat s-a ridicat sub augusta domnie a Regelui Ferdinand I». Corpul 2, inaugurat în 1935 pe strada Căderea Bastiliei, și Corpul 3, dat în folosință în 1940 pe strada Ion Gheorghe Duca, au completat ansamblul. Fresca de mari dimensiuni din Aula Magna, intitulată «Istoria comerțului românesc», a fost realizată de Cecilia Cuțescu-Storck în 1932–1933. Proiectul inițial al palatului prevedea o aripă simetrică față de cea construită, care ar fi dus la un edificiu de două ori mai mare față de cel existent astăzi. Nerealizarea acestei aripi simetrice explică poziționarea excentrică a bilei de pe cupolă — aflată spre stânga față de axa centrală a clădirii vizibile —, un detaliu care a generat numeroase legende și interpretări în rândul studenților și al publicului larg. Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat clădirea parțial, aceasta pierzând o porțiune din cupolă, însă structura principală a rezistat fără degradări majore. Blocurile interbelice și imobilele epocii comuniste Pe Bulevardul Gheorghe Magheru, în imediata vecinătate a pieței, se înscriu două blocuri interbelice cu semnificație documentară. Blocul Leonida a fost construit în 1937 după planurile arhitectului Ion Giurgea; la parterul său funcționa în perioada interbelică showroom-ul de automobile de lux al lui Leon Leonida, transformat ulterior în magazinul «Polar» și, în anii 1970, în magazinul «Vânătorul». Blocul Casata a fost construit în 1936 după proiectul arhitectului Jean Văleanu; la parter funcționa cofetăria «Casata», una dintre cele mai cunoscute ale Capitalei, până în 1977 când blocul s-a prăbușit în urma cutremurului. Imobilul Palladio (Paladium), construit în 1937 de Creditul Minier, a fost și el grav afectat de cutremurul din 1977 și consolidat ulterior, schimbându-și aspectul inițial. «Blocul cu coloane», cunoscut și prin adresa Piața Romană nr. 9 și evocat de artistul Nicu Alifantis — locatar al imobilului — într-o melodie dedicată acestuia, a fost construit în perioada 1959–1961 în cadrul campaniei de completare a frontului de pe Bulevardul Magheru. Clădirea se integrează stilistic în seria imobilelor interbelice ale bulevardului, prin utilizarea coloanelor ca element de fațadă, diferențiindu-se de estetica blocurilor socialiste standard din aceeași perioadă. Forma circulară a Pieței Romane a impus acestor imobile să definească un front urban curbat, ceea ce condiționează soluțiile arhitecturale adoptate în toate etapele de construire. Infrastructură, intervenții comuniste și configurația actuală Cutremurul din 4 martie 1977, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, a produs modificări substanțiale în morfologia Pieței Romane, eliminând mai multe imobile și creând goluri în frontul urban care nu au fost niciodată refăcute în spiritul coerenței inițiale. Blocul Casata, construit în 1936 după proiectul arhitectului Jean Văleanu și cunoscut pentru cofetăria omonimă de la parter, s-a prăbușit complet. Imobilul Palladio (Paladium), ridicat în 1937 de Creditul Minier, a fost grav avariat și consolidat ulterior, schimbându-și aspectul original. Palatul ASE a pierdut o parte din cupolă, dar a rezistat structural fără degradări majore, confirmând calitatea execuției din 1924-1926. Pierderile din 1977 au afectat în mod particular tronsonul de pe Bulevardul Magheru adiacent pieței, unde blocurile interbelice formaseră un front compact și unitar. Demolările și reconstrucțiile parțiale din perioada post-seismică, executate în condițiile dictaturii și ale penuriei de materiale, nu au urmărit restabilirea caracterului arhitectural original, ci soluții rapide, funcționale, adesea marcate de estetica standardizată a constructivismului socialist târziu. Această etapă a determinat în bună măsură caracterul eterogen al frontului construit actual, în care golurile lăsate de imobilele dispărute au primit soluții arhitecturale discordante față de vecinătăți. Stația de metrou Piața Romană — o construcție clandestină Stația de metrou Piața Romană, parte a magistralei M2 (linia Albastră), are o istorie de construcție singulară în peisajul infrastructurii din București, direct legată de intervențiile politice ale familiei Ceaușescu în proiectarea rețelei subterane. Tronsonul Piața Unirii 2 - Pipera fusese planificat inițial fără oprire între stațiile Universitate și Piața Victoriei. În 1985, Elena Ceaușescu a dispus eliminarea stației Piața Romană din proiectul tronsonului 2, motivând că distanțele dintre stații sunt prea mici și că tinerii au început să se îngrașe și trebuie să meargă mai mult pe jos. Proiectantul Sorin Călinescu, șeful direcției de Consultanță Metroul S.A., a declarat ulterior că echipa a decis să elimine stația doar pe hârtie, urmând să o construiască de facto. În cursul lucrărilor pe tronsonul Berceni-Pipera, în jurul anului 1986, constructorii care lucrau oficial la segmentul Piața Universității - Piața Victoriei au executat în secret, în trei luni, galerii suplimentare în spatele pereților mulați, cu intenția de a le transforma ulterior în peroane. Metroul a circulat aproximativ un an între Universitate și Piața Victoriei fără oprire intermediară, până când presiunea publică, concretizată în mii de solicitări adresate autorităților, a convins conducerea de partid că stația este necesară. Pereții au fost sparți cu picamerul, arcadele rezultate au rămas drept stâlpi de susținere, iar stația a fost deschisă la 28 noiembrie 1988, după planurile arhitectei Adriana Bunu. Configurația rezultată este unică în rețeaua metroului bucureștean: peroanele sunt asimetrice, periculos de înguste față de standardul celorlalte stații, iar trenurile intră și staționează în curbe, din cauza apropierii excesive a pereților mulați față de spațiul de rulare. Decizia lui Nicolae Ceaușescu de a limita numărul de deschideri în perete — inițial câte una pe fiecare parte, ajustată ulterior la câte două — a agravat și mai mult condițiile de flux al călătorilor. Din punct de vedere arhitectural, stația se deosebește de toate celelalte din București prin sistemul de arcade care separă peronul de zona de rulare a trenurilor, arcadele reprezentând de fapt vechii pereți mulați parțial sparți. Clădirea nouă ASE și controversa patrimoniului Cel mai amplu și mai documentat conflict legat de patrimoniul Pieței Romane din perioada post-decembristă a fost declanșat de proiectul Academiei de Studii Economice de a ridica o clădire nouă de șapte etaje în spatele Casei Nanu-Muscel, monument istoric de la Piața Romană nr. 7. ASE a achiziționat imobilul în 2012-2013 pentru suma de 3,5 milioane de euro, prin licitație de la un creditor care preluase proprietatea de la un dezvoltator spaniol intrat în faliment. Autorizația de construire nr. 398/1319300 din 22 iulie 2015, emisă de Primăria Municipiului București, a permis demararea lucrărilor de consolidare, restaurare și extindere: S+P+1+M pentru casa veche, respectiv 3S+P+7 pentru corpul nou. Pe 1 aprilie 2016, ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a dispus sistarea lucrărilor, invocând pericolul pe care șantierul îl reprezenta pentru monumentul istoric. Ministerul Culturii clasase Casa Nanu-Muscel ca monument istoric în 2013, după ce ASE cumpărase deja imobilul și demarase pregătirile pentru construcție, clasare pe care conducerea universității a contestat-o, declarând că a aflat din Monitorul Oficial fără notificare prealabilă. Lucrările au fost reluate în baza unui nou aviz și a autorizației de construire reînnoire nr. 411/1638335 din 13 septembrie 2018, aprobată de Guvern prin hotărâre în 2019. Clădirea a fost finalizată în 2023, cu fațadă de sticlă colorată și șapte etaje suprapuse parțial peste silueta casei vechi. Reacțiile specialiștilor au fost preponderent critice. Raluca Munteanu, arhitect și coordonator de proiecte al fundației Pro Patrimonio, a caracterizat noua clădire ca un obiect care neagă spațiul pieței, nu se integrează în el, nu formează un front continuu și coerent și strivește clădirea veche, adăugând că pereții cortină colorați sunt stridenți și brutali față de registrele clădirilor adiacente. Bogdan Suditu, președintele Comisiei de Urbanism a Primăriei Capitalei, a apreciat că intervenția este nefericită, subliniind că legalitatea autorizației nu garantează automat calitatea arhitecturală. Proiectantul general al clădirii, biroul Graphic Studio, a apărat soluția, invocând practica internațională a contrastului intenționat dintre vechi și nou. Piața Romană în prezent: configurație, funcțiuni, transport Piața Romană funcționează astăzi ca unul dintre cele mai solicitate noduri de transport din București. Pe lângă stația de metrou inaugurată în 1988, piața este deservită de șapte linii de autobuz și troleibuz, inclusiv linii de noapte. Sensul giratoriu din centrul pieței, considerat unul dintre cele mai vechi din Capitală, gestionează un trafic de suprafață intens, cu fluxuri care provin simultan de pe Bulevardul Magheru, Bulevardul Lascăr Catargiu, Bulevardul Dacia, strada Mendeleev și strada Căderea Bastiliei. Zona pieței și a bulevardului Magheru concentrează servicii de notariat, birouri de traduceri autorizate, centre universitare, hoteluri, cafenele și restaurante, cu o cifră de afaceri anuală estimată la peste 60 de milioane de euro. Patrimoniul construit al pieței se află în diverse stadii de conservare. Unele imobile din rondul pieței și din bulevardele adiacente sunt clasate în Lista Monumentelor Istorice și beneficiază, cel puțin formal, de regimul de protecție prevăzut de Legea nr. 422/2001. Altele se degradează progresiv în absența unor programe de restaurare finanțate sau a interesului proprietarilor. Cazul Casei Nicolae Petrașcu de la numărul 1, vizibil deteriorată și aparent nelocuită la momentul redactării prezentei monografii, este ilustrativ pentru situația unui număr semnificativ de clădiri de patrimoniu din zona centrală a Bucureștiului, aflate în impas legal sau administrativ. Piața Romană rămâne, în ansamblu, un spațiu urban de referință al Capitalei, cu o densitate excepțională de straturi istorice suprapuse și cu tensiunile inerente ale unui fond construit neomogen, administrat fragmentar. Bibliografie - Atunci și acum: Piața Romană (Agenția Națională de Presă AGERPRES) - Atunci și acum: Piața Romană (Bucureștii Vechi și Noi) - Piața Romană, București Centenar 2018. Atunci și acum (B1TV) - Piața Romană ieri și azi (InfoCons) - Piața Romană (Wikipedia) - Roman Square — Piața Romană (Visit Bucharest) - Istoria cartierului Piața Romană de la începuturi până în prezent (A Quality Translation) - Casa Nicolae Petrașcu — Arhitect Ion Mincu (Bucureștii Noi și Vechi) - Casa în stil neoromânesc Nicolae Petrașcu din Piața Romană (Life and Style) - Piața Romană, gazda vechii clădiri a Academiei de Studii Economice (Ghid European) - Palatul Academiei Comerciale (ASE) — impresii, La pas prin București (amfostacolo.ro) - Academia de Studii Economice din București, de-a lungul timpului (Historia.ro) - Academia de Studii Economice împlinește 100 de ani. Clădirea de astăzi a tăiat plopii fără soț ai lui Eminescu (Adevărul) - Academia de Studii Economice (ASE) București — 110 ani de existență și excelență (Agenția de presă Rador) - Palatul Academiei Comerciale (Wikipedia) - Casa Sabba Ștefănescu — Arhitect Oscar Maugsch (Bucureștii Noi și Vechi) - Casa Sabba Ștefănescu — Bulevardul Dacia (Calator prin Romania) - ASE București a cumpărat cu 6,8 milioane de euro clădirea istorică Casa Sabba Ștefănescu din Piața Romană (EduPedu) - Stația Piața Romană, construită în secret de frica Elenei Ceaușescu (Historia.ro) - Tainele năucitoare ale metroului: de ce n-a vrut Ceaușescu stații în Drumul Taberei (Historia.ro) - Piața Romană (stație de metrou) (Calator prin Romania) - De ce nu e stație la Piața Romană? Istoria metroului bucureștean (PressOne) - Dezbatere publică: clădirea ridicată de ASE în Piața Romană (HotNews.ro) - Academia de Studii Economice va inaugura marți noua clădire din spatele vilei istorice Nanu-Muscel (Economedia) - Un proiect ASE distruge o casă de patrimoniu (Digi24) - ASE București vrea să reia construcția clădirii de sticlă de 7 etaje, lipită de monumentul istoric Casa Nanu-Muscel (EduPedu) - De ce cel mai cunoscut bulevard din centrul Bucureștiului are patru nume (Bucuresti.ro) - Cum să înțelegem Bucureștiul — Piața Romană (Idei Urbane) „Piața Romană, locul în care Bucureștiul își ascultă amintirile” (sinteză din Dana Mateescu, „București în 5 minute”, nr. 114, noiembrie 2026, p. 5, rubrica „Orașul contemporan”) Articolul prezintă proiectul „La Romană”, inițiat de Asociația HopDocs. Proiectul este gândit ca prima etapă a unei arhive dedicate memoriei afective a orașelor din România. Rezultatele cercetării au fost prezentate într-o expoziție deschisă între 1 și 14 octombrie 2026 la Bucharest Architecture Forum, pe Strada Amzei nr. 13. Expoziția a reunit fotografii de arhivă, mărturii personale, înregistrări audio, imagini video și povești despre Piața Romană. Dincolo de documentarea istorică și arhitecturală, proiectul încearcă să recupereze felul în care oamenii au trăit zona. Inițiatoarea proiectului este documentarista Ilinca Micu. Punctul de plecare a fost balconul unui apartament din blocul Casata, de pe Bulevardul Magheru, de unde o observație personală a devenit treptat o cercetare despre relația dintre oameni, clădiri și stradă. Lucrul a început în 2020, în timpul pandemiei, când traficul de pe Magheru se redusese. Prima etapă a fost o explorare sonoră a zonei. Potrivit documentaristei, în anii '80 se auzeau mai ales voci, mașini și păsări. În anii '90 s-a adăugat muzica tarabelor cu casete audio, iar apoi cu CD-uri, fiecare casetofon concurând cu celelalte. Articolul trece în revistă reperele vieții sociale a zonei în anii '80: Terasa Grădinița, Cofetăria Casata, Alimentara Leonida, Magazinul Eva, Cinematograful Studio și Teatrul Nottara. După 1989, Piața Romană a devenit punct de întâlnire pentru rockeri, punkeri, hipioți și „depeșari”, care se adunau în jurul gurii de metrou și al tarabelor cu casete. Acolo ascultau muzică și cumpărau sau schimbau casete. Ilinca Micu își amintește că avea șase ani când a văzut pentru prima dată aceste grupuri. Proiectul cuprinde și mărturii ale foștilor locuitori și constructori ai zonei. Doamna Tudor s-a mutat în blocul Eva în 1964, la 20 de ani, venind din Brașov. Multe apartamente din bloc fuseseră repartizate asistenților universitari de la Politehnică, astfel încât un apartament cu trei camere era ocupat de trei persoane. Camerele aveau câte 10 metri pătrați, cu excepția uneia ceva mai mari (18 m, după text), iar atmosfera semăna cu cea dintr-un cămin studențesc. Maistrul constructor Barbu Țicu se descrie ca „român cu sămânță de italian”, cu o bunică venită din Palermo, Giustina, căreia familia îi spunea Joița. S-a născut la Urziceni, în Ialomița, și a venit în București la 13 ani și jumătate. A urmat școala profesională de construcții, școala tehnică și o școală de maiștri de trei ani. A fost repartizat pe șantierele Casata și Grădinița, unde unele fundații erau deja trasate, săpate sau turnate. Potrivit mărturiei sale, cea mai dificilă etapă a fost eliberarea amplasamentului de fundațiile vechi ale blocului Casata, prăbușit la cutremur. După seism, lucrările s-au executat mai îngrijit. Maistrul relatează că Nicolae Ceaușescu a vizitat de trei ori șantierul, însoțit de primarul Capitalei, Ion Dincă (Teleagă), și de un colonel de Miliție. La una dintre vizite, Ceaușescu a reproșat că la Casata s-a folosit prea mult fier, însă proiectanta a refuzat să elimine vreo bară, invocând calculul făcut și răspunderea care îi revenea. Echipa proiectului numără aproximativ zece persoane: arhitecți, fotografi, jurnaliști și studenți. Expoziția urmărește șase clădiri care au contribuit la identitatea zonei: Casata, Grădinița, Nottara, Eva, Studio și Leonida. Contribuțiile sunt împărțite astfel: - Gruia Bădescu, designer urban și cercetător la Universitatea din Konstanz, a realizat studiul de istorie urbană și arhitecturală. Studiul suprapune mai multe epoci ale orașului: marile bulevarde de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Capitala interbelică, perioada socialistă și transformările comerciale de după 1989. - Oana Iacob a cercetat straturile vizibile și mai puțin vizibile depuse peste piață de-a lungul deceniilor. - Dan Adrian Ionescu a realizat documentarea sonoră. - Paul Breazu a analizat subculturile urbane și comerțul cu casete audio din anii '90 și 2000. - Andreea Cel Mare este autoarea explorării arhitecturale a celor șase clădiri. - Andreea Cel Mare, Mălina Ionescu, Ilinca Micu și Tudor Antoniu au realizat documentarea fotografică, materialele video și interviurile. Expoziția a inclus și fotografii de arhivă realizate de Norihiro Haruta și Andrei Bîrsan, precum și materiale din arhivele Agerpres și GettyImages. Materialele adunate alimentează platforma Urbae.ro, concepută ca arhivă a memoriei afective. Inițiatoarea intenționează să extindă cercetarea în alte zone ale Bucureștiului și în alte orașe. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul Arhitecturii, și a fost cofinanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB. Partenerii au fost Nottara, UCIN și RandomHouse, iar partenerii media au fost Iscoada, Scena 9, LesDedans, IQads și Revista BIZ. Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/piata-romana