# Piața Gheorghe (Gogu) Cantacuzino Adresă: Piata Gheorghe (Gogu) Cantacuzino, Sector 2, Cartierul Dacia - Eminescu, București An construcție: 1873 Tip ansamblu: Piețe Tip clădire: fǎrǎ Stil arhitectural: fǎrǎ Risc seismic: fǎrǎ Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Piața Gheorghe Cantacuzino din București, aflată la intrarea în Grădina Icoanei (Sector 2), a purtat inițial numele de Piața Icoanei; grădina a fost amenajată în 1872-1873, după proiectul horticultorului Louis Leyvraz. Denumirea actuală datează din 1904, când a fost dezvelit monumentul lui Gheorghe C. Cantacuzino-Râfoveanu (1845-1898), realizat de sculptorul francez Ernest Henri Dubois și mutat, în 1930, la intrarea grădinii. Zona face parte din cartierul Icoanei, dezvoltat prin Parcelarea Ioanid (1909-1914). ## Articol Piața Gheorghe (Gogu) Cantacuzino Originile zonei: mahalaua Icoanei; Biserica Icoanei și icoana făcătoare de minuni Zona actualei Piețe Gheorghe Cantacuzino s-a format în jurul mahalalei Icoanei, atestată din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Inițial a existat aici un paraclis de lemn, ridicat de David Corbea Ceaușul, ofițer aflat în slujba domnitorului Constantin Brâncoveanu. În anul 1682, domnitorul și soția sa, doamna Maria, au dăruit paraclisului o icoană a Maicii Domnului, ferecată în argint, lucrată de argintarul Filip Nicolau. Icoana purta inscripția „Biserica Maica Precistei” și a fost considerată făcătoare de minuni, atrăgând credincioși din întreaga țară. De la această icoană a rămas numele lăcașului — Biserica Icoanei — și, ulterior, al întregii mahalale. Construcția de zid, care a înlocuit paraclisul de lemn, a fost ridicată între anii 1784 și 1786, prin grija lui Panait Băbeanu, nepotul monahului Misail Băbeanu. Biserica are plan de influență bizantină, cu altar, naos, pronaos și pridvor deschis, și două turle. Pisania din 1786 menționează ca hram principal Sfânta Treime; ulterior, biserica a primit și hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nicolae și Sfântul Ioan Botezătorul. Cutremurul din 1838 a avariat grav turlele și zidăria, edificiul fiind refăcut cu sprijinul enoriașilor. O nouă restaurare, condusă de arhitectul Alexandru Orăscu, a avut loc în anii 1872-1873, urmată de o repictare a interiorului în 1889 și de intervenții suplimentare între 1927 și 1943. Biserica Icoanei este înscrisă pe lista monumentelor istorice. Balta Bulindroiului și pârâul Bucureștioara Înainte de a deveni cartier rezidențial, terenul din jurul bisericii era ocupat de o zonă mlăștinoasă, cunoscută sub numele de Balta Bulindroiului, numită ulterior și Balta de la Icoană. Suprafața acesteia era de aproximativ 20.000 de metri pătrați. Din baltă izvora un pârâu numit Bucureștioara, care traversa zona spre sud. Populația locală îi spunea și „Căcăina” sau „Căcata”, din cauza mirosului lăsat de deversările menajere și meșteșugărești — apele uzate ale măcelarilor, tăbăcarilor și săpunarilor din vecinătate se scurgeau direct în pârâu, mai ales vara. Prezența bălții și a pârâului a marcat multă vreme caracterul insalubru al zonei, aflată la periferia orașului. Lucrările de asanare s-au desfășurat în etape, între 1832 și 1870. Cursul pârâului Bucureștioara a fost acoperit între 1832 și 1846, iar mlaștina propriu-zisă a fost drenată complet abia până în 1870. Până atunci, terenul a rămas un spațiu neamenajat, folosit ocazional ca loc de adunare sau depozitare, fără o funcțiune urbană precisă. De la maidan la piață La mijlocul secolului al XIX-lea, odată desecat, terenul a intrat în proprietatea comunei București, fiind cunoscut sub numele de „maidanul stăpânirii”. Suprafața nu avea încă o amenajare urbanistică; funcționa ca spațiu liber, la marginea mahalalei Icoanei, folosit informal de locuitorii din zonă. Situarea sa, în imediata vecinătate a bisericii, a păstrat însă legătura simbolică dintre locul viitoarei piețe și numele Icoanei. Transformarea maidanului într-o piață publică amenajată avea să înceapă abia în deceniul al optulea al secolului al XIX-lea, odată cu inițiativa Primăriei Bucureștiului de a combate insalubritatea persistentă a zonei printr-un proiect de spațiu verde. Acest proces, care avea să dea naștere Grădinii Icoanei și pieței de la intrarea sa — devenită ulterior Piața Gheorghe Cantacuzino — face obiectul capitolului următor. Amenajarea Grădinii Icoanei și a Pieței (1872-1873) Contractul de amenajare și proiectul lui Louis Leyvraz În 1872, Primăria Bucureștiului a încheiat un contract cu antreprenorul Anton Westelly pentru amenajarea unui spațiu verde pe locul fostei mlaștini de la Icoana. Inițiativa se înscria într-un program mai larg al administrației locale de eliminare a focarelor de insalubritate rămase din vechile bălți și pâraie ale orașului. Proiectul de amenajare a fost realizat de horticultorul elvețian Louis Leyvraz, care a lucrat și la sistematizarea și întreținerea aleilor din Piața Teatrului Național și din grădina Universității, precum și la alte spații verzi ale Capitalei. Lucrările s-au desfășurat pe parcursul anului 1873, an în care grădina a fost inaugurată. Suprafața amenajată, de aproximativ 2,4 hectare, a primit un plan de tip peisager, de influență engleză, cu alei sinuoase și vegetație diversificată. Compoziția includea un mic lac central, populat ulterior cu rațe și lebede, și numeroase exemplare de arbori care, cu timpul, au ajuns seculari. Grădina, numită Grădina Icoanei după mahalaua și biserica din vecinătate, a rămas una dintre puținele amenajări urbane din secolul al XIX-lea realizate din inițiativa Primăriei, spre deosebire de parcurile create ulterior, în perioada regimului socialist. Piața Icoanei — statutul inițial la intrarea grădinii La intrarea dinspre stradă a Grădinii Icoanei s-a conturat, odată cu amenajarea din 1872-1873, un spațiu deschis, tratat ca piață publică — Piața Icoanei. Aceasta prelua funcția de zonă de tranzit și de întâlnire pentru locuitorii cartierului, aflându-se la intersecția dintre grădină și rețeaua de străzi din jur, într-o zonă rezidențială aflată în plină dezvoltare la sfârșitul secolului al XIX-lea. Piața nu a avut, în această etapă, o funcțiune comercială, spre deosebire de alte piețe bucureștene contemporane; rolul ei a rămas eminamente de spațiu public ornamental, complementar grădinii. Denumirea de Piața Icoanei s-a păstrat până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când un eveniment legat de comunitatea politică liberală avea să schimbe atât numele pieței, cât și înfățișarea intrării în grădină — ridicarea unui monument dedicat omului politic Gheorghe C. Cantacuzino-Râfoveanu, subiectul capitolului următor. Grădina și piața ca monument istoric Grădina Icoanei figurează astăzi pe lista monumentelor istorice ale Sectorului 2, statut care recunoaște vechimea amenajării și valoarea sa peisagistică, printre puținele grădini publice bucureștene păstrate, în linii mari, din configurația secolului al XIX-lea. Trasarea sinuoasă a aleilor, lacul central și vegetația matură au fost menținute prin lucrări succesive de întreținere și restaurare, ultima dintre acestea începută în noiembrie 2021, sub administrația Sectorului 2. Piața de la intrarea grădinii a urmat, în linii mari, aceeași evoluție, păstrându-și rolul de prag public între spațiul verde și rețeaua stradală a cartierului Icoanei. Denumirea sub care este cunoscută astăzi — Piața Gheorghe Cantacuzino — s-a fixat abia după 1898, odată cu ridicarea monumentului dedicat omului politic liberal, eveniment care marchează trecerea de la etapa de simplă amenajare urbanistică la cea de spațiu public cu încărcătură memorială, prezentată în capitolul următor. Gheorghe C. Cantacuzino-Râfoveanu și monumentul Biografie și carieră politică Gheorghe C. Cantacuzino-Râfoveanu s-a născut în 1845 și a murit la 9 decembrie 1898. A fost unul dintre fruntașii Partidului Național Liberal în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, remarcat atât prin activitatea politică, cât și prin cea publicistică. A îndeplinit funcția de ministru de finanțe și a condus, ca director, ziarul „Voința Națională”, publicație de orientare liberală cu rol important în viața politică a epocii. Numele său a fost adesea confundat, în surse ulterioare, cu al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul”, prim-ministru conservator și ctitorul palatului de pe Calea Victoriei — personaj din aceeași familie, dar cu o carieră politică distinctă, situat în tabăra conservatoare. Cei doi Cantacuzino nu trebuie confundați: piața din cartierul Icoanei poartă numele omului politic liberal, iar nu al fostului prim-ministru conservator. Monumentul lui Ernest Henri Dubois (1903-1904) La scurt timp după moartea lui Cantacuzino, un grup de aliați politici a inițiat, prin subscripție publică, ridicarea unui monument comemorativ. Printre susținătorii financiari ai proiectului s-au numărat Creditul Funciar Rural și funcționarii Căilor Ferate Române, instituții apropiate cercurilor liberale ale vremii. Comanda sculpturală a fost încredințată, în mai-iunie 1903, artistului francez Ernest Henri Dubois (1863-1931), format la École Nationale des Beaux-Arts din Paris și specializat în lucrări de factură neoclasică. Monumentul, turnat în bronz, reprezintă alegoria presei sub forma unei figuri feminine, care ține într-o mână — dispărută ulterior — un condei, iar cu cealaltă prezintă o carte deschisă. Pe paginile cărții sunt înscrise nume ale pașoptiștilor deveniți, ulterior, membri ai Partidului Național Liberal, alături de numele lui Cantacuzino. Alegerea acestei iconografii sublinia atât profesia de publicist a celui comemorat, cât și filiația politică liberală, revendicată de la generația pașoptistă. Monumentul a fost inaugurat în 1904, în Piața Icoanei, la câțiva pași de intrarea în grădina omonimă. Odată cu dezvelirea statuii, piața a primit noul nume — Piața Gheorghe Cantacuzino — sub care este cunoscută și astăzi. Mutarea monumentului și supraviețuirea lui în perioada comunistă În 1930, monumentul lui Cantacuzino a fost strămutat de la amplasamentul inițial din piață la intrarea propriu-zisă a Grădinii Icoanei, unde se află și în prezent. Mutarea a urmărit probabil o mai bună integrare a statuii în ansamblul grădinii, odată cu maturizarea vegetației și cu reconfigurări succesive ale circulației din zonă. După instaurarea regimului comunist, numeroase monumente dedicate unor oameni politici din perioada monarhică au fost înlăturate din spațiul public. Statuia lui Cantacuzino a fost însă păstrată, datorită inscripțiilor de pe soclu, care evocau generația pașoptistă — figuri considerate, și după 1948, înaintași legitimi ai mișcării naționale. Această particularitate iconografică a permis monumentului să traverseze intact perioada 1948-1989, rămânând, până astăzi, unul dintre puținele monumente bucureștene dedicate unei personalități politice liberale din secolul al XIX-lea păstrate în vecinătatea pieței care îi poartă numele. Cartierul Icoanei și piața în context urban Parcelarea Ioanid și dezvoltarea cartierului În paralel cu amenajarea Grădinii Icoanei, zona din jurul actualei Piețe Gheorghe Cantacuzino a cunoscut, în primele decenii ale secolului al XX-lea, o dezvoltare urbanistică susținută. Între 1909 și 1914, librarul și editorul George Ioanid a inițiat parcelarea unui teren învecinat, cunoscută drept Parcelarea Ioanid, realizată după un plan urbanistic inspirat de Parc Monceau din Paris. Loturile rezultate au fost destinate construirii de vile, atrăgând o populație înstărită, formată din funcționari superiori, oameni de afaceri și liber-profesioniști. Rezultatul a fost un țesut urban dens în arhitectură rezidențială de calitate, cu vile ridicate în stiluri eclectice, neoromânești sau influențate de curentul Art Nouveau, caracteristice Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Cartierul Icoanei, din care face parte piața, a rămas, pe parcursul perioadei comuniste, relativ ferit de demolările și de construcțiile de blocuri standardizate care au afectat alte zone istorice ale Capitalei, păstrându-și, în linii mari, caracterul rezidențial și scara clădirilor. Clădiri reprezentative din jurul pieței În vecinătatea imediată a Pieței Gheorghe Cantacuzino și a Grădinii Icoanei se află Schitul Darvari, așezământ monahal ctitorit inițial în 1834 de căminarul Mihalache Darvari și soția sa, Elena, din familia Buzeștilor. Forma actuală a bisericii schitului a fost realizată în 1933-1934, prin grija generalului Mihai Darvari, nepotul ctitorului, după planurile arhitectului Gheorghe Simotta (1891-1979), care a îmbinat elemente ale stilului oltenesc cu cel muntenesc bisericesc. Schitul a funcționat, succesiv, ca așezământ de maici, apoi de călugări veniți de la Muntele Athos, fiind redeschis după 1996. Cartierul păstrează și alte clădiri notabile, printre care Școala Centrală de Fete, unde funcționau ateliere de croitorie și broderie, și case memoriale legate de personalități culturale și politice ale perioadei interbelice, precum casa în care a locuit criticul Petru Comarnescu sau reședința familiei Vintilă Brătianu, folosită o vreme drept sediu al unei misiuni diplomatice americane. Strada Dumbrava Roșie, aflată în apropiere, este considerată una dintre cele mai bine păstrate artere cu vile din cartierul Icoanei. Piața Gheorghe Cantacuzino astăzi În prezent, Piața Gheorghe Cantacuzino își păstrează funcția de spațiu public de tranzit și de prag al Grădinii Icoanei, într-un cartier cu clădiri protejate ca monumente istorice sau situate în zone construite protejate. Pe lângă monumentul lui Cantacuzino, Grădina Icoanei adăpostește și alte lucrări comemorative — un bust al poetului George Coșbuc (1866-1918) și un bust al poetului Adrian Păunescu (1943-2010) — care completează dimensiunea memorială a ansamblului. Statutul de zonă protejată, combinat cu proximitatea față de Calea Dorobanților, Bulevardul Dacia și centrul istoric al Capitalei, a menținut caracterul rezidențial select al zonei până în prezent. Piața Gheorghe Cantacuzino rămâne, astfel, un reper minor, dar constant, al hărții istorice bucureștene — punctul de legătură dintre o veche mahala mărginașă, transformată succesiv în grădină publică, spațiu comemorativ și, în final, cartier rezidențial de prestigiu. Personaje - Constantin Brâncoveanu (1654-1714) — domnitor al Țării Românești; a dăruit, împreună cu soția sa Maria, icoana făcătoare de minuni care a dat numele bisericii și, ulterior, al întregii mahalale. - Gheorghe C. Cantacuzino-Râfoveanu (1845-1898) — om politic liberal, fost ministru de finanțe și director al ziarului „Voința Națională”; piața îi poartă numele din 1904. - Ernest Henri Dubois (1863-1931) — sculptor francez, autorul monumentului dedicat lui Cantacuzino, inaugurat în 1904 și mutat în 1930 la intrarea Grădinii Icoanei. - Louis Leyvraz — horticultor elvețian, autorul proiectului de amenajare a Grădinii Icoanei, inaugurată în 1873. - George Ioanid — librar și editor bucureștean, inițiatorul Parcelării Ioanid (1909-1914), care a contribuit la dezvoltarea cartierului din jurul pieței. - Petru Comarnescu (1905-1970) — critic de artă și eseist, unul dintre primii cercetători români ai culturii americane; a locuit în cartierul Icoanei. - Vintilă I. C. Brătianu (1867-1930) — om politic, ministru de finanțe și prim-ministru; reședința familiei sale se află în cartierul Icoanei. Bibliografie - Grădina Icoanei (Bucureşti Centenar) - Monumentul lui G.C. Cantacuzino – Parcul „Grădina Icoanei” (Traveller in Romania) - Monumentul Gheorghe C. Cantacuzino (35mm și multe țigări) - Străzile Bucureștilor – mică istorie sentimentală în imagini (XCIX). Parcuri și grădini: Ioanid, Icoanei, Floreasca, Izvor și altele (Ziarul Financiar, dr. Alexandru Popescu) - Grădina Icoanei – Parcul mic și cochet din centrul capitalei (Ghid și informații utile despre București) - Icoanei, cartierul perfect pentru plimbare (B365.ro) - Darvari, singurul schit de călugări ascuns în inima Bucureștiului (B365.ro) - Istoric (Biserica Icoanei) - Biserica Icoanei - Adormirea Maicii Domnului (CreștinOrtodox.ro) - Petru Comarnescu (Wikipedia) - Palatele lui Gheorghe Grigore Cantacuzino „Nababul”, cel mai bogat român din secolul al XIX-lea (Turism Istoric) 2022: Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/piata-gheorghe-gogu-cantacuzino