Piața de Flori (Piața Sfântul Anton)

Piața de Flori (Piața Sfântul Anton)

Piața Sfântul Anton, cunoscută și sub denumirea istorică de Piața de Flori, este situată în sectorul 3 al municipiului București, în perimetrul Centrului Istoric (Centrul Vechi), în imediata vecinătate a ansamblului Curtea Veche și a Hanului lui Manuc. Spațiul urban este delimitat la vest de strada Șepcari și incinta Bisericii Curtea Veche (cu hramurile Buna Vestire și Sfântul Antonie cel Mare), la sud de strada Iuliu Maniu și fațada Hanului lui Manuc, la nord de prelungirea străzii Covaci și de strada Piața Sf. Anton, iar la est de frontul de blocuri de pe bulevardul I.C. Brătianu.

Statut juridic și patrimonial

Situl arheologic Piața de Flori (Piața Sf. Anton) este inclus în Lista Monumentelor Istorice 2015 cu codul B-I-s-B-17897, sub denumirea Piața de Flori — fundațiile Bisericii Sf. Anton. Este, de asemenea, înregistrat în Repertoriul Arheologic Național cu codul 179132.38.

Repere topografice și urbane

Piața se află în proximitatea imediată a Pieței Unirii, în spatele frontului construit pe bulevardul I.C. Brătianu. Contextul urban al pieței este definit de câteva monumente și repere istorice de primă importanță: la vest, Biserica Curtea Veche (sec. XV–XVI, cel mai vechi lăcaș de cult păstrat din București), la sud-vest, Hanul lui Manuc (1808, monument istoric), iar în cadrul pieței propriu-zise, fundațiile Bisericii Sfântul Anton a Pușcăriei (1735, dispărută în incendiul din 1847), vizibile parțial în spațiul public. Piața constituie unul dintre cele mai vechi spații publice ale Bucureștiului, situată în nucleul medieval al orașului, zonă din care porneau artere istorice precum Calea Moșilor și Calea Șerban-Vodă.

Istoricul spațiului urban

Sec. XVI–XVII: Târgul de Jos și Târgul din Lăuntru

Teritoriul actualei Piețe Sfântul Anton face parte din nucleul medieval al Bucureștiului și constituie unul dintre cele mai vechi spații comerciale ale orașului. În secolul al XVI-lea, zona era cunoscută sub denumirea de Târgul de Jos, prima piață comercială atestată a Bucureștiului, situată în imediata vecinătate a Curții Domnești medievale, ale cărei grădini se întindeau până la râul Dâmbovița. Începând cu secolul al XVII-lea, odată cu mutarea reședinței domnești, terenul a intrat într-un proces de parcelarea și transformare comercială, zona primind denumirea de Târgul din Lăuntru. În cadrul acestui spațiu funcționa și pușcăria domnească, închisoare aflată în proximitatea curții, care a dat ulterior numele unuia dintre lăcașurile de cult ridicate aici.

1735: Biserica Sfântul Anton a Pușcăriei

În anul 1735 a fost ridicată în perimetrul pieței Biserica Sfântul Anton a Pușcăriei, lăcaș de cult cu circuit restrâns, aflat în legătură cu incinta închisorii domnești. Conform surselor istorice, biserica adăpostea icoana Sfântului Antonie cel Mare și a funcționat timp de 112 ani, până la marele incendiu din 1847. De-a lungul existenței sale, edificiul a supraviețuit mai multor incendii parțiale și cutremure, fără a suferi daune majore.

23 martie 1847: Marele Incendiu

În noaptea de 23 martie 1847, un incendiu de proporții a devastat centrul Bucureștiului. Focul a distrus între o jumătate și patru cincimi din oraș, mistuind mii de case, prăvălii și lăcașuri de cult, dintre care 12 biserici. Printre edificiile distruse s-a numărat și Biserica Sfântul Anton a Pușcăriei, ale cărei ziduri s-au prăbușit în totalitate. Icoana Sfântului Antonie cel Mare a fost recuperată din resturile calcinate ale altarului și transferată în biserica Curtea Veche din imediata vecinătate, căreia i-a fost atribuit hramul Sfântului Anton — hram purtat și astăzi. Fotografia realizată de Ludwig Angerer în 1856, prima imagine documentară a zonei, surprinde Piața Sf. Anton la circa nouă ani după incendiu: un vast maidan cu urme de reconstrucție, căruțe și mici comercianți improvizați.

A doua jumătate a sec. XIX: spațiu comercial nedefinit

În deceniile care au urmat incendiului, terenul rămas liber de construcții a fost utilizat informal pentru activități comerciale de mică amploare. Pe planul D. Pappasoglu din 1871, zona apare ca spațiu deschis în cadrul orașului, fără o structură urbană bine definită. Treptat, pe parcela triunghiulară delimitată de străzile Șepcari, Carol I (actualul Iuliu Maniu) și strada Piața Sf. Anton s-au ridicat chioșcuri și magazine de dimensiuni mici, iar zona a continuat să funcționeze ca punct comercial al Centrului Vechi.

1885 și anii 1910: Hala de Flori

În anul 1885 a fost construită în piață o primă hală destinată comerțului cu flori. În anii 1910, aceasta a fost înlocuită sau completată cu o construcție mai amplă, Hala de Flori propriu-zisă — un edificiu de plan patrulater, cu turnuri la colțuri, considerat elegant pentru epoca sa. Hala ocupa practic tot spațiul pieței și a dat zonei denumirea populară de Piața de Flori, sub care a fost cunoscută pe tot parcursul primei jumătăți a secolului XX. Pe planurile aeriene din anii 1920–1930, hala este vizibilă ca element dominant al zonei, alături de Hanul lui Manuc și de Biserica Curtea Veche.

Anii 1950–1967: demolare și reconversie

Hala de Flori a fost demolată în anii 1950, în contextul trasării și lărgirii axei nord-sud a orașului prin construirea bulevardului 1848 (actualul bd. I.C. Brătianu), care a închis frontul estic al pieței cu un bloc de locuințe. Piața de Flori a fost dezafectată în calitate de piață comercială în anul 1967, conform datelor consemnate în rapoartele de cercetare arheologică. Ulterior, spațiul a fost amenajat ca parcare și s-a degradat continuu, mai ales după 1990.

Anii 1980: cercetări arheologice și sistematizare

În cursul lucrărilor din deceniul nouă, asociate extinderii Centrului Civic și reorganizării Pieței Unirii, cercetările arheologice din zona Curții Vechi Domnești au scos la suprafață straturile medievale ale orașului. Piața Sfântul Anton a încetat definitiv să funcționeze ca spațiu comercial, iar fundațiile Bisericii Sfântul Anton a Pușcăriei au devenit vizibile în urma săpăturilor sistematice.

Post-2008: pietonalizare și amenajare contemporană

Odată cu pietonalizarea Centrului Istoric inițiată în mandatul primarului general Sorin Oprescu (ales în 2008), Piața Sfântul Anton a intrat într-un proces de reamenajare. Lucrările, executate fără un concurs de arhitectură sau urbanism prealabil, au rezultat într-o amenajare controversată: platforme de beton în trepte, pavaj din bolovani de râu, panouri de gazon încadrate în borduri de granit și bănci din fontă, fără elemente care să marcheze sau să valorifice stratigrafla istorică a locului. Fundațiile Bisericii Sfântul Anton a Pușcăriei sunt integrate parțial în spațiul public, fără o punere în valoare muzeografică sistematică. Hanul lui Manuc, principala clădire a ansamblului, nu este pus în relație vizuală sau interpretativă cu piața.

Fotografia Ludwig Angerer (1856)

Ludwig Angerer — primul fotograf al Bucureștiului

Ludwig Angerer s-a născut la 15 august 1827 în localitatea Malaczka (Slovacia), pe domeniul contelui Josef Palffy. Farmacist de profesie, a abandonat această carieră pentru fotografie, devenind ulterior fotograful Curții Imperiale austriece și fondatorul primului studio foto din Viena. A decedat la 12 mai 1879. Prezența sa la București se înscrie în contextul ocupației militare habsburgice a Principatelor Române (1854–1856), în perioada Războiului Crimeii. Conform cercetărilor istoricului Emanuel Bădescu, fotografiile realizate de Angerer sunt datate convențional 1856, însă execuția lor s-a desfășurat cel mai probabil între 25 august 1854 și martie 1856, perioadă în care trupele habsburgice staționau în Principate. Retragerea acestora s-a produs imediat după Congresul de Pace de la Paris (30 martie 1856). Fotografiile sunt considerate primele imagini documentare ale Bucureștiului și plasează orașul înaintea unor capitale europene precum Roma sau Viena în ceea ce privește documentarea fotografică panoramică. Cel mai probabil, misiunea fotografică a fost comandată de armata habsburgică în scop de recunoaștere strategică și documentare militară.

Fotografia Pieței Sfântul Anton — descriere și context

Imaginea Pieței Sfântul Anton realizată de Ludwig Angerer constituie prima reprezentare fotografică a acestui spațiu și una dintre cele mai cunoscute fotografii ale seriei bucureștene. Fotografia, preluată tradițional cu datarea 1855 în mai multe surse de popularizare, a fost corectată cronologic la 1856 de cercetătorii care au stabilit că Angerer nu se afla la București în 1855. Imaginea surprinde piața la aproximativ nouă ani după Marele Incendiu din 23 martie 1847.

Fotografia este realizată din înălțime, dintr-un unghi care permite o vedere panoramică a spațiului deschis al pieței. Prim-planul este dominat de un vast teren neamenajat, cu sol bătătorit, pe care sunt vizibile resturi de materiale de construcție, căruțe, baloturi și diverse obiecte specifice activității comerciale improvizate. Numeroase persoane apar în imagine în poziții statice — impuse de tehnica fotografică a epocii, care necesita expuneri lungi. Întreaga scenă denotă un spațiu urban în curs de refacere după dezastrul din 1847, lipsit de o organizare clară.

Pe latura stângă a fotografiei se distinge Biserica Curtea Veche (cu hramul Buna Vestire și Sfântul Antonie cel Mare), cel mai vechi lăcaș de cult păstrat din București. În zona centrală este vizibilă Cafeneaua Veche, un reper comercial al epocii. Pe latura dreaptă, la intersecția străzilor Covaci cu Șepcari, apar două clădiri cu arcade la parter — construcții care au supraviețuit incendiului din 1847 și care se păstrează, cu modificări, până în prezent. Acestea prezintă fațade cu arcade semicirculare la nivelul parterului și etaj cu ferestre dreptunghiulare cu ancadramente clasicizante, specifice arhitecturii comerciale bucureștene de la mijlocul secolului al XIX-lea. Clădirile din fundal reflectă procesul de reconstrucție postincendiu, cu volume noi ridicate în stilul eclectic al epocii regulamentare.

Versiunea colorată — colorație digitală modernă

Imaginea asociată frecvent acestui capitol în publicații și pe platforme online este o colorație digitală modernă a fotografiei originale alb-negru a lui Ludwig Angerer. Colorația redă tonuri de ocru și bej pentru fațadele clădirilor, albastru pal pentru cer și nuanțe calde pentru elementele de prim-plan. Deși sporește accesibilitatea vizuală a documentului fotografic, colorația digitală nu are valoare documentară primară și nu reflectă culorile reale ale edificiilor sau materialelor din 1856. Fotografia originală alb-negru, păstrată în colecții muzeale, rămâne singura sursă fotografică autentică pentru reconstituirea aspectului Pieței Sfântul Anton la mijlocul secolului al XIX-lea.

Seria fotografică realizată de Angerer la București cuprinde aproximativ 35 de imagini identificate până în prezent, parte din colecțiile Muzeului Municipiului București. Acestea documentează, printre altele: Podul Mogoșoaiei (actuala Cale Victoriei), Turnul Colței, Grădina Cișmigiu, Dealul Mitropoliei, Dealul Spirii, Palatul Știrbei, Palatul Suțu și Palatul Bibescu — constituind cel mai important corp de documente fotografice pentru cunoașterea aspectului Bucureștiului premodern.

Cercetări arheologice

Situl arheologic Piața de Flori (Piața Sf. Anton) a făcut obiectul mai multor campanii de cercetare sistematică, desfășurate între 1959 și 2006, care au documentat o stratigrafie continuă de locuire urbană acoperind circa șaisprezece secole. Descoperirile acumulează date privind așezările preurbane, necropolele medievale timpurii, infrastructura Curții Domnești și stratele de demolare asociate incendiului din 1847.

Campaniile 1959 și 1962 — D.V. Rosetti și P.I. Panait

Primele cercetări sistematice în perimetrul pieței au fost întreprinse în anii 1959 și 1962 de arheologii D.V. Rosetti și P.I. Panait. Săpăturile au identificat o stratigrafie complexă cu următoarele orizonturi principale:

• Secolul IV p.Chr.: urme de bordeie, cel mai vechi nivel de locuire identificat în sit.
• Secolele VI–VII p.Chr.: amprenta unei locuințe descoperite în interiorul fostei incinte a Bisericii Sfântul Anton, datată pe baza materialului ceramic.
• Secolele IX–XI: urmele unor locuințe și cuptoare, corespunzând unui nivel de locuire preurbană de tip rural.
• Secolele XV–XVI: câteva gropi menajere și un mormânt, asociate primei faze de funcționare a Curții Domnești.
• Secolele XVIII–XIX: alte morminte, corespunzând perioadei de funcționare a Bisericii Sfântul Anton a Pușcăriei (1735–1847).
• Prima jumătate a sec. XVIII: fundațiile Bisericii Sfântul Anton, principala descoperire monumentală a campaniei, care a permis reconstituirea planimetriei lăcașului dispărut în 1847.

Rezultatele campaniei din 1959 sunt publicate în lucrările Bucureștii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice (ed. I. Ionașcu, Ed. Științifică, București, 1959) și Curtea Veche. Bucureștii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice (D.V. Rosetti, Muzeul de Istorie al Orașului București, Ed. Științifică, 1959). Raportul campaniei din 1962 (P.I. Panait) rămâne în formă inedită, păstrat în Arhiva Biroului de Arheologie al Muzeului Municipiului București.

Campania 1971 — P.I. Panait și A. Ștefănescu

În anul 1971, arheologii P.I. Panait și A. Ștefănescu au reluat cercetările în sit, concentrându-se asupra identificării și documentării fundațiilor Bisericii Sfântul Anton. Campania a confirmat și precizat datele stratigrafice obținute în campaniile anterioare. Rezultatele sunt publicate în Les fouilles archéologiques en Roumanie (1971), DACIA N.S., XVI, 1972, p. 332 (S. Morintz).

Campania 2006 — Vasilica Sandu-Cuculea

Cea mai recentă campanie de cercetare în perimetrul pieței a fost condusă în anul 2006 de arheologul Vasilica Sandu-Cuculea, în cadrul unui proiect mai amplu vizând Curtea Veche Domnească și străzile adiacente (str. Franceză, Șepcari și Covaci). În perimetrul pieței propriu-zise a fost identificat colțul sud-vestic al unei locuințe datate, pe baza analizei stratigrafice, anterior secolului al XVII-lea. Pe trotuarul sudic al străzii Covaci, la est de intersecția cu str. Șepcari (secțiunea S.IV, cu dimensiunile 14,40 × 1,00 m), au fost descoperite patru ziduri de fundație și un pavaj din secolul XIX, acoperit cu o lentilă de incendiu, precum și un zid de fundație din secolul XVIII, confirmat și în secțiunile S.V și S.VI. Materialele de demolare depuse după dezafectarea din 1967 a Pieței de Flori au afectat parțial stratul de vest al pronaosului Bisericii Sfântul Anton.

Rezultatele campaniei sunt publicate în Cronica Cercetărilor Arheologice, campania 2006 (A XLI-a Sesiune națională de raporte arheologice, Tulcea, 29 mai–1 iunie 2006, cIMEC, 2007, pp. 92–94) și în Cercetări arheologice pe teritoriul Curții Vechi Domnești din București. Palatul voievodal Curtea Veche. Piațeta de la intersecția străzilor Șelari și Iuliu Maniu. Piața Sf. Anton, CAB, VIII, București, 2009, pp. 142–143, 160–162 (Vasilica Sandu-Cuculea).

Semnificația stratigrafică a sitului

Cumulul descoperirilor din cele patru campanii plasează situl Piața de Flori (Piața Sf. Anton) printre cele mai importante situri arheologice urbane din București, alături de ansamblul Curtei Vechi Domnești. Continuitatea de locuire documentată din secolul IV p.Chr. până în secolul XIX, prezența fundațiilor unui monument dispărut (Biserica Sfântul Anton a Pușcăriei, 1735–1847) și stratele funerare asociate acestuia conferă sitului o valoare patrimonială deosebită, reflectată în includerea sa în Lista Monumentelor Istorice cu cod de sit arheologic (B-I-s-B-17897).

Statut actual

Amenajarea urbană post-2008

În cadrul procesului de pietonalizare a Centrului Istoric al Bucureștiului, inițiat după 2008, Piața Sfântul Anton a fost supusă unei reamenajări de amploare, executată fără un concurs de arhitectură sau urbanism prealabil. Lucrările au transformat fostul spațiu degradat — utilizat ca parcare după desființarea Pieței de Flori în 1967 — într-un spațiu pietonal cu funcțiune de agrement, integrat traseului turistic al Centrului Vechi.

Amenajarea actuală constă din: un platou central pavat cu bolovani de râu (caldarâm), flancat de platforme rectangulare de granit șlefuit dispuse în trepte succesive, cu diferențe de nivel de aproximativ 20–30 cm între ele. Platformele sunt plantate cu gazon și dotate cu bănci din fontă turnată cu spătar din lemn, amplasate aleatoriu pe laturi. Iluminatul public este asigurat prin stâlpi cu corpuri de iluminat în formă de disc, de tip contemporan, fără referință la vocabularul arhitectural istoric al zonei. Spațiul nu dispune de elemente de mobilier urban care să marcheze sau să interpreteze istoria locului — nu există panouri informative, marcaje la sol, sau orice altă formă de semnalizare a fundațiilor Bisericii Sfântul Anton a Pușcăriei.

Fundațiile Bisericii Sfântul Anton a Pușcăriei

Fundațiile Bisericii Sfântul Anton a Pușcăriei (1735–1847), identificate în campaniile arheologice din 1959, 1962 și 1971, sunt integrate parțial în spațiul public al pieței. Acestea nu beneficiază de o punere în valoare muzeografică sistematică: nu sunt protejate fizic, nu sunt marcate vizibil la nivelul pavimentului și nu sunt însoțite de elemente interpretative. Situl este inclus în Lista Monumentelor Istorice 2015 cu codul B-I-s-B-17897, statut care impune obligații de protecție și conservare, însă amenajarea actuală nu reflectă în niciun mod acest statut.

Raport vizual cu monumentele din vecinătate

Piața Sfântul Anton este înconjurată de trei monumente istorice de importanță națională și locală: Biserica Curtea Veche (sec. XV–XVI, cel mai vechi lăcaș de cult păstrat din București, cod LMI B-II-m-A-18799), la vest; Hanul lui Manuc (1808, cod LMI B-II-m-A-18800), la sud; și urmele în situ ale Palatului Voievodal Curtea Veche (sec. XIV–XVIII, cod LMI B-I-s-A-17893), la nord-vest. Amenajarea actuală nu stabilește nicio relație vizuală sau interpretativă coerentă între aceste monumente și spațiul pieței. Hanul lui Manuc, principala clădire a ansamblului, nu este pus în valoare din perspectiva pieței. Frontul estic al pieței este închis de un bloc de locuințe construit în anii 1950 pe bulevardul I.C. Brătianu, care domină perspectiva și obturează vederea spre oraș.

Starea actuală a spațiului

Fotografiile de documentare realizate în 2025 evidențiază un spațiu urban cu aspect neîngrijit: gazonul dintre platformele de granit este neuniform, cu zone de iarbă crescută necontrolat și zone degradate. Bordurile platformelor prezintă crăpături și pete de umiditate. Băncile din fontă sunt dispuse fără o logică spațială clară față de traseele de circulație pietonală. Graffiti sunt vizibile pe zidurile clădirilor din proximitate. În ansamblu, amenajarea din perioada mandatului primarului Sorin Oprescu a fost constant criticată de specialiști în arhitectură și urbanism pentru lipsa de coerență conceptuală, absența referințelor istorice și calitatea scăzută a execuției, într-unul dintre cele mai valoroase situri arheologice și urbane ale capitalei.

Denumire oficială actuală

Denumirea oficială actuală a spațiului este Piața Sfântul Anton, utilizată în documentele administrative și în nomenclatorul stradal al municipiului București. Denumirea populară Piața de Flori, purtată de spațiu de la sfârșitul secolului al XIX-lea și pe tot parcursul primei jumătăți a secolului XX, nu mai este în uz curent, deși este frecvent menționată în sursele istorice și în literatura de specialitate.

Bibliografie

• Morintz, S.; Rosetti, D.V., Bucureștii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice (ed. I. Ionașcu), Ed. Științifică, București, 1959, pp. 33–34, fig. 11/5 (volum tipărit)
• Rosetti, D.V., Curtea Veche. Bucureștii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice, Muzeul de Istorie al Orașului București, Ed. Științifică, București, 1959, p. 155, fig. 53, pl. CVI/7 (volum tipărit)
• Morintz, S., Les fouilles archéologiques en Roumanie (1971), DACIA. NS, XVI, 1972, p. 332 (volum tipărit)
• Panait, P.I., Referat privind cercetările arheologice din Piața de Flori din anul 1962, Arhiva Biroului de Arheologie MMB, 1962 — informații inedite (volum tipărit)
• Sandu-Cuculea, Vasilica, Cercetări arheologice pe teritoriul Curții Vechi Domnești din București. Palatul voievodal Curtea Veche. Piațeta de la intersecția străzilor Șelari și Iuliu Maniu. Piața Sf. Anton, CAB, VIII, București, 2009, pp. 142–143, 160–162 (volum tipărit)
• Sandu-Cuculea, Vasilica, 44. București. Punct: Piața Sf. Anton și străzile adiacente (str. Franceză, Șepcari și Covaci), CCA, campania 2006. A XLI-a Sesiune națională de raporte arheologice, Tulcea, 29 mai–1 iunie 2006, cIMEC, 2007, pp. 92–94 (volum tipărit)
• *** Lista Monumentelor Istorice 2015, p. 516, nr. crt. 140 (cod B-I-s-B-17897) (volum tipărit)
• Bădescu, Emanuel, Ludwig Angerer, primul fotograf al Bucureștilor (II), Ludwig Angerer, primul fotograf al Bucureștilor (II) (Ziarul Financiar / Ziarul de Duminică)
• Piața Sfântul Anton în Centrul istoric, Piața Sfântul Anton în Centrul istoric (Bucureștii Vechi și Noi)
• Piața Sfântul Anton din centrul vechi, de la piață celebră de flori la pustiu de beton, Piața Sfântul Anton din centrul vechi (Bucureștii Vechi și Noi)
• Piața Sfântul Anton, locul unde s-a născut Bucureștiul, Piața Sfântul Anton, locul unde s-a născut Bucureștiul (b365.ro)
• Piața Sfântul Anton în Centrul istoric, Piața Sfântul Anton în Centrul istoric (Idei Urbane)
• Hala Unirii, Hala Unirii (Bucureștii Vechi și Noi)
• Povestea Bisericii Sfântul Anton, cea mai veche din București, Povestea Bisericii Sfântul Anton, cea mai veche din București (Digi24)
• Repertoriul Arheologic Național, cod 179132.38, Repertoriul Arheologic Național — cod 179132.38 (cimec.ro)
• Sandu-Cuculea, Vasilica, raport campanie 2006, Raport campanie arheologică 2006 — Piața Sf. Anton (cronica.cimec.ro)