Pasajul Francez
De la parcelarea Curții Vechi la Strada Orezari
Pasajul Francez este o arteră pietonală scurtă din Centrul Vechi al Bucureștiului, care leagă Strada Covaci de Strada Gabroveni. Originea sa este legată de parcelarea terenurilor din jurul Curții Vechi, realizată în anul 1799, într-un moment în care vechea rețea stradală a zonei devenise insuficientă pentru numărul tot mai mare de clădiri ridicate în preajma reședinței domnești. Terenurile parcelate atunci au aparținut lui Hagi Velcea Mustacoglu și lui Nicola Becianu, ale căror nume apar în documentele vremii drept proprietari ai loturilor din care s-a conturat, ulterior, traseul actual al pasajului. Multă vreme, artera nu a avut o existență cartografică proprie. Planul întocmit de inginerul Rudolf Artur Borroczyn în anul 1852 nu înregistrează nicio stradă pe traseul de astăzi al Pasajului Francez, semn că zona nu era încă structurată ca atare la mijlocul secolului al XIX-lea. Abia planul realizat de maiorul Dimitrie Pappasoglu în anul 1871 identifică, pe acest amplasament, o stradă cu numele de Orezari, paralelă cu Strada Sepcari, care avea să devină, în deceniile următoare, actualul pasaj.
Pasajul Bulgăresc și Pasajul Francez
Către anul 1880, artera era cunoscută sub numele de Pasajul Bulgăresc, denumire care reflecta prezența negustorilor bulgari stabiliți în zonă, activi în comerțul specific Centrului Vechi al capitalei. Această denumire s-a păstrat cêteva decenii, cât timp comunitatea de negustori bulgari a rămas asociată cu pasajul. Către anul 1914, numele s-a schimbat în Pasajul Francez, denumire păstrată neîntrerupt până astăzi. Schimbarea numelui s-a produs în contextul mai larg al prezenței și influenței franceze în viața urbană bucureșteană de la începutul secolului al XX-lea, resimțită și în toponimia altor artere din apropiere, precum vecina Stradă Franceză, fostă Uliță Franțuzească, ale cărei origini sunt legate de reședința consulului francez din secolul al XVIII-lea.
Context istoric și urbanistic
Poarta de Jos a Curții Domnești și Pușcăria
Zona de astăzi a Pasajului Francez se afla, la începutul secolului al XIX-lea, în vecinătatea Porții de Jos a Curții Domnești, unul dintre punctele de acces în incinta fostei reședințe domnești bucureștene. În anul 1804, domnitorul Constantin Alexandru Ipsilanti a refăcut, în acest punct, Pușcăria (închisoarea) aflată la Poarta de Jos, clădire care făcea parte din ansamblul administrativ-judiciar legat de Curtea Veche. Pușcăria refăcută de Ipsilanti nu a rezistat, însă, marelui incendiu care a mistuit o mare parte a orașului la 23 martie 1847, incendiu care a afectat deopotrivă construcții civile și religioase din întreg Centrul Vechi, printre care și biserica „Buna Vestire” a Curții Vechi. Distrugerea Pușcăriei a marcat, indirect, și dispariția uneia dintre reperele care legau zona pasajului de trecutul administrativ al Curții Domnești.
Descoperiri arheologice
Cercetările arheologice desfășurate în zona Curții Vechi, în jurul anului 1950, au scos la lumină, pe traseul actualului pasaj, niveluri cu ziduri datând din secolul al XVI-lea, alături de trei morminte, vestigii care confirmă vechimea așezării în acest punct al orașului, anterioară parcelării din 1799. Un studiu ulterior, realizat de Institutul Național al Patrimoniului și publicat în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, menționează, referitor la aceeași zonă, că în Pasajul Francez s-au găsit urme de construcții și vestigii ce par a indica existența unor ateliere de fierărie, datând din secolul al XVI-lea. Aceste descoperiri se adaugă celor semnalate anterior și conturează imaginea unei zone cu activitate meșteșugărească susținută, cu mult înainte ca artera să capete configurația și denumirile pe care le-a purtat în secolele XIX și XX.
Ansamblul arhitectural actual
Construcțiile din 1875-1900
Ansamblul de clădiri care mărginește astăzi Pasajul Francez a fost edificat în etape, între anii 1875 și 1900, cu parter destinat activităților comerciale, potrivit modelului vechilor hanuri bucureștene organizate în jurul unei curți interioare. Fațadele înguste și dispunerea prăvăliilor la parter reflectă tiparul de construcție specific arterelor comerciale din Centrul Vechi, unde parcelele de mici dimensiuni impuneau o dezvoltare pe verticală și pe adâncime, mai degrabă decât pe lățime. Ansamblul este declarat monument istoric, statut ce recunoaște valoarea sa ca mărturie a arhitecturii comerciale bucureștene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Caracterul unitar al construcțiilor, păstrat în linii mari până astăzi, face din Pasajul Francez unul dintre reperele vizuale ale Centrului Vechi, alături de alte pasaje și hanuri din imediata vecinătate.
Pasajul Francez în rețeaua Centrului Vechi
Prin poziția sa, între Strada Covaci și Strada Gabroveni, Pasajul Francez face parte din rețeaua de pasaje și legături pietonale care au structurat, de-a lungul secolelor XIX și XX, circulația comercială din Centrul Vechi al Bucureștiului, alături de artere precum Pasajul Englez sau Pasajul Macca-Vilacrosse. Această rețea a facilitat, în epocă, accesul la prăvălii și servicii, într-o zonă cu o densitate mare de construcții și un trafic pietonal intens. Astăzi, parterul comercial al clădirilor care mărginesc pasajul găzduiește, în principal, terase și spații de alimentație publică, funcțiune care continuă, într-o formă adaptată contemporaneității, vocația comercială pe care artera a avut-o încă de la primele sale atestări, sub numele de Pasajul Bulgăresc.
Bibliografie
- Alexandra Țânțăreanu, Strada Franceză – Studiu istoric, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, Anul XXI, nr. 1-2/2010, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2010, p. 11-50.
- Pasajul Francez (Once Upon A Time in Bucharest, autor Cornel D.)
- Pasajele Bucureștiului, cu accent pe Villacrosse (amfostacolo.ro)
Octombrie 2022:
