Casa Inginer Dionisie Germani din strada Paris 45 a fost construită în aceeaşi zonă a "parcului Bonaparte", pentru inginerul Dionisie GERMANI. Ceva mai simplă, dar mai înaltă decât vecina sa de la numărul 43, casa din strada Paris nr. 45 prezintă un volum masiv, organizat în jurul corpului central, care domină compoziţia. Se păstrează învelitoarea originală din ţiglă solzi aşezată peste tronsoanele de acoperiş în 4 ape, cu lucarne generoase, pe structură din lemn. Actuala culoare cenuşie a tencuielii nu pune suficient în valoare decoraţia în stil neoromânesc, păstrată parţial (balustradă cu colonete, ancadramente de arce în mâner de coş şi ferestre drepte, motiv decorativ pentru parapetul ferestrelor). (Elena-Codina DUȘOIU)
Referințe:
August 2023:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.