Casa de pe strada Paris 20 nu este clasată ca monument istoric, dar ar fi putut fi, pentru că are o valoare arhitecturală şi ambientală deosebită. Este aliniată la limita terenului, accesul făcându-se în lateral, printr-o retragere. Aici se poate observa arcul trilobat, ce se sprijină pe o coloană, în partea dreaptă. Prezintă şi alte caracteristici ale stilului arhitectural neoromânesc: volumul supraînălţat, decoraţia de la nivelul cornişei reprezentată prin elemente geometrice, tratarea ancadramentelor ferestrelor, medalioanele cu motive florale aplicate pe fațadă. Deosebite sunt şi cele două balcoane, cu balustradă metalică.
Alice Botez a fost o prozatoare româncă. A făcut studii de logică şi psihologie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1933-1938). Și-a făcut debutul publicistic în 1937. Între 1940 și 1942 susține cronica literară a cotidianului Vremea. În 2001 i s-a publicat jurnalul sub numele „Cartea realităților fantastice”. A fost o bună prietenă cu Jeni Acterian, autoarea „Jurnalului unei fete greu de mulțumit”, jurnal apărut postum.
Referințe:
August 2023: