# Parcul Grădina Icoanei Adresă: Piata Gheorghe (Gogu) Cantacuzino, Sector 2, Cartierul Dacia - Eminescu, București An construcție: 1872 Tip ansamblu: Parcuri și păduri Stil arhitectural: fǎrǎ Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Grădina Icoanei din București, amenajată între 1872–1875 după proiectul horticultorului elvețian Louis Leyvraz pe locul fostei Bălți a Icoanei, este o grădină publică istorică de aproximativ 2,4 hectare, situată în Sectorul 2, reprezentativă pentru procesul de modernizare urbană și de asanare a zonelor mlăștinoase ale Capitalei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. ## Articol Grădina Icoanei Grădina Icoanei este amplasată în Sectorul 2 al Bucureștiului, în cartierul Icoanei, în imediata proximitate a Pieței Romane și a Bulevardului Magheru. Parcul este delimitat de strada Pictor Arthur Verona la nord, strada Alexandru D. Xenopol la vest și strada dr. Dimitrie Gerota la est, cu adresa oficială la Piața Cantacuzino Gh. f.n., Sector 2. Intrarea principală în parc se află la intersecția străzilor Alexandru D. Xenopol și Jean-Louis Calderon, în apropierea pieței care poartă numele omului politic Gheorghe C. Cantacuzino. Suprafața totală a grădinii este de 2,4 hectare, ceea ce o plasează în categoria spațiilor verzi de dimensiuni mici spre medii ale Capitalei, comparabilă ca întindere cu Parcul Ioanid (Ion Voicu), aflat în vecinătatea sa imediată. Poziția centrală a Grădinii Icoanei în structura urbană a Bucureștiului îi conferă o accesibilitate ridicată din mai multe direcții. Bulevardul Magheru, una dintre principalele artere nord-sud ale orașului, se află la câteva minute de mers pe jos, la fel ca și Piața Romană, nod de transport important. Grădina atrage în medie 1.100 de vizitatori într-o zi de weekend, conform datelor citate de Wikipedia, ceea ce o plasează printre spațiile verzi de cartier cu frecventații consistentă din Capitală. Parcul este accesibil atât din Bulevardul Magheru, cât și din străzile Xenopol, Arthur Verona și Dimitrie Gerota, cu multiple puncte de intrare și ieșire. Terenul pe care se află astăzi Grădina Icoanei a fost modelat, de-a lungul secolelor, de prezența unui sistem hidrografic minor dar persistent, care a determinat atât funcțiunile preindustriale ale zonei, cât și dificultățile cu care s-au confruntat autoritățile municipale înainte de amenajarea grădinii. Elementul central al acestui sistem era pârâul Bucureștioara, cunoscut în documente și sub denumirile populare de Căcaina sau Căcata, afluent stâng al Dâmboviței, atestat documentar încă din 1608. Traseul său traversa zona cuprinsă între bisericile Pitar Moș, Icoanei, Batiște și Oțetari, lăsând în urmă o suprafață întinsă de băltire care a marcat viața cartierului timp de secole. Dinspre nord și est, pârâul forma, în zona actualei grădini, o acumulare de apă cunoscută drept Balta Bulindroiului sau Balta de la Icoana, pomenită în documente încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Conform unui manuscris păstrat în Arhiva Direcției Monumentelor Istorice, citat în studiul istoric al Zonei Protejate nr. 34 — Pitar Moș (UAUIM — Quattro Design, 2011), pe locul din fața bisericii Batiște, către 1780–1795, exista un lac pe care lumea îl ocolea trecând mai mult pe ulița Herăstrăului (actuala stradă Dionisie Lupu). Tot din Balta Icoanei izvora firul principal al Bucureștioarelor, care cobora spre Dâmbovița, formând succesiv Lacul Șuțului, Lacul Cucului și alte acumulări în partea de sud a orașului. Funcțiunile preindustriale ale zonei și mahalaua Icoanei Prezența apei a determinat funcțiunile tradiționale ale mahalalei Ceauș David, cunoscută ulterior ca mahalaua Icoanei, în care activitățile legate de prelucrarea cărnii, cojocăria și pescuitul au fost preponderente. Numărul cel mai mare de măcelari din toate mahalalele Bucureștilor în 1832 se concentra în mahalaua Ceauș David — zece măcelari, față de patru în mahalalele vecine Batiște și Popa Petre, fapt coroborat de studiul UAUIM cu traseul firelor Bucureștioarei și cu poziția măcelarilor în planul Borroczyn din 1846, dispuși în jurul Maidanului Stăpânirii. În apropierea balta se găseau și instalații pentru producerea rachiului, legate, conform obiceiului, de existența livezilor. Planurile Purcel (1789) și Ernst (1791) atestă caracterul semirural al zonei la sfârșitul secolului al XVIII-lea, slab construită și ocupată de mari suprafețe cultivate cu grădini și livezi. Structura urbană era articulată de câteva artere constituite încă din acea perioadă: ulița Herăstrăului (actuala stradă Dionisie Lupu), Ulița Pitar Moș și Ulița Clemenței (actuala stradă C.A. Rosetti). Balta ocupa, înaintea secării sale, nu numai spațiul actualei grădini, ci și zona mai largă de la nord și est a acesteia, suprafața ei reducându-se treptat prin lucrările de canalizare inițiate în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Lucrările de asanare: 1832–1870 Eforturile de astupare și canalizare a Bucureștioarei au început încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, în contextul lucrărilor edilitare inițiate în perioada Regulamentului Organic. În 1814, un document atestă că pârâul era astupat parțial, punându-se în lucru destuparea „din Mahalaua Icoanei și până în Podul Pescării”. În 1825, lucrările de asanare priveau canalele „pentru scurgerea mocirlilor”, implicate și mahalagiii din mahalaua Scaunelor Vechi și neguțătorii din Pescărie. Etapa decisivă a asanării a avut loc între 1830 și 1832, când au fost prevăzute și realizate lucrări publice la scară mai largă privind scurgerea apelor din oraș. Lucrările de astupare definitivă a bălții s-au încheiat în jurul anului 1870, când Primăria Capitalei a întreprins intervenții directe de asanare a Bălții Icoanei, eliminând astfel principalul focar de infecții al cartierului. Așa cum consemnează articolul semnat de Lelioara Zamani în volumul XIV al Materialelor de Istorie și Muzeografie (Muzeul Municipiului București, 2000), începând cu 1870, pe locul bălții s-a format un maidan, cunoscut drept Maidanul Stăpânirii sau Maidanul Icoanei, care urma să devină suportul viitoarei grădini publice. Terenul, care la începutul secolului al XIX-lea făcuse parte din Grădiștea Floreștilor (moșie vândută până în 1850), intrase în proprietatea Primăriei înainte de 1870. Decizia de amenajare și contractul din 1872 La data de 26/7 aprilie 1871 a avut loc la sediul Consiliului Comunal din București o licitație publică privind „înființarea unei grădini de piață publică numită maidanul Icoanei”. Licitația a fost câștigată de un antreprenor pe nume Anton Westelly, la suma de 19.950 de lei. Contractul de realizare a grădinii a fost semnat un an mai târziu, la 17/29 mai 1872, și stabilea o serie de clauze tehnice și financiare detaliate. Lucrarea urma să fie executată conform planului și devizului întocmite anterior, în doi ani de la data semnării, iar costul urma să fie achitat de Primărie în funcție de înaintarea lucrării și constatarea făcută de arhitectul Capitalei. Contractul prevedea reținerea de către Primărie a unui procent de 20% din valoarea lucrării pentru asigurarea întreținerii grădinii pe o perioadă de trei ani după terminare, antreprenorului restituindu-i-se câte o treime la expirarea fiecărui an de întreținere în bună stare. Pentru garantarea obligațiilor contractuale, horticultorul elvețian Louis Leyvraz — cel care se ocupa efectiv de proiect și de execuție — a depus drept garanție proprietatea sa din suburbia Bărbătescu, strada Cuțitul de Argint. Contractul specifica explicit că în cazul oricărei abateri de la condiții, Primăria putea executa lucrările pe contul antreprenorului și al garanției depuse, fără a mai fi necesară intervenția justiției. Devizul lucrărilor și condițiile tehnice de execuție Devizul întocmit pentru amenajarea grădinii stabilește că suprafața totală a acesteia era de 11.940 de metri pătrați, din care 7.100 de metri pătrați urmau să fie ocupați de alei. Aleile urmau să aibă la bază un strat de moloz bine bătut și potrivit, peste care urma să se aștearnă un strat de nisip pietros. Costul lucrărilor de terasament și material se ridica la 10.182 de lei, cel legat de gazon, arbori și arbuști exotici și de pădure la 3.632 de lei, la care se adăugau transportul, plata sacagiilor, a grădinarului și cheltuielile neprevăzute, totalul întregii lucrări ajungând la 25.190,80 de lei. Calendarul de execuție era împărțit în două etape anuale. În primul an urmau să se execute lucrările de terasament — înălțarea terenului cu 0,60 metri față de cota inițială, luându-se în considerare și lucrările de scurgere a apei dinspre străzile înconjurătoare. În al doilea an, până la sfârșitul lunii aprilie, urma să fie pusă toată plantația, realizat gazonul și executate aleile. După terminarea lucrărilor, antreprenorul era dator să întrețină grădina timp de trei ani, atât plantația cât și aleile, cu o echipă de șase sacagii pe șase luni pe an. Sursele contemporane confirmă că lucrările au fost încheiate în 1875, iar plantația păstrată în grădină datează în cea mai mare parte din acea perioadă. Grădina Icoanei în contextul modernizării urbane a Bucureștilor Amenajarea Grădinii Icoanei în 1873 s-a înscris în procesul mai larg de transformare a Bucureștilor dintr-un oraș cu caracter preponderent rural și cu un sistem hidrografic dezordonat într-o capitală europeană modernă. Grădina a urmat, în ordine cronologică, marilor lucrări de amenajare a Cișmigiului — opera peisagistului vienez Carl Friedrich Wilhelm Meyer, finalizată în 1854 — și a constituit unul dintre primele exemple de grădină publică de cartier din Capitală, concepută pentru locuitorii din proximitate mai degrabă decât pentru întreg orașul. Studiul istoric al Zonei Protejate nr. 34 — Pitar Moș o cataloghează drept prima acțiune publică de anvergură din zonă. Cartierul în care a fost amenajată grădina era, la acea dată, unul al oamenilor înstăriți, fapt reflectat atât în calitatea locuințelor construite de-a lungul străzilor Pitar Moș, Dionisie Lupu și Jules Michelet, cât și în presiunea exercitată de proprietarii din zonă pentru asanarea bălții, a cărei prezență constituia un focar de epidemii de friguri și angină difterică. În contextul epocii, grădinile și parcurile aveau și o funcție sanitară explicită, de „asănare” a aerului viciat, la fel cum Grădina Icoanei a preluat și formalizat funcția de asanare a Bălții Icoanei. Aceeași logică de modernizare urbană — asanare hidrofizică urmată de amenajare verde publică — a fost aplicată în aceiași ani și în alte puncte ale orașului, confirmând un model urbanistic coerent al Primăriei București din deceniile opt și nouă ale secolului al XIX-lea. Autorul amenajării și concepția peisagistică Louis Leyvraz — horticultor elvețian la București Autorul proiectului de amenajare a Grădinii Icoanei a fost Louis Leyvraz, horticultor elvețian stabilit la București în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, una dintre figurile cele mai active în domeniul amenajărilor de spații verzi publice din Capitală în acea perioadă. Leyvraz nu era un simplu grădinar angajat punctual, ci un profesionist cu o relație contractuală continuă cu Primăria București, începutî cu cel puțin un an înainte de atribuirea lucrărilor pentru grădina din cartierul Icoanei. În 1868, Primăria încheiase cu acesta un contract pentru întreținerea aleilor din fața Teatrului Național, pentru îngrijirea grădinilor din fața Universității și pentru întreținerea arborilor de pe marginea bulevardului dinspre strada Colței și Calea Mogoșoaiei. Tot în același an, un contract separat îi încredința îngrijirea și amenajarea grădinii Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, afectată puternic de incendiul din 1847. Rolul lui Leyvraz în contractul pentru Grădina Icoanei din 1872 era acela de garant tehnic și de autor efectiv al proiectului, deși formal contractul fusese încheiat de Primărie cu antreprenorul Anton Westelly. În documentele arhivistice citate de Lelioara Zamani în studiul publicat în Materialele de Istorie și Muzeografie XIV (Muzeul Municipiului București, 2000), Leyvraz este descris drept „arhitectul însărcinat cu proiectul”, el depunând drept garanție pentru buna execuție a contractului proprietatea sa din suburbia Bărbătescu, strada Cuțitul de Argint. Această asociere dintre un antreprenor și un horticultor-proiectant era o practică curentă în Bucureștiul epocii pentru realizarea spațiilor verzi publice, reflectând absența unei structuri municipale specializate în domeniu. Alte amenajări ale lui Leyvraz în București Activitatea lui Louis Leyvraz la București s-a întins pe mai multe decenii și a cuprins unele dintre cele mai reprezentative spații verzi publice ale Capitalei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pe lângă Grădina Icoanei și lucrările anterioare de întreținere a spațiilor verzi din centrul orașului, Leyvraz a fost implicat și în amenajarea Parcului Carol I, proiectat de arhitectul peisagist elvețian Eduard Redont și inaugurat în 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Sursele istorice menționează că, sub îngrijirea horticultorilor Samuel și Louis Leyvraz, au fost plantați în Parcul Carol 4.206 de arbori mari, 5.983 de arbori coniferi și 48.215 de arbuști, alături de numeroase plante și flori, date care arată anvergura reală a activității sale horticole. Prezența lui Leyvraz în mai multe proiecte majore de amenajare a spațiilor verzi publice din București îl plasează în aceeași categorie cu alți profesioniști străini care au contribuit decisiv la modernizarea orașului în epoca domnitoare a dorinței de a transforma Bucureștiul după model occidental: arhitecți ca Paul Gottereau sau Cesare Librecht, ingineri ca Grigore Cerchez, peisagiști ca germanul Carl Friedrich Wilhelm Meyer, autorul Cișmigiului. Ca și aceștia, Leyvraz s-a stabilit în București și a participat activ la viața profesională a orașului, lăsând o amprentă durabilă asupra peisajului urban al Capitalei. Concepția peisagistică: stilul englezesc și logica amenajării Concepția de amenajare a Grădinii Icoanei s-a înscris în curentul peisagisticii englezești, dominant în Europa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care promova aleile sinuoase, peluzele libere, vegetația dispusă aparent natural și abandonarea simetriei rigide a grădinilor franceze clasice. Spre deosebire de Cișmigiu — amenajat tot în stil englez de Meyer, dar pe o suprafață de aproximativ 17 hectare și cu un lac central — Grădina Icoanei a fost concepută la o scară mult mai mică, de 2,4 hectare, cu un caracter de grădină de cartier, accesibilă și familiară. Studiul Zonei Protejate nr. 34 — Pitar Moș (UAUIM — Quattro Design, 2011) o descrie drept o grădină făcută „ieftin” și „în modul cel mai economic”, cu o plantație de salcâmi și tei în care peisagistul a integrat și arbori și arbuști exotici. Aleile grădinii au fost concepute cu trasee sinuoase, în conformitate cu principiile peisagisticii englezești, realizate dintr-un strat de moloz bine bătut și potrivit, peste care s-a așternut nisip pietros. Aceste alei de nisip au rămas o caracteristică identitară a Grădinii Icoanei timp de mai mult de un secol și jumătate, devenind un element la fel de definitoriu pentru caracterul său istoric ca și vegetația seculară. Peisagistul Nicolas Triboi, autorul proiectului de restaurare din 2008, aprecia aleile de nisip drept un „unicat” și un „supraviețuitor al armatelor igieniste de asfaltare”, iar dispariția lor în cadrul reamenajărilor din 2021–2022 a generat proteste publice din partea specialiștilor și ale comunității locale. Plantația inițială și îmbogățirile ulterioare Plantația inițială a grădinii, finalizată în 1875, a inclus salcâmi și tei, la care s-au adăugat arbori și arbuști exotici și de pădure, selectați de Leyvraz din repertoriul disponibil în epocă. Platanii seculari din centrul grădinii constituie elementul dendrologic cel mai vizibil și mai persistent al compoziției inițiale, devenind în timp repere vizuale ale parcului. Articolul lui Lelioara Zamani consemnează că „în mijlocul grădinii, un punct de atracție îl reprezintă un grup de platani deosebit de frumoși și înalți”, dovadă că aceștia au dobândit statut iconic încă în perioadele timpurii ale existenței grădinii. Plantația a inclus, de la bun început, atât specii cu rol estetic cât și specii cu valoare practică, în conformitate cu principiile horticole ale epocii. În anul 1930, traseul aleilor a fost modificat și au fost aduși numeroși arbori și arbuști care au îmbogățit colecția vegetală inițială. Speciile introduse în această etapă, enumerate în studiul Lelioarei Zamani, includ: șofora japoneză (șofora japonica), stejarul (Quercus), ulmul (Ulmus), salcâmul (Robinia pseudoacacia), kölreuteria (Koelreuteria), iarba comoara (Symphoricarpus racemosus), cătălina (Lycium halimifolium) și cornul (Cornus sanguinea). Aceste adăugiri au diversificat semnificativ paleta botanică a grădinii și au constituit ultima intervenție sistematică de îmbogățire a fondului vegetal înainte de al Doilea Război Mondial. Plantele introduse în 1875 și cele din 1930 alcătuiesc împreună nucleul patrimoniului dendrologic al Grădinii Icoanei, pe care orice intervenție ulterioară ar trebui să îl conserve și să îl respecte. Lacul ornamental și microclimatul grădinii Grădina Icoanei dispune de un mic lac ornamental amplasat în zona centrală, care adaugă un element acvatic peisajului predominant vegetal. Lacul, populat cu rațe și lebede, constituie un punct focal al percepției vizuale din interiorul grădinii și contribuie la microclimatul specific acesteia. Prezența apei, chiar și în volum redus, introduce un element de diversitate biologică și un punct de atracție pentru vizitatori, în special pentru familiile cu copii. Lacul amintește, printr-o legătură simbolică, de Balta Icoanei și de Bucureștioara pe care le-a înlocuit, într-o re-interpretare controlată a elementului acvatic inițial al amplasamentului. Suprafața totală de 2,4 hectare a grădinii, redusă față de marile parcuri ale Capitalei, a permis constituirea unui spațiu de o densitate vegetală ridicată și a unui microclimat specific, caracterizat prin umiditate mai ridicată și temperatură mai scăzută față de spațiul urban înconjurător în anotimpul călduros. Această calitate — bine cunoscută și apreciată de locuitorii cartierului încă din perioada interbelică, când grădina era frecventată de copii și guvernante, de „doici” și familii înstărite, așa cum descrie un reportaj al lui Ioan Massoff din „Realitatea Ilustrată” din 1939 — rămâne și astăzi una dintre valorile esențiale ale spațiului verde de pe strada Pictor Arthur Verona. Vegetația: patrimoniul dendrologic și caracterul grădinii Fondul vegetal al Grădinii Icoanei este dominat de arborii seculari moșteniți din plantația inițială a lui Louis Leyvraz din 1875, completată cu speciile introduse în 1930. Platanii, care constituie elementul dendrologic cel mai vizibil și mai caracteristic al grădinii, formează un grup compact în zona centrală, umbrele lor extinse creând un spațiu de umbră densă și răcoare accentuată în anotimpul călduros. Alături de platani, grădina adăpostește specii diverse de foioase, arbuști și plante ornamentale, dispuse în conformitate cu principiile peisagisticii englezești promovate de Leyvraz: vegetație variată dispusă în grupuri organice, fără simetrie rigidă, în combinație cu pajiști libere și spații deschise. Densitatea vegetală ridicată și vârsta înaintată a arborilor seculari din grădină reprezintă principala valoare patrimonială a acestui spațiu verde. Specialiștii în peisagistică care au comentat public intervențiile de reabilitare din 2021–2022 au subliniat că arborii de peste 150 de ani prezenți în grădină s-au adaptat pe termen lung la un anumit tip de sol și la condiții specifice de umiditate, orice modificare bruscă a acestor parametri — prin aportul de var, prin pavarea zonelor din jurul rădăcinilor sau prin introducerea sistemelor de irigații neadaptate — putând afecta ireversibil sănătatea lor. Peisagista Diana Culescu, președinta Asociației Peisagiștilor din România, a declarat public că gazonul și sistemele de irigații nu au ce căuta într-o grădină istorică, în care solul de sub copacii seculari nu a fost prevăzut niciodată cu strat de gazon. Vecinătățile imediate și contextul urban Grădina Icoanei este înconjurată de un ansamblu de clădiri și instituții cu valoare patrimonială semnificativă, care o integrează într-o zonă de o mare densitate a moștenirii arhitecturale a Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din perioada interbelică. În imediata vecinătate se află Biserica Icoanei — cunoscută oficial cu hramul Adormirii Maicii Domnului —, de la care își trage numele atât parcul, cât și cartierul. Prima biserică de pe acest loc a fost construită la sfârșitul secolului al XVII-lea, din lemn, iar actuala construcție din zidărie datează din 1784–1785 și a fost refăcută după cutremurul din 1838. Numele ei provine de la o icoană a Maicii Domnului, realizată de Filip Nicolau Argintarul în 1682, dăruită de voievodul Constantin Brâncoveanu soției sale, Doamna Marica, astăzi păstrată în naosul bisericii. Tot în vecinătatea grădinii se află Biserica Anglicană, care străjuiește latura de nord-vest a parcului pe strada Arthur Verona — transformată la începutul anilor 2000 într-o zonă pietonală în tronsonul adiacent grădinii — și Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu, amplasat pe latura opusă. Teatrul Bulandra a fost înființat în 1947 ca Teatrul Municipal, primul teatru de stat din România, sala de pe strada Icoanei funcționând înainte de al Doilea Război Mondial ca sală de spectacole a Școlii Centrale de Fete, construită după planurile arhitectului Ion Mincu. Parcul Ioanid (denumit oficial Parcul Ion Voicu începând din 2003) se află în imediata apropiere, la nord-est, împreună cu Grădina Icoanei formând o „salbă” de spații verzi istorice în această zonă a Capitalei. Statutul de monument istoric și intervențiile postdecembriste; Clasarea ca monument istoric și regimul de protecție Grădina Icoanei este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din România, cu codul LMI B-II-a-B-18301, la adresa Piața Cantacuzino Gh. f.n., Sectorul 2, București, delimitată de strada Pictor Arthur Verona, strada Alexandru D. Xenopol și strada dr. Dimitrie Gerota. Clasarea în categoria monument istoric de arhitectură, tip ansamblu, grupa valorică B, plasează grădina sub incidența prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul acestui statut, orice intervenție asupra amenajării — inclusiv modificări ale aleilor, ale vegetației, ale mobilierului urban sau ale elementelor de apă — necesită avizul Ministerului Culturii sau al serviciilor sale publice desconcentrate, după caz, și, în funcție de anvergura lucrărilor, consultarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Statutul de monument istoric al Grădinii Icoanei este confirmat și de Studiul istoric de fundamentare al Zonei Protejate nr. 34 — Pitar Moș (UAUIM — Quattro Design S.R.L., 2011), care o cataloghează drept „primul spațiu public de anvergură din zonă" și o include explicit în lista amenajărilor istorice care trebuie conservate. Același studiu semnalează că intervențiile din perioada postdecembristă „fără avize ale administrației publice centrale de specialitate" au produs „distrugerea parțială a amenajărilor istorice", incluzând și înlocuirea unui closet subteran cu o construcție supraterană supradimensionată. Aceste constatări, formulate de specialiști în cadrul unui document oficial de urbanism, atestă fragilitatea protecției practice a grădinii în raport cu presiunile administrative și comerciale. Proiectul de restaurare din 2007–2008: Nicolas Triboi Prima intervenție semnificativă de restaurare a Grădinii Icoanei după 1990 a fost proiectul elaborat în 2007–2008 de peisagistul Nicolas Triboi, cunoscut în România și Franța pentru lucrări de amenajare a spațiilor verzi. Proiectul a fost fundamentat pe un studiu istoric care menționa explicit interzicerea utilizării pavajelor autoblocante din beton și recomanda folosirea materialelor ecologice de tip pământ bătătorit. Triboi a proiectat alei din nisip stabilizat cu borduri din piatră naturală, alegând un nisip de concasare cu o culoare plăcută și cu proprietăți tehnice superioare nisipului de plajă, care urma să nu facă nici praf nici noroi. Proiectul a inclus de asemenea refacerea componentei acvatice a grădinii și a urmărit o apropiere de configurația originară din secolul al XIX-lea, cu alei sinuoase și un pârâiaș care amintea de Bucureștioara asanată în 1870. Proiectul Triboi din 2008 a fost apreciat de comunitatea profesională ca o abordare corectă din perspectiva principiilor de restaurare a grădinilor istorice, însă execuția s-a dovedit deficitară. Aleile nu au fost realizate conform secțiunii din proiect, nisipul rămânând mai jos decât bordurile și necesitând completarea ulterioară cu nisip de plajă, nerecomandat tehnic. În plus, lucrările nu au fost finalizate niciodată în întregime, iar întreținerea ulterioară a grădinii a fost neglijată de administrațiile succesive, conducând la deteriorarea progresivă a amenajărilor. Peisagistul Triboi a precizat public, în 2022, că nu a avut nicio responsabilitate asupra intervenției care a urmat, el fiind consultat de Primăria Sectorului 2 doar într-o întâlnire în care și-a exprimat părerea fără a fi implicat ca proiectant. Controversele din 2020–2022: reamenajarea Primăriei Sectorului 2 La sfârșitul anului 2019, Primăria Sectorului 2 a atribuit contractul de execuție a lucrărilor de reamenajare a Grădinii Icoanei firmei Garden Center Grup, pentru o valoare de aproximativ 2,7 milioane de lei fără TVA. Lucrările vizau pavarea aleilor de nisip cu dale, reamenajarea locurilor de joacă și a spațiilor pentru câini, reamenajarea spațiilor verzi cu rulouri de gazon, plantarea de arbori și montarea de mobilier urban. Vestea intervenției a generat imediat reacții negative din partea comunității locale, a specialiștilor în peisagistică și a organizațiilor civice. Asociația ARCEN, Grupul District 40 și Rezidența BRD Scena9 au solicitat public Primăriei Sectorului 2 organizarea unei dezbateri publice și punerea la dispoziție a proiectului complet, condiții care nu au fost îndeplinite. Lucrările efective au început în noiembrie 2021 și au presupus înlocuirea aleilor de nisip cu un strat de calcar concasat pe aleile interioare și piatră cubică pe cele perimetrale, refacerea integrală a celor două fântâni, înlocuirea mobilierului urban, introducerea unui sistem de canalizare pentru schimbarea periodică a apei în fântâni și plantarea de noi arbori. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a justificat alegerea calcarul concasat în locul nisipului prin nevoia de a permite accesul cărucioarelor și a menționat consultarea proiectantului original. Nicolas Triboi a infirmat implicarea sa activă, arătând că a fost chemat doar la o discuție în care nu a dat acordul pentru noua soluție. Parcul a fost redeschis în februarie 2022. Evaluarea intervențiilor de către specialiști Reacțiile specialiștilor la lucrările finalizate în 2022 au fost predominant critice. Arhitecta Raluca Munteanu a declarat că amenajarea aleilor nu are „nimic din caracterul istoric al grădinii" și că detaliile sunt „standard" și „discutabil calitativ", semnalând ca problemă gravă posibilitatea ca materialele depuse lângă trunchiurile copacilor să afecteze rădăcinile. Peisagista Diana Culescu, președinta Asociației Peisagiștilor din România, a avertizat că schimbarea pH-ului solului prin aportul de calcar poate duna arborilor cu vârsta de peste 150 de ani, care s-au adaptat pe termen lung la un anumit tip de sol, și că sistemele de irigații instalate sunt incompatibile cu tipologia unei grădini istorice, unde gazonul nu a existat niciodată. Edmond Niculușcă, directorul ARCEN, a catalogat intervențiile drept distructive pentru o grădină istorică de referință din centrul Bucureștiului. Nicolas Triboi, autorul proiectului de restaurare din 2008, a oferit o evaluare nuanțată: a apreciat că dispariția nisipului stabilizat de pe alei reprezintă o pierdere artistică semnificativă, a criticat placarea fântânilor și mobilierul urban ca inadecvate stilistic, dar a recunoscut că unele elemente ale intervenției sunt acceptabile — în special faptul că nu au fost amplasate locuri de joacă din plastic și că pantele aleilor, dacă sunt executate corect, permit scurgerea apei spre rădăcinile arborilor. Această varietate de opinii, de la critică totală la evaluare parțial nuanțată, reflectă complexitatea intervenției și absența unui consens profesional anterior execuției, consecință directă a lipsei dezbaterii publice solicitate de specialiști și de comunitate. Starea actuală și perspectivele de conservare La data ultimă a informațiilor disponibile, Grădina Icoanei funcționează ca spațiu public deschis, cu programul de vizitare nerestricționat. Grădina a redevenit un loc frecventat zilnic de locuitorii cartierului, cu locuri de joacă pentru copii, alei pietonale și zone de odihnă. Statutul de monument istoric rămâne în vigoare cu codul LMI B-II-a-B-18301, acesta impunând condiții de avizare pentru orice intervenție viitoare. Problema conservării pe termen lung a arborilor seculari rămâne centrală, în condițiile în care modificările de sol introduse prin lucrările din 2021–2022 nu au fost evaluate public în termenii impactului lor asupra patrimoniului dendrologic. Grădina Icoanei rămâne un reper al identității urbane a cartierului Icoanei și un exemplu de spațiu verde public cu o continuitate de utilizare de aproape un secol și jumătate. Tensiunea dintre necesitățile de întreținere curentă și exigențele conservării unui parc monument istoric reflectă o problemă structurală a administrării patrimoniului verde din București, unde absența unor planuri de management pe termen lung și a unor echipe specializate de grădinari peisagiști conduce periodic la intervenții contradictorii față de caracterul istoric al grădinii. Soluția recomandată constant de specialiștii în domeniu este elaborarea unui plan de management propriu, avizat de Ministerul Culturii, care să ghideze toate deciziile de întreținere și de intervenție în concordanță cu valorile patrimoniale ale acestui spațiu verde. Monumente și opere de artă în Grădina Icoanei Grădina Icoanei — cel de-al doilea parc public al Bucureștiului, inaugurat în 1873 pe locul fostei Băltii Bulindroiului, pe o suprafață de circa 2,4 hectare în sectorul 2 — adăpostește cel mai vechi monument de for public din patrimoniul acestui inventar, Monumentul G. C. Cantacuzino, inaugurat în 1904. Prin dimensiunile sale reduse și prin localizarea sa în cartierul Icoanei, unul dintre cele mai consistente ca patrimoniu arhitectural din București, grădina funcționează mai degrabă ca un cadru de promenadă cu monument-reper decât ca un parc-muzeu în sensul Herăstrăului sau Cișmigiului. Patrimoniul sculptural este format din două piese de epoci și registre diferite: un ansamblu monumental neoclasic francez din 1904, opera unuia dintre sculptorii francezi activi în România la cumpăna dintre secole, și o lucrare de sculptură figurativă românească din 1958, aparținând lui Ion Vlasiu — ambele clasate sau demne de clasare în Lista Monumentelor Istorice. La intrarea nordică a parcului, dinspre Piața Cantacuzino, se află monumentul lui George C. Cantacuzino-Râșoveanu (1845–1898), inaugurat în 1904, opera sculptorului francez Ernest Henri Dubois (1863–1931), reprezentant de seamă al neoclasicismului francez. Cantacuzino a fost o personalitate politică marcantă a epocii: primar al Capitalei în perioada 1869–1870 — în chiar mandatul său inițiindu-se lucrările de asanare a Balții Icoanei —, ulterior ministru de finanțe și director al ziarului „Voința Națională”. Monumentul a fost ridicat prin subscripție publică de către amicii săi politici, Creditul Funciar Rural, funcționarii C.F.R. și alții, așa cum se specifică în inscripția de pe spate. Printre cei menționați pe soclu se numără I. Câmpineanu, frații Golescu, Costache Negri, A. Panu, C. A. Rosetti, I. C. Brătianu, M. Kogălniceanu și G. C. Cantacuzino. Ansamblul sculptural este compus dintr-un bust de bronz al lui Cantacuzino plasat pe un soclu din piatră de Vrața și marmură, la baza căruia se află un personaj feminin — alegoria presei și a progresului — ținând în mâna stângă o tabletă. Pana pe care personajul feminin o ținea în mâna dreaptă la inaugurarea monumentului în 1904 a dispărut în timp. Monumentul lui G. C. Cantacuzino este înscris în Lista Monumentelor Istorice din Sectorul 2 și a scăpat de demolare în perioada comunistă parțial datorită faptului că pe soclul său sunt înscrise și numele unor revoluționari pașoptiști, ceea ce l-a protejat de reclasificarea ca monument al unui om politic burghez. Alături de monumentul Cantacuzino, Grădina Icoanei adăpostește și alte lucrări de artă publică. La marginea de sud a parcului se află bustul de bronz al poetului Adrian Păunescu, inaugurat în 2012, realizat de sculptorii Ioan Deac-Bistrița și Dragoș Neagoe, în onoarea artistului care a locuit în apropierea grădinii. O a doua lucrare sculpturală este statuia unei tinere femei cu catrință și marama, ținând doi copii în brațe, realizată de Ion Vlasiu în 1957 și intitulată „Maternitate”, prezentată de jurnalistul Ioan Massoff drept o evocare a guvernantelor și a doicilor care frecventau grădina în epocă. Sursele consultate menționează de asemenea prezența bustului poetului George Coșbuc în interiorul parcului. Totalitatea lucrărilor de artă plastică din Grădina Icoanei formează un ansamblu eterogen din punct de vedere stilistic și cronologic — de la neoclasicismul francez al lui Dubois (1904) la realismul socialist al lui Vlasiu (1957) și la bronzul contemporan al lui Deac-Bistrița și Neagoe (2012) — care reflectă stratificările succesive ale istoriei culturale a cartierului și ale interesului diferiților actori publici pentru comemorarea personalităților asociate acestui spațiu. Diversitatea tipologică a monumentelor conferă grădinii o dimensiune suplimentară, de loc al memoriei urbane, suprapusă funcției primare de spațiu de recreere. - C. Cantacuzino / grup statuar / bronz și piatră de Vrațza / 1904 (inaugurat), nu 1914 cum apare în inventar / autor: Ernest Henri Dubois (bust și figură feminină); Gheorghe Boboc (soclu) / cod LMI: B-III-m-B-19968 / Grădina Icoanei Monumentul a fost ridicat în memoria lui George C. Cantacuzino-Râfoveanu (1845–1898), fost om politic român, fost ministru de finanțe și director al ziarului liberal Voința Națională. Ansamblul sculptural este compus din bustul de bronz al lui Cantacuzino și o figură feminină reprezentând Presa, situate pe soclul din piatră de Vrațza și marmură. La baza soclului, figura feminină ține în mâna dreaptă o pană, iar în cea stângă o carte deschisă pe care se citește cuvântul Patrie; pe filele cărții sunt înscrise numele lui I. Câmpineanu, frații Golescu, C. Negri, A. Panu, C. A. Rosetti, I. C. Brătianu și G. C. Cantacuzino. Pana pe care personajul feminin o ținea în mâna dreaptă la inaugurarea monumentului a dispărut între timp. Monumentul a fost inaugurat în 1904 la intrarea în grădina publică. Soclul a fost realizat de sculptorul român Gheorghe Boboc. Inițial monumentul a fost instalat în fosta Piață a Icoanei, dar din 1930 a fost amplasat la intrarea în Grădină. Ernest Henri Dubois (1863–1931) a studiat la École Nationale des Beaux-Arts din Paris și este o figură marcantă a neoclasicismului francez, autorul monumentelor lui Ion C. Brătianu și G. D. Pallade din București. Monumentul a fost ridicat prin subscripție publică de către amicii politici ai lui Cantacuzino, Creditul Funciar Rural și funcționarii Căilor Ferate Române. Notă privind data: Inventarul furnizat indică 1914, însă toate sursele documentare consultate — Wikipedia, Wikimedia Commons, surse de presă și de patrimoniu — confirmă unanim data de 1904 ca an al inaugurării. - Mamă cu gemeni (înregistrată în inventar ca Maternitate*)* / statuie / piatră artificială / 1958 / autor: Ion Vlasiu / Grădina Icoanei Baza de date sculpture.ro înregistrează lucrarea ca Mamă cu gemeni, piatră artificială, 1958, amplasată în Grădina Icoanei din București. Statuia se află în Parcul Grădina Icoanei din centrul Bucureștiului. Lucrarea este distinctă de Iubire (grup statuar, piatră, 1962), aflată în Parcul Floreasca — cele două constituind principalele contribuții ale lui Vlasiu la patrimoniul sculptural al parcurilor bucureștene. Ion Vlasiu (n. 6 mai 1908, Lechința, Mureș — d. 18 decembrie 1997, București) a studiat sculptura cu Romul Ladea la Școala de Arte Frumoase din Cluj și a obținut Premiul Academiei Române (1939), titlul de Artist Emerit (1964) și Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1993). Este autorul Grupului statuar Horia, Cloșca și Crișan din Cluj-Napoca (1974), al Monumentului Unirii de la Blaj (1975) și al statuii Ion Creangă cu copiii din Parcul Herăstrău (1971). Lucian Blaga l-a caracterizat drept un talent foarte original, de o vigoare rustică impresionantă, un autodidact care se orienta uluitor de just în problemele de artă. - Adrian Păunescu / bust / bronz / 2012 / autori: Ioan Deac-Bistrița și Dragoș Neagoe (unele surse adaugă și pe Constantin Marinete) / marginea de sud a Grădinii Icoanei Bustul de bronz al lui Adrian Păunescu, poet care a locuit în apropierea parcului, a fost inaugurat în 2012, realizat de sculptorii Ioan Deac-Bistrița și Dragoș Neagoe. Inițiativa amplasării a aparținut primarului Sectorului 2, Neculai Onțanu, motivul principal invocat fiind acela că Păunescu a locuit o bună parte a vieții nu departe de Grădina Icoanei. Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost poet, jurnalist și om politic, fondatorul Cenaclului Flacăra și redactor-șef al revistei Flacăra. Amplasarea bustului în spațiu public a fost contestată de reprezentanții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, invocând susținerea regimului comunist și contribuția sa la amplificarea propagandei și a cultului personalității lui Ceaușescu. În ianuarie 2015, bustul a fost vandalizat de un anonim care i-a zugrăvit părul și barba în roșu, asimilându-l mascotei lanțului de restaurante McDonald's; autoritățile Sectorului 2 au intervenit și au readus lucrarea la forma inițială. Grădina Icoanei este un caz de parc public cu patrimoniu sculptural redus numeric, dar de valoare artistică și documentară consistentă. Monumentul G. C. Cantacuzino este cea mai importantă piesă din inventar și una dintre puținele lucrări ale unui sculptor francez de rang academic din patrimoniul de for public al Bucureștiului — alături de Monumentul Eroilor Francezi al lui Ion Jalea din Cișmigiu și de statuia lui Prometeu de Jef Lambeaux din Herăstrău. Ernest Henri Dubois a lucrat în România pentru mai multe comenzi publice la cumpăna dintre secole, iar bustul Cantacuzino este considerat, în formularea documentației de epocă, foarte reușit — o apreciere confirmată și de calitatea modelajului figurilor. Dispariția penei din mâna figuri feminine a Presei — unul dintre detaliile iconografice-cheie ale ansamblului — este un indicator al stării de conservare parțial deteriorate a monumentului. Lucrarea lui Ion Vlasiu — Mamă cu gemeni (1958), înregistrată incorect în multiple surse, inclusiv Wikipedia, drept Maternitate și atribuită uneori Parcului Floreasca — este piesa cu cea mai complexă situație documentară din inventarul de față. Confuzia este explicabilă prin abundența titlurilor similare în opera lui Vlasiu (mai multe variante de Maternitate din 1933, 1934, 1943) și prin circulația eronată a datelor în surse secundare. Stabilirea cu certitudine a titlului exact, a datei și a materialului necesită consultarea fișelor din Fondul Plastic sau a arhivelor AMPT. Ceea ce este cert, pe baza surselor bibliografice specializate, este că lucrarea se află în Grădina Icoanei și că este una distinctă de Iubire din Parcul Floreasca. Sintetizând, Ion Vlasiu are două lucrări distincte în parcurile bucureștene, cu titluri și locații diferite, confirmate de baza de date sculpture.ro și de sursele biografice: Mamă cu gemeni (titlul exact), piatră artificială, 1958 → Grădina Icoanei — înregistrată în listele Ministerului Culturii ca Maternitate / 1957, și Iubire (grup statuar), piatră, 1962 → Parcul Floreasca — lucrare din inventarul Parcului Floreasca, înregistrată anterior ca Maternitate / travertin / 1964. Wikipedia atribuie, aparent eronat, Maternitate (București, 1958) Parcului Floreasca; în realitate, lucrarea din 1958 se află la Grădina Icoanei. Titlul Maternitate apare în opera lui Vlasiu în mai multe variante (piatră de Rușchița, 1943, la Rușchița; gips, 1933 și 1934 la Salon), dar niciuna nu corespunde celor două lucrări de for public bucureștene. Bibliografie - Giurescu, Constantin C., Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, București, Editura pentru Literatură, 1966 (ediția a II-a, București, Sport-Turism, 1979). Conține capitol distinct dedicat grădinilor, parcurilor și maidanelor; tratează contextul urban al cartierelor din nordul orașului. - Ionnescu-Gion, George I., Istoria Bucurescilor, București, Stabilimentul Grafic I. V. Socecŭ, 1899. Sursă primară de referință pentru topografia și nomenclatura mahalalelor, inclusiv zona Icoana în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. - Potra, George, Din Bucureștii de altădată, București, Editura Științifică, 1942. Articole și note despre caracterul edilitar al capitalei, cu referiri la spațiile verzi și grădinile publice. - Potra, George, Din Bucureștii de ieri, vol. I (Domni, boieri și orășeni) și vol. II (Aspecte edilitar-urbanistice), București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990. Volumul II conține capitolul Grădini și parcuri, cu referiri la Grădina Cișmigiu, Șoseaua Kiseleff și Parcul Libertății; furnizează cadrul comparativ pentru înțelegerea amenajării Grădinii Icoanei. Ediție recentă: București, Vremea, 2009–2010. - Florescu, George D., Din vechiul București. Biserici, curți boierești și hanuri între anii 1790–1791, după două planuri inedite de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, București, Institutul de Arte Grafice Lupta, 1935. Util pentru reconstituirea topografiei zonei Icoanei înainte de sistematizarea din 1870–1873. - Costescu, George, Bucureștii vechiului Regat, București, Universul, 1944. Memorii și descrieri ale spațiului urban bucureștean din perioada 1880–1940, inclusiv atmosfera parcurilor centrale. - Georgescu, Florian; Cernovodeanu, Paul I.; Cristache-Panait, Ioana, Documente privind istoria orașului București, București, Muzeul de Istorie a Orașului București, 1960. Culegere de acte și hrisoave relevante pentru istoria proprietăților și zonelor urbane. - Lascu, Nicolae, Bulevardele bucureștene până la Primul Război Mondial, București, Simetria, 2011. Studiu de urbanism privind structurarea rețelei stradale și a spațiilor publice în proximitatea Grădinii Icoanei (str. A. D. Xenopol, str. Pictor Arthur Verona). - Lascu, Nicolae, Bucureștiul modern (1831–1952). Dezvoltare și legislație urbană, București, Simetria, 2025. Sinteză actualizată privind politicile edilitare și cadrul normativ care a determinat amenajarea parcurilor publice în secolul al XIX-lea. - Sfințescu, Cincinat, Urbanistica generală, vol. I, București, 1933. Conține clasificări tipologice ale cartierelor și spațiilor verzi; autorul citează parcurile centrale ca modele de urbanism peisager. - Lista Monumentelor Istorice, anexă la Ordinul Ministrului Culturii nr. 2.314/2004, actualizată prin Ordinul nr. 2.828/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 bis/15.II.2016. Grădina Icoanei este clasată monument istoric în Sectorul 2, municipiul București, la adresa Piața Cantacuzino Gh. f.n. (delimitată de str. Pictor Arthur Verona – str. D. A. Xenopol – str. dr. Dimitrie Gerota). - Ministerul Culturii / Institutul Național al Patrimoniului, Lista Monumentelor Istorice, ediția 2004, ediția 2010, ediția 2015, disponibile la: patrimoniu.ro. - Gazeta municipală, București, 1930–1940. Periodic al Primăriei Municipiului București, cu articole documentare ale lui George Florescu și George Potra despre mahalale, locuri și istoricul edilitar al capitalei. - Adevărul.ro / Blog documentar: De la Maidanul Stăpânirii la Grădina Icoanei (autor: Ovidiu Ionescu-Olteanu), publicat 8 august 2022. Reconstituire istorică bazată pe documente din Arhivele Naționale ale României (fond M.L.P.), cu referiri la planul arhitectului Kuchnovsky (1872), contractul cu antreprenorul Anton Wartelly/Westelly și amenajarea de către horticultorul elvețian Louis Leyvraz (1873); canalizarea zonei de către P. Kelhauer după planul inginerului Grigore Cerkez. - București Centenar / Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a Municipiului București: Grădina Icoanei, fișă documentară, publicată 26 august 2018, disponibilă la: bucuresti-centenar.ro. Material realizat în cadrul programului cultural București Centenar al Primăriei Municipiului București. - Woinaroski, Cristina, Lotizarea și Parcul Ioanid din București în context european, studiu finanțat de Uniunea Arhitecților din România din fondul Timbrul Arhitecturii, 2013–2014; publicat în Arhitectura, nr. 1906/2014. Deși tratează Parcul Ioanid (Ion Voicu), parcul imediat învecinat Grădinii Icoanei, studiul furnizează cadrul comparativ al amenajărilor peisagere din zona Piața Romană – Bulevardul Magheru. - Orăscu, Sc. (arhitect), Plan de situație al orașului București, 1850–1852. Identifică zona actualei grădini ca „maidanul stăpânirii", adică teren aparținând comunei; conservat la Arhivele Naționale ale României, fond M.L.P. - Planul orașului București, 1895, 1910, 1921 (edițiile Socec). Utile pentru urmărirea evoluției perimetrului și a rețelei stradale adiacente Grădinii Icoanei. - Statuia lui Gheorghe C. Cantacuzino-Râfoveanu (1845–1898), inaugurată 1904, sculptor Ernest Henri Dubois (francez). Bustul lui Adrian Păunescu, sculptori Ioan Deac-Bistrița și Dragoș Neagoe, inaugurat 2012. Referințe în: Inventariul Monumentelor Publice și Istorice din România, București, 1904; și în dosarele Direcției Patrimoniu a Primăriei Municipiului București. - De la Maidanul Stăpânirii la Grădina Icoanei (Adevărul, 8 august 2022). Reconstituire documentară bazată pe fonduri ale Arhivelor Naționale; tratează contractul din 1872 dintre arhitectul Kuchnovsky și antreprenorul Anton Wartelly, amenajarea de Louis Leyvraz și canalizarea de P. Kelhauer după planul lui Grigore Cerkez. - Istoria Parcului Grădina Icoanei (Documentar) (ro, 16 iunie 2022). Prezintă evoluția istorică a terenului de la Balta Bulindroiului la parcul public inaugurat în 1873; menționează bustul lui Gheorghe Cantacuzino și vecinătățile monumentale. - Grădina Icoanei (București Centenar / Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, 26 august 2018). Fișă documentară din cadrul programului cultural al Primăriei Municipiului București; conține date privind reabilitarea parcului în colaborare cu Ministerul Culturii. - Grădina Icoanei – Parcul mic și cochet din centrul capitalei (București.ro, 20 martie 2026). Prezentare factuală a suprafeței (2,4 hectare), a proiectantului Louis Leyvraz și a lucrărilor de reamenajare finalizate în februarie 2022. - Parcul Grădina Icoanei. Iată ce trebuie să știi despre acesta! (ro, 9 februarie 2026). Sinteză cu date privind perimetrul stradal (str. Pictor Arthur Verona – str. D. A. Xenopol – str. dr. Dimitrie Gerota), statutul de monument istoric și istoricul Bisericii Icoanei (ctitorie 1682, formă actuală 1784). - „Maidanul Stăpânirii" a devenit parc în centrul Bucureștiului. Povestea parcului Grădina Icoanei (ro, 27 martie 2022). Menționează statuia lui G. C. Cantacuzino sculptată de Ernest H. Dubois (inaugurată 1904) și lucrările de canalizare executate de P. Kelhauer după devizul semnat de inginerul Grigore Cerkez. - Grădina Icoanei, parcul boem din centrul Bucureștiului (Pro TV Știri, 9 martie 2026). Date despre reamenajarea și redeschiderea parcului pe 11 februarie 2022; aleile acoperite cu nisip concasat conform proiectului original din 2008. - Grădina Icoanei (Wikipedia, versiunea în limba engleză); proiectanți Karl Kuchnovsky și Louis Leyvraz; bustul lui Adrian Păunescu (sculptori Ioan Deac-Bistrița și Dragoș Neagoe, 2012). - Lista monumentelor istorice din București, Sector 2 (Wikipedia, versiunea în limba română). Cuprinde înscrierea Grădinii Icoanei în Patrimoniul Cultural Național al României, conform listei Ministerului Culturii actualizate prin Ordinul nr. 2.828/2015. - Lista Monumentelor Istorice (Institutul Național al Patrimoniului, patrimoniu.ro). Baza de date oficială a LMI, ediția 2015; include arhivele edițiilor din 1955, 1980 și 2004. - Verdele central al Bucureștiului: Grădina Icoanei și Parcul Ioanid (Drumuri prin memorie, 29 ianuarie 2022). Prezentare comparativă a celor două parcuri din proximitatea Pieței Romane, cu date istorice privind Parcul Ioanid (azi Ion Voicu). - Strada Icoanei (BMIM XVII, 2003) - Studiu istoric de fundamentare, zona protejata nr. 34 Pitar Mos (Quattro Design) ## Specialiști **Peisagistică:** Nicolas Triboi (restaurare 2008); Garden Center Group (amenajare controversată 2022) **Arhitectură:** Louis Leyvraz Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/parcul-gradina-icoanei