# Palatul Facca - Romanit

Adresă: Calea Victoriei nr. 111, Sector 1, Cartierul Centru - Cișmigiu, București
An construcție: 1812
Tip ansamblu: Publice și administrative
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Neoclasic
Monument istoric: clasa B
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Clădirea a fost ridicată în 1883 pe locul fostei case boierești Romanit, din care a preluat unele părți. Casa a fost construită în primii ani ai secolului al XIX-lea pentru boierul Constantin Faca, dar el nu a reușit să o termine. Palatul a fost cumpărat de vistiernicul Grigore Romanit; în 1834 a funcționat aici Cancelaria Domnească. Cumpărată de stat în 1836, clădirea a adăpostit succesiv Curtea Administrativă și Ministerul Finanțelor.

## Articol
Palatul Facca - Romanit

Amplasamentul și regulamentul din 1804

Clădirea de la Calea Victoriei nr. 111 se ridică pe un teren care, la începutul secolului al XIX-lea, se afla la marginea centrului Bucureștiului, la intersecția Podului Mogoșoaiei (actuala Cale a Victoriei) cu Podul Târgoviștei (actuala Cale a Griviței). Planul Borroczin, ridicat la mijlocul secolului al XIX-lea, marchează prezența unei construcții pe amplasamentul actualei aripi aflate de-a lungul Căii Griviței. Această aripă este considerată nucleul inițial al clădirii, supraetajat ulterior, odată cu extinderile din a doua jumătate a secolului.

Construcția s-a conformat regulamentului edictat de domnitorul Constantin Ipsilanti în 1804, adoptat după incendiul din 1802, care distrusese o mare parte din clădirile de lemn ale Capitalei. Regulamentul impunea ridicarea construcțiilor din cărămidă sau piatră, cu acoperișuri din țiglă sau tablă, în locul materialelor combustibile folosite până atunci. Palatul de la numărul 111 se numără printre edificiile bucureștene ridicate în conformitate cu aceste norme, fiind unul dintre cele mai vechi construite după noile reguli și păstrate până astăzi.

Casa neterminată a boierului Constantin Faca

Prima formă a clădirii datează din 1812, când a început construcția unui palat pentru boierul Constantin Faca, tatăl scriitorului Costache Faca (1801-1845), autor de comedii și traduceri, cunoscut în viața culturală bucureșteană din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Lucrările s-au desfășurat pe terenul de la intersecția celor două poduri, folosind materialele solide impuse de regulamentul din 1804. Construcția nu a fost dusă la bun sfârșit. Sursele nu confirmă cu certitudine dacă motivul a fost lipsa fondurilor necesare finalizării sau moartea comanditarului; palatul a rămas neterminat, iar moștenitorii lui Constantin Faca l-au vândut mai departe, fără ca acesta să fi fost locuit vreodată în forma sa completă.

Vistiernicul Grigore Romanit

Casa neterminată a fost cumpărată de vistiernicul Grigore Romanit, descendent al unei familii de origine greacă, stabilită în Țara Românească odată cu domniile fanariote. În 1823, Grigore Romanit ocupa funcția de efor al Casei podurilor, instituție însărcinată cu întreținerea străzilor principale ale orașului, poziție care indică rangul și influența sa în administrația vremii. Romanit a finalizat construcția casei începute de Constantin Faca, transformând-o într-o reședință somptuoasă, cu interioare bogat decorate. Numele său a rămas legat definitiv de clădire, care avea să fie cunoscută de-a lungul secolului al XIX-lea și în continuare drept Palatul Romanit, chiar și după ce funcțiile sale s-au schimbat de mai multe ori.

Palatul vistiernicului Romanit (1823-1836)

Interioarele de epocă în mărturia lui Ion Ghica

O descriere a interioarelor palatului din perioada Romanit se păstrează într-o scrisoare trimisă de Ion Ghica lui Vasile Alecsandri, la 9 mai 1889. Ion Ghica, el însuși boier de rang înalt și obișnuit cu luxul epocii, evocă policandrele și oglinzile de cristal venețian, scaunele de mahon și abanos, încrustate cu sidef și decorate cu bronzuri aurite, covoarele scumpe, ornamentele de simili-marmură, tavanele sculptate și pictate care împodobeau reședința vistiernicului.

Mobilierul și decorațiile descrise de Ion Ghica reflectă pătrunderea stilurilor vest-europene în reședințele boierești din Țara Românească, într-o perioadă în care acestea se desprindeau treptat de stilul oriental dominant până atunci. O parte dintre tavanele originale s-au păstrat până în 1954, fiind descrise de istoricul de artă Petre Oprea în cartea Itinerar inedit prin case vechi din București, publicată în 1986.

Moartea lui Romanit și Cancelaria Domnească

Grigore Romanit moare în 1834. În perioada următoare, domnitorul Grigore IV Ghika, prieten al defunctului proprietar, dă mai multe baluri în palat. Ulterior, clădirea este închiriată de domnitorul Alexandru Dimitrie Ghika, fratele după tată al lui Grigore IV Ghika, care instalează aici Cancelaria Domnească. Cercetările de arhivă arată că, începând cu 1838, clădirea este închiriată, prin decizia lui Alexandru Ghica, pentru a găzdui mai multe departamente administrative, grupate sub numele de Curte Administrativă. Diferiți ingineri, arhitecți și decoratori străini își lasă amprenta asupra spațiilor în această perioadă, adaptând vechea reședință boierească funcțiunilor de instituție publică.

O discrepanță privind trecerea în proprietatea statului

Sursele consultate oferă două variante privind momentul în care palatul intră în proprietatea statului. Potrivit relatării mai vechi, statul ar fi cumpărat clădirea de la moștenitoarele Romanit încă din 1836, comandând arhitectului Michel Sanjouand — constructorul Palatului Știrbey din vecinătate — repararea edificiului. Cercetări de arhivă mai recente, prezentate în conferința „Noi informații de arhivă despre Palatul Romanit”, indică însă o cronologie diferită: clădirea a fost doar închiriată începând din 1838, iar vânzarea propriu-zisă către stat s-a produs abia în 1843, din partea surorilor lui Grigore Romanit, Ralu Romanet și Casandra Zefcari. Din 1848 datează primele documente vizuale privind funcțiunile spațiilor din interiorul clădirii.

Sediu administrativ și Ministerul de Finanțe (1836-1978)

Curtea Administrativă și Ministerul de Finanțe

În 1838 începe să funcționeze în clădire Curtea Administrativă a Țării Românești, instituție care grupează mai multe departamente ale administrației publice. Lucrările de reparație a edificiului, comandate de stat, sunt încredințate arhitectului Michel Sanjouand, cunoscut și ca autor al Palatului Știrbey din vecinătate. După Unirea Principatelor din 1859, palatul este atribuit Ministerului de Finanțe, instituție care avea să funcționeze în clădire timp de aproape un secol. Odată cu extinderea aparatului administrativ al noului stat român, spațiul devine tot mai insuficient pentru nevoile ministerului, ceea ce va determina, câteva decenii mai târziu, o amplă extindere a construcției.

Extinderea din 1881-1884 și arhitectul Nicolae P. Cerchez

Pentru a rezolva lipsa de spațiu, Ministerul de Finanțe cumpără de la familia Niculescu terenul aflat la nordul clădirii și edifică, între 1881 și 1884, cele două aripi noi care, împreună cu aripa inițială — supraetajată tot atunci —, dau clădirii forma de U pe care o păstrează și astăzi. Planurile extinderii au fost desenate de arhitectul Nicolae P. Cerchez, care a adoptat stilul neoclasic cu elemente neobaroce, la modă în arhitectura publică a epocii. Cercetări de arhivă indică faptul că, în această etapă, Cerchez a acționat ca reprezentant al Ministerului Agriculturii și Domeniilor, instituție implicată în transformarea vechilor clădiri într-un veritabil palat administrativ. În axul aripii centrale, în partea superioară, se afla un ceas care avea să funcționeze până prin 1940.

Declinul de după 1944 și decizia înființării unui muzeu

Sediul Ministerului de Finanțe avea să rămână în această clădire timp de un veac. Schimbările majore intervin după 1944, când în palat încep să funcționeze diverse întreprinderi și instituții, a căror prezență nu s-a dovedit benefică pentru starea edificiului. La fel de dăunătoare s-au dovedit amenajările, reparațiile și restaurările succesive din perioada comunistă, culminând cu cea din 1954, când clădirea și-a pierdut ultimele podoabe interioare originale. În anii ’70, pornindu-se de la ideea că pieselor de artă donate de colecționari, împreună cu casele în care locuiseră, nu li se putea asigura securitatea necesară, autoritățile iau decizia restaurării Palatului Romanit și a transformării lui într-un muzeu dedicat colecțiilor de artă. Această decizie deschide o nouă etapă în istoria clădirii, care avea să găzduiască, începând din 1978, Muzeul Colecțiilor de Artă.

Muzeul Colecțiilor de Artă (1978-prezent)

Înființarea muzeului și primele decenii

Muzeul Colecțiilor de Artă se deschide în 1978, ca secție a Muzeului Național de Artă al României, expunând piese provenite din colecții particulare donate statului, între care cele ale lui Simu, Avachian, Slătineanu și Dona. Instituția reunește tablouri, sculpturi și obiecte de artă decorativă adunate de-a lungul timpului de colecționari bucureșteni, alături de casele sau apartamentele în care acestea fuseseră expuse inițial. Securitatea colecțiilor s-a dovedit insuficientă: la 18 august 1982, hoții sustrag din muzeu mai multe tablouri de valoare. În urma acestui incident, parterul clădirii este dotat cu gratii solide, vizibile în special pe frontul de ferestre dinspre Calea Griviței, care modifică aspectul exterior al edificiului. După 1986, muzeul nu mai este deschis integral publicului, accesul fiind permis doar la o parte dintre sălile de expoziție.

Restaurarea clădirii și redeschiderea

Între 2002 și 2006 se derulează o amplă lucrare de consolidare a clădirii. Cu această ocazie sunt înlăturate toate planșeele din lemn, o parte dintre ele păstrând grinzile originare, și înlocuite cu planșee din beton armat, pentru mărirea rigidității structurii. Lucrările fac parte dintr-un proces mai amplu de restaurare a edificiului, necesar după decenii de intervenții și reparații succesive care afectaseră starea clădirii. După o restaurare laborioasă, Muzeul Colecțiilor de Artă este redeschis publicului în iunie 2013. Instituția reia astfel prezentarea integrală a colecțiilor, în spațiile reabilitate ale fostului palat administrativ, păstrând totodată elementele arhitecturale exterioare care amintesc de succesivele sale etape de construcție.

Galeria Catacomba și situația actuală

După 1989, în pivnițele clădirii a funcționat Galeria Catacomba, inițiativă a pictorului Sorin Dumitrescu, unde au expus tineri artiști membri ai Cenaclului 35 al Uniunii Artiștilor Plastici, alături de artiști consacrați precum Horia Bernea, Vasile Gorduz, Silvia Radu, Aurel Vlad, Marin Gherasim, Mircea Muntenescu, Ion Grigoriu și Florin Niculiu. Galeria a funcționat ca spațiu alternativ de expunere, într-o perioadă de reconfigurare a vieții artistice bucureștene. Ulterior, Galeria Catacomba a fost mutată la sediul Universității de Artă din Calea Griviței, iar în subsolul Palatului Romanit a fost amenajat un lapidariu, unde sunt păstrate piese provenite de la clădirile istorice demolate din București. Astăzi, Muzeul Colecțiilor de Artă funcționează ca secție a Muzeului Național de Artă al României, cunoscând o afluență deosebită de vizitatori mai ales cu ocazia Nopții Muzeelor.

Personaje

- Constantin Faca — boier, comanditar inițial al clădirii, ale cărei lucrări au început în 1812; nu a apucat să o finalizeze. Tatăl scriitorului Costache Faca.
- Costache Faca (1801-1845) — scriitor, autor de comedii și traduceri; fiul boierului Constantin Faca, comanditarul inițial al palatului.
- Grigore Romanit (m. 1834) — vistiernic, descendent al unei familii de origine greacă, stabilită în Țara Românească odată cu domniile fanariote; a cumpărat casa neterminată a lui Constantin Faca și a finalizat-o, transformând-o în reședința care i-a purtat numele.
- Michel Sanjouand — arhitect francez, autor al Palatului Știrbey din vecinătate; a coordonat, în a doua jumătate a anilor 1830, lucrările de reparație a clădirii Romanit.
- Alexandru Dimitrie Ghica (1796-1862) — domnitor al Țării Românești (1834-1842); a instalat în clădire Cancelaria Domnească, după moartea lui Grigore Romanit.
- Grigore IV Ghica (1755-1834) — domnitor al Țării Românești (1822-1828); prieten al lui Grigore Romanit, a dat mai multe baluri în palat după moartea acestuia.
- Nicolae P. Cerchez (n. cca. 1850) — arhitect, autor al planurilor extinderii din 1881-1884, care a dat clădirii forma de U păstrată până astăzi.
- Petre Oprea (1928-2011) — istoric și critic de artă; a descris tavanele originale ale palatului, păstrate până în 1954, în cartea Itinerar inedit prin case vechi din București (1986).
- Sorin Dumitrescu (1946-2024) — pictor și grafician; a inițiat, după 1989, Galeria Catacomba în pivnițele clădirii, spațiu de expunere pentru artiști tineri și consacrați.

*

Clădirea a fost ridicată în 1883 pe locul fostei case boierești Romanit, din care a preluat unele părți. Casa a fost construită în primii ani ai secolului al XIX-lea pentru boierul Constantin Faca, dar el nu a reușit să o termine. Palatul a fost cumpărat de vistiernicul Grigore Romanit; în 1834 a funcționat aici Cancelaria Domnească. Cumpărată de stat în 1836, clădirea a adăpostit succesiv Curtea Administrativă și Ministerul Finanțelor. Cele două aripi care i-au dat forma actuală au fost ridicate în 1883; vechea casă Romanit a fost înglobată în construcție pe latura din dreapta, nord. Din 1978 funcționează aici Muzeul Colecțiilor de Artă. (Extras din: Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009)

*

Cercetările în arhive au scos la lumină o serie de informații inedite despre prima etapă în istoria casei Faca-Romanit. Începând cu 1838 ea este închiriată ca urmare a deciziei domnitorului Alexandru Ghica, pentru a adăposti diferite departamente, grupate într-o Curte Administrativă. Diferiți ingineri, arhitecți și decoratori străini își vor lăsa amprenta asupra clădirii. Proprietatea este vândută în 1843 de surorile lui Romanit, Ralu Romanet și Casandra Zefcari, iar din 1848 datează și primele documente vizuale cu funcțiunile spațiilor. O nouă etapă în istoria clădirii este cea din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când ing. arh. Nicolae P. Cerkez, reprezentantul Ministerului Agriculturii și Domeniilor, va transforma vechile clădiri într-un adevărat palat care devine sediul Ministerului de Finanțe (1881-1884).

Referințe:

- Colfescu, Silvia, București: ghid turistic, istoric, artistic, Editura Vremea, București, 2009.
- Oprea, Petre, Itinerar inedit prin case vechi din București, Editura Sport-Turism, București, 1986.
- Palatul Romanit – între Finanțe și Colecții (litero-mania.com, articol de Silvia Colfescu, 17.03.2017)
- Palatul Romanit, una dintre cele mai vechi clădiri ale Capitalei: de la Cancelaria Domnească la Muzeul Colecțiilor de Artă (bucuresti.ro)
- Bucureşti 555, Palatul Romanit construit ca la Petersburg (jurnalul.ro)
- Palatul Romanit - Muzeul Colecțiilor de Artă din București, calea Victoriei (vatra-mcp.ro)
- Arhitecții Cerchez (rri.ro, Enciclopedia RRI)
- Istoricul și criticul de artă Petre Oprea s-a stins din viață (modernism.ro)
- Doliu în lumea artei plastice (qmagazine.ro)
- Conferința „Noi informații de arhivă despre Palatul Romanit”
- Palatul Romanit – între Finanțe și Colecții

August 2023:

## Specialiști
**Arhitectură:** Michel de Sanjouand (reparații, 1830); Nicolae P. Cerkez (extindere, 1881-84)
**Artist:** Sorin Dumitrescu (a inițiat, după 1989, Galeria Catacomba)

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/palatul-romanit-muzeul-colectiilor-de-arta