Palatul Dacia-România este situat în centrul istoric al Bucureștiului și face parte din „Ansamblul de arhitectură Strada Lipscani”. Clădirea ocupă colțul dintre străzile Lipscani, Smârdan și Stavropoleos, având o fațadă mai lungă pe strada Stavropoleos. Istoria acestei clădiri se îngemănează cu istoria Capitalei României. Aici se regăsesc capodoperele din colecția Pinacotecii Bucureștiului. Pinacoteca este parte integrantă a Secţiei de Artă a Muzeului Municipiului Bucureşti.
Terenul ocupat din secolul al XVI-lea până în 1863 de Biserica Ghiormei Banul și Hanul Grecilor a fost cumpărat prin licitație la 9 iulie 1882 de Societatea de Asigurare Dacia-România, cu scopul de a-și construi aici un sediu. Lucrările de construire a clădirii au început în 1882 și s-au încheiat în 1889. Deocamdată arhitectul proiectant nu se cunoaște, deși în alte surse (Romeo Cojan, Palatele Băncii Naționale a României, vol.I, p.73) este menționat arhitectul austriac Adolf Lang.
După 1920, instituția a continuat să funcționeze, dar și-a schimbat denumirea în Banca Generală a Țării Românești, denumire transferată și asupra sediului său, numit acum Palatul Băncii Generale a Țării Românești. În aprilie 1937 sediul băncii a fost preluat de Banca Națională a României (BNR), care a instalat în palat birourile Casei de Pensiuni, Împrumuturi și Ajutoare a Funcționarilor B.N.R., iar restul spațiilor le-a închiriat unor firme comerciale.
În 1938, BNR vinde imobilul Uniunii Fundațiilor Culturale Regale. Până în 1948, când a fost naționalizat, palatul a fost ocupat în cea mai mare parte de Centrala Editurilor Regale restul spațiului fiind închiriat unor firme comerciale și bănci (Banca Fortuna, Banca Basarabiei, Banca Cobilovici et Zanea, Banca Eftimiu et Co., Banca Finkels).
În anii 1950-1955, palatul a fost sediul Conservatorului de muzică și artă dramatică „Ciprian Porumbescu”. În perioada 1960 -1977, în clădire au funcționat un restaurant și o cantină (la nr. 18), precum și o unitate a Cooperativei „Arta aplicată” (la nr. 20).
La cutremurul din 4 martie 1977 imobilul a suferit mai multe degradări, iar în 1979 Consiliul Culturii și Educației Socialiste a aprobat propunerea de a se elabora un proiect de restaurare a clădirii și de amenajare a spațiului cu funcțiunea de casă de modă și magazine cu articole de lux. Edificiul a fost restaurat și consolidat în anii 1979-1983, după un proiect realizat de Institutul de proiectare „Carpați”, arhitecți proiectanți: Constantin Rulea, Octav Dimitriu, ing. D. Lazăr, lucrările fiind executate de T. C. „Carpați” reprezentat de T. Ranghet și D. Broscăuțeanu.
Conform proiectului, spațiul a fost ocupat de: Restaurantul cu autoservire Lipscani (subsol, parter); magazine de încălțăminte, marochinărie, țesături, tricotaje (parter și etaj I); ateliere de creație (etaj I); Casa de modă femei și Casa de modă bărbați (etaj I); ateliere de producție (etaj II).
După 1990, în anumite zone ale clădirii au funcționat Banca Comercială Română și CEC Bank. Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București au inițiat demersurile pentru programul „Pinacoteca Municipiului București” în anul 2012. În anul 2013, Primăria București a cumpărat imobilul din Strada Lipscani nr. 18-20 special pentru acest scop. După o serie de alte etape, din 2019 Palatul Dacia-România s-a dat în administrarea Muzeului Municipiului București pentru amenajarea Pinacotecii Municipiului București, iar în luna august 2019 s-au întocmit și procesele verbale de predare-primire. (Muzeul Municipiului București)
*
Vizavi de Banca Națională, se află una dintre cele mai împodobite clădiri de pe strada Lipscani, fostă Banca Generală (Lipscani nr. 18-20), unde funcționează acum o instituție bancară. Edificiul a fost construit între anii 1910-1913 pentru societatea Dacia și restaurat în anii 80. Ocupând colțul între străzile Lipscani, Smârdan și Stavropoleos, clădirea are o fațadă lungă și pe strada Stavropoleos. Decorația, excepțional de bogată, este de factură neoclasică, cu elemente de Renaștere. Etajul I are ferestrele încununate cu frontoane sprijinite pe coloane ionice; intrarea este subliniată prin coloane dorice la parter și ionice la etaj, încadrate de înalte coloane corintice. Întreaga fațadă este împodobită cu busturi în medalioane, cu grupuri de personaje, toate în relief. Pe colțul între cele trei străzi, clădirea este încununată de o cupolă, cu un grup de personaje în vârf. Interioarele clădirii sunt la fel de somptuoase ca și exterioarele: holul central, deschis pe trei nivele, este îmbrăcat în marmură, cu vitralii și ornamente aurite; lumina se cerne printr-un luminator octogonal, a cărui formă se acordă cu forma holului băncii. (extras din: Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009)
Referințe:
- Istoria Palatului Pinacotecii orașului București (Palatul Dacia-România)
- Palatul Dacia România. Art Safari 2016 (Anuala de Arhitectură 2016)
Octombrie 2022:
ChatGPT despre stilul arhitectural al clădirii din strada Lipscani 18-22:
The building located at Lipscani 18-22 in Bucharest, known as the Dacia-Romania Palace, is a quintessential example of late 19th-century French-inspired Beaux-Arts architecture, a style that left a significant mark on the urban fabric of Bucharest during its period of modernization. The Beaux-Arts style, originating from the École des Beaux-Arts in Paris, is characterized by grandeur, symmetry, and the incorporation of classical elements. The Dacia-Romania Palace embodies these principles, reflecting both the ambition of its original function and the cultural aspirations of Romania at the time.
The façade of the Dacia-Romania Palace is a stunning composition of classical elements, meticulously arranged to create a sense of balance and grandeur. The building is symmetrically organized around a central entrance, which is framed by two slightly recessed wings. This central axis is a common feature in Beaux-Arts architecture, where the emphasis on symmetry and proportion creates a sense of order and harmony.
The ground floor of the building is marked by the use of rustication, a technique where the stone is cut with deep grooves or left rough to give the base of the building a sense of strength and solidity. This rusticated base visually anchors the building, providing a contrast with the smoother, more refined surfaces of the upper floors. The ground floor is punctuated by a series of large arched windows and doorways, which are framed by elegant moldings and keystones. These arches add a sense of rhythm to the façade, guiding the viewer’s eye along the length of the building.
Above the ground floor, the first floor features a row of tall, narrow windows that are topped with triangular pediments. These pediments are a hallmark of classical architecture, evoking the temple fronts of ancient Greece and Rome. Each window is flanked by pilasters that rise from the base of the building to the entablature above, reinforcing the verticality of the design. The pilasters are adorned with Corinthian capitals, which are intricately carved with acanthus leaves, adding a touch of elegance and refinement to the façade.
The central section of the building, which houses the main entrance, is particularly elaborate. The entrance is framed by a grand archway, supported by pairs of fluted columns that are also topped with Corinthian capitals. Above the entrance, there is a large balcony, which is supported by stone brackets and enclosed by an ornate wrought-iron railing. This balcony serves as both a functional and decorative element, providing a vantage point over the street below while also enhancing the building’s visual appeal.
One of the most striking features of the central section is the large pediment that crowns the entrance. This pediment is richly decorated with sculptural reliefs, possibly depicting allegorical figures or coats of arms, which are common themes in Beaux-Arts architecture. The use of sculpture to embellish the building not only adds to its grandeur but also serves to convey the significance of the institution housed within.
The uppermost level of the building is capped by a prominent cornice, which projects outward from the façade and is supported by a series of modillions. This cornice provides a strong horizontal line that visually caps the building, adding to its sense of completion and order. The cornice is richly detailed, with layers of moldings and a frieze that may feature decorative motifs or inscriptions. The roofline is further adorned with a balustrade, which conceals the roof terrace and adds a classical touch to the silhouette of the building.
The Dacia-Romania Palace also features several other decorative elements that are characteristic of the Beaux-Arts style. For example, the façade is embellished with garlands, swags, and other floral motifs, which are used to adorn the spaces between the windows and the entablature. These decorative elements are carefully integrated into the overall design, enhancing the building’s visual richness without overwhelming its classical proportions.
The choice of materials also contributes to the building’s sense of grandeur. The façade is clad in smooth stone, which provides a refined and elegant surface that contrasts with the rougher texture of the rusticated base. The use of high-quality materials, combined with the meticulous craftsmanship evident in the carving of the capitals, moldings, and other details, underscores the building’s status as an important public or institutional structure.
The building’s layout and design reflect its original function as a financial institution, likely a bank or insurance company. The grand entrance and large windows would have provided an impressive setting for the offices or public spaces within, while the upper floors may have housed private offices or apartments. The design of the building, with its emphasis on symmetry, order, and classical detailing, would have conveyed a sense of stability, reliability, and prestige, qualities that were essential for a financial institution.
In conclusion, the Dacia-Romania Palace at Lipscani 18-22 is a superb example of French-inspired Beaux-Arts architecture in Bucharest. The building’s grand scale, classical detailing, and meticulous attention to symmetry and proportion reflect the architectural ideals of the late 19th century, when Bucharest was rapidly modernizing and aspiring to be a European capital. The building’s use of classical elements such as pilasters, pediments, and cornices, combined with its rich ornamentation and high-quality materials, make it a significant piece of the city’s architectural heritage. The Dacia-Romania Palace stands as a testament to the cultural and historical values of its time, embodying the elegance, order, and grandeur that characterize the best examples of Beaux-Arts architecture.
