# Casa Elena Lupescu

Adresă: Bd. Emanuel Pake-Protopopescu nr. 51, Sector 2, Cartierul Moșilor - Foișorul de Foc, București
An construcție: 1900
Tip ansamblu: Case/Vile
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Neoromânesc
Monument istoric: clasa B
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Casa Elena Lupescu din Bd. Pache Protopopescu 51, construită în 1900, este retrasă de la aliniament și oferă imaginea unei arhitecturi rezidențiale pitorești. Stilul arhitectural este greu de definit, înglobând în mod armonios elemente din stilurile: neogotic, neoromânesc, rustic normand, stil chalet și Art Nouveau, la care se adaugă în special la interior, motive clasice și neobizantine.

## Articol
Casa Elena Lupescu din Bd. Pache Protopopescu 51 a fost construită în anul 1900. Clădirea, amplasată într-o zonă centrală a Bucureștilor, este retrasă de la aliniament și oferă imaginea unei arhitecturi rezidențiale pitorești destul de atipică pentru cerințele urbanistice din momentul construcției.

Stilul arhitectural este greu de definit, înglobând în mod armonios elemente din stilurile: neogotic, neoromânesc, rustic normand, stil chalet și Art Nouveau, la care se adaugă în special la interior, motive clasice și neobizantine. Deși inițial construită ca o locuință, are centrat în interiorul ei un amplu hol de onoare, pe două niveluri, cu rol de sală de bal sau banchet. În forma sa originală, casa avea un spațiu destinat orchestrei. La parter, în jurul acestei săli centrale, sunt construite patru spații care funcționau ca saloane de primire (sufragerii).

Etajul întâi păstrează în linii mari aceeași dispunere a spațiilor de la parter, accesul făcându-se pe o scară în spirală. Etajul al doilea a fost destinat probabil, dormitoarelor, iar mansarda unor spații de servicii. În Lista Monumentelor Istorice, casa figurează ca aparținând Elenei Lupescu, marea iubire a Regelui Carol al II-lea, dar în mod suspect orice legătură cu această doamnă a fost ștearsă din arhive.

Clădirea are un accent vertical asemănător unui foișor. Fiecare ușă de acces are o altă formă și alte dimensiuni, un alt tip de ancadrament și de copertină de acces. Accesul principal conduce spre holul de onoare pe două niveluri, care dispune de o supantă (posibil destinată orchestrei) și de galerii deschise pe laturile lungi, accesibile printr-o scară îngustă cu o singură rampă în formă de „L”. Scara și spațiile principale în cele trei travee dinspre fațadă, cu un rezalit semicilindric pe parter, formează o terasă la primul etaj.

O altă scară leagă nivelurile „nobile” (parterul cu etajele I și II). Câteva ferestre sunt unicat (fereastra Art Nouveau în formă de potcoavă din fațada laterală și ușa-fereastră triforă, cu balcon pe console, a foișorului). În față există o terasă și o curte pietruită denivelată, în trepte, ceea ce creează o trecere elegantă între spaţiul public al bulevardului şi intimitatea casei.

Sintetizând, Casa Elena Lupescu din Bd. Pache Protopopescu 51 este o expresie clară a eclecticismului pitoresc de la sfârșitul de secol XIX spre începutul secolului XX, în Bucureşti. Ea combină armonios mai multe influenţe:

- Elemente neogotice – accentul vertical, turnuleţul, consolele;
- Note de stil chalet / rustic normand – terasa, curtea în trepte, detaliile de lemn şi textura volumului;
- Accente Art Nouveau – ferestrele curbe, ornamentica decorativă, tratarea individualizată a deschiderilor;
- Influente locale posibile de stil neoromânesc, prin integrarea planului de vilă, sala centrală de onoare, şi reinterpretarea arhitecturii rezidenţiale urbane.

Rezultatul este o clădire care nu intră într-o tipologie unică – nu este pur neoromânesc, nici pur Art Nouveau, ci un melanj stilistic liber adaptat gustului burghez al epocii. În contextul patrimoniului bucureştean, casa reprezintă o reşedinţă urbană de lux (versus vilă de agrement), concepută cu generozitate de spaţiu şi cu accente estetice rafinate – lucru mai rar pentru anexele sau casele secundare ale epocii. Clasificarea ca monument istoric atestă valoarea documentară şi arhitecturală.

Clădirea a fost restaurată şi adaptată la destinaţia actuală de restaurant-berărie („Hanu’ Berarilor – Casa Elena Lupescu”), ceea ce implică intervenţii de conservare, dar şi adaptare funcţională. Materialele originale – tâmplărie, console, structuri decorative – par să fi fost păstrate în mare parte, conform relatărilor.

Elena „Magda” Lupescu (1899 – 1977), apoi Principesă de Hohenzollern, a fost amanta și apoi soția regelui Carol al II-lea al României. Elena Lupescu, cunoscută și sub numele de Magda Lupescu, a fost una dintre cele mai controversate și fascinante figuri feminine ale României interbelice. Viața ei s-a împletit indestructibil cu destinul Regelui Carol al II-lea, alături de care a trăit o poveste de dragoste intensă, dar și o relație de putere ce avea să influențeze profund istoria politică a țării.

S-a născut la Iași, la 15 septembrie 1895, într-o familie modestă. Tatăl, Nicolae Lupescu, era farmacist de origine evreiască, convertit ulterior la ortodoxie, iar mama, Eliza Falk, provenea dintr-o familie de comercianți. Copila a fost educată într-un pension catolic din București, condus de călugărițe bavareze, unde a învățat limbi străine și a fost introdusă în eticheta socială a înaltei societăți. Tânăra Elena era inteligentă, cultivată și ambițioasă, cu o frumusețe neobișnuită și o eleganță rafinată, care aveau să-i deschidă multe uși.

Prima ei căsătorie, cu ofițerul Ion Tâmpeanu, nu a durat mult. În anii ’20, când Carol, fiul regelui Ferdinand, era încă principe moștenitor, drumurile celor doi s-au intersectat. Relația lor a început discret, dar a devenit rapid notorie, provocând un scandal național. Carol, deja căsătorit cu principesa Elena a Greciei și tatăl micului Mihai, a ales dragostea pentru Magda Lupescu în detrimentul coroanei și al convențiilor monarhice. În 1925 a abdicat, părăsind România pentru a trăi alături de ea în străinătate.

După moartea regelui Ferdinand și regența care a urmat, Carol s-a întors în țară în 1930 și a redevenit rege. Alături de el, în umbră, dar omniprezentă, s-a aflat Elena Lupescu. Deși nu a deținut niciodată o poziție oficială, influența ei asupra deciziilor suveranului a fost considerabilă. În epocă se vorbea despre „camarila regală”, un cerc de oameni de afaceri și politicieni care gravita în jurul cuplului regal, iar „Duduia” – cum i se spunea – era văzută ca figura centrală a acestei constelații.

Imaginea ei publică a oscilat între fascinație și ură. Pentru unii, Elena Lupescu era femeia fatală care îl deturnase pe rege de la datoria sa, simbolul decadenței și al luxului; pentru alții, era o femeie loială, inteligentă și protectoare, capabilă să-l echilibreze emoțional pe Carol. Indiferent de judecăți, nimeni nu putea nega faptul că puterea ei venea nu din poziție, ci din influență, o forță subtilă, dar constantă.

În 1940, în contextul pierderilor teritoriale și al ascensiunii mișcării legionare, Carol al II-lea a fost forțat să abdice. Cuplul a plecat în exil, stabilindu-se mai întâi în Spania, apoi în Portugalia, la Estoril. Acolo, departe de România, cei doi s-au căsătorit în 1947, după două decenii de relație. După moartea regelui, în 1953, Elena Lupescu a rămas în Portugalia, ducând o viață retrasă până la moartea ei, la 29 iunie 1977.

În istorie, Elena Lupescu a rămas o figură ambivalentă: seducătoare și calculată, elegantă și ambițioasă, detestată și admirată în egală măsură. Nu a fost o simplă amantă, ci o prezență constantă și complexă în spatele tronului, o femeie care a înțeles cum să transforme dragostea într-o formă de putere. Viața ei, la granița dintre pasiune și politică, dintre scandal și loialitate, rămâne una dintre cele mai fascinante povești ale României interbelice.

Mai 2024:

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/pache-protopopescu-51