Vila Jean Fuchs

Vila Jean Fuchs

Mahalaua Negustori

Vila Jean Fuchs se află pe Strada Negustori nr. 27, în Sectorul 2 al Capitalei, într-una dintre cele mai vechi zone rezidențiale din centrul Bucureștiului. Strada poartă numele mahalalei Negustori, atestată documentar în anul 1669. Mahalaua se afla atunci în afara Târgului, în apropierea Căii Moșilor, drumul comercial care lega Curtea Domnească de târgul de afară. Numele vine de la negustorii, numiți în epocă și „cupeți”, care s-au așezat aici și au ridicat biserica parohiei. Strada Negustori a fost, timp de aproape trei secole, axa acestei mahalale, iar traseul ei actual păstrează în mare măsură vechiul parcurs.

Reperul istoric principal al străzii este Biserica Sfântul Nicolae – Negustori. Lăcașul de zid actual datează din anul 1726 și a fost ridicat prin contribuția negustorilor din mahala, pe locul unei biserici mai vechi. Interiorul păstrează pictură atribuită lui Pârvu Mutu, din perioada brâncovenească, acoperită în secolul al XIX-lea de o pictură realizată de Gheorghe Tattarescu. În ultimii ani ai vieții, părintele Dumitru Stăniloae a slujit în această biserică, iar strada care pornește din dreptul ei îi poartă astăzi numele.

Strada Negustori are o lungime de circa 500 de metri. Pornește din Bulevardul Hristo Botev și se termină în Strada Plantelor, fiind intersectată de străzile Părintele Stăniloae, Paleologu și Mântuleasa. La capătul dinspre Strada Plantelor s-a aflat, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Sanatoriul de boli nervoase Caritatea, unde și-a petrecut ultimele zile Mihai Eminescu.

O stradă în zona protejată Mântuleasa

Strada Negustori face parte din zona construită protejată Mântuleasa, alături de străzile Mântuleasa, Zborului, Popa Soare, Paleologu, Pictor Ștefan Luchian, Dimitrie Racoviță, Romulus, Pictor Alexandru Romano, de Intrarea Mântuleasa și de fronturile Căii Călărașilor și Căii Moșilor. Zona s-a dezvoltat începând cu secolul al XVIII-lea în jurul bisericilor de mahala și reunește astăzi case boierești și negustorești din secolul al XIX-lea, vile neoromânești și imobile moderniste din perioada interbelică. Pe Strada Negustori, perimetrul protejat cuprinde 127 de imobile, dintre care 35 sunt monumente istorice, iar 16 au fost propuse spre clasare.

Printre clădirile de patrimoniu ale străzii se numără Casa Negroponte (nr. 1A), construită la sfârșitul secolului al XIX-lea după planurile arhitectului Leonida Negrescu, pentru familia industriașului George Ulise Negropontes, și Casa Chrissoveloni (nr. 1B), din 1893, transformată în hotel. Casa Dimitrie Bolintineanu (nr. 16), ridicată de inginerul Athanasie Bolintineanu, vărul scriitorului, a fost remodelată în 1883 de arhitectul Paul Gottereau și restaurată recent. Casa Vlădescu (nr. 15) datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea. În această succesiune de case eclectice și neoclasice, retrase în grădini cu arbori bătrâni, Vila Jean Fuchs reprezintă singura intervenție modernistă timpurie.

Marcel Iancu în partea nordică a Cartierului Evreiesc

În perioada interbelică, zona Negustori – Mântuleasa – Olari constituia partea nordică a Cartierului Evreiesc din București, care se întindea spre sud până la Dudești și Văcărești. Aici locuia o burghezie evreiască înstărită, formată din comercianți, bancheri, avocați, medici și farmaciști. Din acest mediu au provenit primii clienți ai fraților Marcel și Iuliu Iancu, care au construit în cartier o serie de clădiri moderniste pentru familie, rude și cunoscuți. În vecinătatea Vilei Fuchs se află mai multe lucrări ale fraților Iancu. Imobilul Herman Iancu, construit în 1926 pentru tatăl arhitecților pe Strada Maximilian Popper nr. 55, adăpostea la ultimul etaj atelierul de pictură al lui Marcel Iancu.

Casa Poldi Chapier, de pe Intrarea General Ipătescu nr. 4, datează din 1929. Imobilul Clara Iancu, de pe Strada Caimatei nr. 20, construit în 1931 pe numele soției arhitectului, a găzduit la ultimul etaj sediul Biroului de Studii Moderne. Vila Paul Iluță, de pe Strada Olari nr. 23, a fost construită în 1931 și extinsă în 1935 cu un laborator farmaceutic. Imobilul Jacques Costin, de pe Strada Paleologu nr. 5, datează din 1933. Imobilul Solly Gold, de pe Bulevardul Hristo Botev nr. 34, a fost finalizat în 1934, iar Imobilul Frida Cohen, de pe Strada Stelea Spătarul nr. 17, cea mai înaltă clădire a lui Iancu în București, în 1935. După 1970, o parte dintre vechii locuitori ai străzii au fost înlocuiți de familii mutate aici în urma demolărilor din anii sistematizării. Majoritatea proprietarilor de astăzi de pe Strada Negustori s-au stabilit în zonă în anii 1970-1980.

Jean Fuchs și comanda vilei (1927–1929)

Negustorul de vinuri Jean Fuchs

Beneficiarul vilei a fost Jean Fuchs, negustor de vinuri din Bucureștiul interbelic. Despre biografia sa s-au păstrat puține informații, iar cea mai importantă mărturie aparține chiar arhitectului. Marcel Iancu își amintea că Jean Fuchs „era un negustor de vinuri care s-a întâmplat să citească reviste de artă străine și părea să se bucure de arhitectura nouă”. Proprietarul dispunea de un teren de construcție pe Strada Negustori și i-a lăsat arhitectului mână liberă: „Tot ce-și dorea era o casă modernistă”. Potrivit unor relatări ulterioare, Jean Fuchs a comandat casa pentru fiica sa. Comanda a venit într-un moment în care Marcel Iancu nu avea încă o clientelă consolidată ca arhitect, iar în București nu existase până atunci nicio locuință particulară construită în întregime după principiile Mișcării Moderne. Vila a devenit astfel prima aplicare completă a acestor principii în arhitectura rezidențială a Capitalei.

Arhitectul Marcel Iancu și Biroul de Studii Moderne

Marcel Iancu (1895–1984) s-a născut la București, într-o familie evreiască înstărită. A studiat pictura cu Iosif Iser, iar între 1915 și 1919 a urmat cursurile de arhitectură ale Școlii Politehnice Federale din Zürich, fără să-și poată susține diploma din cauza războiului. În 1916 a fost, alături de Tristan Tzara, Hugo Ball, Jean Arp și Richard Huelsenbeck, unul dintre inițiatorii mișcării Dada, la Cabaret Voltaire din Zürich. S-a întors în România în 1921, a fondat împreună cu Ion Vinea revista „Contimporanul” și a devenit cetățean român în 1923. A emigrat în Palestina în februarie 1941, iar în 1953 a fondat colonia artistică Ein Hod, lângă Haifa, unde a murit. Pagina dedicată arhitectului pe platforma Property INDEX detaliază cariera și lucrările sale.

Marcel Iancu a lucrat în București împreună cu fratele său, Iuliu Iancu, în cadrul firmei de arhitectură și construcții „Biroul de Studii Moderne”. Frații semnau adesea „Marcel Iuliu Iancu”, ca și cum ar fi fost o singură persoană. Marcel se ocupa de proiectare, iar Iuliu de relația cu șantierul. Între 1923 și 1938, cei doi au proiectat în București peste 40 de clădiri, în majoritate locuințe individuale și mici blocuri de apartamente. Pentru că aveau doar titlul de „inginer fără diplomă”, nu puteau obține legal autorizații de construire, astfel că până în 1934, când Marcel Iancu a primit drept de semnătură, dosarele au fost semnate de arhitectul Constantin Simionescu.

Autorizația din 1927 și extinderea din 1929

Proiectul pentru autorizația de construire a Vilei Jean Fuchs datează din iunie 1927. Doi ani mai târziu, în 1929, clădirea a primit o extindere, proiectată tot de Marcel Iancu. Din acest motiv, sursele datează vila diferit, ca lucrare din 1927, 1928 sau 1927–1929. Anul 1927 marchează proiectul inițial și începutul construcției, iar 1929 finalizarea formei extinse. Clădirea a fost prezentată publicului larg în revista „Realitatea Ilustrată” din 6 ianuarie 1930, care a publicat fotografii ale exteriorului și ale interioarelor. Fotografiile se păstrează astăzi în colecția Bibliotecii Uniunii Arhitecților din România și constituie principala mărturie vizuală asupra aspectului original al vilei.

Primirea în cartier

În mahalaua cu case eclectice și neoclasice, noua clădire a surprins. Marcel Iancu a consemnat reacția vecinilor: „În cartier, casa făcută de mine a făcut senzație. Popa, comisarii și locuitorii erau convinși că am construit un laborator științific și că era deplasat în cartierul lor”. Arhitectul a notat și comparațiile folosite de localnici: fereastra care mergea de la un capăt la altul al zidului era asemănată cu „o vitrină de morgă”, cele trei ferestre rotunde cu „cabine clasa I de vapor transatlantic”, iar garajul cu o „sucursală a crematoriului central”.

Tot din această asociere cu arhitectura navală a apărut porecla de „casa-vapor”. Ferestrele rotunde aminteau de hublouri, terasa de puntea unei nave, iar pivnița de cala acesteia. Critica vecinilor și a presei nu a avut efecte asupra carierei arhitectului. După finalizarea Vilei Fuchs, comenzile pentru Biroul de Studii Moderne s-au înmulțit, iar în următorii patru-cinci ani construcțiile moderniste s-au răspândit în toată țara.

Arhitectura vilei și starea actuală

Volumetria și fațadele

Vila Jean Fuchs este o locuință individuală cu regim de înălțime parter și etaj, completat de o terasă circulabilă la ultimul nivel și de o pivniță. Compoziția renunță la ornament, la simetrie și la acoperișul în pante. Volumul este alcătuit din corpuri paralelipipedice care se suprapun, avansează și se retrag unele față de altele, cu acoperișuri plate dispuse în trepte. Fațadele erau tencuite în alb și lipsite de orice decor aplicat, efectul fiind obținut exclusiv prin raportul dintre plin și gol.

Elementul cel mai vizibil al fațadei principale era fereastra orizontală continuă de la parter, care se întindea pe toată lățimea zidului. La etaj, arhitectul a folosit trei ferestre circulare de tip hublou, dispuse în serie. Clădirea includea un garaj, precum și ferestre de colț. Pentru prima dată în opera lui Iancu apare aici elementul vertical în consolă (porte-à-faux), din care pornesc orizontalele pline ale balcoanelor. Această soluție a devenit caracteristică arhitecturii sale și a fost preluată ulterior de mulți arhitecți moderniști români.

Terasa și interioarele

Vila Fuchs este prima clădire din arhitectura românească la care apare o terasă amenajată la ultimul nivel. Soluția interpretează principiul acoperișului-grădină (toit-jardin), unul dintre punctele definitorii ale Mișcării Moderne formulate de Le Corbusier. În vilele ulterioare ale lui Iancu, terasa de la ultimul nivel a devenit o constantă, adesea sub forma unei pergole minimaliste.

Interioarele, cunoscute din fotografiile publicate în 1930, urmau aceeași estetică geometrică. Vilele proiectate de Marcel Iancu erau dotate cu încălzire centrală și cu cele mai moderne echipamente pentru baie și bucătărie, oferind, în cuvintele arhitectului, un confort „ce nu plătește niciun tribut bogăției”. Schema de organizare folosită de Iancu în această perioadă prevedea un parter deschis, cu zonele funcționale separate prin diferențe de nivel, parapete joase sau pereți vitrați, un etaj rezervat dormitoarelor și o terasă la ultimul nivel.

Prima dintre „cutiile albe”

Vila Jean Fuchs inițiază în opera lui Marcel Iancu linia așa-numitelor „cutii albe”, o căutare plastică apropiată de limbajul Bauhaus, care se va regăsi în multe proiecte ulterioare, uneori combinată cu elemente de inspirație expresionistă. Atât arhitectul, cât și istoriografia arhitecturii românești o consideră prima clădire cu adevărat modernă din București. Marcel Iancu o prezenta drept prima casă modernistă din București și prima din țară, iar presa epocii a numit-o „prima casă cubistă” din oraș. Istoricii de arhitectură o descriu ca primă construcție constructivistă, deci modernistă, a Capitalei.

Vila a precedat cu câțiva ani marile clădiri moderniste ale Bucureștiului, precum Palatul Telefoanelor sau Blocul ARO, finalizate la începutul anilor 1930. Ea a deschis seria vilelor lui Iancu din nordul orașului, începută în 1928 cu Casa Maria Lambru de pe Strada Popa Savu nr. 5 și continuată cu Vila Florica Chihăescu de pe Șoseaua Kiseleff nr. 49 (1930), Vila Jean Juster de pe Strada Silvestru nr. 75 (1931) și Vila Paul Wexler de pe Strada Grigore Mora nr. 36 (1931).

Transformări și starea actuală

Clădirea există și astăzi, dar aspectul ei original a fost profund alterat. Acoperișul plat a fost înlocuit, la o dată neprecizată, cu un acoperiș în patru ape, iar balustradele simple ale balcoanelor au primit elemente decorative străine limbajului modernist. Tâmplăria originală a fost înlocuită cu ferestre termopan albe, iar tencuiala s-a desprins pe alocuri. În curte a fost construită o locuință suplimentară, iar vila este împărțită între mai multe familii. Din stradă, clădirea se vede greu, în spatele unei porți înalte. Cele trei hublouri de la etaj și volumele de bază permit totuși identificarea ei. Vila nu figurează în Lista Monumentelor Istorice ca monument clasat individual, dar este inclusă în zona construită protejată Mântuleasa. Din cele circa 40 de clădiri ale lui Marcel Iancu identificate în București, multe se află într-o stare de întreținere precară, iar Vila Jean Fuchs este unul dintre cele mai degradate exemple.

Adresa în surse

Sursele nu indică aceeași adresă pentru vilă. Property INDEX, ghidurile de arhitectură modernistă și cercetările de teren recente o plasează pe Strada Negustori nr. 27, în timp ce fișa lucrărilor lui Marcel Iancu din baza de date Metacult și unele articole de presă indică nr. 33. Nu a putut fi identificată o renumerotare documentată a străzii care să explice diferența. Prezenta monografie folosește adresa actuală, nr. 27, confirmată de descrierile de teren recente.

Personaje

• Jean Fuchs – negustor de vinuri bucureștean din perioada interbelică, beneficiarul vilei. Cititor de reviste de artă străine, i-a lăsat arhitectului mână liberă pentru a construi o casă modernistă, comandată, potrivit unor relatări, pentru fiica sa.
• Marcel Iancu (1895–1984) – arhitect, pictor, sculptor și scenograf, cofondator al mișcării Dada (Zürich, 1916) și al revistei „Contimporanul”. Autorul proiectului din 1927 și al extinderii din 1929. A considerat Vila Fuchs prima casă modernistă din București. A emigrat în 1941 și a fondat colonia artistică Ein Hod, în Israel.
• Iuliu Iancu – fratele lui Marcel Iancu și asociatul său în Biroul de Studii Moderne, responsabil în principal de relația cu șantierul. Lucrările biroului erau semnate adesea „Marcel Iuliu Iancu”.
• Constantin Simionescu – arhitect care a semnat, până în 1934, dosarele de autorizație ale proiectelor fraților Iancu, aceștia neavând drept de semnătură.

Bibliografie

• Anca Sandu Tomaszewski, „Omul de artă total”, în Revista Arhitectura nr. 5-6 (Marcel Iancu), Uniunea Arhitecților din România, 2022
• Anca Sandu Tomaszewski, „Avangardistul Marcel Iancu – arhitectul bine temperat”, în Revista Arhitectura nr. 1, Uniunea Arhitecților din România, 2015
• Revista Arhitectura nr. 5-6/2022 – număr dedicat lui Marcel Iancu, Uniunea Arhitecților din România, 2022
• Realitatea Ilustrată, 6 ianuarie 1930 (fotografii ale Vilei Fuchs; colecția Bibliotecii Uniunii Arhitecților din România)
• Prima vilă modernistă din București e „cutia albă” a unui negustor de vinuri din Cartierul Evreiesc (B365.ro, Antoaneta Dohotariu, 9 decembrie 2024)
• Nefericitul destin al primei vile moderniste din București, „cutia albă” a unui negustor de vinuri din Cartierul Evreiesc (HotNews.ro)
• Cum arată și cum a fost construită prima casă cubistă din București, ce i-a aparținut celebrului negustor de vinuri Jean Fuchs (Adevărul)
• Pe urmele lui Marcel Iancu prin cartierul evreiesc (Via București)
• 7 vile și imobile interbelice din București care spun povestea modernismului arhitectului Marcel Iancu (bucuresti.ro)
• Șarmanta stradă Negustori, locul unde Bucureștiul încă face afaceri cu trecutul (bucuresti.ro)
• Arhitecți care au modelat Bucureștiul: Marcel Iancu (bucuresti.ro)
• În țesătura timpului. Strada Negustori (TVR Internațional, Raluca Bibiri și Lucia Zamfir, 3 februarie 2026)
• The Beauty of Simplicity: the Bucharest Modernism (Bucharestian)
• Prin cele ce se văd: arhitectul Marcel Iancu – Vila Fuchs din București (1929) (Vremuri vechi și noi)
• Marcel Iancu, un București invizibil (Agenda LiterNet, Daria Ghiu)
• Avangardistul Marcel Iancu – arhitectul bine temperat (Revista Arhitectura)
• Marcel Iancu – Fiecare își urmează călătoria… (Revista Arhitectura)
• Iancu, Marcel – fișă de arhitect (Metacult)
• Portret: 125 de ani de la nașterea lui Marcel Iancu (Radio România Cultural)
• Marcel Iancu, arhitectul DADA (Pippin cel curios)
• În calea Victoriei Socialismului. Bucureștiul evreiesc (Dilema Veche)
• Strada Negustori, înțesată de monumente istorice (Blog Realkom)
• Caiet de bune practici constructive – Zonă construită protejată Mântuleasa (Catalog București)

August 2023: