# Muzeul Zambaccian 33 Adresă: Str. Muzeul Zambaccian nr. 33, Sector 1, Cartierul Dorobanți, București An construcție: 1998 Tip ansamblu: Blocuri Tip clădire: 2-5 niveluri Stil arhitectural: Contemporan conjunctural Etichete: Andrei Muresanu, george butunoiu, imobiliar, Muzeul Zambaccian, Parcelarea Mornand, property index, real estate, rezidential ## Descriere Știu bloculețul cu patru niveluri de pe Muzeul Zambaccian 33, la colț cu Grigore Cerchez, de mulți ani, mi-a sărit imediat în ochi prin cărămizile sale aparente de un portocaliu mai spre oranj decât de obicei, prin arhitectura sa mai ciudată, cu balcoane circulare. ## Articol Zambaccian 33, blocul roz cu balcoane rotunde, de pe vremea în care aceasta era avangardă… Paradoxal (sau mai degrabă nu), frumoasa stradă din Parcelarea Mornand, între Bulevardul Aviatorilor și Piața Dorobanților, paralelă cu Andrei Mureșanu, unde s-a născut proiectul „Property INDEX”, e cunoscută nu atât după Muzeul Zambaccian, de peste drum de Villa Noel, cât după un faimos locuitor care are buletinul la o adresă cu câteva case mai sus. E o stradă liniștită, ocolită de mașini, care se duc pe Andrei Mureșanu către Statuia Aviatorilor și se întorc de acolo pe Sofia. Dar nu are atât de mulți copaci ca vecinele ei, care vara sunt un adevărat tunel verde, când se unesc coroanele copacilor bătrâni de pe o parte și de pe cealaltă a străzii. Știu bloculețul cu patru niveluri de pe Muzeul Zambaccian 33, la colț cu Grigore Cerchez, de mulți ani, mi-a sărit imediat în ochi prin cărămizile sale aparente de un crem mai spre oranj decât de obicei, prin arhitectura sa mai ciudată, cu balcoane circulare. E ea cam demodată, însă se ține foarte bine, e o clădire îngrijită, și nu e în contrast deranjant cu eleganța zonei. (George Butunoiu – ianuarie 2022) Mai 2024: Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/muzeul-zambaccian-33