Spitalul de Nascere de la Mavrogheni (Maternitatea Filantropia)

Maternitatea Filantropia („Spitalul de Nascere de la Mavrogheni")

Funcția obstetricală a Spitalului Filantropia nu a fost prevăzută de la întemeierea sa în 1813, ci s-a constituit treptat, pe parcursul primelor decenii de existență ale instituției. Prima referire documentară la o componentă de maternitate în cadrul Filantropiei apare în contextul reparației generale din 1834–1839, când surse ale epocii consemnează „noi adăugiri pentru maternitate" ca parte a lucrărilor de extindere și amenajare ale ansamblului. Această etapă coincide cu perioada în care, la nivelul Principatelor, se contura o primă conștientizare instituțională a nevoii de îngrijire specializată în jurul nașterii, necesitate generată deopotrivă de mortalitatea maternă ridicată și de absența unor spații medicale dedicate acestui scop în afara reședinței private. Adăugirile din 1834–1839 nu au creat o maternitate autonomă, ci au delimitat în cadrul spitalului general un spațiu cu destinație obstetricală — un prim pas spre specializarea care urma să se împlinească abia la finele secolului.

Denumirea de „Spitalul de Nascere de la Mavrogheni" apare în documentele din jurul anului 1882, în corespondența dintre prințul Dimitrie Ghica și Primăria București referitoare la amplasamentul noului local de maternitate, și reflectă asocierea topografică cu Cișmeaua Mavrogheni — reper urban care a dat numele întregului perimetru al Spitalului Filantropia din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Termenul desemnează în acea corespondență viitoarea construcție a Maternității, nu o instituție deja autonomă, și este singurul context documentar cunoscut în care această formulare este utilizată ca denumire oficioasă. Edificarea unui local nou, separat de corpul principal al spitalului general, a marcat practic momentul în care funcția obstetricală a dobândit o identitate arhitecturală și instituțională proprie în cadrul ansamblului Filantropiei.

Construcția noului local: 1881–1883

Etapa fondatoare a Maternității ca entitate construită distinctă o constituie ridicarea noului local în curtea Spitalului Filantropia, realizată de Eforia Spitalelor Civile în intervalul 1881–1883. Decizia de construire a fost precedată de o dispută privind amplasamentul: în martie 1882, prințul Dimitrie Ghica, implicat în conducerea Eforiei, răspundea Primăriei Capitalei în această problemă — autoritățile comunale solicitaseră un amplasament central, în oraș, în timp ce Eforia propunea poziționarea noii clădiri chiar în curtea spitalului existent, de dimensiuni mai modeste față de construcția veche. Varianta Eforiei a prevalat, noua maternitate ridicându-se pe amplasamentul actual, în incinta ansamblului de pe actuala Calea Moșilor — astăzi Bulevardul Ion Mihalache nr. 11–13, Sector 1. Planul de situație al arhitectului Ioan Sperl (1814–?), coleg al lui Schiffeleers la Eforia Spitalelor Civile, realizat tot în 1882, inventariază construcțiile existente în curtea spitalului la acel moment: vechiul corp de spital, pavilionul Simonidi, bucătăria, două barăci, o magazie, pavilionul de autopsii și grajdurile.

Atribuirea proiectului noii maternități rămâne parțial neelucidată documentar. Un articol din revista ilustrată Printre Hotare (1909, pp. 153–154) consemnează lucrarea în portofoliul arhitectului olandez Andreas Hubertus Josephus (Josef) Schiffeleers (1850–1919), angajat la 1 iunie 1875 ca arhitect al Eforiei Spitalelor Civile, în care a activat până în 1888. Aceluiași Schiffeleers îi sunt atribuite, în același context cronologic, Spitalul de copii (azi Grigore Alexandrescu), Spitalul Colțea și Palatul Eforiei de pe Bulevardul Elisabeta. Atribuirea față de Maternitatea Filantropia nu este confirmată până în prezent de un document de arhivă explicit, iar istoricul de artă Oana Marinache, autoarea albumului monografic al arhitectului, publicat în 2020 la Editura Istoria Artei, consemnează această lacună documentară. Noua clădire a Maternității, concepută pentru 120 de paturi, a fost cel mai probabil demarată în 1882 și finalizată în 1883, calendarul exact rămânând incert. Pavilionul Simonidi — construit din donațiile soților Răducanu și Elena Simonidi, cu 20 de paturi, deschis în aprilie 1881 — a precedat cu câteva luni inaugurarea marii construcții și a funcționat în imediata sa vecinătate.

Descrierea arhitecturală și structurală a corpului A

Noul local al Maternității — desemnat în documentele tehnice ulterioare drept corpul A — a fost conceput cu o formă apropiată de litera E și este alcătuit din cinci tronsoane cu structuri de rezistență diferite, fără rosturi clare de separare între ele. Tronsonul central, A1, are regim de înălțime parter și etaj, cu o suprafață construită de 280 mp și înălțimi de 5,15 m la parter și 5,00 m la etaj. Tronsoanele laterale A2 stânga și A2 dreapta au regim de înălțime parter cu pod, cu suprafețe construite de 429,45 mp și respectiv 470 mp, cu înălțimea parterului de 4,70 m. Tronsoanele A3 stânga și A3 dreapta au regim de înălțime parter și etaj, cu câte 176 mp fiecare. Corpul A4, cu destinație de laborator, are regim de înălțime parter, cu 144 mp, și este independent structural față de restul ansamblului. Structura de rezistență este alcătuită din pereți portanți din zidărie de cărămidă plină, cu grosimi de 55–60 cm la pereții exteriori și de 30–45 cm la cei interiori, fără stâlpișori sau centuri din beton armat. La tronsoanele A2 stânga și A2 dreapta, planșeele peste parter sunt realizate din grinzi de lemn.

Acoperișul este de tip șarpantă din lemn ecarisat cu învelitoare din tablă galvanizată, în două ape, cu două turnuri în patru ape, cu astereală din lemn. Fundațiile tronsonului A2 stânga — cel mai bine documentat prin expertiza tehnică din 2000 — sunt alcătuite din blocuri de gresie dură, cu lățimea de 0,60 m și adâncimea de fundare de 1,50 m față de cota terenului amenajat, în stratul de argilă cafenie. Apa subterană în zonă apare la adâncimi de 5,10–5,20 m sub cota trotuarului. Prin expertiza tehnică din 2000, elaborată de S.C. Profesional Construct S.R.L. prin expertul tehnic prof. dr. ing. Mihail Ifrim, toate cele cinci tronsoane ale corpului A au fost încadrate în clasa a II-a de risc seismic (RSII). Forma actuală a corpului A a fost definitivată în 1925, prin adăugarea celor două tronsoane etajate centrale. Construcția s-a păstrat în această configurație fără intervenții structurale de amploare până în 2001, când au debutat lucrările de consolidare și modernizare conduse de prof. dr. Gheorghe Peltecu, directorul spitalului, cu respectarea explicită a arhitectonicii originale din 1881–1883.

Specializarea și școala obstetricală: 1883–1950

Inaugurarea noului local a marcat tranziția Maternității Filantropia de la statutul de secție a unui spital general la cel de instituție de profil distinctă, care urma să devină, în deceniile imediat următoare, principalul centru obstetrical al României. Prima școală de moașe din România a funcționat în cadrul Maternității Filantropia, iar Școala de infirmiere întemeiată în 1891 — cu durata de doi ani, practica desfășurată la spitalele Colțea și Filantropia — a consolidat rolul instituției ca pol de formare a personalului medical auxiliar. Succesiunea șefilor de clinică obstetricală a configurat identitatea academică și clinică a Maternității: dr. Ștefan Capșa (licențiat al Facultății de Medicină din Viena, șef de catedră până în 1885 — a introdus foaia de observație clinică și primele statistici, a organizat învățământul universitar obstetrical); prof. Dumitru Drăghiescu (1885–1912 — a introdus asepsia și antisepsia, reducând semnificativ incidența infecției puerperale); dr. Zaharescu-Karaman (suplinitor, 1910–1911).

Perioada de maximă afirmare academică a Maternității a coincis cu conducerea prof. N. Gheorghiu (1912–1937), absolvent al Facultății de Medicină din Paris și fost intern al profesorilor Tarnier, Pozzi și Budin. Sub îndrumarea sa, instituția a primit denumirea de Institut de Obstetrică Filantropia, a dobândit o organizare riguroasă de tip universitar și o reputație internațională. Gheorghiu a introdus chirurgia în obstetrică, a fondat Revista de obstetrică, ginecologie și puericultură și a organizat primele congrese de specialitate din România. Statutul de Clinică Universitară a fost obținut în anii 1920. Reforma din 1938 a contopit obstetrica cu ginecologia în trei clinici — Filantropia, Colțea și CFR Steaua —, consolidând statutul Maternității Filantropia ca unul dintre polii principali ai medicinii academice românești de profil. Au urmat la conducerea clinicii prof. Dumitru Săvulescu (1942–1952) și prof. Eugen Aburel (1952–1969), absolvent al Facultății de Medicină din Iași, specializat la Paris în serviciile profesorilor Brindeau și Le Lorier, cu cercetări în Departamentul de fiziologie al Universității Sorbona.

Starea actuală și profilul instituțional

Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia funcționează în prezent ca unitate sanitară de gradul III, Clinică Universitară, cu 206 paturi, pe Bulevardul Ion Mihalache nr. 11–13, Sector 1, București. Corpul A — Maternitate, clădirea fondatoare din 1881–1883 — adăpostește secțiile de obstetrică (65 de paturi, din care 5 pentru medicină materno-fetală), ginecologie (60 de paturi, din care 9 pentru oncologie ginecologică), neonatologie (45 de paturi, cu unitate de terapie intensivă de nivel III cu 14 paturi, capabilă să îngrijească prematuri de gradul 3 și 4), ATI (15 paturi), blocul operator, farmacia, laboratoarele de analize, radiologie, imagistică medicală, anatomie patologică și genetică, compartimentul de colposcopie, cabinetul de planificare familială și capela. Fundația „Maternitatea Filantropia 1883", întemeiată în 2010, a contribuit la finanțarea formării cadrelor medicale și achiziționării de aparatură performantă.

Instituția deține statutul de singură Unitate de Medicină Materno-Fetală din România aprobată de Ministerul Sănătății care oferă un pachet complet de servicii dedicate depistării precoce a malformațiilor fetale, cu un laborator de genetică unic în rețeaua clinicilor de obstetrică și ginecologie din țară. În 2013, Maternitatea Filantropia a primit calificativul de „Spital Prieten al Copilului". Clădirile din cadrul ansamblului se află în proprietatea municipiului București — Primăria Sector 1 —, în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), conform protocolului cu nr. 1572/10.03.2003 și 8419/24.03.2003, confirmat prin Încheierea nr. 13441/21.10.2003 a Judecătoriei Sector 1. Cea mai veche parte a ansamblului este declarată monument istoric. Activitatea universitară este susținută de șase cadre didactice, iar spitalul desfășoară o intensă activitate de cercetare și colaborare internațională în domenii de frontieră ale medicinii materno-fetale și al ginecologiei oncologice.

Spitalul Săracilor / Iubirea de Oameni (Filantropia)

Înființare și context urban (1811–1832); Premisele înființării și ctitorul: La începutul secolului al XIX-lea, Bucureștiul dispunea de numai două instituții spitalicești: Spitalul Colțea, ctitorit la 1704 de spătarul Mihail Cantacuzino în incinta mănăstirii cu același nume, și Spitalul Pantelimon, ridicat de domnitorul Grigore Ghica către mijlocul aceluiași veac. Ambele stabilimente deveniseră cu totul insuficiente față de creșterea accelerată a populației capitalei și față de presiunea exercitată de războaiele ruso-turce purtate pe teritoriul Principatelor, care aduceau deopotrivă contingente militare bolnave și valuri de refugiați. În această conjunctură, absența unui spital civil modern, accesibil tuturor categoriilor sociale și tuturor confesiunilor, reprezenta una dintre carențele acute ale orașului.

Inițiativa întemeierii unui nou spital îi aparține doctorului Constantin Caracaș, cunoscut în documente și sub forma Constantin sau Constandinache Caracaș, născut în 1773 la Satiste, în sangiacul Monastir, de origine română macedoneană. Caracaș studiase la Universitatea din Viena, obținând în 1800 titlul de doctor în filozofie și medicină. Revenit la București, a practicat medicina alături de tatăl său, doctorul Dimitrie Caracaș, la Spitalul Pantelimon, și a introdus, împreună cu doctorii C. Darvari și S. Filitti, vaccinul antivariolic în Țara Românească, tot în 1800 — la numai doi ani de la publicarea lucrării lui Edward Jenner și la un an după prima vaccinare realizată de Jean de Carro la Viena. Din 1804, la moartea tatălui său, Constantin Caracaș a fost numit medic al orașului București, funcție din care a participat activ la combaterea epidemiilor în timpul ocupației ruse din 1806–1812, pentru care a primit Ordinul „Sf. Vladimir" și titlul de „Nadvornâi Sovietnik" (consilier de curte).

Ideea deschiderii unui spital pentru bolnavii fără mijloace a prins contur în jurul anului 1810, când, în preajma Spitalului Colțea — ocupat la acea dată de trupele rusești —, funcționa deja un ptodrotrophion, adică un azil pentru săraci, devenit neîncăpător odată cu transformarea sa în spital pentru nevoiași. Inițial se avusese în vedere amplasarea unui spital pentru săraci lângă biserica Domnița Bălașa, proiect la care s-a renunțat. Constantin Caracaș a propus atunci marelui logofăt Grigore Băleanu, agă al poliției orașului, deschiderea unei subscripții publice pentru întemeierea unui așezământ spitalicesc în care se angaja personal să caute bolnavii fără plată, pe toată durata vieții sale. Spitalul deschis în 1811, inițial în interiorul orașului, a funcționat provizoriu în clădirea unei foste fabrici de postav a medelnicerului Chiriac Arbut, situată la Grozăvești (fosta Pociovaliste), pe lângă locurile Goleștilor.

Subscripția publică și ctitorii

La chemarea lansată de Constantin Caracaș au răspuns reprezentanți de seamă ai boierimii reformatoare a epocii. Marele logofăt Grigore Băleanu a contribuit cu bani, materiale de construcție și — esențial — cu locul de lângă Cișmeaua Mavrogheni, un teren din afara orașului, aproape de bariera nordică, pe care urma să se ridice noua clădire. Alți donatori importanți au fost banul Radu Golescu, logofătul Gheorghe Golescu, vornicul Nicolae Văcărescu, aga Constantin Golescu și băneasa Safta Brâncoveanu. Printre contribuitori figurează și generalul Mihail Ilarionovici Kutuzov (1745–1813), comandantul trupelor rusești în războiul ruso-turc din 1806–1812, a cărui participare la subscripție a alimentat ulterior o serie de legende, ajungând în deceniile postbelice — din motive de propagandă politică — să fie supraestimat, mergând până la a i se atribui calitatea de ctitor unic.

Prin hrisovul emis de domnitorul Gheorghe Caragea la 30 iulie 1813, Constantin Caracaș și Grigore Băleanu au fost numiți oficial ctitori și epitropi pe viață ai noului spital. Documentul consacra astfel cadrul juridic și instituțional al unui proiect început informal cu câțiva ani mai devreme. Hrisovul sintetiza traseul parcurs: de la primul spital improvizat în interiorul cetății, la mutarea bolnavilor în clădirea fabricii de postav de la Grozăvești, și în final la decizia de a ridica o clădire nouă, construită anume, pe locul deschis și salubru de lângă Cișmeaua Mavrogheni. Tot prin hrisoavele din 27 iulie 1813, 20 martie 1814 și 28 mai 1814, domnia a acordat spitalului o serie de avantaje, cel mai important dintre ele fiind veniturile mănăstirilor Arnota și Govora.

Construcția clădirii inițiale: 1813–1815

Construcția propriu-zisă a debutat în 1813, pe terenul logofătului Grigore Băleanu, aproape de Cișmeaua Mavrogheni, proiectul inițial prevăzând o clădire cu parter și etaj. Izbucnirea ciumei — numită în epocă „ciuma lui Caragea" — a împiedicat finalizarea integrală a lucrărilor, astfel că în 1815 a fost dat în folosință numai parterul. Clădirea era situată în afara orașului, la o distanță de 150 de pași spre miazănoapte, într-un perimetru fără alte construcții în vecinătate, cu vedere spre câmpie și spre oraș. Orientată cu fațada spre miazăzi, dispunea de o curte mare urmată de o grădină, cu o a doua grădină spre nord. Elementul arhitectonic definitoriu era o galerie impunătoare de-a lungul fațadei — descrisă contemporanilor drept o adevărată „alee adăpostită" —, cu o lungime de 52 de stânjeni, o lățime de 9,5 stânjeni și 30 de ferestre, unde puteau fi adăpostiți între 60 și 90 de bolnavi.

Clădirea număra 20 de camere: opt destinate bolnavilor, iar restul locuințelor pentru personalul medical și administrativ. În subsol se afla o pivniță compartimentată pentru vin, medicamente și hrană. O clădire separată cuprindea bucătăria, spălătoriile, magaziile de rufe și câteva locuințe de servitori. Spitalul Filantropia, calificat de contemporani drept un modern stabiliment construit prin contribuție publică, era primul de acest tip în Principate, prin misiunea sa explicită de a primi bolnavi de ambele sexe, fără nicio deosebire de religie, rasă sau naționalitate, și fără plată. Importanța modelului oferit de Filantropia a fost recunoscută imediat: la stăruința doctorului Caracaș, Spitalul Pantelimon a fost refăcut din temelii în 1816 după modelul noului așezământ.

Organizare internă și primele completări: 1817–1832

Dr. Constantin Caracaș s-a preocupat nu doar de ridicarea clădirii, ci și de instituirea unui cadru normativ modern de funcționare. Regulamentul elaborat de el, alcătuit după modelul celor austriece și intrat în vigoare din aprilie 1817, număra 77 de articole și reprezintă prima reglementare de acest fel din istoria medicinii românești. El punea bolnavul în centrul întregii activități spitalicești și delimita, pentru prima dată, și atribuțiile farmaciștilor. Primirea bolnavilor se făcea fără nicio distincție de naționalitate, clasă, religie sau afecțiune. Tot în 1817, Caracaș a înființat, împreună cu stolnicul Răducanu Clinceanu și slugerul Dumitrache Topliceanu, prima tipografie particulară din București, din ale cărei venituri 5% au fost alocate subvenționării spitalului din apropiere — tipografia de la Cișmeaua Mavrogheni, la care a fost tipărită și Legiuirea lui Caragea din 1818.

În 1817 a fost ridicat și un paraclis, de arhitectul Hartl, cu fondurile păhărnicesei Ecaterina Fărcășanu — ctitorița rămânând totuși nemulțumită că „arhitectonul" nu îi făcuse lucrare bună, după zapisul dat. În 1821, tulburările revoluției lui Tudor Vladimirescu și plecarea temporară a mai multor epitropi, inclusiv a lui Caracaș, care s-a retras în Transilvania, au redus simțitor activitatea spitalului. La întoarcerea sa de la Brașov, în 1825, Caracaș a găsit finalizat un pavilion de băi, ridicat din donațiile marii bănese Safta Brâncoveanu, soția banului Grigore Basarab Brâncoveanu, deși planul inițial lăsat de medic nu fusese respectat întocmai. Gestionarea veniturilor a revenit între 1815 și 1832 unui efor permanent, marele vornic Iordache Golescu. Prin aplicarea Regulamentului organic, în aprilie 1832 a fost creată Eforia Spitalelor, care a unificat administrarea celor trei spitale principale din București — Colțea, Pantelimon și Filantropia — sub controlul statal, păstrând totodată epitropiile fiecărei instituții în parte. Constantin Caracaș a murit la București în 31 octombrie 1828, răpus de ciumă, înainte de a vedea desăvârșit cadrul instituțional pe care îl inițiase.

Evoluție arhitecturală și extinderi: 1834–1900

Reparații, adăugiri și prima atestare cartografică: 1834–1870

În deceniile imediat următoare întemeierii, Spitalul Filantropia a intrat într-un ciclu de reparații și completări determinate atât de uzura firească a clădirii inițiale, cât și de nevoia de adaptare la un număr tot mai mare de bolnavi. Între 1834 și 1839, instituția a trecut printr-o reparație generală în cursul căreia s-au realizat noi adăugiri destinate maternității și s-a ridicat zidul de incintă, care delimita pentru prima dată perimetrul construit față de terenurile înconjurătoare. Tot în această perioadă, funcționarea spitalului a continuat sub regimul Eforiei Spitalelor, întemeiată în aprilie 1832 prin aplicarea Regulamentului organic, care introdusese controlul statal asupra cheltuielilor, păstrând totodată epitropiile individuale ale fiecărei instituții.

Prima reprezentare cartografică detaliată a ansamblului datează din 1846–1852 și îi aparține maiorului baron Rudolf Artur Borroczyn, care a realizat Planul Orașului București la scara de 300 stânjeni Șerban Vodă sau 1:1.000 din stânjenul natural, respectiv Planul Bukurestului ridicat, publicat din porunca domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei, la scara 1:10.000. Pe aceste planuri sunt identificabile construcția inițială, paraclisul ridicat în 1817 și pavilionul de băi finalizat în 1825. O altă sursă cartografică importantă este Planul Comisii, coloarea de galben din capitala Bucuresci, realizat de Carol Isler în 1875 și editat de locotenent-colonelul D. A. Pappasoglu, la scara de 1.300 pași. În 1847, domnitorul Gheorghe Bibescu a desființat vechea organizare a Eforiei Spitalelor și a înființat una nouă, cu o singură epitropie, situație care a generat o perioadă de instabilitate administrativă și a redus fluxul donațiilor. În același an, spitalul a înregistrat o capacitate totală de 80 de paturi, prin amenajarea a două încăperi speciale pentru bolile molipsitoare.

Între 1848 și 1851–1853 spitalul a fost ocupat de trupele rusești cantonate în București, iar în 1854 a primit soldați austrieci bolnavi. Aceste perturbări nu au oprit evoluția instituțională: în octombrie 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost reîntemeiată Eforia Spitalelor Civile, cu rolul de a administra veniturile spitalelor separat, dar sub control statal. Prin desființarea spitalului Ilfov pentru „boli lumești" în 1859, Filantropia a preluat și atribuțiile acestuia, ajungând la 145 de paturi. Tot în 1859, în urma raportului inspectorului dr. V. Grădianu, au fost organizate două secții distincte: secția medicală, condusă de dr. G. Cariadi, și secția chirurgicală, condusă de dr. A. Grunau, ambii medici primari. În 1871 s-a adăugat un etaj corpului central al clădirii, modificare care a schimbat sensibil silueta ansamblului față de configurația inițială din 1815.

Modernizări tehnice și perimetrul ansamblului la sfârșitul secolului al XIX-lea

Ultimul deceniu al secolului al XIX-lea a adus Spitalului Filantropia un program accelerat de modernizare tehnică și extindere funcțională. În 1890 s-a efectuat o restaurare completă a ansamblului existent. În 1891 a fost construită o clădire destinată unei spălătorii mecanice, utilizată în comun de toate spitalele din rețeaua Eforiei, căreia i s-a adăugat o altă clădire pentru baie și bucătărie. În 1891 a fost întemeiată și o Școală de infirmiere cu durata de doi ani, practica realizându-se la spitalele Colțea și Filantropia. Iluminatul electric a fost introdus în 1892. Lucrări ample de canalizare și alimentare cu apă, împreună cu construcția de noi localuri destinate personalului, s-au desfășurat în 1893. În 1894 a fost ridicată o clădire specială pentru consultații externe și un laborator de analize, iar o galerie de legătură a fost construită pentru a conecta dependințele de corpul principal; în același an a fost refăcută grădina înconjurătoare și a fost pavată curtea.

Pavilionul B — cunoscut și sub numele de Sanatoriul Protopopescu — a fost construit în 1898, constituind una dintre ultimele extinderi majore ale secolului. La sfârșitul secolului al XIX-lea, ansamblul spitalului se întindea între Șoseaua Filantropia (actuala Bd. Ion Mihalache), Fundătura Spitalului (actuala str. Dr. Felix) și Șoseaua Basarabilor (actualul Bd. N. Titulescu), avându-l vecin pe Ion Vasilescu Dașiu spre Șoseaua Basarabilor și pe Grigore Ion și Anton Hilber, zis Linzer, în partea opusă, spre actuala stradă Jitia. La 1899, Spitalul Filantropia dispunea de șase servicii — două medicale, câte unul chirurgical, ginecologic, urologic și de consultații —, cu un total de 235 de paturi, ceea ce îl plasa între cele mai mari instituții spitalicești din capitală. Ansamblul construit la finalul secolului al XIX-lea, reconstituit cartografic pe Planul orașului București realizat de Institutul Geografic al Armatei în 1895–1899, la scara 1:10.000, reflectă o instituție profund transformată față de modesta clădire de parter inaugurată în 1815.

Capela și paraclisul: istoric și transformări

Încă de la întemeierea spitalului, în 1813, a fost ctitorită în incinta acestuia o capelă cu hramul Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian — patronii medicinii în tradiția creștin-ortodoxă —, ale cărei lucrări au evoluat în paralel cu ridicarea corpului principal de spital. Printre ctitorii capelei se numără generalul Mihail Ilarionovici Kutuzov, Ecaterina Codreanu, Grigore Băleanu, domnitorul Ioan-Voievod Caragea și medicul Constantin Caracaș. Paraclisul propriu-zis, ridicat în 1817 de arhitectul Hartl, a fost reparat în 1871 și pictat în 1883 de Gheorghe Ioanid — elev al lui Gheorghe Tattarescu —, inscripția „G. Ioanid/pictor/1883" fiind identificată abia la decopertarea din 29 iunie 1994; până la acea dată, fresca fusese atribuită în mod eronat lui Tattarescu însuși. În interiorul maternității a fost amenajat și un baptisteriu cu hramul Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, cu pictura pe peretele de răsărit.

Capela din curtea spitalului a fost demolată în 1949, în contextul extinderilor realizate de regimul comunist. Pereții baptisteriului-capelă din interiorul corpului A au fost placați cu panouri false în 1958, din inițiativa directorului de atunci al spitalului, dr. Gherasim Zervos, pentru a salva pictura murală de la distrugere; spațiul a adăpostit ulterior sediul Biroului Organizației de Bază P.C.R., iar apoi al sindicatului. Decopertarea a început la 29 iunie 1994 și a readus la lumină frescele originale. Prima restaurare a picturii murale s-a realizat în 1996 cu sprijinul Fundației „Hondol", organizată de Ioan Curtean de Hondol, consulul Insulelor Belize la București, de origine română. O a doua restaurare a avut loc în 2006, cu concursul familiei Ionițoiu. Actuala capelă, situată la intrarea principală din corpul A, la intersecția holurilor din aripa veche, poartă hramul Sfinților Cosma și Damian și asigură în prezent serviciu religios pentru paciente și copiii acestora.

Specializarea obstetricală și statutul academic: 1881–1950

Formarea școlii obstetricale și succesiunea șefilor de clinică

Odată cu inaugurarea noului local al Maternității în 1881–1883, Spitalul Filantropia a intrat pe un traseu de specializare progresivă în obstetrică și ginecologie, devenind în scurt timp principalul centru de profil al Bucureștiului și, implicit, al întregii Românii. Primul șef de catedră de obstetrică al Maternității Filantropia a fost dr. Ștefan Capșa, licențiat al Facultății de Medicină din Viena, care a condus clinica până în 1885, anul morții sale. Capșa a introdus foaia de observație clinică și a realizat primele statistici medicale sistematice ale instituției, contribuind decisiv la organizarea învățământului universitar obstetrical în România. Lui i-a urmat profesorul Dumitru Drăghiescu, care a condus clinica obstetricală până în 1912. Drăghiescu a introdus asepsia și antisepsia în practica obstetricală de la Filantropia, reducând semnificativ incidența infecției puerperale — una dintre principalele cauze de mortalitate maternă ale epocii.

În intervalul 1910–1911 a funcționat ca profesor suplinitor de teorie obstetricală dr. Zaharescu-Karaman. Din 1912 și până în 1937, catedra a fost condusă de profesorul N. Gheorghiu, absolvent al Facultății de Medicină din Paris și fost intern al profesorilor Tarnier, Pozzi și Budin — nume de referință ale obstetricii europene de la finele secolului al XIX-lea. Sub conducerea lui N. Gheorghiu, Maternitatea Filantropia a dobândit o organizare riguroasă și un standard științific aliniat practicilor occidentale. El a introdus chirurgia în obstetrică, a fondat Revista de obstetrică, ginecologie și puericultură și a organizat primele congrese de specialitate din România. Tot în această perioadă, instituția a primit denumirea de Institut de Obstetrică Filantropia, reflectând recunoașterea oficială a statutului său academic și a specializării sale exclusive.

Între 1942 și 1952, clinica a fost condusă de profesorul Eugen Aburel, care a continuat ridicarea standardelor clinice și didactice ale instituției. De-a lungul întregii perioade interbelice și în primii ani postbelici, Maternitatea Filantropia a format generații de medici obstetricieni și a adăpostit una dintre primele școli de moașe din România, cu o tradiție de pregătire practică bine articulată în cadrul clinicii.

Formarea școlii ginecologice și dobândirea statutului universitar

Ginecologia a intrat relativ târziu în curricula Facultății de Medicină din București: primul profesor titular de ginecologie a fost George Assaky, numit în 1898. Legătura acestei discipline cu Spitalul Filantropia s-a consolidat începând cu 1917, când dr. Constantin Daniel a fost numit docent de clinică ginecologică și a ținut cursuri libere de ginecologie chiar în spațiile Filantropiei. Abia în 1920 a fost întemeiată oficial clinica de ginecologie, iar profesorul C. Daniel a devenit astfel primul șef al școlii ginecologice românești, punând bazele unui domeniu academic care urma să se dezvolte rapid în deceniile următoare. În paralel cu activitatea clinică, s-a desfășurat la Filantropia o intensă activitate de cercetare și colaborare științifică, prin care spitalul s-a conectat la rețelele academice internaționale din domeniu.

Statutul de Clinică Universitară a fost dobândit în anii 1920, oficializând o realitate practică deja consacrată: Filantropia funcționa de decenii ca loc de formare pentru studenți, rezidenți și medici specialiști. Reforma din 1938, adusă de modificarea Legii învățământului, a decis contopirea obstetricii cu ginecologia în cadrul a trei clinici mari din București — Filantropia, Colțea și CFR Steaua —, consolidând astfel statutul Filantropiei ca unul dintre polii principali ai medicinii academice românești în această specialitate. Această restructurare a reprezentat și recunoașterea faptului că Maternitatea Filantropia acumulase, în mai puțin de șase decenii de la inaugurarea noului local, o tradiție clinică și didactică pe care puține instituții din țară o puteau egala.

Funcționarea spitalului în perioade de criză militară

Situațiile de criză militară au marcat în mod repetat funcționarea Spitalului Filantropia pe parcursul secolului al XIX-lea și în primii ani ai celui următor. Primul episod semnificativ a avut loc între 1848 și 1851–1853, când spitalul a fost ocupat de trupele rusești cantonate în București, urmând ca în 1854 să primească soldați austrieci bolnavi, în contextul complicațiilor diplomatice și militare ale Războiului Crimeei. Cea mai solicitantă perioadă din punct de vedere medical a fost însă Războiul de Independență din 1877–1878, când Spitalul Filantropia a fost transformat aproape în întregime în spital militar. Au fost construite în curtea spitalului trei barăci pentru îngrijirea a 90 de bolnavi, totalul ajungând la 170 de paturi. Personalul medical s-a extins corespunzător, iar în condițiile de război au fost aplicate metodele chirurgiei militare, în special de dr. L. Fialla, ale cărui amintiri din acest interval au fost publicate în volumul „Reminiscențe din resbelul româno-ruso-turc”, apărut la București în 1886.

Un alt moment de criză l-a constituit Primul Război Mondial, când spitalul a funcționat în condiții de excepție, confruntându-se cu presiunea cazurilor chirurgicale și infecțioase generate de campania militară. Capacitatea de adaptare a instituției în aceste circumstanțe a fost posibilă în parte datorită infrastructurii tehnice modernizate în deceniile anterioare — iluminat electric, canalizare, spălătorie mecanică, laborator de analize — și datorită personalului medical format în tradiția clinică a școlii de la Filantropia. Aceste episoade de mobilizare medicală excepțională au contribuit la consolidarea reputației instituției ca un centru de referință capabil să răspundă atât nevoilor populației civile, cât și cerințelor medicinii de urgență.

Școli medicale auxiliare și formarea personalului mediu

Paralel cu activitatea clinică și didactică universitară, Spitalul Filantropia a adăpostit de-a lungul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea mai multe instituții de formare a personalului medical mediu. Prima dintre acestea a fost Școala de mică chirurgie, întemeiată în ianuarie 1853 la inițiativa dr. Gheorghe Polizu, medicul primar al Filantropiei. Creată inițial de Nicolae Krețulescu la Spitalul Colțea — unde funcționase între 1842 și 1848 —, școala a fost redeschisă la Filantropia cu un program de doi ani, absolvenții primind la finalizarea cursurilor un atestat de subchirurg. Instituția a funcționat până în 1855–1856, când dr. Carol Davila a înființat Școala de mică chirurgie de la Mihai Vodă, care i-a preluat rolul. Tot în 1853 a fost modernizat iluminatul coridoarelor spitalului, lumânările fiind înlocuite cu petrol. În 1857, dr. Carol Widmann a înființat la Filantropia un serviciu de oftalmologie cu 30 de paturi.

Întemeierea în 1891 a Școlii de infirmiere, cu durata de doi ani și practica efectuată la spitalele Colțea și Filantropia, a reprezentat un alt moment de referință în istoricul formării personalului medical auxiliar. Școala de moașe, asociată Maternității Filantropia, a funcționat de asemenea ca una dintre primele instituții de acest profil din România, contribuind la ridicarea standardelor asistenței obstetricale în afara centrelor universitare. Această tradiție de formare multilaterală — de la subchirurgi și infirmiere până la medici rezidenți și cadre didactice universitare — a definit Filantropia nu doar ca spital, ci ca un pol educațional al medicinii bucureștene, cu un rol structural în constituirea sistemului sanitar românesc modern.

Bibliografie

• [Liliana Nicoleta Hanganu, Din istoria unui vechi așezământ medical. Spitalul Filantropia, în Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București – XIII, 1999] (articol)
• [Al. G. Galășescu, Eforia Spitalelor Civile din București, Tipografia G.A. Lăzăreanu, București, 1899–1900] (volum tipărit)
• [P. Gh. Samarian, O veche monografie sanitară a Munteniei de dr. Constantin Caracaș (1800–1828), București, 1937] (volum tipărit)
• [Cezara Mucenic, București. Un veac de arhitectură civilă. Secolul al XIX-lea, București, 1997] 
• [V. Gomoiu, Din istoria medicinii și a învățământului medical în România (înainte de 1870), București, 1923] 
• [L. Fialla, Reminiscențe din resbelul româno-ruso-turc, București, 1886] 
• [S.C. Proconsulting & Management Grup S.R.L., Studiu de fezabilitate: Amenajare pod corp A2 stânga, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia, București, 2009] (articol)
• Istoricul Spitalului Filantropia (spitalulfilantropia.ro)
• Asistență religioasă și spirituală — Capela Spitalului Filantropia (spitalulfilantropia.ro)
• Istoria Spitalului Filantropia din București (Radio România Internațional)
• Maternitatea Filantropia din București, 212 ani de istorie (bucuresti.ro)
• Spitalul Filantropia (arhivadearhitectura.ro)
• Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia (Wikipedia)