Casa / Restaurantul Vișoiu-Șosea
Restaurantul „Vișoiu-Șosea” în perioada interbelică
Casa aflată astăzi pe Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu nr. 52, din Sectorul 1 al Bucureștiului, la mai puțin de 200 de metri de Arcul de Triumf, a găzduit în perioada interbelică restaurantul familial „Vișoiu-Șosea”. Adresa purta atunci numele de Șoseaua P.S. Aurelian nr. 48 — arteră denumită după Petre S. Aurelian (Petre Sebeșanu Aurelian), economist, agronom și om politic român, membru al Academiei Române și prim-ministru al României în două rânduri, la finalul secolului al XIX-lea. Strada a fost redenumită ulterior Bulevardul Miciurin, iar după 1990 a primit numele actual, al mareșalului Alexandru Averescu.
Localul, cunoscut popular drept „cârciumioara de la Șosea”, funcționa până la ora 5 dimineața și era un reper apreciat pe harta gastronomică a Capitalei, într-o zonă frecventată intens de bucureșteni și de vizitatori, aflată în vecinătatea Arcului de Triumf — supranumit colocvial „Pietroiul Crăcănat”. Restaurantul „Vișoiu-Șosea” nu era căutat doar pentru bucătărie, ci și pentru atmosfera boemă întreținută de muzica live.
Seară de seară, clienții erau întreținuți de orchestre la modă, printre care se remarca cea a lui Nicolae Cireș, un nume cunoscut al vieții muzicale bucureștene din acei ani. Un anunț publicitar din 1939 atestă că, în acompaniamentul orchestrei lui Nicolae Cireș, la Vișoiu-Șosea cânta Jean Moscopol, una dintre vocile cele mai populare ale muzicii ușoare românești interbelice. Clădirea păstrează și astăzi, în ciuda stării avansate de degradare, elemente ale arhitecturii de epocă: decorații de fațadă, ferestre cu forme rotunjite și o alcătuire elevată, care indică rolul pe care imobilul l-a avut în viața socială a orașului în perioada dintre cele două războaie mondiale.
De la magazin diplomatic la Alimentara și Braseria „Triumf”
Instaurarea regimului comunist și naționalizarea din 1948 au pus capăt existenței restaurantului „Vișoiu-Șosea” ca unitate privată. În locul său a fost înființat un magazin alimentar cu circuit închis, destinat exclusiv diplomaților sovietici și celor din țările lagărului socialist. Acest statut a fost păstrat până la sfârșitul anilor 1960, când „magazinul diplomatic” a fost desființat. În locul lui a apărut „Alimentara Triumf”, cu circuit deschis către populație, parte a rețelei comerciale „Comaliment”. Aici se găseau frecvent produse rare în alte magazine din Capitală: băuturi „capitaliste”, conserve — inclusiv sardelele portugheze „Robert” — mezeluri autohtone și de import.
Interiorul magazinului era organizat pe raioane specializate. În holul de la intrare funcționa un raion de „Dulciuri-Cafea”, cu râșnițe mari din alamă lucitoare, asemenea celor din vechile prăvălii armenești, care răspândeau aromă de cafea proaspăt măcinată. Vizavi, sub o arcadă, se afla raionul de carne, iar tot în zona holului exista un raion de panificație. Din hol se intra într-o sală mare, cu rafturi-gondolă, unde funcționau raioanele de produse alimentare, băuturi și mezeluri-brânzeturi.
În partea stângă a clădirii principale funcționa o pescărie care, între începutul anilor 1960 și circa 1972, a dispus de un bazin cu pești vii, din care clienții își alegeau produsul dorit; în apropiere se afla și un Aprozar, cu legume și fructe. Clădirea avea și un corp-anexă, ridicat într-o perioadă neprecizată, în partea dreaptă, unde funcționa Braseria „Triumf”, cu o terasă apreciată de locuitorii din zonă. În anii 1980, penuria generalizată de alimente s-a resimțit și aici: cozile au devenit obișnuite, iar unele produse erau distribuite pe cartelă. Magazinul s-a transformat treptat într-un depozit de conserve, biscuiți, tacâmuri de pui, creveți vietnamezi congelați și cotlete de porc afumate, cunoscute popular drept „xilofoane”, pentru care se formau cozi.
După 1989 — „Casa Țărănească” și starea actuală
După 1990, Alimentara și Braseria „Triumf” au intrat în proprietate privată, fără ca detaliile privind noii proprietari să fie clarificate public. În prezent, imobilul pare a face obiectul unui proces de partaj sau revendicare între mai mulți moștenitori — aproximativ opt, potrivit informațiilor culese de la locuitorii din zonă — situație care blochează posibilitatea unor lucrări de reparații sau renovare. Între 2002 și 2007-2008, spațiul a cunoscut o scurtă revitalizare: un creator de modă cunoscut a amenajat aici restaurantul „Casa Țărănească”. La un moment dat au circulat zvonuri potrivit cărora acesta ar fi intenționat să deschidă în incintă și o casă de modă, proiect care nu s-a mai concretizat.
Astăzi, ansamblul de pe Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu nr. 52 se află într-o stare avansată de degradare. Vegetația necontrolată apasă pe gardul dinspre Intrarea Miciurin, copertina de lemn din curtea laterală este putrezită, iar jgheaburile sunt colmatate cu frunze și crengi. Cu toate acestea, clădirea nu este complet abandonată: de aproximativ 12 ani beneficiază de pază și de sistem de supraveghere video. Istoria imobilului rămas fără o soluție juridică clară — fost restaurant interbelic, apoi magazin diplomatic, alimentară de cartier și, pentru câțiva ani, restaurant cu specific tradițional — este documentată în special datorită cercetărilor lui Cristian Bulfon, pasionat de istoria locurilor vechi din București.
Jean Moscopol (n. 26 februarie 1903, Brăila – d. 1980, New York) — pe numele real Ioan Moscu, provenit dintr-o familie de origine greacă. Unul dintre cei mai populari interpreți ai muzicii ușoare românești interbelice, cunoscut pentru tangouri, romanțe și melodii de café-concert; a cântat la restaurantul „Vișoiu-Șosea”, acompaniat de orchestra lui Nicolae Cireș, potrivit unui anunț publicitar din 1939. După instaurarea regimului comunist a devenit indezirabil noii puteri; a plecat în exil în 1947, cu sprijinul actriței Elvira Popescu, stabilindu-se ulterior în Statele Unite. În exil a compus cântece satirice la adresa regimului comunist și a ocupației sovietice.
Bibliografie
Iunie 2023:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.