# Blocul Inginer Pinkas (Paul) Kamerling

Adresă: Str. Mantuleasa nr. 42, Sector 2, Cartierul Mântuleasa, București
An construcție: 1932
Tip ansamblu: Blocuri
Tip clădire: 6-12 niveluri
Stil arhitectural: Art Deco
Risc seismic: I (pericol public)
Monument istoric: nu este
Etichete: piața imobiliară, ansamblu rezidential, real estate bucuresti, agentii imobiliare Bucuresti, preturile apartamentelor, bloc, cladire

## Descriere
Imobil de locuințe colective construit în 1931 de Pinkas Kamerling, comerciant și furnizor al Casei Regale, proprietar al atelierului de blănărie din Strada Colței nr. 11; proiectat de un fiu al proprietarului, arhitect cu studii în străinătate; demisol înalt, parter și 7 etaje, 31 apartamente, 880 mp teren, colț cu Bulevardul Carol I; confiscat în 1941, sediu al Centrului Național de Românizare până în 1944; naționalizat în 1948; retrocedat după 1990.

## Articol
Imobilul Inginer Pinkas (Paul) Kamerling, Strada Mântuleasa nr. 42,

Amplasament și reper stradal

Imobilul Kamerling se ridică la adresa Strada Mântuleasa nr. 42, colț cu Bulevardul Carol I, în sectorul 3 al Capitalei. Poziția de colț îi conferă un statut vizual deosebit în peisajul urban al intersecției, imobilul constituind de facto limita nordică a străzii Mântuleasa către marele bulevard. Bulevardul Carol I a fost trasat între 1890 și 1895 prin prelungirea axei vest-est a Bucureștiului, intervenție urbanistică majoră care a rupt continuitatea mai multor străzi istorice. Strada Vântului, care în trecut făcea legătura cu Calea Moșilor, a dispărut în cea mai mare parte, traseul ei nordic devenind parte din noul bulevard. Strada Mântuleasa și-a pierdut astfel legătura directă cu Calea Moșilor, oprindu-se la întâlnirea cu Bulevardul Carol I.

Mahalaua Mântuleasa, una dintre cele mai vechi din București, a luat naștere la începutul secolului al XVIII-lea în jurul Bisericii Mântuleasa, ctitorită în 1734, și a avut un caracter predominant rezidențial de-a lungul întregii sale istorii. Strada Mântuleasa, așa cum este configurată astăzi, pornea din Calea Călărașilor și se întindea sinuos până la Bulevardul Carol I. Zona a fost intens locuită de negustori înstăriți, de profesioniști și intelectuali, dobândind o reputație de cartier cu dare de mână, fapt reflectat în stilul arhitectural al clădirilor ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea și în epoca interbelică.

Contextul arhitectural al zonei

Fondul construit al străzii Mântuleasa este dominat de clădiri datând din două epoci principale: sfârșitul secolului al XIX-lea, cu case în stil neoclasic sau eclectic, și perioada interbelică, care a adus tipologii noi, de la blocuri Art Déco până la imobile moderniste. Zona se remarca în prima jumătate a secolului XX printr-o diversitate de intervenții arhitecturale, semnate de arhitecți cu formare la școlile din Paris, Viena sau Berlin. Printre proiectele notabile din imediata vecinătate se numără imobilul de la nr. 36, realizat în stil Art Déco de arhitectul Alexandru Psepilinschi-Vrancea în 1931, și proprietatea de la nr. 24 asociată cu arhitectul Edmond Van Saanen Algi (1882–1938), unul dintre coautorii Palatului Telefoanelor.

Intersecția străzii Mântuleasa cu Bulevardul Carol I reprezenta, la începutul anilor 1930, un punct de tranziție între vechiul țesut al mahalalei și dinamica marilor bulevarde. Parcela de colț de la nr. 42, cu cele 880 de metri pătrați înregistrați în Cartea Funciară, era una dintre cele mai mari din zonă, aptă pentru un program de locuințe colective de anvergură. În acești ani, Bucureștiul suferea o transformare accelerată, casele cu parter cedând locul blocurilor cu mai multe etaje, favorizate de legislația urbană din acea perioadă și de cererea crescută de apartamente în închiriere.

Comanda și obținerea autorizației

Terenul de la Strada Mântuleasa nr. 42 era deținut în 1931 de Constantin Petrescu, care l-a vândut în același an lui Pinkas (Paul) Kamerling, comerciant și proprietar al magazinului și atelierului de blănărie din Strada Colței nr. 11. Pinkas Kamerling era furnizor al Casei Regale, activitate care îl plasa în rândul negustorilor de elită ai Capitalei. În același an 1931, Kamerling a obținut autorizația de construcție și s-a preocupat deja de închirierea apartamentelor, semn că imobilul era conceput de la bun început ca o investiție imobiliară cu destinație locativă.

Arhitectul și constructorul blocului a fost unul dintre fiii lui Pinkas Kamerling, care efectuase studii de specialitate în străinătate. Colaborarea între un investitor-proprietar și un membru al propriei familii cu competențe tehnice era o practică frecventă în epocă, asigurând controlul integrat al procesului de proiectare și execuție. Conform Cărții Funciare, pe terenul de 880 mp s-a ridicat un imobil cu demisol înalt, parter și 7 etaje, cuprinzând în total 31 de apartamente.

Descrierea arhitecturală și dotările tehnice

Blocul Kamerling era considerat, la data finisării, una dintre clădirile cele mai moderne și luxoase din București. Imobilul dispunea de centrală termică proprie, spălătorie, sistem de răcire pentru cămările de alimente, lift de sticlă pentru locatari, lift separat pentru servitori și lift pentru spălătorie. Pardoseala din piatră, montată de meșteri aduși din Italia, conferea spațiilor comune o calitate a finisajelor specifică investițiilor de prim rang. Structura etajată reunea în total 31 de apartamente: garsoniere, apartamente de 2, 3 și 4 camere cu dependințe.

Configurația funcțională a imobilului reflecta standardele locuirii colective de lux din perioada interbelică: circuite separate de acces pentru locatari și personal de serviciu, dotare tehnică avansată și apartamente variate ca suprafață. Proiectul răspundea cererii unei clientele din categoria mijlocie superioară și superioară, care presupunea confort modern, neutralitate în raport cu muncile casnice și siguranța financiară a închirierii pe termen lung. Blocul de pe Mântuleasa nr. 42 ilustra, la scara străzii, procesul de modernizare a fondului locativ bucureștean din deceniile 3 și 4 ale secolului XX.

Exproprierea din 1941 și Centrul Național de Românizare

Prin Decretul-lege nr. 1216 din 2 mai 1941, guvernul Antonescu a înființat Centrul Național de Românizare, organism pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri cu competență de a prelua, administra și redistribui bunurile imobiliare ale cetățenilor evrei. Legea nr. 254 din 27 martie 1941 reglementase în prealabil trecerea proprietăților urbane evreiești în patrimoniul Statului, obligând proprietarii evrei să depună declarații de avere și să predea imobilele la termen. Aceste măsuri se încadrau într-o serie legislativă de discriminare și deposedare inițiată în septembrie 1940, odată cu instaurarea regimului legionar-antonescian.

În 1941, imobilul Kamerling de la Strada Mântuleasa nr. 42 a fost confiscat în temeiul legislației antievreiești. Clădirea a funcționat ulterior, până în 1944, ca sediu al Centrului Național de Românizare, instituția care coordona activitățile de expropriere și redistribuire a proprietăților evreiești la nivel național. Pinkas Kamerling a fost astfel deposedat de proprietatea edificată doar cu un deceniu înainte, alăturându-se miilor de cazuri documentate de confiscare forțată din București. Legea nr. 641 din 1944 pentru abrogarea măsurilor legislative antievreiești prevedea că bunurile intrate în patrimoniul Centrului Național de Românizare se consideră că nu au ieșit niciodată din patrimoniul titularilor deposedați.

Repunerea în drepturi și naționalizarea

După 23 august 1944, Pinkas Kamerling a fost repus în drepturi ca proprietar legal al imobilului de pe Strada Mântuleasa nr. 42. Informațiile culese de pe teren indică revenirea sa în posesia clădirii în cursul anului 1944, în conformitate cu dispozițiile legislative de restituire emise după ieșirea României din alianța cu Axa. În 1946, Pinkas Kamerling a încheiat un contract de deschidere de credit în cont curent garantat cu gaj la Banca de Credit Român, cu ocazia căruia imobilul a fost ipotecat, episod înregistrat în dosarul proprietății.

Naționalizarea din 1948 a pus capăt definitiv stăpânirii familiei Kamerling asupra imobilului. Blocul a trecut în administrarea statului, intrând în patrimoniul Întreprinderii pentru Administrarea Locuințelor (I.A.L.). La data studiului pe teren efectuat pentru dosarul proprietății, imobilul era încă în gestiunea I.A.L. După 1948, clădirea a fost locuită de persoane repartizate de stat, printre care, potrivit informațiilor de teren, ambasadorul Indiei în București, angajați ai Televiziunii Române, medici și veterani de război.

Retrocedarea și litigiile de proprietate

După 1990, moștenitorii lui Pinkas Kamerling au inițiat procedurile legale de recuperare a imobilului, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–1989. Procesul de retrocedare a fost câștigat în instanță, moștenitorii recuperând apartamentele care nu fuseseră cumpărate de către locatari și primind despăgubiri pentru cele înstrăinate. Procedura a generat o situație juridică complexă, cu mai multe categorii de proprietari simultani: moștenitorii Kamerling, persoane care achiziționaseră apartamente de la stat înainte de retrocedare și noii cumpărători.

Moștenitorii au ales să vândă apartamentele retrocedate, acțiune ce a divizat blocul în două tabere distincte: foștii locatari din perioada comunistă, cărora li s-au atribuit apartamente de către stat, și noii cumpărători. Situația juridică rămâne una dintre cele mai frecvente din blocurile naționalizate ale Bucureștiului, cu implicații practice directe asupra administrării fondului comun: întreținere, reparații, investiții în infrastructura clădirii.

Starea de conservare a imobilului

La data studiului pe teren efectuat pentru prezenta monografie, imobilul Kamerling de la Strada Mântuleasa nr. 42 se afla într-un stadiu avansat de degradare, efect cumulat al lipsei de investiții sistematice din cei peste patru decenii de administrare de stat și al divergențelor dintre proprietarii actuali. Liftul de sticlă original, care constituia una dintre trăsăturile caracteristice ale clădirii, a fost înlocuit cu un lift clasic. Elementele de finisaj inițiale, inclusiv gresia montată de meșteri italieni, nu mai sunt în întregime conservate.

Imobilul nu figurează în listele actuale ale monumentelor istorice clasate din București, situație caracteristică unui număr semnificativ de clădiri interbelice de valoare din Capitală, rămase în afara regimurilor de protecție patrimonială. Lipsa unui statut de protecție expune clădirea unor intervenții care pot altera substanța arhitecturală originală. Fondul locativ al străzii Mântuleasa, din care blocul Kamerling face parte, este recunoscut de specialiști ca o zonă de patrimoniu urban de interes, cu potențial de valorificare culturală și turistică.

Bibliografie

- Cezara MUCENIC, Strada Mântuleasa, București. Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. XXVI, Muzeul Municipiului București, 2012 (articol)
- Victoria GAVRIL, Carmen CONSTANTINESCU, Strada Mântuleasa de la 2 la 42, București, Materiale de Istorie și Muzeografie XVIII, 2004 (articol)
- Adriana SCRIPCARIU, Evoluția zonei Mântuleasa din vremea mahalalei până astăzi, Materiale de istorie și muzeografie, vol. XVII, București, 2003, (articol)
- MUCENIC, Cezara, București. Un veac de arhitectură civilă. Secolul XIX, Ed. Silex, București, 1997 (volum tipărit)
- GAVRIL, Victoria, Strada Mântuleasa de la 2 la 42, București. Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. XVIII, Muzeul Municipiului București, 2004 (volum tipărit)
- RĂSUCEANU, Andreea, Strada Mântuleasa. O monografie, Ed. Paralela 45, Pitești, 2008 (volum tipărit)
- RĂSUCEANU, Andreea, Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, Ed. Humanitas, București, 2013 (volum tipărit)
- LASCU, Nicolae, Legislație și dezvoltare urbană. București 1831–1952, Teză de doctorat, Institutul de Arhitectură Ion Mincu, București, 1997 (volum tipărit)
- ELIADE, Mircea, Pe strada Mântuleasa, Caietele Inorogului, Paris, 1968 (volum tipărit)
- GIURESCU, Constantin C., Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Ed. Pentru Literatură, București, 1966 (volum tipărit)
- *** , București. Anii 1920–1940. Între avangardă și modernism, Ed. Simetria, București, 1994 (volum tipărit)
- *** , Caiet de bune practici constructive. Zona Construită Protejată Mântuleasa nr. 22, Primăria Municipiului București / catalogbucuresti.info, f.a. (volum tipărit)
- Strada și Biserica Mântuleasa (igloo.ro)
- Descoperă Mahalaua Mântuleasa — tur ghidat prin București (fundatiacaleavictoriei.ro)
- S.O.S. strada Mântuleasa! (observatorcultural.ro)
- Mahalaua Mântuleasa, locul magic din nuvela lui Eliade (adevarul.ro)
- Pe strada Mântuleasa — o zi prin Bucureștiul magic al lui Mircea Eliade (anaarecarti.ro)
- Mântuleasa, poveste fără de sfârșit (b365.ro)
- Pe strada Mântuleasa (ro.wikipedia.org)
- Mircea Eliade (en.wikipedia.org)
- Strada Mântuleasa — mahalaua cosmopolită (realkom.ro)

- Școala Mântuleasa (bucurestiivechisinoi.ro)
- Eliade, gen! Cum am dat bacul la română și istorie, cu bastonul pe străzile Bucureștilor (gandul.ro)
- Lecția de patrimoniu București — episodul 9: Pe strada Mântuleasa, trecut și prezent (iteach.ro)
- Caiet de bune practici constructive. Zona Construită Protejată Mântuleasa nr. 22 (catalogbucuresti.info)
- Cristofi Cerchez (1872–1955) (arhitectura-1906.ro)
- Pe strada Mântuleasa — o zi prin Bucureștiul magic al lui Mircea Eliade (anaarecarti.ro)

2014:

## Specialiști
**Arhitectură:** Kamerling

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/mantuleasa-42