# Magazinul Popp & Bunescu (Magazinul București)

Adresă: Bd. Ion C. Bratianu nr. 36, Sector 3, Cartierul Centrul Vechi (turistic), București
An construcție: 1930
Tip ansamblu: Comerciale
Tip clădire: 6-12 niveluri
Stil arhitectural: Art Deco
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Blocul-magazin Popp & Bunescu, cunoscut astăzi drept Magazinul București, se află la Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 36, la intersecția cu strada Lipscani, Sector 3. Primul tronson a fost ridicat în 1929–1930, după proiectul arhitectului Marcel Maller, pentru comercianții Nicolae Popp și Bucur Bunescu; al doilea tronson, din 1939–1940, a fost semnat de arhitectul Nicolae Ionescu. Naționalizată în 1948, clădirea a fost retrocedată în 2010 și reconstruită între 2018 și 2020.

## Articol
Blocul-magazin Popp & Bunescu (Magazinul București)

Firma Popp & Bunescu: de la asociație la marele magazin (1900–1930); Bucur Bunescu și Nicolae Popp

Bucur Bunescu s-a născut în anul 1876, în satul Turcheș, aflat lângă Brașov, într-o familie de oieri din cele șapte sate care s-au unit ulterior sub numele de Săcele. Tatăl său practica transhumanța, mutând turmele de oi până în Dobrogea. În anul 1887, la o traversare a Dunării, bacul s-a răsturnat, iar tatăl lui Bucur Bunescu s-a înecat împreună cu turma sa. Rămas orfan la vârsta de 11 ani, alături de frate și de soră, Bucur Bunescu a plecat spre București, unde a intrat ca băiat de prăvălie la comerciantul Nicolae Popp. Fratele său, Nicolae, a plecat spre Buzău, unde și-a găsit o slujbă asemănătoare.

Munca prestată de Bucur Bunescu în prăvălia lui Nicolae Popp i-a atras, cu timpul, o apreciere deosebită din partea patronului său. La începutul anului 1900, Nicolae Popp a hotărât să îl ia ca asociat pe fostul băiat de prăvălie, deși între cei doi exista o diferență de vârstă apreciabilă. La 29 aprilie 1900 a luat naștere Asociația în nume colectiv Popp & Bunescu, cu sediul în strada Pânzari nr. 4, unde funcționau atât magazinul, cât și birourile firmei. La data înființării, Nicolae Popp locuia în Calea 13 Septembrie nr. 64, iar Bucur Bunescu în strada Dimineții nr. 11 bis. Strada Pânzari avea să fie redenumită ulterior strada Șepcari, sub acest nume figurând sediul central al firmei până spre sfârșitul anilor 1930.

Extinderea comercială și profilul magazinelor

La începutul secolului XX, comerțul practicat de Popp & Bunescu era denumit, în terminologia vremii, „brașovenie” — termen moștenit din secolul al XVII-lea, prin care se desemnau mărfurile aduse de negustorii originari din Șcheii Brașovului. Termenul a rămas în uz exclusiv al negustorilor brașoveni până spre sfârșitul anilor 1920 ai secolului XX, când a fost înlocuit treptat cu denumirea „produse de manufactură”. Magazinele Popp & Bunescu au comercializat, neschimbat timp de o jumătate de secol, stofe, pânzeturi, lenjerie, articole de galanterie, covoare și perdele. În anul 1915 este atestată o sucursală Popp & Bunescu în strada Pânzari nr. 1, la colțul cu strada Bărăției, funcționând sub titulatura „Magazinul la Împăratul Traian”.

Asociația celor doi comercianți a fost reînnoită succesiv în anii 1905, 1911 și 1920. În anul 1918, Bucur Bunescu, în vârstă de 42 de ani, a fost în măsură să cumpere proprietatea întinsă de pe Calea Moșilor nr. 122, 124, 126–128, cumpărată la 14 decembrie 1918 de la moștenitorii moșierului Iancu Haritiadi. Construcția principală a acestui ansamblu, în stil eclectic, cu parter și etaj, edificată în perioada 1895–1896 (autorizația nr. 48 din 1 ianuarie 1895), este opera arhitectului francez J. Berthet și figurează astăzi în Lista Monumentelor Istorice. La etajul acestei case, Bucur Bunescu s-a mutat împreună cu proaspăta sa soție, Valeria, născută Petrescu, căsătoria având loc la 20 noiembrie 1918. Soții Bunescu au locuit aici până în anul 1942.

La 28 noiembrie 1919, societatea în nume colectiv Popp & Bunescu a cumpărat proprietățile din strada Bărăției nr. 4, 6 și 8, de la Maria A. Popovici, Ioan G. Boamba, Viorica G. Boamba și M.E. Diamandi. Cele trei adrese au format, în actul de vânzare-cumpărare, un singur imobil. La parterul acestuia funcționa magazinul de pânzărie și manufactură „La Wilhelm Tell” al lui F. Blumer, iar alături, magazinul „Ruleta”, deschis în 1898 de Adolphe Grunberg. În apropiere, mica piață avea, după 1906, statuia Lupoaicei, darul Romei. Amplasamentul se afla la gura străzii Lipscani, unul dintre punctele fierbinți ale comerțului bucureștean, asemenea Pieței Sf. Anton. Pe această proprietate se va ridica ulterior primul tronson al viitorului magazin Popp & Bunescu.

Primul tronson al clădirii (1929–1930)

În decembrie 1920, cei doi asociați au procedat la o lichidare parțială a patrimoniului comun: Nicolae Popp a preluat în deplină proprietate imobilele din strada Pânzari nr. 4, strada Pânzari nr. 6 și strada Bărăției nr. 30, iar Bucur Bunescu a rămas proprietar exclusiv al imobilului din strada Bărăției nr. 4, 6 și 8. Renumerotarea străzilor Lipscani și Bărăției, petrecută după 1920, a schimbat adresele: fostele numere 4, 6 și 8 au primit, împreună, numărul 2. În iunie 1929, Bucur Bunescu, proprietar exclusiv al imobilului de la acest nou număr, a înaintat Primăriei Municipiului București cererea de autorizare a unei noi construcții pe terenul din strada Bărăției nr. 2.

Întocmirea proiectului a fost încredințată arhitectului Marcel Maller (1896–1978), absolvent al Școlii Superioare de Arhitectură din București în 1921. După o perioadă petrecută la Ministerul Lucrărilor Publice, Maller și-a deschis birou propriu în 1924, iar din 1929 s-a asociat cu arhitectul Richard Lalu. A îmbrățișat un modernism adaptat condițiilor locale, cu forme simple și utilizarea materialelor noi, semnând, până în 1949, aproximativ 70 de clădiri bucureștene, printre care imobilul și cinematograful Scala de pe Bulevardul Magheru (1937) și Casa Modernă de pe strada C.A. Rosetti nr. 27. În 1958 s-a stabilit la Paris, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

Amplasamentul ridica o problemă legată de planul de aliniere decretat pentru strada Lipscani, care prevedea lărgirea acesteia cu circa 4 metri. Noua aliniere ar fi reclamat retragerea colțului clădirii și curbarea locală a fațadei, soluție dezavantajoasă din toate punctele de vedere. Comisia Tehnică a Primăriei a admis renunțarea la această pretenție, în schimbul unei declarații prin care proprietarul se obliga să demoleze, fără despăgubire, porțiunea de construcție ieșită din aliniere, dacă planul avea să fie vreodată pus în aplicare. Alinierea nu s-a materializat niciodată, iar clădirea a rămas neafectată de-a lungul timpului.

Construcția autorizată și executată în anul 1930 a constituit primul tronson al imobilului cunoscut mai târziu drept Magazinul București. Clădirea a fost realizată cu subsol, parter și șase etaje, ultimele două cu retrageri. Arhitectura fațadei nu surprindea prin ornamentație, ci prin simplitate, funcționalitate și marcarea puternică a liniilor orizontale, conform principiilor arhitecturii moderne a epocii. O prismă verticală de sticlă, luminată noaptea, îndeplinea rolul de reclamă, purtând numele firmei. La parter, liniile sinuoase ale vitrinelor din sticlă curbată produceau, mai ales noaptea, un efect de eleganță considerat, la vremea sa, neîntrecut de niciun alt magazin bucureștean.

Expansiunea și apogeul afacerii (1936–1948)

Reorganizarea afacerii: de la asociație la Societatea Anonimă (1932–1937)

În anul 1932, fiind trecut de 55 de ani și neavând urmași, Bucur Bunescu a înfiat o copilă, pe nume Rada, născută în 1924, care îi va fi moștenitoare. La o dată neprecizată din primii ani ai deceniului patru, Nicolae Popp a murit la o vârstă înaintată. În semn de prețuire pentru mentorul anilor de început, Bucur Bunescu a păstrat în continuare titulatura, devenită între timp de notorietate, „Popp & Bunescu”. După dispariția lui Popp, Bunescu a înființat Societatea în nume colectiv Bucur Bunescu & Comp., păstrând emblema Popp & Bunescu. În mai 1936, această societate a adjudecat la licitația organizată de Creditul Funciar Urban proprietatea din strada Bărăției nr. 6 (fostul nr. 12), pentru suma de 3.300.000 lei.

În anii 1936–1937, Bunescu a achiziționat la Valea Călugărească un teren cultivat cu viță de vie și o casă veche de moșie, pe care a extins-o, a renovat-o și a dotat-o cu generator propriu de curent electric. În anul 1937, el a lichidat Societatea în nume colectiv Bucur Bunescu & Comp. În aceste împrejurări, unul dintre membrii societății, Gheorghe Postolea, i-a vândut lui Bunescu, la 2 iunie 1937, drepturile indivize pe care le deținea asupra imobilului din strada Bărăției nr. 6, reprezentând 31,55% din proprietate. Astfel, Bucur Bunescu a rămas proprietar exclusiv și absolut al întregului imobil din strada Bărăției nr. 6.

La 24 iunie 1937 s-a înființat, în locul vechii societăți, Societatea Anonimă Română „Popp & Bunescu”, cu sediul în strada Bărăției nr. 2. Obiectul de activitate consemnat în actul constitutiv era importul și comerțul de manufactură, bumbac și orice fel de textile, cu amănuntul și cu ridicata. Capitalul social era de 15.000.000 lei, împărțit în 15.000 de acțiuni la purtător, repartizate astfel: Bucur Bunescu, 5.000 de acțiuni; Valeria Bunescu, 2.500; Gheorghe Postolea, 3.500; Zaharia Olteanu, 1.000; Theodor Nicolau, 1.000; Cicerone Boros, 1.000; Ion Ursu, 1.000. Președinte al Consiliului de Administrație a fost desemnat și ales Bucur Bunescu, vicepreședinte Gheorghe Postolea, iar directori Zaharia Olteanu și Ion Ursu. La 1 noiembrie 1937 s-a înființat o sucursală în Calea Griviței nr. 117, iar la 15 decembrie 1937, o sucursală în strada Bărăției nr. 6. Pentru o scurtă perioadă a funcționat și o „Fabrică proprie de țesături de lână și mătase”, într-un spațiu închiriat în Șoseaua Mihai Bravu nr. 166 — experiment care nu a dat rezultatele scontate și nu a fost continuat.

Al doilea tronson al clădirii (1938–1940)

În iunie 1938, Bucur Bunescu a cumpărat de la Leon Deutsch proprietatea din strada Bărăției nr. 4 (fostul nr. 10). Stăpânind astfel integral imobilele de la numerele 4 și 6, Bunescu, ajuns la 62 de ani și încă foarte activ, s-a aflat în măsură să pună în practică a doua etapă a investiției sale principale. Comanda proiectului celui de-al doilea tronson al marelui magazin a fost încredințată arhitectului Nicolae Ionescu. Autorizația de construire a fost obținută la 15 septembrie 1939. Cererea de autorizare formula explicit motivația demersului: planurile fuseseră întocmite astfel încât să satisfacă nevoile imperioase ale comerțului practicat în acest cartier al Capitalei.

Proiectul celui de-al doilea tronson a urmărit o simetrie deplină a fațadei față de primul corp de clădire. Etajul cinci a fost modificat pe întreaga clădire, prin eliminarea retragerii existente la primul tronson, fiind tratat, în noua configurație, ca etaj curent. Lucrările s-au desfășurat rapid: în mai puțin de un an de la obținerea autorizației, la 26 octombrie 1940, firma și-a extins activitatea și în clădirea alăturată, nou-construită, cu care avea comunicație directă, formând, împreună cu primul tronson, un singur magazin. Cu acest prilej, capitalul social al societății s-a majorat la 20.000.000 lei, iar noua adresă a magazinului Popp & Bunescu a devenit strada Bărăției nr. 2–6.

În aceeași perioadă, tăierea bulevardului ce avea să devină ulterior Bulevardul I.C. Brătianu se afla în plină desfășurare, iar proprietățile învecinate magazinului erau în curs de expropriere. Bunescu s-a adresat primarului Dombrovschi, anunțând intenția de a cumpăra suprafața de teren rezultată din expropriere a imobilului învecinat din strada Bărăției nr. 8, cu gândul de a extinde în viitor magazinul cu încă un tronson. Acest proiect de extindere nu s-a mai realizat.

Apogeul cifrei de afaceri (1940–1947)

La 11 noiembrie 1940, Bucur Bunescu a cumpărat, pe numele soției sale, Valeria, o casă de vacanță la Sinaia, de la comerciantul Frederic Michelson. La 30 octombrie 1941, a făcut o achiziție imobiliară de mare amploare, cumpărând de la Ioan I.V. Socec un imobil întins, cu un teren de 1.804 metri pătrați, în Șoseaua Kiseleff. Clădirea, deteriorată de cutremurul din 1940, a fost reparată și renovată, iar familia Bunescu s-a mutat aici în anul următor. La 17 aprilie 1944 a avut loc, la Mănăstirea Sinaia, nunta fiicei Rada cu Corneliu Chelaru, ofițer medic în Garda Regală; casele din Calea Moșilor i-au fost date acesteia ca zestre.

La 7 octombrie 1944, Adunarea Generală a acționarilor a consemnat un capital social de 45.000.000 lei și un beneficiu pe anul 1943 de 27.848.390 lei; ținând seama de situația economică generală creată de război, s-a hotărât ca doar o parte din beneficiu să fie distribuită acționarilor, restul urmând să constituie rezerve. În anul 1946, în baza Deciziei Ministerului Industriei și Comerțului nr. 68.463 din ianuarie 1946, s-a procedat la revizuirea firmei „Popp & Bunescu” Societate Anonimă, cu sediul în strada Bărăției nr. 2. S-a consemnat, cu acest prilej, existența unui capital social de 120.000.000 lei și o cifră a vânzărilor pe anul 1945 de 1.459.663.823 lei.

La 25 iulie 1947, la zece ani de la înființarea Societății Anonime, Adunarea Generală a prezentat tabloul acționarilor, cu un capital social de 240.000.000 lei, împărțit în 240.000 de acțiuni, repartizate astfel: Bucur Bunescu, 62.000 de acțiuni; Valeria Bunescu, 36.000; Gheorghe Postolea, 55.200; Zaharia Olteanu, 35.176; Ioan Ursu, 35.400; Eugen Cizek, 12.000; Livia (Rada) Chelaru, 4.000; D. Nițescu, 224. Beneficiul net pe anul 1946 s-a ridicat la 104.670.710 lei, iar totalul activelor firmei la 31 decembrie — cuprinzând disponibilul din bănci, mărfuri, mobilier și vehicule — la 1.978.571.253 lei. Acestea au fost ultimele date financiare cunoscute despre firma „Popp & Bunescu”, aflată, în anul 1948, la apogeul realizărilor sale.

Bucur Bunescu: omul de afaceri și patrimoniul său

Naționalizarea (1948)

În anul 1948, Bucur Bunescu avea 72 de ani și se afla la apogeul carierei și al realizărilor sale. Era președintele și principalul acționar al uneia dintre cele mai solide întreprinderi comerciale din România, cu o apreciabilă cifră de afaceri, și deținea numeroase proprietăți care păreau să garanteze siguranța viitorului familiei și al urmașilor săi. Evenimentele politice de după război lăsau însă să se întrevadă introducerea iminentă a elementelor de tip sovietic în economie. Într-o zi din luna mai a anului 1948, aflându-se în biroul său, un grup de persoane a intrat și i-a comunicat, verbal, fără niciun cadru legal sau document scris, că, începând din acel moment, magazinele „Popp & Bunescu” aparțin statului. Măsura a fost luată cu o lună înainte de naționalizarea oficială, decretată în iunie 1948.

În „Registrul de revizuire și numerotării imobilelor și apartamentelor” din 1948, adresa din strada Bărăției nr. 2 figurează sub denumirea „Magazinul de stat București”. Abia în faimosul Decret nr. 92 din 1950, imobilul din strada Bărăției nr. 2 apare menționat în „Tabelul cu imobilele naționalizate din București”, la poziția 790, alături de proprietatea din Calea Moșilor. Până în anul 1950, Bucur Bunescu a continuat, totuși, să plătească impozitul pe clădirile care îi fuseseră deja confiscate.

În august 1948, printr-o „dispoziție verbală”, Bunescu a fost somat ca, în 24 de ore, să elibereze casa din Șoseaua Kiseleff, unde locuia împreună cu soția și cu fiica sa. I s-au oferit, în schimb, două camere cu chirie în Bulevardul Hristo Botev nr. 28, unde familia s-a mutat, renunțând la cea mai mare parte a mobilierului și a bunurilor. În aceeași lună a anului 1948 i-a fost confiscată, prin procedeul identic, și casa din Sinaia. În toamna aceluiași an, familia Bunescu a fost supusă unei percheziții amănunțite la noua locuință din Bulevardul Hristo Botev. Forma „legală” a acestor confiscări avea să fie desăvârșită abia în octombrie 1954, printr-un proces în temeiul căruia, invocându-se Decretul nr. 111 din 1951, casele au fost confiscate cu motivarea că „proprietarul și-a abandonat proprietatea, a plecat la un domiciliu necunoscut și nu s-a mai ocupat de administrarea proprietății”.

Ultimii ani și moartea (1948–1965)

Bucur Bunescu a rezistat cu stoicism loviturilor care i-au anihilat, practic, lucrarea întregii sale vieți. S-a putut considera, într-un fel, norocos, întrucât nu a fost arestat, situație pe care nu a mai avut-o și fratele său, Nicolae. Acesta din urmă, după cum plecase și el, copil, spre Buzău, unde se angajase ca băiat de prăvălie, a reușit, în anii 1920 și 1930, să devină proprietarul celui mai mare magazin de manufactură din Buzău, cunoscut, după unele opinii, drept cel mai mare magazin universal din oraș, „La Crucea Albă”, situat în strada Târgului nr. 33. După naționalizare, Nicolae Bunescu a fost arestat. În anul 1962, potrivit relatărilor membrilor familiei, Bucur Bunescu, în vârstă de 86 de ani, dar sănătos și deosebit de activ, a primit o scrisoare din partea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin care i se solicita să fie consilier pe probleme comerciale. Bunescu a refuzat propunerea, considerând-o „culmea tupeului”. La 20 septembrie 1965, Bucur Bunescu s-a stins din viață, în vârstă de 89 de ani.

Destinul celorlalte proprietăți

Casa lui Bunescu din Șoseaua Kiseleff a avut, la rândul ei, o istorie spectaculară. După alungarea proprietarilor, aici și-a stabilit reședința Ana Pauker, în urma unei Hotărâri a Consiliului de Miniștri prin care casa trecea în proprietatea statului, „în folosința gratuită a Partidului Muncitoresc Român”. Ana Pauker a locuit aici până la arestarea ei, în 1953. Potrivit relatării lui Marius Mircu, în cartea „Dosar Ana Pauker” (Editura Gutenberg, București, 1991), locuința, somptuoasă și pe măsura rangului deținut, era păzită personal de generalul-colonel Alexandru Drăghici, ministrul Afacerilor Interne, care s-a ocupat el însuși de organizarea arestării ei, fără ca acest lucru să o împiedice, până atunci, să locuiască într-o clădire înconjurată de o vastă grădină. Grădina în discuție, de aproximativ 10.000 de metri pătrați, cuprindea, pe lângă cei 1.804 metri pătrați ai proprietății Bunescu, alte patru proprietăți confiscate din vecinătate.

Potrivit sursei consultate, publicată în anul 2003, de la sfârșitul anilor 1960 casa Bunescu din Șoseaua Kiseleff devenise reședința ambasadorului Statelor Unite ale Americii la București, iar procesele de retrocedare erau, la acea dată, în curs de desfășurare. Casa din Sinaia a fost preluată inițial de Ministerul Afacerilor Interne, cu destinația de a găzdui oaspeți străini; mai târziu a devenit „Casa Crucii Roșii”, apoi, după 1990, a trecut la Organizația Județeană de Turism, cu funcțiunea de casă de oaspeți, și a aparținut ulterior societății comerciale Montana S.A. Aceasta a fost retrocedată urmașilor lui Bucur Bunescu. La rândul lor, casele din Calea Moșilor nr. 118–122 au fost, de asemenea, retrocedate, după 1990, proprietarilor de drept.

Destinul clădirii: de la Magazinul de stat București la reconversia contemporană

Naționalizarea oficială și perioada comunistă (1948–1989)

Naționalizarea informală din mai 1948 a fost urmată, o lună mai târziu, de legea naționalizării principalelor mijloace de producție, din 11 iunie 1948, care a confirmat trecerea magazinului „Popp & Bunescu” în proprietatea statului. Clădirea și-a păstrat, sub noua administrație, funcțiunea comercială, fiind consemnată, încă din 1948, în „Registrul de revizuire și numerotării imobilelor și apartamentelor” sub denumirea „Magazinul de stat București”. Cu timpul, denumirea s-a simplificat, iar clădirea a rămas cunoscută publicului bucureștean drept „Magazinul București”. De-a lungul perioadei comuniste, Magazinul București a funcționat ca unul dintre marile magazine universale ale Capitalei, comercializând confecții, încălțăminte, galanterie, articole electrocasnice și textile. Fațada interbelică, cu vitrinele sale din sticlă curbată și cu prisma verticală de sticlă concepută inițial ca reclamă luminoasă, a fost păstrată, deși starea materialelor s-a degradat treptat, iar o parte dintre vitrinele curbate au fost înlocuite, în timp, cu improvizații.

Declinul postdecembrist și retrocedarea (1989–2013)

După 1989, activitatea comercială a clădirii a intrat într-un declin accentuat, iar imobilul a ajuns, în anii 1990 și la începutul anilor 2000, într-o avansată stare de degradare. În anul 2003, pachetul majoritar al societății SC București SA, care administra magazinul, a fost preluat de Marian Vanghelie. Situația juridică a imobilului a rămas, o vreme, incertă, pe fondul proceselor de revendicare inițiate de moștenitorii lui Bucur Bunescu, recunoscut ca unic proprietar al terenului și al construcției dinainte de naționalizare. Procesul de retrocedare, aflat încă în desfășurare la data publicării mărturiei lui George H. Mărculeț despre Bucur Bunescu (2003), s-a finalizat în anul 2010, când imobilul a fost retrocedat urmașilor acestuia. Între timp, adresa clădirii se schimbase: odată cu tăierea și extinderea Bulevardului Ion C. Brătianu, fostul număr 2–6 din strada Bărăției a devenit actualul Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 36, la intersecția cu strada Lipscani.

Reconstrucția și reconversia contemporană (2013–2020)

În anul 2013, moștenitorii lui Bucur Bunescu au vândut imobilul unor investitori olandezi, Gerard Heinen și Johannes Jozefus Maria Baakman, pentru o sumă de peste 4 milioane de euro. Noii proprietari au obținut, în 2017, autorizația necesară pentru reconstrucția clădirii. Lucrările au presupus, începând din noiembrie 2018, demolarea unei părți importante a structurii interioare, pentru a face loc unei construcții moderne, cu spații de birouri și de retail, păstrând elementele de fațadă considerate reprezentative pentru arhitectura interbelică a imobilului. De-a lungul întregii sale istorii dinaintea reconstrucției din 2018–2020, clădirea a avut o funcțiune exclusiv comercială. Nici în perioada interbelică, sub firma Popp & Bunescu, nici după naționalizare, sub denumirea Magazinul de stat (ulterior Universal) București, sursele consultate nu menționează existența vreunei componente rezidențiale; toate nivelurile, de la parter până la ultimul etaj, au fost folosite ca suprafață de vânzare a magazinului.

Reconstrucția s-a derulat între septembrie 2018 și mai 2020, lucrările fiind finalizate în februarie 2020, la aproape 90 de ani de la ridicarea primului tronson al magazinului. Investiția totală s-a ridicat la aproximativ 6,5 milioane de euro. Fațada reconstruită a reprodus vitrinele cu sticlă curbată, unice la vremea construcției inițiale, iar în cadrul lucrărilor au fost recuperate și reintegrate piese de marmură și detalii metalice ornamentale, provenite din materialul original al clădirii. Distribuția pe niveluri a clădirii reconstruite reflectă, pentru prima dată în istoria sa, o schimbare a acestei funcțiuni exclusiv comerciale: parterul și primele trei etaje au rămas alocate spațiilor de retail, etajele patru și cinci găzduiesc birouri de clasă A, însumând aproximativ 708 metri pătrați din cei circa 3.085–3.150 metri pătrați închiriabili ai imobilului, iar etajul șase, realizat cu retragere, adăpostește un restaurant cu terasă panoramică, la intersecția dintre Bulevardul Ion C. Brătianu și strada Lipscani, în Centrul Vechi al Bucureștiului.

Personaje

- Bucur Bunescu (1876–1965) — comerciant, fondator, alături de Nicolae Popp, al firmei Popp & Bunescu (1900). Ctitor al primului tronson al magazinului din strada Bărăției (1929–1930) și al celui de-al doilea tronson (1939–1940). Președinte al Societății Anonime Române „Popp & Bunescu” până la naționalizarea din 1948.
- Nicolae Popp (m. cca 1930–1931) — comerciant bucureștean, patronul prăvăliei unde Bucur Bunescu a lucrat, de la 12 ani, ca băiat de prăvălie. L-a luat asociat pe Bunescu în anul 1900, dând naștere Asociației Popp & Bunescu.
- Marcel Maller (1896–1978) — arhitect, absolvent al Școlii Superioare de Arhitectură din București (1921). Autor al proiectului primului tronson al clădirii (1929–1930). A semnat, până în 1949, aproximativ 70 de clădiri bucureștene, printre care imobilul și cinematograful Scala (Bulevardul Magheru, 1937) și Casa Modernă (strada C.A. Rosetti nr. 27).
- Nicolae Ionescu — arhitect, autor al proiectului celui de-al doilea tronson al clădirii, autorizat la 15 septembrie 1939 și finalizat în octombrie 1940.

Comentariul autorului (arhitecții restauratori, 2020)

Clădirea a fost construită inițial ca un magazin general, în anii ’30, în principala zonă comercială a Bucureștiului, și și-a consolidat locul în comunitate, în ultimele decenii, sub numele de „Magazinul București”. Bucureștiul este cunoscut pentru arhitectura modernistă valoroasă a anilor ’20–’30, perioadă în care orașul traversa o transformare vizibilă, în contextul amplului proces general de dezvoltare al epocii. Noul proiect a readus la viață imaginea și brandul vechii clădiri, într-o reinterpretare senzorială și structurală, adăugând o extensie a etajului superior, unde noul „suflet” se deschide către oraș printr-un paravan amplu. Noua clădire propune o funcțiune mixtă, cu un spațiu comercial în partea inferioară, două niveluri de birouri în zona superioară și un restaurant la ultimul etaj, cu vedere panoramică asupra orizontului orașului vechi.

Detaliile care compun noua poveste printr-o abordare diferită și trezesc emoțiile vechiului „Magazin București” se dezvăluie treptat, pe măsură ce vizitatorul se plimbă pe lângă clădire… Tavanul-oglindă al copertinei de la nivelul pietonal, iluminat cu neoane vintage, creează o atmosferă cinematografică încă din stradă, unde oamenii sunt „invitați” în interior și primesc o atenție specială. Vitrina curbată din sticlă evocă farmecul magazinului din anii ’30 și evidențiază memoria modernistă afectivă prin reflexia și refracția imaginilor. Vechiul mozaic și marmura au fost recuperate în timpul demolării clădirii anterioare și integrate într-o nouă morfologie a parterului. Marmura renaște în holul de intrare sub forma unei noi colonade abstracte, înconjurate de oglinzi, în timp ce mozaicul este reinterpretat ca un colaj evolutiv, care conferă spațiului de acces un model decorativ vesel.

Referințe:

- George H. Mărculeț, „Bucur Bunescu – o carieră de excepție în comerțul bucureștean din prima jumătate a secolului XX”, în Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. XVII, Muzeul Municipiului București, 2003, pp. 450–459.
- Ana Bene, „Comerțul bucureștean între cele două războaie mondiale”, în Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. VI, Muzeul Municipiului București, 1968, pp. 195–203.
- Marius Mircu, Dosar Ana Pauker, Editura Gutenberg, București, 1991.
- O istorie a Magazinului București. «Popp&Bunescu» interbelic (bucuresteanul.ro)
- Magazinul București (Anuala de Arhitectură București » Proiecte » Ediția 2020 » Arhitectură construită / Arhitectură publică)
- Marcel Maller - Viziuni ale spațiului modern bucureștean (arhitectura-1906.ro)
- Povestea Magazinului București din Capitală. Reinventarea unui simbol din Centrul Vechi, după o istorie de 90 de ani (bucuresti.ro)
- FOTO Magazinul București, clădirea-simbol din centrul istoric al Capitalei, este gata să reintre în circuitul comercial (profit.ro)
- Magazinul București a fost construit în 1929 și se numea „Popp&Bunescu” (click.ro)

## Specialiști
**Arhitectură:** Marcel Maller; Mario Kuibus, Re-act Now Studio (restaurare 2020); Irina Plesnilă, Re-act Now Studio (restaurare 2020); Victor Mihalache, Re-act Now Studio (restaurare 2020); Andrei Cebotaru, Re-act Now Studio (restaurare 2020); Oana Purice, Re-act Now Studio (restaurare 2020)
**Instalații (proiectare):** Midinstall
**Project management:** Vitalis
**Structuri:** DCTS

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/magazinul-bucuresti-ion-c-bratianu-36