# Liceul Sfântul Sava

Adresă: Str. Henri Mathias Berthelot, general francez nr. 23 / Intr. Sfantul Sava nr. 1, Sector 1, Cartierul Centru - Cișmigiu, București
An construcție: 1885
Tip ansamblu: Educaționale
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Neoclasic
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Colegiul Național „Sfântul Sava” este una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ din România. Originile instituției coboară în secolele XVII–XVIII, când, pe lângă Mănăstirea Sfântul Sava din zona actualei Piețe a Universității, a funcționat școala domnească, ridicată la rang de Academie Domnească în epoca brâncovenească.

## Articol
Liceul / Colegiul Sfântul Sava

De la Academia Domnească la Colegiul Național (1679–1864)

Școala de la mănăstirea Sfântul Sava

Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, care funcționează astăzi pe strada General H. M. Berthelot nr. 23, în Sectorul 1, este continuatorul direct al școlii domnești de la mănăstirea Sfântul Sava. Începuturile ei sunt plasate de surse între 1679 și 1683, în domnia lui Șerban Cantacuzino (1678–1688), la îndemnul fratelui său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cărturar format la Padova, care cunoscuse în Occident marile școli ale vremii. Constantin Brâncoveanu (1688–1714) a ridicat școala la rangul de Academie Domnească, i-a alcătuit programa, i-a asigurat veniturile pentru plata profesorilor și a bursierilor și a adus dascăli greci de renume. Ziua de 5 decembrie, sărbătorită și astăzi ca aniversare a colegiului, este legată de actul brâncovenesc din 1694.

Mănăstirea Sfântul Sava se afla în zona actualei Piețe a Universității, la vest de ansamblul Colțea, între ulițele care au devenit mai târziu strada Doamnei și strada Colegiului, azi strada Academiei. Cursurile se țineau în limba greacă, iar învățământul avea ca fundament filosofia neoaristotelică în interpretarea profesorului atenian Teofil Coridaleu. Primul director a fost Sevastos Chimenitul, care predase la Trapezunt și la Constantinopol; alături de el au predat Manasse Eliad, Lambru Fotiade și Constantin Vardala. Elevii studiau limba și literatura greacă și latină, logica, matematica și teologia, iar școala primea tineri din întregul sud-est european, unii trimiși chiar de Patriarhia din Constantinopol.

În epoca fanariotă, domnitorii Constantin Mavrocordat, Grigore al II-lea Ghica, Constantin și Ștefan Racoviță, Alexandru Scarlat Ghica și Alexandru Ipsilanti au reorganizat succesiv învățământul. Hrisovul lui Alexandru Ipsilanti din 1776 a prevăzut nouă profesori în loc de doi, patru cicluri de câte trei ani și un internat cu 75 de bursieri, „atât feciori de boieri cât și alții de mai jos”. Tot atunci s-a ridicat la Sfântul Sava o clădire spațioasă, cu aproximativ 60 de încăperi pentru săli de clasă, internat și locuințele profesorilor, terminată în 1779. Este primul local construit special pentru școală. În 1788, în timpul războiului austro-ruso-turc, clădirea a fost devastată, iar clădirile mănăstirii au fost refăcute pentru a servi drept reședință domnească.

Doamna Bălașa, Măgureanu și școala lui Gheorghe Lazăr

Din 1791 școala grecească s-a mutat în așezămintele bisericii Domnița Bălașa, ridicate odată cu biserica în 1743–1744. După cutremurul din 1802, care a ruinat aceste clădiri, școala s-a mutat, în 1803, în casele de lângă biserica Măgureanu, ale familiei Cantacuzino (casele lui Pârvu Cantacuzino), reparate și extinse pentru noua destinație. Aici au învățat, între alții, Barbu Știrbei, viitorul domnitor, poetul Ion Cârlova și frații Golescu. Războiul ruso-turc din 1806–1812 a întrerupt activitatea, reluată prin reforma lui Ioan Vodă Caragea din 1814, care a dispus refacerea clădirilor și angajarea de noi profesori; numărul elevilor a trecut atunci de 320.

Momentul fondator al învățământului românesc modern este hrisovul lui Ioan Vodă Caragea din 24 martie 1818, care a întărit anaforaua Eforiei Școalelor din 6 martie și a înființat școala în limba română „în chiliile de la Sfântul Sava”. Boierii eforiei raportau domnitorului că, „cercetând ca să găsim pe vreunii din dascălii români […] altul mai destoinic n-am putut găsi fără pe un Lazăr inginer”. Gheorghe Lazăr, venit de curând din Transilvania, a condus școala între 1818 și 1823. Primii elevi au fost cei care părăsiseră școala grecească, la care s-au adăugat șase bursieri moldoveni. Școala grecească de la Măgureanu s-a închis în 1821, elevii trecând aproape toți la școala lui Lazăr.

Din generațiile formate în anii lui Lazăr și imediat după aceea fac parte Ion Heliade Rădulescu, Alexandru G. Golescu (Arăpilă), Ion Ghica, C. A. Rosetti, Grigore Alexandrescu și Nicolae Bălcescu. În 1818, în sala de festivități a școlii, s-a jucat „Avarul” de Molière, spectacol considerat un preludiu al teatrului național. Pentru întreaga perioadă, școala a fost singura din Țara Românească ce cuprindea toate treptele de învățământ, de la ciclul primar la cel superior, situație păstrată până în 1864.

Colegiul Național și nucleul instituțiilor moderne

În perioada Regulamentului Organic, sub guvernarea generalului Pavel Kiseleff, școala a fost reorganizată. La 22 decembrie 1831, după un memoriu al profesorilor care argumentau că „cel ce nu știe franțuzește să nu intre”, s-a înființat oficial catedra de limba franceză, cu profesori aduși din Franța, între care Jean Alexandre Vaillant, un timp director, și Ulysse de Marsillac. Din anii 1832–1833 instituția a purtat numele de Colegiul Național „Sfântul Sava”. Examenele de admitere și cele de sfârșit de an se țineau în prezența mitropolitului, a logofătului Instrucției Publice și, uneori, a domnitorului, iar rezultatele erau publicate în Buletinul Oficial.

În jurul colegiului s-au format nucleele mai multor instituții importante. În 1834 pictorul Carol Valstein, profesor de desen din 1832, a organizat Muzeul Colegiului, iar în 1836 a deschis prima expoziție de artă din oraș. În 1836 s-a înființat aici Societatea literară și tot atunci prima bibliotecă națională a românilor. Colecțiile de științe naturale și de antichități constituite din 1837 au stat la originea Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și a Muzeului Național de Antichități, iar Pinacoteca Statului, organizată în 1864, își are începutul tot aici. Între 1838 și 1860 colegiul a avut tipografie proprie. Școala de inginerie și Școala de legi au fost nucleele învățământului politehnic și juridic.

Spiritul liberal și național al colegiului l-a făcut suspect în ochii domnitorului Gheorghe Bibescu, care a urmărit înăbușirea „școlii naționale” în anii dinaintea revoluției de la 1848. Cursurile au fost reluate după 1850, temporar la Schitul Măgureanu, cu o programă în trei trepte: începătoare, liceale și speciale. În anul școlar 1851–1852 s-a format clasa a VII-a, iar în anul următor clasa a VIII-a. Vechea clădire de la Sfântul Sava a fost demolată în anii 1850, iar pe terenul ei s-a ridicat Palatul Universității, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, el însuși fost elev al colegiului. În 1864, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza, Școala Superioară de Litere, Școala Superioară de Științe și Facultatea de Drept au format Universitatea din București, iar secția secundară a devenit Liceul „Sfântul Sava”.

Tot în 1864, mare parte din biblioteca colegiului a trecut în fondul Bibliotecii Centrale din București, înființată pentru Universitate. În 1901 Biblioteca Centrală s-a desființat, iar colecțiile ei au intrat în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române. Volume purtând ștampila ex-libris „Biblioteka Kolegiului St. Sava” se păstrează și astăzi în colecții publice, de exemplu la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea, unde au ajuns în 1978 prin transfer de la Biblioteca Academiei.

Clădirea nouă a Academiei și comisia de arhitecți din 1866

Palatul Universității a fost conceput, la origine, ca noul local al școlii de la Sfântul Sava. Proiectul a fost hotărât în 1857, prin înțelegerea dintre Ministerul Instrucțiunii și Eforia Școalelor, sub numele de „clădirea cea nouă a Academiei de la Sf. Sava”. Construcția a ridicat însă numeroase probleme. Ziarul „Românul” publica în februarie 1866 adresa ministrului către membrii unei comisii de control, în care se arăta că, potrivit unei constatări din 1864, „nu numai că mai toată lemnăria cea groasă este atacată de cari și ajunsă la putrefacțiune, dar că și alte lucrări sunt rău executate”, fiind nevoie de o grabnică înlocuire.

Comisia numită de minister era formată din arhitecții Melic, Stacey și Gaetan Burelly, din Corneliu Lapati și Simeon Mihălescu. Ea avea să constate starea edificiului Academiei și lucrările necesare terminării lui, iar documentele lucrărilor anterioare și raportul comisiei din 1864 urmau să-i fie puse la dispoziție de arhitectul Burelly. Gaetan Antonio Burelly (născut între 1813 și 1820, mort în 1896) studiase la École des Beaux-Arts din Paris între 1848 și 1850 și fusese arhitect-șef al Bucureștiului între 1855 și 1859, în domnia lui Barbu Știrbei. Legătura lui cu Sfântul Sava privește, așadar, clădirea Universității, ridicată pe locul vechii școli, nu localurile ulterioare ale liceului.

Un liceu în căutarea unui local propriu (1864–1885)

Ultimii ani la Măgureanu

După separarea din 1864, Liceul „Sfântul Sava” a continuat să funcționeze în localul de lângă biserica Măgureanu, în mahalaua Sfântul Dumitru, pe malul Dâmboviței. Presa vremii îl localizează precis. Un anunț din 1870 oferea spre închiriere apartamente „pe strada Biserica Măgureanu nr. 5, vis-à-vis de Liceul St. Sava”, iar o publicație de vânzare din Monitorul Oficial din februarie 1878 descria casele de la colțul străzilor Biserica Măgureanu și Răureanu, care se învecinau „cu liceul St. Sava, proprietatea Statului”, și cu proprietatea răposatului Tomec Templaru. Strada Biserica Măgureanu se afla în zona actualului Bulevard Schitu Măgureanu și a Pieței Mihail Kogălniceanu.

Pe la 1880 programa liceului cuprindea limba română, latina, greaca, franceza și germana, istoria, geografia, matematica, științele naturii și filosofia. Anunțurile publicate în presă dau și câteva nume de profesori. În 1877 se scotea la concurs catedra de geografie a liceului, iar în 1879 apărea „Syntaxa gramaticei latine” pentru clasa a IV-a liceală, de Basiliu Stilescu, „profesor la liceul Sântul Sava”, carte vândută la librăria Socec. Director al liceului fusese naturalistul D. Ananescu, autor al unor tratate de științe naturale considerate de contemporani printre cele mai bune scrise în limba română.

Corpul profesoral al acestor ani reunea nume cunoscute. În 1875, Dimitrie August Laurian, doctor în litere, era profesor de filosofie la liceu și premiat al Societății Academice, iar în 1881 preda la cursul superior. Juriul de bacalaureat al liceului, constituit în 1881 după noul regulament, era format din D. A. Laurian, Gr. Lahovari, doctorul A. Racoviceanu, istoricul Grigore Tocilescu, doctorul Zotu, Er. Circa, Gr. Cerchez și Ananescu. Prin decretul regal din 21 septembrie 1884, Laurian a fost numit membru al Consiliului permanent al instrucțiunii, iar în 1885 a devenit directorul liceului.

Ideea unui local nou, construit special, apare încă din 1881. În ședința din 27 aprilie 1881, Consiliul permanent al instrucțiunii a fost invitat să cerceteze „planul întocmit pentru construcțiunea localului liceului Sf. Sava”. S-a format o comisie care să aducă planului toate amendările necesare, compusă din directorii liceelor „Sfântul Sava” și „Matei Basarab”, profesorul Barbu Constantinescu, arhitectul ministerului, doi medici și un membru al consiliului permanent. Proiectul nu s-a realizat, iar liceul a rămas în case închiriate până în 1885.

Rectificarea Dâmboviței, casa Mazar-Pașa și casa Pangal

Situația s-a schimbat odată cu lucrările de rectificare și canalizare a Dâmboviței, din anii 1880–1883. Referatul ministrului cultelor și instrucțiunii publice, D. A. Sturdza, publicat în Monitorul Oficial din 25 iulie 1885, consemnează că „după dărâmarea vechiului local al liceului S-tu Sava din strada Măgureanu, prin rectificarea Dâmboviței”, liceul se instalase în casa Mazar-Pașa. Casa devenise între timp proprietatea unei societăți de construcții, care, în 1885, voia să o dărâme, astfel că liceul trebuia din nou mutat.

Ministerul nu a găsit în București o casă potrivită și a fost nevoit să închirieze casa Pangal, unde, scria Sturdza, „cu toate lucrările de amenajare ce s-au făcut, liceul este instalat în așa de rele condițiuni, încât este imposibil să treacă iarna într-însul”. Ministrul descria o situație generală: liceele din București funcționau toate în case închiriate, nepotrivite pentru școli, iar instalarea lor trebuia schimbată des. În discursul de inaugurare din septembrie 1885, același ministru avea să evoce „migrațiunea continuă” a liceului și „o casă mică și neîncăpătoare, cu camere adeseori obscure și nesănătoase”, cu o curte strâmtă care îi obliga pe elevi să-și petreacă recreațiile în afara incintei școlii.

Alegerea terenului din strada Diaconeselor

Prin jurnalul Consiliului de Miniștri din 13 iunie 1885, aprobat de regele Carol I prin decretul semnat la Castelul Peleș la 15 iulie 1885, s-a hotărât ca până la 1 septembrie 1885 externatul liceului „Sfântul Sava” să fie instalat în localul din strada Diaconeselor, iar externatul și internatul liceului „Matei Basarab” în casa Laurian din strada Lucaci. Ambele licee urmau să devină simple externate, internatele fiind organizate separat. Referatul ministrului conchidea că „în București trebuie clădite două localuri pentru liceele S-tu Sava și Mateiu-Basarab”, iar până atunci trebuie folosite cele mai bune clădiri disponibile.

Statul cumpărase de curând spitalul de copii din strada Diaconeselor, „cu locul lui de 6.602 m.p.”. O comisie de arhitecți și ingineri numită de minister a stabilit că, „completându-se în stânga cu o aripă ca și cea din dreapta, și desființându-se câteva ziduri interioare”, în clădirea existentă se poate instala un liceu externat în bune condiții igienice și pedagogice. Argumentele ministrului erau precise: strada Diaconeselor se afla „într-un cartier curat, sănătos, centru a unei părți din cele mai populate ale orașului”, iar terenul spitalului era atât de mare încât permitea instalarea unei săli de gimnastică și rezerva o curte largă, „pentru ca școlarii în recreațiune să se poată preumbla în ea, în loc de a umplea stradele”.

Ministerul a avut în vedere și obiecțiile de natură sanitară, firești pentru o clădire care adăpostise un spital. Medicii consultați, între care doctorii Sergiu, Felix și Boicescu, au declarat că dezinfectarea completă a clădirii este posibilă, prin schimbarea tencuielilor și a lemnăriei aparente. Referatul mai preciza un detaliu esențial pentru istoria accesului în liceu: „pentru a da o intrare comodă liceului, accesul la el se va face prin strada Fântânei, unde s-a cumpărat locul necesar pentru a lărgi strada actuală”. Internatul „Sfântului Sava” urma să rămână, ca până atunci, într-un local separat, până la construirea unui internat nou.

Din spital de copii, liceu: localul din strada Diaconeselor (1858–1916)

Spitalul de copii al Eforiei Spitalelor Civile

Clădirea în care s-a instalat liceul avea propria istorie. Eforia Spitalelor Civile din București a deschis în 1858 Spitalul de copii, cu 40 de paturi, provizoriu în casele doctorului Iuliu Barasch din mahalaua Crucea de Piatră. Spitalul s-a mutat apoi în „edificiul din strada Diaconeselor, cumpărat de la Comunitatea luterană și completat”, în zona Popa Tatu, unde a ajuns la circa 90 de paturi. Clădirea devenind neîncăpătoare, a fost vândută Ministerului Instrucțiunii Publice pentru Liceul „Sfântul Sava”, iar spitalul de copii s-a mutat într-un local nou, pe Șoseaua Basarab, colț cu strada Clopotarii Noi, cu 100 de paturi, unde în 1891 și 1897 s-au construit două pavilioane pentru bolile infecțioase.

Originea luterană a proprietății a lăsat urme în toponimie. Strada Diaconeselor, numită astfel în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, este actuala stradă Spiru Haret, care leagă strada Știrbei Vodă de strada General H. M. Berthelot. Aleea care duce astăzi de pe strada General Berthelot la liceu, Intrarea Sfântul Sava, a purtat de-a lungul timpului denumirile de „Aleea din dosul Liceului Sfântul Sava”, „Fundătura Luterană”, „Fundătura Lueger” și „Intrarea Colegiul Național”. Numele de Fundătura Luterană amintește de vechea proprietate a Comunității luterane, pe al cărei teren a funcționat spitalul și apoi liceul.

Transformarea și inaugurarea din 1 septembrie 1885

Lucrările de transformare s-au făcut în vara anului 1885. Duminică, 1 septembrie 1885, a avut loc inaugurarea cursurilor liceelor „Sfântul Sava” și „Matei Basarab” „în localurile lor proprii, reconstruite în strada Diaconeselor și la Lucaci (casa Laurian)”, prevăzute cu pupitre, catedre, table, hale de gimnastică, biblioteci și muzee de științe. Sfințirea apei a fost oficiată de Preasfințitul Inocențiu Ploieșteanu, vicarul Mitropoliei Ungrovlahiei, între orele 9 și 10 și jumătate la Sfântul Sava. Au participat ministrul D. A. Sturdza, secretarul general al ministerului, Spiru Haret, membri ai Consiliului permanent al instrucțiunii, corpul profesoral, elevi, părinți și un public numeros.

În discursul său, ministrul Sturdza declara: „Instalăm în mod definitiv și complet în propriul său local pe cel mai vechi liceu din țară.” Descriind noul local, el spunea că acesta „se ridică, inundat de aer și de lumină, în însăși curtea lui, unde profesorii și elevii au loc suficient pentru mișcare”, cu săli de clasă sănătoase, spațioase și luminoase, mobilier nou, colecții și laboratoare pentru științele fizice și naturale, o sală de desen, o hală pentru exercițiile gimnastice și o bibliotecă. Directorul liceului, Dimitrie August Laurian, a răspuns: „De acum înainte suntem la noi acasă, domnule ministru, și suntem mândri de casa noastră”, amintind de „câte și mai câte neajunsuri trecut-a școala lui Lazăr, din chiliile Sfântului Sava până în anul ăsta”.

Noul local apare ca atare în documentele oficiale ale anului următor. Programul examenelor de sfârșit de an publicat de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice la 4 iunie 1886 îl menționa pe primul loc pe „Liceul S-tu Sava (Localul său propriu în strada Diaconeselor)”. Distribuirea premiilor pentru școlile secundare de băieți din Capitală, la 29 iunie 1886, s-a ținut însă „la liceul St. Sava, strada Fântânei”, semn că intrarea dinspre strada Fântânei devenise deja adresa curentă a liceului. Laurian a condus liceul doar un an: în 1886, Monitorul Oficial publica decretul de numire a unui nou director „în locul d-lui Laurian”, iar deputatul Alexandru Djuvara își retrăgea, ca urmare, interpelarea adresată ministrului pe această temă.

Intrarea prin strada Fântânei și strada Soarelui

Terenul cumpărat în 1885 nu avea front la strada Fântânei. Corpul principal al fostului spital era orientat spre strada Diaconeselor, iar spre această stradă terenul era mărginit de case particulare. Publicațiile de vânzare din Monitorul Oficial confirmă această configurație. În 1899, casele de pe strada Diaconeselor nr. 4, ale doamnei Elena G. Cantacuzino, două corpuri cu câte două etaje, construite din zid și învelite cu tablă, cu grajd, remiză și cișmea în curte, se învecinau „în fund cu liceul S-tul Sava și în față cu strada Diaconeselor”. În 1902, imobilul de pe strada Diaconeselor nr. 2, al lui Th. M. Mandrea, se învecina la est, „în fund, cu proprietatea Ministerului de Culte (Liceul S-tu Sava)”.

De aceea intrarea liceului s-a făcut, încă de la început, dinspre nord, prin strada Fântânei, pe o fâșie de teren cumpărată în 1885 pentru lărgirea unei străzi existente. Ziarul „România Liberă” anunța în același an că strada Soarelui, „aceea ce leagă Calea Grivița cu calea Fântânei”, era proiectată să se prelungească „pe lângă catedrala catolică, până la noul local al liceului Sf. Sava, astfel ca pe acolo să fie intrarea principală la liceu”, și că două case fuseseră deja răscumpărate în acest scop. Strada Soarelui este actuala stradă Theodor Aman, care pornește din strada General H. M. Berthelot și urcă spre nord, spre strada Mircea Vulcănescu, iar prelungirea ei la sud de strada Fântânei, pe lângă catedrală, până la liceu, corespunde actualei Intrări Sfântul Sava.

Strada Fântânei avea ea însăși un aspect provizoriu. În 1884 presa consemna că strada, pavată cu bolovani, se repava cu piatră cubică și că, fiind „șerpuită”, alinierea ei „nu se poate face printr-o singură linie dreaptă, ci prin linii frânte”. Liceul era vecin cu Catedrala Sfântul Iosif, construită între 1873 și 1884, de unde formula „lângă catedrala catolică” folosită în anunțurile vremii. Un comunicat din 1885 adresat elevilor din București îi trimitea „la liceul Sf. Sava, strada Fântânei, lângă catedrala catolică”, adresă care avea să rămână a liceului, sub denumirile succesive ale străzii.

Internatul și corpul de clădire din 1890

Internatul nu s-a mutat odată cu externatul în 1885. În octombrie 1890 presa anunța că Ministerul Cultelor a decis construirea, „în curtea liceului Sf. Sava, a unui nou corp de clădire care să servească de internat pentru bursierii liceului, de oarece actualmente elevii bursieri șed în casele Generalului Florescu, pierzând timpul cu ducerea și venirea la școală în fiecare zi”. În februarie 1894, o licitație pentru vânzarea unor obiecte scoase din uz se ținea „în localul internatului liceului S-ta Sava din București, strada Știrbei Vodă”, ceea ce confirmă funcționarea internatului în casele de pe strada Știrbei Vodă.

O analiză recentă a evoluției clădirii arată că primul corp folosit de liceu era o clădire mică, în formă de U, așezată perpendicular pe aleea de acces. În 1890 s-a adăugat un corp nou, care ocupa o parte însemnată din lungimea parcelei, iar vechea clădire a devenit aripa administrativă a liceului. Ansamblul s-a dezvoltat astfel prin adăugiri succesive, în interiorul cvartalului delimitat de străzile Fântânei, Diaconeselor și Știrbei Vodă, retras de la toate fronturile stradale.

Viața liceului în presa vremii

Extrasele din presa anilor 1877–1894 completează imaginea liceului din strada Fântânei. În 1885, conferința profesorilor a hotărât eliminarea din toate școlile publice a elevului Gearîm, care îl lovise pe profesorul Bonifaciu Florescu, fiul lui Nicolae Bălcescu, iar presa publica, în același an, lista elevilor desemnați prin tragere la sorți spre a fi exmatriculați din liceu. La începutul anului 1886, presa anunța logodna Mariei D. Ananescu, profesoară la Externatul secundar de fete, „fiică a ilustrului profesor și director al liceului Sfântul Sava, decedatul D. Ananescu, naturalistul”, cu publicistul Iuliu I. Roșca.

La aniversarea fondării liceului din 1888, un banchet a reunit întregul corp profesoral. Au participat ministrul instrucțiunii publice și Alexandru Odobescu, iar toasturi au ținut Titu Maiorescu, Odobescu și alții. Prezența ministrului și a unor figuri centrale ale culturii române la aniversarea unui liceu arată statutul aparte pe care îl păstra „Sfântul Sava”, considerat moștenitorul direct al școlii lui Lazăr. Din aceeași perioadă, Monitorul Oficial publica anual programele examenelor, listele de premianți și concursurile pentru catedrele vacante, în care liceul figura de regulă pe primul loc între școlile secundare din București.

Denumirile străzii liceului

Strada pe care se află intrarea liceului și-a schimbat numele de mai multe ori. Strada Fântânei, atestată oficial în 1883, a devenit în 1907 strada Karl Lueger, după primarul Vienei, iar în 1919 strada Berthelot, în onoarea generalului francez Henri Mathias Berthelot (1861–1931), șeful Misiunii militare franceze din România în Primul Război Mondial. În 1949 a primit numele savantului rus Alexandru Popov, iar din 1964 s-a numit strada Nuferilor. După 1990 a revenit la numele generalului Berthelot, astăzi oficial strada General Henri Mathias Berthelot. Strada pornește din Calea Victoriei și se termină în strada Berzei.

Clădirea actuală: război, extindere și reconstrucție (1916–1990)

Ocupația germană și refacerea din 1919

În 1916, la intrarea României în Primul Război Mondial, liceul era condus de Ștefan Pop, fost elev al școlii. Mobilizat ca ofițer de rezervă, cu gradul de căpitan, într-un regiment de artilerie, el a luptat la Mărășești în 1917, lăsând conducerea liceului părintelui Ilie Teodorescu, profesor de religie, viitor episcop al Constanței, urmat de profesorul Ion S. Floru. În timpul ocupației germane a Bucureștiului (1916–1918), mobilierul claselor a fost ars, clădirea a fost transformată în spital, iar după închiderea acestuia arborii din curte au fost tăiați. Casa directorului a devenit locuință pentru subofițeri germani, iar în sala de gimnastică a fost instalat un corp de automobile.

Revenit în 1918, Ștefan Pop a găsit liceul în ruină. Cu sprijinul Ministerului Instrucțiunii, a reparat vechiul local și l-a remobilat până în vara anului 1919. Din bibliotecă supraviețuiseră doar câteva sute de volume; până în 1944 colecția a fost refăcută până la circa 10.000 de volume. Ștefan Pop este și autorul unui studiu despre istoria Colegiului Național „Sfântul Sava”, publicat la începutul anilor 1930 în revista „Boabe de Grâu”.

Extinderea din jurul anului 1930 și fațada din 1937

Lucrările care au dat clădirii înfățișarea actuală au început în 1924, pe același teren. Prima etapă încheiată a fost o aripă nouă, în care, în martie 1931, s-a așezat o placă comemorativă de marmură. Extinderea din jurul anului 1930 este atribuită arhitectului Nicolae A. Crețoiu (1905–1980), specialist în clădiri administrative și bancare, autor al Monetăriei Statului (1935), al Blocului Rosenthal (1938) și al Palatului nou al Băncii Naționale a României (1950). Crețoiu a lucrat în aceeași perioadă și la Palatul Casei Școalelor. Corpul central a fost construit sub coordonarea Serviciului Arhitecturii din Ministerul Educației Naționale, cu sediul în Palatul Casei Școalelor, pe strada General Berthelot nr. 30, vecin cu liceul. Sursele consultate nu numesc arhitectul care a semnat proiectul acestui corp.

Placa din 1931 marchează un eveniment important în istoria colegiului. La sfârșitul lunii martie 1931, în sala de festivități a liceului, s-a comemorat centenarul introducerii oficiale a limbii franceze în învățământul românesc, în prezența ministrului Franței, Gabriel Puaux, a ministrului instrucțiunii, profesorul N. Costăchescu, a lui Ioan Bianu, președintele Academiei Române, a profesorilor Charles Drouhet și Simion Mehedinți și a administratorului Casei Școalelor. Placa de marmură dezvelită atunci poartă inscripția: „În colegiul național Sf. Sava s-au deschis în anul 1831 primele cursuri oficiale de limba franceză în țara românească, 1831–1931”.

Președintele comitetului de inițiativă, profesorul Gheorghe Adamescu, fost elev al liceului, a evocat istoria colegiului, închis de ruși în 1828, când în localul școlii se instalase un spital rusesc, și redeschis de Kiseleff în 1830, în hanul Șerban Vodă. Au mai vorbit Paul Henry, șeful misiunii universitare franceze, și profesorul Raul Teodorescu. Directorul liceului, Ștefan Pop, a cerut în încheiere ministrului să se acorde liceului denumirea de „Colegiul național Sf. Sava”. Cererea a fost aplaudată de întreaga adunare și a fost aprobată în anul următor. În aceeași zi, la Ateneul Român, centenarul a fost sărbătorit în prezența lui Nicolae Iorga.

Corpul central era încă în construcție în 1937. La 6 aprilie 1937, Serviciul Arhitecturii al ministerului licita lucrările „de continuare a construcției corpului central de la localul Colegiului Național «Sf. Sava»”, iar la 16 iulie 1937 lucrările de „terminări interioare la parterul corpului central”. Partea din față a ansamblului a fost demolată și înlocuită cu un corp nou, cu o fațadă monumentală care preia elemente ale fațadei Universității. Sala de festivități din corpul nou, datată 1937, are aproximativ 370 de locuri, 12 loje și o scenă de circa 20 m² și este considerată una dintre cele mai frumoase săli de acest fel dintre liceele bucureștene. În 1932, prin decret regal, liceul a primit din nou titlul de Colegiu Național, iar în același an s-a înființat Clasa Palatină, în care Marele Voievod Mihai, viitorul rege Mihai I, a studiat între 1932 și 1940, alături de un grup restrâns de colegi.

Sala de festivități și Teatrul Național

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, liceul a trecut printr-o perioadă de conducere provizorie. În 1941 directorul C. S. Antonescu a fost numit conferențiar la Universitate, iar ministerul nu a numit un succesor; instituția a fost condusă până după armistițiu de subdirectorul Andrei Marin, profesor de latină. După bombardamentul din august 1944, care a distrus clădirea Teatrului Național de pe Calea Victoriei, trupa teatrului și-a găsit un refugiu în sala de festivități a liceului, unde a jucat între 1944 și 1955.

Anii Liceului „Nicolae Bălcescu”

După 1948, școala a fost numită mai întâi Școala Medie nr. 1, apoi Liceul „Nicolae Bălcescu”, după istoricul și revoluționarul pașoptist, fost elev al colegiului. Sub această denumire liceul a funcționat aproape patru decenii, ca liceu de matematică-fizică. În curtea liceului se află bustul lui Nicolae Bălcescu, pe un soclu înalt din piatră, amplasat într-un rond de verdeață din fața aleii de acces. În 1957 directoarea Ioana Coza, profesoară de istorie, a înființat muzeul școlii, deschis în sala care servea atunci drept cancelarie. Colegiul a revenit la numele istoric după 1990.

Descrierea arhitecturală

Ansamblul se află în interiorul cvartalului delimitat de străzile General H. M. Berthelot, Spiru Haret și Știrbei Vodă și este accesibil prin Intrarea Sfântul Sava, o alee care pornește de pe strada General Berthelot. Poarta din fier forjat deschide spre o curte cu aleea în buclă, cu peluze, arbori înalți și rondul cu bustul lui Nicolae Bălcescu. Curtea este mărginită de calcanele și fațadele posterioare ale clădirilor de pe străzile vecine, iar spre dreapta de un corp cu fațadă albă și ferestre terminate în arc, de factură mai veche. Clădirea are subsol, parter și două etaje.

Fațada principală a corpului din 1937 este compusă simetric, în limbajul neoclasic monumental al instituțiilor publice interbelice. Parterul este tratat ca un soclu înalt, cu bosaje orizontale, străpuns de trei arcade mari în plin cintru, cu chei de boltă sculptate în formă de console. Arcadele adăpostesc ușile de lemn cu ancadramente și supralumini vitrate, flancate de felinare din fier. Accesul se face pe o scară monumentală din marmură albă, cu parapeți laterali. Deasupra parterului, un portic de ordin colosal, cu șase coloane corintice care cuprind etajele întâi și al doilea, susține antablamentul cu inscripția „COLEGIUL NAȚIONAL SF. SAVA” și un fronton triunghiular cu timpanul neornamentat.

Între coloane, la etajul întâi, se află un balcon continuu cu balustrade din baluștri. Ferestrele sunt rectangulare, cu tâmplărie de lemn, iar panourile dintre etaje au ca ornament motive romboidale în relief. Aripile laterale continuă registrele porticului, cu ferestre în arc la parter, protejate de grilaje. Holul de primire din corpul din față are pereți și pardoseli din marmură, mozaicuri și coloane. Corpul din spate, cu acces separat pentru elevi, are interioare în care materialul dominant este lemnul și o arhitectură strict funcțională. Fațada monumentală maschează astfel o evoluție în etape succesive, începută în 1885 cu adaptarea fostului spital de copii.

Colegiul Național „Sfântul Sava” astăzi

Profil, admitere și clasamente

Colegiul Național „Sfântul Sava” este astăzi un liceu teoretic de stat, cu clasele a IX-a – a XII-a și aproximativ 1.000 de elevi. Oferă specializările matematică-informatică, cu majoritatea claselor, științe ale naturii și filologie; în anul școlar 2025–2026 a avut opt clase de a XII-a. Din 2011 colegiul se află sub patronajul Casei Regale, iar din 2014 poartă denumirea de Colegiul Național Regal „Sfântul Sava”. Ziua colegiului se sărbătorește la 5 decembrie. Pentru mulți ani, „Sfântul Sava” a fost considerat cel mai bun liceu din București și unul dintre primele din țară.

În ultimul deceniu, colegiul a rămas constant în grupul restrâns al liceelor de vârf din București, alături de Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Diferențele dintre aceste licee sunt de câteva sutimi la media de admitere sau la bacalaureat și se inversează de la un an la altul. În 2022 specializarea matematică-informatică de la „Sfântul Sava” a avut cea mai mare ultimă medie de admitere din țară. În clasamentul național după media la bacalaureat, colegiul a ocupat locul 2 în 2022 și în 2024, locul 3 în 2020 și 2021 și locul 5 în 2025 și 2026.

La admiterea din 2026, colegiul a avut a doua ultimă medie din București, 9,42, după Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” (9,57) și înaintea Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” (9,40). La bacalaureatul din 2026 s-a clasat tot pe locul al doilea în București, cu media 9,40 și o rată de promovare de 100%, la 236 de candidați. În 2025, ultima medie de admitere a fost 9,62, egală cu cea a Colegiului „Gheorghe Lazăr”.

Muzeul, biblioteca și tradițiile

Muzeul colegiului, aflat imediat la stânga cancelariei, păstrează registre matricole și cataloage din secolul al XIX-lea, între care și fișele de înscriere ale unor absolvenți celebri. În anii 2010 muzeul era coordonat de profesorul de istorie Ioan Grosu. Biblioteca are peste 31.000 de volume, păstrate în dulapuri proiectate de pictorul Theodor Aman. Colegiul mai are laboratoare, o sală de sport și sala de festivități, folosită pentru activitățile școlii, pentru concerte și pentru festivalul anual de teatru „Eugen Ionescu”, care poartă numele celui mai cunoscut dramaturg format aici.

Absolvenți celebri

Lista de mai jos reunește o selecție de personalități care au învățat la Școala Domnească, la Colegiul Național și la Liceul „Sfântul Sava”, ordonate cronologic, după anul nașterii.

- Dinicu Golescu (1777–1830), boier luminat, autor al primei cărți românești de călătorii
- Ion Câmpineanu (1798–1863), om politic, lider al opoziției naționale din anii 1830
- Barbu Știrbei (1799–1869), domnitor al Țării Românești
- Ion Heliade Rădulescu (1802–1872), scriitor, primul președinte al Societății Academice Române
- Christian Tell (1808–1884), general, membru al guvernului provizoriu de la 1848
- Grigore Alexandrescu (1810–1885), poet și fabulist
- Ion Ghica (1816–1897), scriitor, economist, prim-ministru
- C. A. Rosetti (1816–1885), om politic, fondatorul ziarului „Românul”
- Alexandru Orăscu (1817–1894), arhitect, autorul Palatului Universității
- Nicolae Bălcescu (1819–1852), istoric, revoluționar pașoptist
- Alexandru G. Golescu (Arăpilă) (1819–1881), om politic, prim-ministru
- Vasile Boerescu (1830–1883), jurist, ministru de externe
- Petre S. Aurelian (1833–1909), agronom, economist, prim-ministru
- Nicolae Fleva (1840–1920), avocat și om politic
- Spiru Haret (1851–1912), matematician, ministru al instrucțiunii, organizatorul învățământului modern
- Alexandru Marghiloman (1854–1925), om politic, prim-ministru
- Take Ionescu (1858–1922), om politic, prim-ministru
- Lazăr Edeleanu (1861–1941), chimist, inventatorul procedeului de rafinare a petrolului care îi poartă numele
- Ion I. C. Brătianu (1864–1927), om politic, prim-ministru
- Vintilă Brătianu (1867–1930), om politic, prim-ministru, primar al Capitalei
- Ștefan Minovici (1867–1935), chimist
- Nicolae Minovici (1868–1941), medic legist, fondatorul Salvării bucureștene
- Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (1868–1946), prozator
- Mihail Dragomirescu (1868–1942), critic și estetician literar
- Ioan A. Bassarabescu (1870–1952), prozator
- Ernest Juvara (1870–1933), chirurg
- Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872–1925), geolog și pedolog
- Francisc Rainer (1874–1944), medic anatomist și antropolog
- Gala Galaction (1879–1961), scriitor și teolog
- Dumitru Caracostea (1879–1964), istoric literar și folclorist
- Ioan C. Filitti (1879–1945), istoric și diplomat
- Nicolae Cartojan (1883–1944), istoric literar
- Henri Coandă (1886–1972), inginer, pionier al aviației cu reacție
- Constantin Titel Petrescu (1888–1957), om politic
- Ion Marin Sadoveanu (1893–1964), scriitor
- Camil Petrescu (1894–1957), romancier și dramaturg
- Ion Vinea (1895–1964), poet, animator al avangardei
- Mihai Antonescu (1904–1946), jurist, om politic
- Eli Lotar (1905–1969), fotograf și cineast
- Dan Botta (1907–1958), poet și eseist
- Alexandru Sahia (1908–1937), prozator
- Eugène Ionesco (Eugen Ionescu) (1909–1994), dramaturg, membru al Academiei Franceze
- Vintilă Horia (1915–1992), scriitor
- Silviu Brucan (1916–2006), publicist, om politic
- Mihai I (1921–2017), regele României, elev al Clasei Palatine
- Dinu C. Giurescu (1927–2018), istoric, membru al Academiei Române
- Vasile Drăguț (1928–1987), istoric de artă
- Florin Constantiniu (1933–2012), istoric, membru al Academiei Române
- Adrian Păunescu (1943–2010), poet
- Corneliu Vadim Tudor (1949–2015), scriitor, om politic
- Adrian Năstase (n. 1950), jurist, prim-ministru
- Radu Muntean (n. 1971), regizor de film
- Andrei Caramitru (n. 1977), om de afaceri, analist politic

Note asupra surselor: discrepanțe și corecturi

Documentarea în presa vremii și în Monitorul Oficial permite corectarea câtorva afirmații din lucrările publicate despre localurile liceului. Prima privește data și etapele instalării pe strada Fântânei. Un text larg răspândit, publicat pe Scribd, afirmă că liceul „funcționează în acest loc de la 1881” și că s-a mutat atunci „definitiv” pe strada General Berthelot. Cezara Mucenic și Oliver Velescu scriu, în volumul „Palatul Elena Kretzulescu” (2021), că liceul s-a instalat pe strada Fântânei „mai întâi la colțul cu strada Popa Tatu, apoi mai la est, în clădirea fostului spital de copii”.

Referatul ministrului D. A. Sturdza din iulie 1885 arată o succesiune diferită. După demolarea localului de la Măgureanu, liceul a stat în casa Mazar-Pașa, apoi în casa Pangal, închiriată, și abia la 1 septembrie 1885 s-a instalat în propriul local, fostul spital de copii din strada Diaconeselor. Anul 1881 nu marchează deci instalarea definitivă în acest loc. Sediul de la colțul cu strada Popa Tatu nu este confirmat de documentele consultate și ar putea corespunde uneia dintre casele închiriate, dar identificarea rămâne de verificat.

A doua privește noul sediu. Mucenic și Velescu scriu că în 1924 a început „pe același teren, retras de la stradă, construcția noului sediu”. Documentele din 1885–1902 arată că terenul liceului nu a avut niciodată front la vreo stradă: spre strada Diaconeselor era mărginit de case particulare, iar accesul s-a făcut de la început printr-o alee dinspre strada Fântânei. Clădirea actuală nu este o construcție nouă, ci rezultatul unor extinderi succesive (1890, în jurul anului 1930) și al înlocuirii corpului din față, cu fațada monumentală terminată în 1937.

A treia privește internatul. Aceiași autori plasează folosirea caselor Florescu de pe strada Știrbei Vodă ca internat „în aceeași perioadă” cu construcția interbelică. Presa arată că bursierii liceului locuiau „în casele Generalului Florescu” încă din 1890, iar în 1894 internatul liceului funcționa pe strada Știrbei Vodă. Folosirea caselor Florescu începe, așadar, cu cel puțin trei decenii mai devreme.

Alte neconcordanțe sunt minore. Sursele web dau ani diferiți pentru instalarea spitalului de copii în strada Diaconeselor (1864) și pentru plecarea lui în noul local de pe Șoseaua Basarab (1886, deci după instalarea liceului, în 1885). Pentru denumirea de Liceul „Nicolae Bălcescu” se dau anii 1946, 1948 sau 1952, iar pentru revenirea la numele istoric 1990 sau 1992. Sala de festivități este datată în sursele online în 1937, dar presa din martie 1931 arată că festivitatea centenarului limbii franceze s-a ținut deja „în sala de festivități a liceului”; fie exista o sală mai veche, fie sala actuală era funcțională înainte de terminarea corpului central. Tot o prezentare online a sălii de festivități afirmă că școala ar fi fost bombardată în 1944; de fapt, bombardamentul din august 1944 a distrus clădirea Teatrului Național, a cărui trupă a jucat apoi în sala liceului.

Personaje

- Constantin Cantacuzino (c. 1640–1716), stolnic, cărturar umanist, inițiatorul școlii de la Sfântul Sava
- Constantin Brâncoveanu (1654–1714), domnitor al Țării Românești (1688–1714), care a ridicat școala la rangul de Academie Domnească
- Gheorghe Lazăr (1779–1823), inginer și pedagog, întemeietorul școlii în limba română de la Sfântul Sava (1818)
- Jean Alexandre Vaillant (1804–1886), profesor de limba franceză și, un timp, director al Colegiului Național
- Carol Valstein pictor, profesor de desen din 1832, organizatorul Muzeului Colegiului (1834) și al primei expoziții de artă din București (1836)
- Iuliu Barasch (1815–1863), medic, în ale cărui case s-a deschis în 1858 Spitalul de copii, predecesorul instituției din strada Diaconeselor
- Gaetan Antonio Burelly (c. 1813/1820–1896), arhitect-șef al Bucureștiului (1855–1859), membru al comisiei de arhitecți din 1866 pentru evaluarea lucrărilor la „clădirea cea nouă a Academiei de la Sf. Sava”, viitorul Palat al Universității
- Theodor Aman (1831–1891), pictor, autorul proiectului dulapurilor bibliotecii colegiului
- D. A. Sturdza (1833–1914), ministru al cultelor și instrucțiunii publice, care a decis și a inaugurat, la 1 septembrie 1885, instalarea liceului în localul din strada Diaconeselor
- D. Ananescu naturalist, profesor și director al liceului, autor de tratate de științe naturale, decedat înainte de 1886
- Dimitrie August Laurian (1846–1906), profesor de filosofie la liceu, membru al Consiliului permanent al instrucțiunii (1884), directorul liceului la inaugurarea localului din strada Diaconeselor (1885–1886)
- Spiru Haret (1851–1912), fost bursier al colegiului, secretar general al ministerului la inaugurarea din 1885, apoi ministru al instrucțiunii
- Nicolae Bălcescu (1819–1852), istoric, fost elev, al cărui nume l-a purtat liceul în perioada comunistă și al cărui bust se află în curte
- Gheorghe Adamescu (1869–1942), istoric literar, fost elev, președintele comitetului de inițiativă al comemorării din 1931
- Ștefan Pop fost elev, directorul liceului în timpul Primului Război Mondial, care a refăcut localul în 1918–1919 și a cerut, în 1931, acordarea titlului de Colegiu Național
- Nicolae A. Crețoiu (1905–1980), arhitect, autorul extinderii din jurul anului 1930
- Mihai I (1921–2017), regele României, elev al Clasei Palatine (1932–1940)
- Ioana Coza profesoară de istorie și directoare, fondatoarea muzeului școlii (1957)

*

Liceul (azi Colegiul Național) „Sfântul Sava” (sinteză)

Școala Domnească de la Sfântul Sava (secolele XVII–XVIII)

Colegiul Național „Sfântul Sava” este continuatorul direct al Școlii Domnești înființate în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678–1688), din voința domnitorului și a stolnicului Constantin Cantacuzino, mare cărturar al epocii. Școala a funcționat aproape o sută de ani în localul mănăstirii Sfântul Sava, situată la vest de mănăstirea și spitalul Colțea, între strada Doamnei și strada Colegiului (Academiei). Era o școală de rang superior, cu predare în limba elină, loc de înaltă învățătură pentru tineretul creștin ortodox din sud-estul Europei.

Școala s-a dezvoltat începând cu 1707, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, care i-a alcătuit o programă cuprinzătoare, a adus ca dascăli învățați greci renumiți, precum directorul Sevastos Chimonitul și profesorii Manasse Eliad, Lambru Fotiade și C. Vardala, și i-a asigurat veniturile necesare întreținerii, plății profesorilor și burselor pentru elevii merituoși, dar săraci. Întemeiată pe principiile aristotelice propagate de Corydaleu, școala era mai tolerantă și mai liberală decât școala patriarhală de la Constantinopol. În perioada fanariotă, domnitorii au continuat să o sprijine; Grigore Ghica Vodă (1764–1767, 1774–1777) considera întemeierea școlilor „cea dintâi pricină folositoare unei patrii”. Numită Academia de la Sfântul Sava încă din timpul lui Constantin Mavrocordat, școala a fost transformată de domnitorul Alexandru Ipsilanti, mare reformator, într-o școală de toate gradele, de la ciclul primar până la cel superior universitar.

Prima școală românească (1818) și elevii ei

Prestigiul școlii s-a datorat în primul rând profesorilor. La începutul secolului al XIX-lea, aici au învățat, printre alți fii de boieri, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru G. Golescu (Arăpilă), Ion Ghica, C.A. Rosetti și, mai târziu, ca bursier, Spiru Haret, precum și Gheorghe și Constantin Crețulescu, înaintașii celei care avea să construiască Palatul Kretzulescu. Din 1818, școala, revenită în localul de la mănăstirea Sfântul Sava, a devenit prima școală românească. Boierii Eforiei Școalelor îi raportau lui Vodă Caragea că nu găsiseră un dascăl mai potrivit să predea în limba română decât pe inginerul Gheorghe Lazăr, venit de curând din Transilvania.

Colegiul Național Sfântul Sava a fost considerat etalon pentru învățământul românesc, datorită profesorilor, nume consacrate ale culturii, dar și atenției acordate de miniștrii instrucțiunii publice și de domnitori. La serbarea de sfârșit de an școlar din 1851, domnitorul Barbu Știrbei spunea că „adevăratul și singurul scop al educațiunii este acela de a dezvolta facultățile fizice și intelectuale ale unui tânăr făcându-l destoinic de a împlini vreo slujbă specială și folositoare societății”.

Nucleu al marilor instituții culturale

În jurul școlii s-au format nucleele mai multor instituții importante ale orașului și ale țării. Academia de la Sfântul Sava din secolele XVII–XVIII poate fi considerată precursoarea învățământului universitar, iar clădirea Universității, construită între 1852 și 1864, a fost amplasată chiar pe terenul fostului local al școlii din mănăstirea Sfântul Sava. În 1818, în sala de festivități a colegiului s-a jucat „Avarul” de Molière, considerat un preludiu al Teatrului Național. În 1836 s-a înființat, în cadrul școlii, Societatea literară, nucleul viitoarei Academii Române. Colecția de științe naturale și de antichități constituită în 1837 a stat la originea Muzeului „Grigore Antipa” și a Muzeului Național de Antichități. Biblioteca Națională, întemeiată în 1864, își are originea în biblioteca școlii, iar tipografia școlii a devenit în 1863 Imprimeria Statului, actualul Monitor Oficial. „Școala de inginerie” și „Școala de legi” au fost nucleele Universității Politehnice și ale Facultății de Drept, iar Comisia pentru adunarea materialului necesar la istoria țării a anunțat instituțiile dedicate ulterior studiilor istorice.

Pinacoteca Statului, organizată în 1864, își are începutul tot la Sfântul Sava, în 1837. Din 1832, aici preda desenul liniar, aerian și de perspectivă pictorul Carol Valstein (forma corectă a numelui, după propria semnătură, nu Walenstein), născut în 1795 la Gospić, pe coasta dalmată, stabilit de tânăr la Craiova și apoi la București. Valstein a organizat în 1834 Muzeul Colegiului Sfântul Sava, fiind considerat primul muzeograf din București, a deschis în 1836, din inițiativă proprie, prima „Expoziție de artă” din oraș, a fondat în 1851, la îndemnul lui Barbu Știrbei, prima galerie de artă a orașului și a fost, în 1864, unul dintre fondatorii Școlii de Belle-Arte, actuala Universitate de Arte.

Școală pentru sud-estul Europei și deschiderea spre cultura franceză

Școala Domnească și apoi Colegiul Național Sfântul Sava au format nu numai tineri din Țara Românească, ci și din țările vecine. În 1840, Panait Rasiad din Târnovo (Bulgaria), absolvent al colegiului, a primit de la Eforia Școalelor, cu aprobarea domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, bani de drum și de cărți, pe care i-a folosit la înființarea școlii în limba bulgară de la Târnovo.

Una dintre ideile conducătoare ale școlii a fost deschiderea spre cultura europeană: se predau greaca și latina, dar și italiana, germana, rusa și franceza. În 1830, la alcătuirea programei în baza Regulamentului Organic, franceza, predată încă din secolul al XVIII-lea, a fost omisă. La 22 decembrie 1831, profesorii au cerut printr-un memoriu reluarea orelor, argumentând că „cel ce nu știe franțuzește să nu intre”. Franceza a fost reintrodusă și au fost aduși profesori din Franța, între care Jean Vaillant, un timp director, despre care Nicolae Iorga scria că a fost „cel mai prețuit dascăl al lui Ion Ghica, Grigore Alexandrescu și al lui Nicolae Bălcescu”, și Ulysse de Marsillac, observator și critic al societății bucureștene. Acești profesori au transmis elevilor și ideile Franței revoluționare, contribuind la formarea generației care a construit România modernă.

Localurile școlii și sediul de pe strada General Berthelot

Școala a funcționat mai întâi în mănăstirea Sfântul Sava, de la care își ia numele, apoi în multe alte spații, din cauza vicisitudinilor orașului și a interesului altor autorități pentru terenul din centrul târgului, păstrându-și însă mereu numele. S-a mutat treptat spre nord, odată cu orașul, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea s-a instalat pe strada Fântânii (General Berthelot), mai întâi la colțul cu strada Popa Tatu, apoi mai la est, în clădirea fostului spital de copii. În 1924 a început, pe același teren, retras de la stradă, construcția noului sediu, localul impunător și sobru realizat în deceniile al treilea și al patrulea ale secolului XX, în care colegiul funcționează și astăzi, la capătul Intrării Sfântul Sava. În aceeași perioadă, casele Florescu de pe strada Știrbei Vodă au servit ca internat al liceului.

(extras din Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Palatul Elena Kretzulescu, Editura Vremea, București, 2021)

Liceul Sfântul Sava (acum Colegiul Național „Sfântul Sava”)

Colegiul Național „Sfântul Sava” este una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ din România, reper cultural și urban în centrul Bucureștiului. Clădirea actuală, amplasată pe str. General H. M. Berthelot (zona Catedralei Sf. Iosif – Ateneul Român), concentrează moștenirea unei școli care a dat tonul modernizării educației din Țara Românească, devenind, în timp, un simbol al performanței academice.

„Sfântul Sava” a rămas, de-a lungul timpului, etalon al studiilor secundare: clase teoretice de elită, laboratoare științifice, activități extracurriculare care completează pregătirea olimpică și universitară. Muzeul școlii, arhiva și tradițiile aniversare întrețin memoria instituției, iar poziția centrală o conectează organic la instituțiile culturale și universitare ale orașului.

Context istoric: de la Academia Domnească la liceul modern

Originile instituției coboară în secolele XVII–XVIII, când, pe lângă Mănăstirea Sfântul Sava din zona actualei Piețe a Universității, a funcționat școala domnească, ridicată la rang de Academie Domnească în epoca brâncovenească. Reformele începutului de secol XIX au favorizat trecerea treptată la predarea în limba română și la o curriculă modernă, iar mijlocul veacului aduce reorganizări succesive ale „școlii de la Sf. Sava”. Momentul de cotitură se consumă în a doua jumătate a secolului XIX, când, odată cu separarea învățământului superior (noul nucleu al Universității din București) de cel secundar, instituția capătă profilul liceal care va dăinui până astăzi. În secolul XX, liceul intră pentru o perioadă sub denumirea „Nicolae Bălcescu”, revenind după 1990 la numele istoric.

Primul nucleu a funcționat în incinta Mănăstirii Sf. Sava, în „orașul vechi” (zona Universității). Pe măsura creșterii și a modernizării curriculei, școala se extinde și se reorganizează în clădiri laice dedicate. O etapă intermediară în secolul XIX este documentată prin proiecte pentru o clădire „Sf. Sava” realizate la mijlocul veacului, semn că instituția migra de la ansamblul monastic spre un sediu școlar modern. Mutarea în zona actuală (str. General H. M. Berthelot) fixează liceul într-un front urban prestigios, unde va evolua prin extinderi și reparații, păstrând, în esență, organizarea de mare colegiu clasic.

Arhitectură și organizare spațială

Corpul actual se citește ca un ansamblu educațional de sfârșit de secol XIX – început de secol XX: volume clare, fațade ritmate, registru decorativ reținut, cu accent pe funcționalitatea sălilor de clasă și pe circulații directe. Planimetria privilegiază curțile interioare și corpurile lungi, bine luminate, potrivite pentru amfiteatru, laboratoare și bibliotecă. Sala de festivități, foaierele și axele de circulație conectează funcțiunile academice și cele ceremoniale, în spiritul marilor licee clasice ale capitalei.

Amplasată într-un țesut dens de monumente și instituții, clădirea liceului structurează un capăt de perspectivă discret, dar puternic, într-un traseu cultural ce leagă Grădina Cișmigiu, Ateneul Român, Palatul Regal/Muzeul Național de Artă și zona istorică a Universității. „Sfântul Sava” este, astfel, și reper urban, și matrice istorică a educației bucureștene.

Fișă tehnică

- Denumire: Colegiul Național „Sfântul Sava”
- Adresă: str. General H. M. Berthelot, nr. 23 (zona Catedralei Sf. Iosif), Sector 1, București
- Profil: liceu teoretic (clase IX–XII)
- Genealogie instituțională: nucleu în școala/Academia de la Sf. Sava; separat de Universitatea din București în secolul XIX; denumirea „Nicolae Bălcescu” în perioada comunistă; revenire la „Sfântul Sava” după 1990
- Corpurile clădirii: corpuri principale cu curți interioare; sală de festivități; bibliotecă; laboratoare
- Stil: academism târziu cu modernizări succesive (fațade ritmate, registru ornamental discret, organizare funcțională)
- Zonificare/urbanism: front urban înalt prestanței; proximități culturale majore (Ateneul Român, Palatul Regal, Universitatea)
- Acces: transport public (metrou Universitate/Izvor – acces extins prin rețea de autobuze/troleibuze), pietonal din axele majore centrale

Arhitecți: Alexander von Montbach (sec. XIX)

Arhitect atestat în proiecte urbane bucureștene ale anilor 1840–1850, documentat și cu un proiect pentru „clădirea Sf. Sava” la mijlocul secolului XIX. Contribuția ilustrează tranziția instituției de la incinta monastică la edificiul școlar modern, cu preocupare pentru programul funcțional și imaginea civică a învățământului.

Istoria liceului în alte locații

- Nucleul monastic (sec. XVII–XVIII). Școala funcționează în chiliile Mănăstirii Sf. Sava, în centrul istoric al Bucureștiului. Statutul se ridică la rang de academie în epoca brâncovenească, într-un cadru cultural grecesc și oriental.
- Reformele începutului de secol XIX. Se trece treptat la predarea în limba română, apar clase și programe modernizate; instituția capătă anvergură, iar clădirile monastice devin insuficiente.
- Secolul XIX – desprinderea învățământului superior. Școala „Sf. Sava” generează Universitatea din București (separarea nivelurilor), iar colegiul liceal rămâne linia preuniversitară, mutându-se din vechiul nucleu spre clădiri laice dedicate (proiecte noi, reparații, extinderi).
- Stabilizarea pe axul Berthelot (sfârșit de secol XIX – început de secol XX). Instituția fixează aici sediul liceal, unde vor urma adaptări și modernizări, păstrând planimetria clasică de colegiu mare.
- Secolul XX. Perioada schimbărilor politice aduce o etapă sub denumirea „Nicolae Bălcescu”, apoi revenirea la „Sfântul Sava”. Clădirea traversează reparații și aduceri la zi, păstrând vocația de liceu de elită.

*

Colegiul Naţional Sfântu Sava (numele de acum) funcționează în acest loc de la 1881, după ce s-a mutat din vechile case de la Măgureanu (Pârvu Cantacuzino). În aceste case, la 1803, s-a mutat, din aşezămintele de la biserica Domniţa Bălaşa (construite concomitent cu biserica la 1743-44 şi ruinate la cutremurul din 1802), şcoala cu predare în limba grecească de la Sfântul Sava, urmaşa „Academiei Domneşti“. Aceasta funcţionase, de la sfârşitul secolului al XVII-lea, la mănăstirea Sf. Sava. Lângă Biserica Măgureanului au învățat carte Barbu Ştirbei, Ion Cârlova, Nicolae şi Dinicu Golescu ş.a. Şcoala s-a închis în anul 1821, căci elevii s-au mutat mai toţi la şcoala românească de la Sf. Sava înfiinţată de Gheorghe Lazăr, şi care avea sediul în Piaţa Universităţii de astăzi. Vreo treizeci de ani mai târziu, când acest sediu a fost demolat pentru a face loc localului Universităţii, şcoala înfiinţată de Gheorghe Lazăr, devenită între timp „Liceul Sf. Sava“, s-a mutat înapoi lângă biserica Măgureanului, de unde, în 1881 s-a mutat iarăşi, de data asta definitiv, pe strada General Berthelot. Inițial într-o clădire de la colţul cu actuala stradă Popa Tatu (pe acel loc există astăzi Administraţia Finanţelor Publice), şi, ceva mai târziu, pe locul unde se găseşte şi astăzi. (SCRIBD)

Referințe

- Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Palatul Elena Kretzulescu, Editura Vremea, 2021, București
- Lăcrămioara Manea, Biblioteca Colegiului Sfântul Sava din București. Încercare de reconstituire, istorie și ex-libris, în „Sargetia”, serie nouă, VIII, 2017, Deva
- Ștefan Pop, Colegiul Național Sf. Sava, în „Boabe de Grâu”, anii 1930, București
- Monitorul Oficial al României, 25 iulie 1885 (Decret, raport, jurnalul Consiliului de Miniștri și referatul ministrului cultelor și instrucțiunii publice), București
- Monitorul Oficial al României, 4 septembrie 1885 (Inaugurarea liceelor Sf. Sava și Matei Basarab), București
- Românul, februarie 1866, București
- Dreptatea și „Ordinea”, martie 1931, București
- Presa vremii: Monitorul Oficial, România Liberă și alte publicații, 1870–1937
- Istoria Colegiului Național „Sfântul Sava”, prezentare a Colegiului Național „Sfântul Sava”, București
- Academia Domnească din București, prezentare documentară, București
- Colegiul Național Sfântul Sava (licsfsava.ro)
- Architect Gaetan Burelly (Radio România Internațional)
- Liceul „Sfântul Sava“, mutilat în timpul Primului Război Mondial, nu de gloanțe, ci de ocupanți (Historia)
- Colegiul Național Sfântul Sava – Sala de Festivități (Locurile Culturii)
- M#6 Sf. Sava (Mazzocchioo)
- Reportaj la Colegiul Național „Sf. Sava“, unul dintre cele mai râvnite licee din țară (Adevărul)
- Colegiul Național „Sfântul Sava” (Teen Press)
- O școală românească încărcată de istorie: Sfântul Sava (Ziare.com)
- Colegiul Național Sfântul Sava, de la Academia Domnească ctitorită de Constantin Cantacuzino până la liceul prestigios din prezent (Bucuresti.ro)
- Primul spital pentru copii din București avea doar 40 de paturi (Playtech)
- Colegiul Național „Sfântul Sava” – date bacalaureat și admitere (PlusEdu)
- Rezultate Admitere 2026. Clasamentul liceelor din centrele universitare (Edupedu)
- Top 20 de licee din București, după media la BAC 2026 (Edupedu)
- Rezultate admitere liceu 2022: Colegiul Național Sfântul Sava din București este pe primul loc la media de admitere pentru matematică-informatică (Edupedu)

- Academia Domnească de la București – Wikipedia.
- Saint Sava College (istorie instituțională) – Wikipedia (EN).
- Colegiul Național „Sfântul Sava” din București – Wikipedia.
- Saint Sava National College – Wikipedia (EN).
- O școală românească încărcată de istorie: Sfântul Sava – Ziare.com
- Proiectul clădirii „Sf. Sava” (planuri de arhivă) – Arhiva de Arhitectură / Asociația Istoria Artei
- Alexander von Montbach – fișă biografică și proiecte – Arhiva de Arhitectură
- Familia/Cariera lui Alexandru Orăscu – Arhiva de Arhitectură
- Calea Victoriei 2: De la Piaţa Revoluţiei la Piaţa Victoriei (SCRIBD)

August 2023:

## Specialiști
**Arhitectură:** Gaetan Antonio Burelly (evaluări și supravegheri vechile clădiri); Nicolae A. Crețoiu (extindere, aprox. 1931)

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/liceul-sfantul-sava