# Lacul Titan din Parcul Alexandru Ioan Cuza / IOR

Adresă: Str. Campia Libertatii, Cartierul Balta Albă, București
Tip ansamblu: Lacuri
Stil arhitectural: fǎrǎ
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Lacul Titan, Parcul Alexandru Ioan Cuza (Parcul IOR / Parcul Titan), Sectorul 3, București, singurul lac natural din interiorul Capitalei, împărțit de Podul Liviu Rebreanu în Lacul Titan 1 și Lacul Titan 2; cinci insule: Insula Pensionarilor, Insula Artelor (IOR/Flax), Insula Câinilor (2,60 ha), Insula Pescarilor (Trandafirilor), Insula Rațelor (Înecaților); pistă profesională de alergat 3,14 km; agrement: vaporașe, hidrobiciclete; faună: rațe, lebede, lișițe, broaște țestoase.

## Articol
Lacul Titan din Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR / Titan)

Origine și formare. Lacul Titan este singurul lac natural din interiorul Capitalei și, totodată, singurul lac în jurul căruia a fost amenajat un parc din București — statut care îi conferă o unicitate în peisajul urban al orașului. Lacul s-a format în urma săpăturilor efectuate pentru amenajarea parcului, când s-a dat de izvoare care au alimentat bazinul acvatic. Conform hidrologilor, lacul natural din parcul IOR s-a format atât din izvoarele naturale, cât și din apa provenită din precipitații. Anterior amenajării parcului în 1965–1970, pe locul lacului exista o baltă năpădită de trestie și papură, înglobată în terenul mlăștinos al fostei gropi de gunoi și al cărămidăriei „Flax". Venind dinspre actuala stație de metrou Titan spre lac, în stânga se forma prima baltă, numită „Flax", iar platoul se termina brusc cu maluri înalte și nisipoase. Lacul a suferit de-a lungul timpului o serie de modificări și regularizări, inclusiv operațiuni de dragare, pentru a deveni funcțional ca bazin de agrement.

Configurația actuală: două segmente și cinci insule. Lacul Titan este împărțit de Podul Liviu Rebreanu în două segmente distincte, denumite Lacul Titan 1 și Lacul Titan 2. Pe lac se găsesc cinci insule, fiecare cu o denumire populară proprie: „Insula Pensionarilor" (loc de spectacole în aer liber, piese de teatru și proiecții de film în sezonul cald), „Insula Artelor" (denumită și „Insula IOR" sau „Insula Flax" în diverse surse), „Insula Câinilor" (spațiu amenajat exclusiv pentru câini și stăpânii lor, cu acces restricționat), „Insula Pescarilor" (denumită și „Insula Trandafirilor") și „Insula Rațelor" (denumită și „Insula Înecaților" în unele surse mai vechi). Insula Câinilor se întinde pe o suprafață de 2,60 hectare și este cea mai mare dintre insulele lacului. Amenajarea ei ca spațiu dedicat câinilor fără lesă a fost realizată în primăvara anului 2015. Cel mai înalt deal din parc era, cu decenii în urmă, de fapt o insulă: zonele acoperite astăzi cu gazon erau cândva sub apă, apele retrăgându-se sau astupându-se prin lucrările succesive de amenajare.

Suprafața și dimensiunile. Datele tehnice exacte referitoare la suprafața totală a lacului nu sunt disponibile în nicio sursă oficială sau academică consultată. O sursă informală menționează un lac de agrement cu suprafața de 50 de hectare, cifră care pare mult supradimensionată raportat la suprafața totală a parcului de 85 de hectare și care este probabil eronată sau se referă la o altă unitate. O tură completă în jurul lacului pe pista de alergat măsoară aproximativ 3,14 km, conform frecventatorilor parcului — distanță care, prin calcul aproximativ, sugerează o circumferință de circa 3 km și o suprafață a bazinului acvatic de ordinul zecilor de hectare, fără a putea fi precizată cu exactitate. Adâncimea lacului nu este menționată în nicio sursă publică accesibilă; singura referință informală indică că, în a deceniile 6–7 a secolului 2o, apa nu depășea nivelul genunchilor în majoritatea zonelor, cea mai adâncă parte fiind în dreptul fostei insule Flax.

Pista de alergat și infrastructura de agrement. Lacul este înconjurat în totalitate de o pistă profesională de alergat, realizată dintr-un material special (tartan) și marcată cu indicatoare de distanță — una dintre dotările sportive instalate în cadrul modernizărilor post-2004. Înainte de amenajarea pistei de alergat, pe malul lacului exista o pistă pentru bicicliști, ulterior interzisă circulației și transformată. Pe lac funcționează servicii de agrement cu vaporașe, hidrobiciclete și bărci în formă de lebădă gigantică. O scenă amplasată pe malul lacului găzduiește concerte și spectacole în serile de weekend pe tot parcursul sezonului cald.

Fauna lacului. Lacul Titan adăpostește o faună acvatică și semi-acvatică diversificată, vizibilă direct de pe maluri: rațe, lebede, lișițe, pescăruși, broaște țestoase și, în funcție de sezon, specii de păsări migratoare. Păunii și fazanii erau ținuți în captivitate în apropierea lacului. Specia invazivă a somnului african (Silurus glanis sau specii alogene) a fost semnalată în ultimii ani de frecventatori ai parcului, cu îngrijorări privind impactul asupra ecosistemului acvatic. Lacul a funcționat tradițional și ca loc de pescuit, activitate care a generat în ultimii ani tensiuni cu celelalte categorii de vizitatori.

Utilizarea istorică: ștrand și plajă urbană. În primele decenii de existență ale parcului, Lacul Titan funcționa ca un autentic ștrand urban. Locuitorii din cartierele adiacente veneau la baie și plajă, apa neatingând în cele mai multe zone nivelul genunchilor, cea mai adâncă parte fiind cea din zona insulei Flax. Vara, oamenii pescuiau în lac cu metoda tifonului și frigeau peștele pe grătar pe mal. Această funcție de „litoral dintre blocuri" a încetat treptat, pe măsura degradării calității apei și a schimbării normelor de utilizare a spațiului public. Lacul este astăzi dragat periodic și, conform descrierilor recente ale frecventatorilor, curat și fără mirosuri neplăcute.

Regatul de proprietate și administrare. Lacul Titan, ca parte integrantă a Parcului Alexandru Ioan Cuza, este administrat de Primăria și Consiliul Local Sector 3, cu adresa pe Calea Dudești, Sectorul 3. Nu există o parcelă cadastrală separată pentru lac, spre deosebire de Lacul Național din Parcul Național (Bd. Basarabia, Sector 2), care are propria carte funciară (CF nr. 217399).

Parcul Alexandru Ioan Cuza / IOR / Titan

Parcul Alexandru Ioan Cuza (Parcul IOR / Parcul Titan) București, parc amenajat 1965–1970, suprafață 85 hectare, al doilea ca mărime din Capitală; Parcul Alexandru Ioan Cuza este delimitat de Strada Camil Ressu (nord), Strada Liviu Rebreanu (est), Strada Câmpia Libertății (sud), Strada Constantin Brâncuși (vest), Strada Baba Novac și Strada Nicolae Grigorescu. Lacul Titan — lac natural, împărțit de Podul Liviu Rebreanu în Titan 1 și Titan 2, cinci insule; statuie bronz Alexandru Ioan Cuza, sculptor Ioan Bolborea; Biserica „Pogorârea Sfântului Duh" (lemn, stil maramureșan, 1994–1996); retrocedare controversată 12,2 hectare, 2005, primar Adriean Videanu, anchetă DNA...

Terenul și contextul urban anterior amenajării: moșia Dudești-Cioplea și cartierul Titan: istoricul proprietății până la Ivanciu Grueff. Suprafața pe care s-a amenajat între 1965 și 1970 Parcul Alexandru Ioan Cuza — cunoscut popular ca Parcul IOR sau Parcul Titan — a făcut parte, cu mult înainte de construirea cartierelor muncitorești socialiste din estul Bucureștiului, din vastul domeniu al moșiei Dudești-Cioplea. Această moșie, una dintre cele mai întinse din apropierea Capitalei, aparținuse multă vreme familiei boierești Dudescu, atestate pe scena politică românească din vremea lui Mihai Viteazul. Proprietari succesivi ai domeniului au fost bancherul Ioan Hagi Mosco (din 1814), fiul său Ștefan Hagi Mosco și, din 1842, bancherul vienez de origine greacă Simon Sina. Urmașii lui Sina au vândut moșia în 1903 — alte surse indică 1912 — arendașului Ivanciu Grueff, un om de afaceri îmbogățit de origine bulgară, confirmat prin documentul notarial din 1903, verificat ulterior de Direcția de Patrimoniu, Evidența Proprietății și Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București.

Moșia Dudești-Cioplea acoperea la începutul secolului XX întreaga zonă de la est de București, mărginită de râurile Dâmbovița și Colentina, cuprinzând așezările Vitan, Cioplea, Dudești și Cățelul, toate incorporate astăzi în cartierele Dristor, Balta Albă și Titan. Ivanciu Grueff ajunsese, la cumpăna dintre secole, să dețină aproape jumătate din actualul Sector 3 al Capitalei. El a transformat conacul moșiei — un edificiu cu pivniță brâncovenească, astăzi monument istoric pe Strada Ilioara nr. 15 — în magazie de grâne în perioada 1916-1918, construindu-și o locuință nouă în stil alpin peste drum, la numărul 16. Prezența comunității bulgare în zonă era notabilă încă din prima jumătate a secolului XIX, când bulgarii, fugiți din calea războaielor ruso-turce și a epidemiei de ciumă din 1806-1812, se stabiliseră pe moșia Dudești ca grădinari, florari și crescători de animale, transmițând și cartierului și topografiei urbane din jurul Căii Dudești o marcă culturală durabilă.

Reformele agrare și erodarea proprietății familiei Grueff

Reforma agrară din 1921, aplicată în contextul împroprietăririi participanților la Primul Război Mondial, a dus la exproprierea a circa 2.133 de hectare din moșia Dudești-Cioplea, cu plata despăgubirilor legale către fostul proprietar. Ivanciu Grueff a rămas astfel cu aproximativ 767 de hectare din domeniul inițial. Procesul de erodare a proprietății a continuat în deceniile următoare: o parte din suprafețele rămase au fost vândute în perioada interbelică, printre cumpărători aflându-se industriașul Nicolae Malaxa. În 1945, alte două suprafețe — de 183 de hectare și, respectiv, 214 de hectare — au fost expropriate familiei în baza unei noi legi de reformă agrară. Terenul pe care se va amenaja ulterior parcul era, la mijlocul secolului XX, o combinație de gropi, mlaștini, movile și zone argiloase, lipsit de valoare agricolă imediată, utilizat în parte ca groapă de gunoi și carieră de cărămidărie.

Ivan Grueff a avut o fiică, Nadejda, care s-a căsătorit cu Grigore Romalo, fiul medicului Eduard Romalo — medic la Curtea Regală în timpul domniilor regilor Carol I și Ferdinand I — și al Alexandrinei Bălăceanu, descendentă a unei vechi familii boierești. În 1923, Nadejda și Grigore Romalo au devenit părinții lui Dan Romalo, singurul moștenitor direct al liniei Grueff. Dan Romalo a crescut și a studiat în perioada comunistă, absolvind Politehnica și profesând ca inginer, pasionat totodată de istoria veche românească — a publicat mai multe volume despre plăcuțele misterioase de la Sinaia. Ansamblul Curții Dudești-Cioplea a fost naționalizat în 1949, intrând pe rând în administrarea unor întreprinderi de stat, iar restul proprietăților din fosta moșie au fost preluate prin diverse mecanisme de stat în deceniile 5-6. Dan Romalo nu a mai apucat să se bucure de proprietate în viața sa activă, ea devenind obiectul revendicărilor juridice abia după 1989.

Destinația terenului anterior amenajării parcului: groapa de gunoi și cărămidăria

Suprafața pe care s-a amenajat Parcul Alexandru Ioan Cuza nu era, în deceniile premergătoare amenajării, un teren agricol sau rezidențial sistematizat, ci o zonă marginală a orașului, utilizată în moduri specifice periferiei urbane. Secțiunea dinspre Strada Baba Novac purta denominațiunea populară de „Reconstrucții", probabil în legătură cu activitățile de extracție a materialelor de construcție sau cu depozitele de moloz rezultate din reparațiile și demolările din vecinătate. Sectorul dinspre Bulevardul Camil Ressu — fostul Bulevard Ion Șulea — se numea „Flax", denumire care a supraviețuit în memoria locuitorilor și în toponimia informală a cartierului, preluată inclusiv în numele uneia dintre insulele lacului din parc. Terenul era în mare parte o groapă de gunoi a orașului și o fostă carieră de cărămidărie, utilizarea sa industrială determinând o topografie accidentată, cu excavații și movile artificiale de pământ.

Lacul Titan, componentă naturală preexistentă amenajării parcului, era de origine naturală, probabil o depresiune alimentată de ape freatice, transformată treptat de activitățile umane de pe malurile sale. El reprezenta singura resursă peisagistică valoroasă a zonei înainte de 1965, restul terenului necesitând o intervenție peisagistică majoră pentru a putea fi transformat în spațiu verde urban. Această condiție inițială — un teren degradat, fără valoare economică imediat recognoscibilă — a fost și argumentul urbanistic central al deciziei de a amenaja pe această suprafață un parc de mari dimensiuni, în contextul planificării socialiste care urmărea crearea de spații verzi pentru noile cartiere muncitorești din estul Capitalei.

Contextul urbanistic: planificarea socialistă și construirea cartierelor Titan și Balta Albă

Decizia de amenajare a Parcului Alexandru Ioan Cuza s-a înscris în logica planificării socialiste a Capitalei din deceniile 6-7, care urmărea crearea de spații verzi de mare dimensiune în imediata proximitate a marilor ansambluri rezidențiale colective construite în estul și sud-estul Bucureștiului. Cartierele Titan și Balta Albă au fost ridicate în această perioadă pe terenurile fostei moșii Dudești-Cioplea și ale altor domenii periurbane, transformând radical peisajul unei zone anterior rurale și semiurban. Blocurile de locuințe cu mai multe niveluri, caracteristice urbanismului socialist al epocii, au generat o densitate rezidențială ridicată care impunea cu necesitate existența unor suprafețe verzi și de recreere accesibile. Parcul — cu cele 85 de hectare ale sale — era conceput ca rezervor de sănătate fizică și mentală pentru zecile de mii de locuitori ai noilor cartiere, după modelul parcurilor de cultură și odihnă de tip sovietic, similar celor amenajate și în alte capitale est-europene.

Amenajarea parcului a început în 1965 și s-a finalizat în 1970, un interval de cinci ani justificat de amploarea lucrărilor necesare transformării unui teren degradat într-un spațiu verde funcțional. Lacul Titan, existent deja în configurație naturală, a constituit punctul de pornire al proiectului de amenajare, în jurul său organizându-se compoziția peisagistică a întregului parc. Suprafața totală amenajată a fost de aproximativ 85 de hectare, plasând Parcul Alexandru Ioan Cuza între cele mai mari parcuri din București, alături de Parcul Herăstrău (110 ha), Parcul Tineretului și Parcul Național. Parcul este delimitat de Strada Camil Ressu la nord, Strada Liviu Rebreanu la est, Strada Câmpia Libertății la sud, Strada Constantin Brâncuși la vest, Strada Baba Novac și Strada Nicolae Grigorescu la celelalte laturi, și este administrat de Primăria și Consiliul Local Sector 3, cu adresa oficială pe Calea Dudești.

Amenajarea parcului (1965–1970): program, compoziție și componente principale

Decizia amenajării și suprafața totală

Amenajarea Parcului Alexandru Ioan Cuza a început în 1965 și s-a finalizat în 1970, pe o durată de cinci ani justificată de amploarea lucrărilor de transformare a unui teren degradat — foste gropi de gunoi, cărămidărie și zone mlăștinoase — într-un spațiu verde funcțional de mari dimensiuni. Parcul se întinde pe o suprafață de aproximativ 85 de hectare, plasându-l al doilea ca mărime dintre parcurile Capitalei, după Parcul Regele Mihai I (Herăstrău, 110 ha). Locuitorii din cartierele Titan și Dristor au participat activ la plantarea arborilor în perioada amenajării — o practică frecventă în urbanismul socialist al epocii, care mobiliza comunitatea rezidenților din blocurile adiacente pentru lucrările de înverzire a noilor cartiere. Această participare comunitară a creat o legătură afectivă timpurie între locuitorii cartierului și parc, copacii crescând în paralel cu generațiile de tineri din blocurile înconjurătoare.

Parcul este delimitat de Strada Camil Ressu la nord, Strada Liviu Rebreanu la est, Strada Câmpia Libertății la sud, Strada Constantin Brâncuși la vest, Strada Baba Novac și Strada Nicolae Grigorescu la celelalte laturi, și este împrejmuit în toate direcțiile de blocuri de locuit. Adresa oficială este Calea Dudești, Sectorul 3, iar administrarea este asigurată de Primăria și Consiliul Local Sector 3. Anterior amenajării, cele două sectoare ale viitorului parc purtau denumiri populare distincte: zona dinspre Strada Baba Novac se numea „Reconstrucții", iar sectorul dinspre Bulevardul Camil Ressu (fostul Bulevard Ion Șulea) se numea „Flax" — denumire preluată ulterior și de cea mai mare insulă a lacului din parc. Aceste toponime reflectau activitățile industriale și de construcție care marcaseră zona înaintea deciziei de amenajare a parcului.

Întreprinderea Optică Română (IOR) și originea denumirii populare a parcului

Denumirea populară prin care parcul este cel mai bine cunoscut — Parcul IOR — provine de la acronimul Întreprinderii Optice Române, fabrica aflată în imediata vecinătate a parcului, pe Strada Bucovina nr. 4, Sectorul 3. Întreprinderea Optică Română a fost înființată în 1936 și a reprezentat, timp de decenii, singura societate autohtonă cu tradiție în proiectarea și realizarea de aparatură opto-mecanică. Fabricând inițial după licențe franceze și germane — cu specialiști aduși din aceste țări pentru formarea personalului —, IOR a fost militarizată în 1941, producând în anii celui de-al Doilea Război Mondial aparate optice pentru Armata Română: binocluri, lunete, telemetre. Naționalizată în 1948, IOR s-a dezvoltat în contextul economiei planificate socialiste, devenind una dintre cele mai importante fabrici de produse optice din sud-estul Europei, cu aproximativ 7.800 de angajați în perioada de apogeu de dinainte de 1989.

Etapele de producție semnificative ale IOR sunt marcate de trei repere: 1949 — primele lentile de ochelari produse în România; 1951 — primul microscop didactic; 1954 — primul aparat foto românesc, din seria „Orizont". După 1959, producția s-a diversificat spre domeniile medical și oftalmologic, iar după 1967 IOR a produs obiective foto în colaborare cu firme internaționale de prestigiu: FOG, PENTACON, ulterior Leitz, Zeiss și Schneider. Fabrica a furnizat echipamente optice și țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia. Fabrica se află pe Strada Bucovina nr. 4, în imediata vecinătate a laturii nordice a parcului, iar vizibilitatea ei zilnică în viața cartierului a impus în mod natural transferul acronimului IOR asupra spațiului verde din proximitate. Această denumire neoficială a supraviețuit tuturor schimbărilor de regim politic și de administrație locală, rămânând până astăzi identificatorul cel mai uzitat al parcului în limbajul curent al locuitorilor din Sectorul 3.

Programul funcțional inițial și atmosfera epocii

Parcul Alexandru Ioan Cuza a fost conceput, în spiritul urbanismului socialist al deceniilor 6-7, ca un spațiu de recreere total pentru locuitorii noilor cartiere muncitorești din estul Capitalei. Programul funcțional inițial combina activitățile de promenadă și recreere pasivă cu facilitățile sportive și cu accesul la apă — lacul Titan, exploatat intens ca ștrand în primele decenii de existență ale parcului. Vara, apa lacului era frecventată de zeci de mii de locuitori din cartierele Titan, Dristor și Balta Albă, care veneau „cu câinele și cu purcelul", cum descriu martorii epocii, pentru câteva ore de baie și plajă în condiții improvizate. Acest caracter de „litoral dintre blocuri" al parcului a creat un tip de sociabilitate urbană specific perioadei socialiste, imposibil de reeditat în condițiile actuale de calitate a apei și de reglementare a utilizării spațiilor publice.

Primul mare proiect de modernizare post-socialist a adus în parc un amfiteatru, terenuri sintetice de fotbal și baschet, foișoare din lemn și „Clubul Șahiștilor" — un spațiu acoperit dedicat jocurilor de masă, frecventat în special de pensionarii din cartier, care i-au dat și numele insulei principale. Au mai fost amenajate piste pentru bicicliști, instalat mobilier urban nou și un sistem de iluminat cu cinci tipuri distincte de stâlpi. Parcul este accesibil cu transportul în comun pe toate laturile sale: cu metroul (stația Titan), cu autobuzul, troleibuzul și tramvaiul, situație care îi sporește semnificativ frecventarea față de parcurile mai izolate din Capitală. Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată la intrarea dinspre Strada Baba Novac alături de fântâna omonimă, marchează simbolic identitatea oficială a parcului, în contrast cu denumirile populare IOR și Titan, care rămân dominante în uzajul cotidian al localnicilor.

Componentele actuale și modernizările post-1989

Trecerea parcului sub administrarea Primăriei Capitalei și prima modernizare

În iulie 2004, Parcul Alexandru Ioan Cuza a trecut sub controlul și administrarea Primăriei Generale a Municipiului București, moment care a marcat debutul unui program de modernizare sistematică a spațiului verde. Au fost amenajate noi spații de joacă pentru copii, a fost construit un spațiu special pentru rolleri și skateboarderi — o noutate la acea vreme pentru parcurile din Capitală —, iar la intrarea dinspre zona Baba Novac a fost amplasată statuia din bronz a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, însoțită de o fântână arteziană purtând același nume. Aceste intervenții au marcat și schimbarea identificatorului principal al parcului: denumirea oficială Alexandru Ioan Cuza a dobândit un suport fizic vizibil la intrarea principală, deși denumirile populare IOR și Titan au continuat să prevaleze în uzajul cotidian. Tot în această perioadă au fost trasate primele piste pentru bicicliști, au fost plantate bănci noi și instalat un sistem de iluminat cu cinci tipuri distincte de stâlpi.

Modernizările ulterioare au adăugat progresiv infrastructuri sportive și recreative: terenuri sintetice de fotbal și baschet, un amfiteatru în aer liber, foișoare din lemn și „Clubul Șahiștilor" — un spațiu acoperit amenajat special pentru jocuri de masă, frecventat preponderent de pensionarii din cartier. Parcul a dobândit și o pistă profesională de alergat care înconjoară în totalitate Lacul Titan, dintr-un material special și marcată cu indicatoare de distanță, devenind una dintre dotările sportive cele mai apreciate de frecventatorii obișnuiți. Mese de ping-pong, zone cu aparatură fitness, spații cu ansamble de joacă gonflabile, trambuline, carusel, tiroliene și o zonă dedicată exercițiilor fizice completează oferta de recreere activă a parcului. O mică grădină cu specii botanice diverse, o zonă cu păuni și un spațiu special amenajat pentru câini — „Insula Câinilor" — răspund unor nevoi diverse ale comunității de vizitatori.

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza și alte elemente de artă publică

Lucrarea de artă publică cu cel mai mare impact simbolic din Parcul Alexandru Ioan Cuza este statuia din bronz a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820, Bârlad — 15 mai 1873, Heidelberg), primul domn al Principatelor Unite și ctitorul statului național modern român. Statuia este opera sculptorului Ioan Bolborea, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" din București (promoția 1981), unul dintre cei mai prolifici sculptori de monumente publice din România contemporană. Bolborea este autorul, printre altele, al grupului statuar „Căruță cu paiațe" din București, al Monumentului Infanteriei, al fântânii „Vioara Spartă" din Parcul Colțea, al Monumentului Reconcilierii de la Arad, al Monumentului „Horea, Cloșca și Crișan" de la Alba Iulia și al Monumentului Eugen Ionescu de la Slatina. Statuia lui Cuza din Parcul IOR este amplasată la intrarea dinspre intersecția Căii Câmpia Libertății cu Strada Baba Novac, pe Sectorul 3, alături de fântâna care poartă același nume al domnitorului.

Cea mai impresionantă lucrare de sculptură din parc, din punct de vedere al dimensiunilor, este „Calul Titanilor", o statuie ecvestră din oțel cu o înălțime de 7,50 metri fără piedestal — cea mai mare statuie ecvestră din România la momentul instalării. Lucrarea este creația artistei Mihaela Diaconu (semnând uneori Misha Diaconu) și a fost montată cu ocazia inaugurării Taberei de Creație Sculptura Mileniului 3 Eco Music Art, organizată de Primăria Sectorului 3 în Parcul Titan în luna august a unui an din prima jumătate a anilor 2010. Tabăra a reunit sculptorii Bogdan Hojbotă, Misha Diaconu, Carmen Tepșan, Corneliu Tache, Mara Breza și Titi Ceară, care au lucrat în atelierele din parc în marmură, lemn și oțel pe durata evenimentului; la final, toate lucrările au rămas expuse permanent în parc. Conceptul taberei a aparținut Alicei Barb, directoarea Centrului Cultural Casa Artelor, și a inclus și activități ecologice susținute de Asociația Environ, Ecotic și WWF România.

Tabăra de sculptură din 2005 și lucrările rămase în parc

Un al doilea proiect de artă publică în parc a luat forma unei tabere de sculptură organizate în 2005, prima inițiativă de acest tip a unei autorități publice locale din București după 1989, potrivit declarațiilor Mioarei Matei, șefa Serviciului Cultură-Educație al Primăriei Sectorului 3. Tabăra a rezultat dintr-o colaborare dintre Primăria Sectorului 3 și Uniunea Artiștilor Plastici — Filiala de Sculptură, care a elaborat șapte machete după care au fost executate lucrările finale în gresie calcaroasă. Blocurile de piatră rezultate, parțial prelucrate în sculpturi, au fost amplasate inițial în apropierea „Cascadei Maria", un spațiu cu florărie și podețe de lemn din parc, amplasament considerat neconvingător de cronicarii de artă ai vremii. Patru dintre lucrările finale — „Pasăre" de Grigorie Minea, „Răstignire" de Nicolae Stoica, „Sfântul Gheorghe" de Ion Ladea și „Un Icar bătrân" de Mariana Grațiela Vâlceanu — au fost ulterior mutate în Parcul Constantin Brâncuși din apropiere.

Celelalte lucrări din gresie calcaroasă au rămas expuse în Parcul Alexandru Ioan Cuza, integrând spațiul verde al parcului într-un circuit de artă publică în aer liber. Deși amplasarea lor inițială a stârnit rezerve, prezența lor permanentă a contribuit la diversificarea experienței culturale a frecventatorilor parcului, transformând o simplă plimbare în contact cu sculptura contemporană românească. Parcul Constantin Brâncuși, la care au fost transferate patru lucrări, se află la o mică distanță de Parcul IOR, formând împreună cu acesta un context urbanistic mai larg de spații verzi în Sectorul 3. Inițiativa din 2005 a rămas singulară în istoria recentă a parcului ca experiment de artă publică participativă, nefiind urmată de alte ediții cu aceeași amploare, deși tabăra organizată ulterior de Primăria Sectorului 3 — cea a „Calului Titanilor" — a continuat spiritul de a conecta arta plastică cu spațiul public al parcului.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh" — construcție, arhitectură și rol comunitar

În perimetrul Parcului Alexandru Ioan Cuza se află, în apropierea Podului Liviu Rebreanu, Biserica „Pogorârea Sfântului Duh", un lăcaș de cult din lemn construit în stil maramureșan între 1994 și 1996, la inițiativa preotului Adrian Niculcea, cel care a înființat în 1994 parohia omonimă. Proiectul este atribuit în unele surse unui colectiv asociat numelui arhitectului Constantin Joja, însă această atribuire este discutabilă, având în vedere că arhitectul a decedat în 1991, anterior realizării bisericii. Corpul bisericii este realizat din bârne de brad acoperite cu scândură așezată în caplama, la interior și la exterior, conform tehnicilor tradiționale ale carpentieriei transilvane. Tâmpla bisericii este și ea lucrată integral din lemn. Edificiul este înconjurat, pe exterior, de o serie de icoane pictate pe sticla, într-un stil similar picturii maramureșene. Turla are o înălțime de 45 de metri, făcând din această construcție unul dintre reperele vizuale ale parcului. În partea de sud-est a complexului a fost adăugată ulterior o clădire cu cancelaria parohială și școala de catiheți, ridicată după proiectul arhitectului Anghel Marcu.

Biblioteca „Sfântul Ioan Teologul", înființată în incinta parohiei în 1996, a primit recent o clădire proprie în curtea bisericii, iar vânzarea de publicații se face prin contribuția femeilor din Comitetul parohial. Cercurile de teologie organizate în prima duminică a fiecărei luni, cenaclul literar „Biserica din lemn" și cercul de pictură adresat tinerilor au constituit, de-a lungul anilor, principalele activități culturale ale parohiei din Titan. Prezența unui lăcaș de cult de tradiție populară în mijlocul unui parc socialist, construit pe terenul unei foste gropi de gunoi și înconjurat de blocuri de zece etaje, constituie o juxtapunere arhitecturală și simbolică inedită în peisajul Capitalei. Scriitorii și cronicarii care au descris parcul au subliniat în mod repetat că biserica pare că a crescut odată cu copacii din jur, topindu-se organic în peisajul verde al parcului, fără ca nicio altă construcție să pară mai familiară locului.

Retrocedarea controversată a celor 12,2 hectare și „Cimitirul IOR"

Istoricul revendicării și mecanismul juridic al retrocedării

Parcul Alexandru Ioan Cuza a pierdut în 2005, printr-o decizie administrativă a Primăriei Generale a Capitalei, o suprafață de 12,2 hectare situată în zona cuprinsă între Bulevardul Liviu Rebreanu, Strada Nicolae Grigorescu, Strada Constantin Brâncuși și malul lacului — adică Lotul 71 (112.399,19 mp) și Lotul 16 (10.127,43 mp), ambele la adresa Strada Liviu Rebreanu F.N., Sectorul 3. Terenul a fost retrocedat în natură, pe vechiul amplasament, în proprietatea Mariei Cocoru, originar din Vidra, județul Ilfov, prin Dispozițiile Primarului General Adriean Videanu nr. 4333 și nr. 4334, datate 18.05.2005, emise în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989. Decizia de punere în posesie a fost adoptată în Comisia pentru Legea 10 a Primăriei Capitalei, condusă la acea dată de viceprimarul Ludovic Orban. Terenul provenea din fosta moșie Dudești-Cioplea, cumpărată în 1903 de arendașul bulgar Ivan Grueff, al cărui nepot și moștenitor legal era Eduard Ioan Dan Romalo, n. 1923.

Mecanismul prin care a operat retrocedarea prezintă mai multe inadvertențe semnalate ulterior de anchete jurnalistice și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). În primul rând, temeiul juridic invocat — Legea 10/2001, care reglementează imobilele preluate abuziv de regimul comunist — era discutabil în speță, întrucât terenul din moșia Dudești-Cioplea fusese expropriat prin reformele agrare din 1921 și 1945, adică anterior instaurării regimului comunist și anterior perioadei vizate de lege (6 martie 1945 — 22 decembrie 1989), care vizează exproprierea de tip comunist. Fostul prefect al Capitalei Rareș Hopincă a declarat ulterior că, în opinia sa, terenul ar fi trebuit retrocedat, dacă era îndreptățit, în baza legii fondului funciar, nu a Legii 10. În al doilea rând, surse apropiate anchetei ANRP au semnalat că semnăturile depuse de Eduard Ioan Dan Romalo pe cererile de retrocedare înregistrate la Primăria Capitalei nu semănau între ele, ridicând suspiciuni de fals. Potrivit acelorași surse, Primăria a retrocedat „mai mult decât ar fi trebuit".

Cesionarea drepturilor litigioase și personajele-cheie

Eduard Ioan Dan Romalo, nepotul lui Ivan Grueff prin fiica acestuia Nadejda și prin ginerele Grigore Romalo, a revendicat, după 1989, terenurile familiei din fosta moșie Dudești-Cioplea. Conform motivării Curții de Apel București, la 20 august 2004, cu mai puțin de un an înainte de emiterea dispozițiilor de retrocedare, Romalo a cedat „definitiv și irevocabil" toate drepturile litigioase asupra terenurilor din fosta moșie aflate în patrimoniul Primăriei Capitalei — cu excepția imobilelor din Liviu Rebreanu nr. 4 și Ilioara nr. 15, 16 și 16A — Mariei Cocoru, o pensionară originară din Vidra, Ilfov, pe atunci în jurul vârstei de 70 de ani. Romalo a declarat ulterior, într-o apariție televizată, că a acționat ca „un pion" în această afacere, că a semnat un contract de confidențialitate și că avocații cunoșteau mult mai mult decât el. Valoarea pe care a primit-o pentru cesionarea drepturilor nu a fost divulgată, dar Romalo a sugerat că a fost suficientă să-i permită un trai liniștit și finanțarea preocupărilor culturale.

Personajul-cheie identificat în spatele Mariei Cocoru de anchetele jurnalistice este Petre Băjenaru, nepotul acesteia, în vârstă de 57 de ani, locatarul fostului apartament al mătușii sale, implicat în mai multe afaceri imobiliare. El este acționar în BASP Property SRL și BASP Ideal SRL, asociat în Grueff Management SRL — al cărui nume evocă explicit pe arendașul original al moșiei —, BASP Management SRL, BASP Comercial Palace SRL și BASP Invest Team SRL, firme deținute alături de alți membri ai familiei Băjenaru. Administrarea efectivă a terenului a fost asigurată de Sorin Tuță, un alt personaj implicat în tranzacții cu drepturi litigioase în Capitală, care a vândut anterior terenul fostei baze sportive Spartac — obținut tot de la familia Romalo — pentru 52-53 de milioane de euro companiei Sonae Sierra și Caelum Development, pe care l-a transformat ulterior în centrul comercial ParkLake. Sorin Mușat, fiul omului de afaceri Mihai Mușat, care administrează spații de joacă în Sectorul 4, a închiriat și el spații din perimetrul retrocedat.

Contestarea retrocedării, procesele în instanță și situația juridică actuală

Primăria Sectorului 3 a reacționat la retrocedare în 2012, prin contestarea titlului de proprietate al Mariei Cocoru în instanță. Curtea de Apel București a dat câștig de cauză Primăriei Sectorului 3, anulând dispoziția de retrocedare. Decizia a fost atacată cu recurs de proprietară la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis recursul ambelor părți — al proprietarei și al Primăriei Capitalei — și a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel, pentru rejudecare. Procesul s-a prelungit mulți ani, instanțele dând câștig de cauză în final proprietarei, confirmând titlul de proprietate. Maria Cocoru a decedat în toamna anului 2024, la vârsta de aproximativ 90 de ani, iar procesele în care era implicată au fost suspendate de Curtea de Apel București până la introducerea în cauză a moștenitorilor, a căror identitate publică rămânea nedivulgată la data redactării prezentei monografii. Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat că Primăria ia în considerare demararea procedurii de expropriere a celor 12,2 hectare, cu o valoare estimată de 66 de milioane de euro.

Ancheta Direcției Naționale Anticorupție (DNA) privind retrocedarea a fost deschisă în urma mai multor plângeri depuse de cetățeni. În martie 2024, procurorii DNA au ridicat documente de la Primăria Capitalei. La data redactării prezentei monografii, DNA refuzase să comunice informații despre stadiul anchetei, infracțiunile vizate sau natura plângerilor. ANRP a transmis procurorilor un raport cu privire la istoricul proprietarilor și modalitatea în care s-a realizat retrocedarea, raport al cărui conținut nu a fost divulgat public, cu excepția fragmentelor comunicate de surse apropiate anchetei — care au semnalat suspiciunile de fals privind semnăturile lui Romalo. Primăria Sectorului 3 a instalat în 2013 panouri informative pe terenul retrocedat, notificând locuitorii că zona respectivă nu mai face parte din parc, ca urmare a sesizărilor privind gunoaiele acumulate acolo.

Defrișările, otrăvirea arborilor și „Cimitirul IOR"

Deteriorarea terenului retrocedat a început treptat, agravându-se dramatic după 2019. Sute de arbori au fost găuriți la baza trunchiului cu burghie de 10 mm, câte patru găuri la fiecare arbore, și injectați cu o substanță albă neidentificată public, care i-a uscat în câteva zile. Fundația Eco-Civica, organizație non-guvernamentală de mediu cu sediul în București care s-a implicat activ în monitorizarea zonei, a sesizat Garda de Mediu, care a colectat probe de sol, fără ca rezultatele să fie comunicate public. Arborii uscați au făcut obiectul mai multor incendii, prezumate provocate de anchete jurnalistice, dar nerevendicate. Între 2019 și 2025 au fost înregistrate multiple incendii de vegetație uscată pe suprafețe de până la 4.000 de metri pătrați. Un buldozer a smuls în 2025 cioturile rămase cu tot cu rădăcini. Peisajul rezultat — câteva trunchiuri dezgolite puse la pământ și aranjate paralel, ca niște cruci în șir — a primit, din partea ziaristului anchetator de la Snoop.ro, denumirea de „Cimitirul IOR", sintagmă preluată rapid de presa națională.

Defrișarea stratului vegetal pe o suprafață de 8.738 mp a atras sancțiunea contravențională aplicată proprietarei în octombrie 2023 de Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, în calitate de agent constatator: o amendă de 35 de milioane de euro — amendă istorică prin cuantumul ei, generând ea însăși controverse privind legalitatea modalității de constatare și proporționalitatea sancțiunii. Moștenitorii Mariei Cocoru preiau, prin succesiune, atât titlul de proprietate asupra celor 12,2 hectare, cât și obligația de plată a acestei amenzi, dacă instanța nu va decide anularea procesului verbal de contravenție. Spre aleea care dă spre lac au fost instalate, pe terenul retrocedat, un carusel, un generator pe motorină și mașinuțe colorate — atracții de bâlci — ca primă utilizare concretă a zonei, în concordanță cu declarațiile administratorului Sorin Tuță și ale lui Sorin Mușat, care anunțaseră că terenul va fi destinat târguri, ballroom-uri și alte activități comerciale de închiriat.

Parcul IOR în prezent: starea actuală, mobilizarea civică și perspectivele de viitor

Suprafața efectivă și starea generală a parcului

Parcul Alexandru Ioan Cuza se întinde, în configurația sa originară, pe o suprafață de aproximativ 85 de hectare — a doua ca mărime din București după Parcul Regele Mihai I (Herăstrău). Ca urmare a retrocedării din 2005, suprafața aflată la data redactării prezentei monografii în administrarea Primăriei și Consiliului Local Sector 3 este estimată la aproximativ 72-73 de hectare, cu mențiunea că perimetrul exact al parcelelor retrocedate și starea juridică a succesiunii rămâneau neelucidate public în cursul anului 2025. Parcul este administrat de Primăria și Consiliul Local Sector 3, cu adresa oficială pe Calea Dudești, Sectorul 3, și rămâne, în suprafața sa rămasă în domeniu public, un spațiu verde funcțional, frecventat intens de locuitorii cartierelor Titan, Dristor și Balta Albă. Lacul Titan, de origine naturală, împărțit de Podul Liviu Rebreanu în Lacul Titan 1 și Lacul Titan 2, cu cele cinci insule ale sale, continuă să constituie componenta peisagistică centrală și principalul element de atractivitate al parcului.

Starea generală a parcului — exclusiv zona retrocedată — este bună spre satisfăcătoare, cu alei asfaltate și pietruite în stare de funcționare, vegetație matură și diversificată, gazon pe suprafețe ample, dotări sportive și de recreere în uz curent. Pista de alergat care înconjoară Lacul Titan, terenurile sintetice de fotbal și baschet, zona de fitness, spațiile de joacă pentru copii, foișoarele, amfiteatrul și Clubul Șahiștilor asigură o ofertă recreativă diversificată pentru toate categoriile de vârstă. Parcul este accesibil cu metroul (stația Titan), cu autobuzul, troleibuzul și tramvaiul pe toate laturile sale, situație care îi asigură o frecventare ridicată. Zona retrocedată, situată în sectorul cuprins între Bulevardul Liviu Rebreanu, Strada Nicolae Grigorescu, Strada Constantin Brâncuși și malul lacului, apare în contrast radical cu restul parcului: un teren arid, complet defrișat, cu resturi de cioturi, deșeuri depozitate și câteva atracții de bâlci contra cost, instalate de administratorii terenului privat.

Mobilizarea civică: grupurile de inițiativă și acțiunile lor

Distrugerea progresivă a vegetației din zona retrocedată a generat, în primăvara anului 2023, una dintre cele mai consistente mobilizări civice din istoria recentă a Capitalei în apărarea unui spațiu verde. Nucleul principal al rezistenței l-a constituit Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan (GIC IOR-Titan), întemeiată în 2023 de cetățeni care locuiesc în jurul parcului, cu sprijinul Greenpeace România. La primul protest organizat de GIC IOR-Titan, pe 25 martie 2023, în zona retrocedată, au participat peste 1.500 de persoane — cel mai mare protest din România organizat pentru salvarea unui parc, conform organizatorilor. O petiție online inițiată cu sprijinul Greenpeace România a adunat peste 21.000 de semnături. GIC IOR-Titan s-a constituit ulterior ca asociație neguvernamentală non-profit, cu misiunea de a reprezenta comunitatea locală în instanță și de a monitoriza și sesiza autoritățile cu privire la distrugerea spațiilor verzi. Prin dosarul depus la Tribunalul Municipiului București, Asociația GIC IOR-Titan a cerut constatarea nulității absolute a celor două dispoziții din 18 mai 2005 prin care terenul a fost retrocedat Mariei Cocoru, argumentând că terenul se afla în proprietate publică.

Al doilea grup activ, „Aici a fost o pădure / Aici ar putea fi o pădure", a fost fondat de coregrafa și arhitecta Andreea David, care a îmbinat acțiunea civică cu formele de expresie artistică: ateliere creative, lanțuri umane, acțiuni de guerilla gardening cu găluște de semințe, carografieri colective ale arborilor de pe terenul retrocedat (cu aplicația TreePlotter, cu participarea a 60 de voluntari), publicarea ziarului „Titanii nu dorm" și organizarea de dezbateri publice. Grupul și-a asumat, conform propriei declarații, o prezență continuă în teren din iunie 2023. Un sprijin semnificativ a venit din partea ONG-urilor Greenpeace România, Fundația Comunitară București, Platforma de Mediu pentru București, CeRe (Centrul de Resurse pentru Participare Publică), Fundația Eco-Civica și Agent Green. Festivalul de film documentar One World Romania a integrat în 2024 lupta pentru IOR în programul său. Membrii grupurilor civice au fost în mod repetat amenințați și agresați fizic de administratorii terenului, iar poliția prezentă la fața locului a refuzat de regulă să intervină, invocând caracterul privat al proprietății.

Situația juridică și perspectivele de recuperare a terenului

Situația juridică a celor 12,2 hectare retrocedate se prezenta, la data redactării prezentei monografii, ca un ansamblu de proceduri paralele, niciuna finalizată. Ancheta DNA, deschisă ca urmare a mai multor plângeri ale cetățenilor și a raportului ANRP privind posibile falsuri în actele de retrocedare, era în curs, fără comunicări publice ale procurorilor cu privire la stadiu sau infracțiunile vizate. Procesul inițiat de Asociația GIC IOR-Titan la Tribunalul Municipiului București — care solicita constatarea nulității absolute a dispozițiilor din 2005, pe motivul că terenul era proprietate publică și nu putea fi retrocedat — se afla în faza incipientă a judecății, termenele din 2025 marcând etapele procedurale preliminare. Acțiunea prefectului Capitalei, care a atacat în instanță Primăria Capitalei cerând anularea retrocedării pe motivul că dispozițiile au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale, era și ea pendinte. Decesul proprietarei Maria Cocoru în toamna anului 2024 a produs suspendarea altor procese în curs până la clarificarea succesiunii.

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a declarat în 2025 că Primăria se gândește să intre la masa credală pentru a stabili identitatea moștenitorilor și a recupera amenda de 35 de milioane de euro aplicată în octombrie 2023. Totodată, el a afirmat că exproprierea terenului rămâne o opțiune, estimând valoarea acesteia la aproximativ 66 de milioane de euro — suma pe care Primăria ar trebui să o plătească proprietarilor pentru a readuce cele 12,2 hectare în domeniu public. Aceasta reprezintă, la momentul declarației, cel mai consistent și mai direct mecanism de recuperare identificat de autoritățile Capitalei, dar și cel mai costisitor. Comunitatea de activiști respinge logica exproprierii ca soluție principală, argumentând că retrocedarea a fost ab initio nelegală și că recuperarea terenului prin constatarea nulității absolute ar trebui să fie prioritară, fără costuri pentru bugetul public.

Parcul IOR în contextul crizei spațiilor verzi din București

Cazul Parcului IOR a depășit, în perioada 2023-2025, granițele unui conflict local privind o parcelă de teren, devenind un simbol al vulnerabilității spațiilor verzi urbane în fața presiunilor imobiliare și ale mecanismelor de retrocedare utilizate abuziv în deceniile post-comuniste. Activiștii invocă frecvent în discursul lor lipsa unui inventar fiabil al spațiilor verzi ale Capitalei — subliniat și de declarația primarului Nicușor Dan că Bucureștiul nu are nici în prezent un registru complet al arborilor din domeniu public — și inadecvarea cadrului legislativ privind protecția spațiilor verzi, care permite amenzi derizorii pentru tăierile ilegale de arbori și nu oferă instrumentele necesare pentru blocarea rapidă a distrugerii. Propunerile legislative inițiate de grupurile civice și de parlamentari pentru creșterea amenzilor și clarificarea regimului juridic al spațiilor verzi retrocedate au fost blocate sau abandonare în cursul dezbaterilor din Consiliul General și din Parlament.

Parcul Alexandru Ioan Cuza rămâne, la data redactării prezentei monografii, cel mai intens disputat spațiu verde din București și unul dintre cele mai urmărite dosare de mediu urban din România. Suprafața de aproximativ 72-73 de hectare aflată în domeniu public continuă să funcționeze ca principal spațiu de recreere al estului Capitalei, cu un rol ecologic și social ireductibil în viața cartierelor Titan, Dristor și Balta Albă. Lacul Titan, cele cinci insule ale sale, vegetația matură de peste 55 de ani, pista de alergat, amfiteatrul, foișoarele și Biserica „Pogorârea Sfântului Duh" reprezintă straturile suprapuse ale unui parc urban cu o identitate culturală distinctă, construită în deceniile socialiste și consolidată în memoria colectivă a mai multor generații de bucureșteni din zona de est a Capitalei. Reîntregirea parcului — recuperarea juridică a celor 12,2 hectare retrocedate și revenirea lor la statutul de spațiu verde public — rămâne obiectivul central al comunității civice și al autorităților locale în perioada imediat următoare.

Referințe

- [C.C. Giurescu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Editura pentru Literatură, București, 1966] (volum tipărit)
- [Irina Tulbure, Arhitectură și urbanism în România anilor 1944–1960: constrângere și experiment, Editura Simetria, București, 2015] (volum tipărit)
- [N.C. Nicolescu, Șefi de stat și de guvern ai României 1859–2003, Editura Meronia, București, 2003] (volum tipărit)
- [Gheorghe Parusi, Bariera Vergului sau Viața unui băiat de București, Editura Compania, București, 2009] (volum tipărit)
- [Institutul Proiect București, București, Institutul Proiect București, București, 1968] (volum tipărit)
- Istoria completă a mutilării parcului IOR. Ce se întâmplă cu cele 12 hectare retrocedate: precedentul ParkLake Mall (Fanatik)
- Sinteza istoria retrocedării IOR (Aici a fost o pădure)
- Cimitirul IOR. Cum au ajuns 12 hectare din parcul IOR în mâinile unei familii cu conexiuni politice (HotNews.ro)
- Parcul furat: cum a fost retrocedată, distrusă și (aparent) abandonată o parte din IOR (Mindcraft Stories)
- Dezastrul din IOR. Cine sunt oamenii care au defrișat 12 ha pentru târguri și ballroom-uri (Gândul)
- Cimitirul IOR. Cine sunt oamenii care au ras 12 hectare din parc (Snoop.ro)
- Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR (Revista Biz)
- Prefectul Capitalei: retrocedarea Parcului IOR, cu acte false (Gândul)
- Parcul IOR, retrocedat ilegal? Autoritățile din București spun că da (Europa Liberă România)
- Curtea Dudești-Cioplea (Bucureștii Vechi și Noi)
- Curtea și moșia boierească Dudești-Cioplea (Bucureștii Vechi și Noi)
- Conacul de la Dudești (Meremet)
- Parcul Alexandru Ioan Cuza — fișa obiectivului (Primăria Sectorului 3)
- Întreprinderea Optică Română — prezentare instituțională și istoric (IOR București)
- Parcul Alexandru Ioan Cuza (Wikipedia ro)
- Parcul IOR — de unde își trage numele și care este istoria lui. Retrocedarea controversată care a marcat acest spațiu verde (Știrile ProTV)
- A murit Maria Cocoru, proprietara terenului retrocedat din Parcul IOR (Gândul)
- Parcul IOR și incendiile programate (Evenimentul Zilei)
- Tabără de sculptură în parcul IOR. Cea mai mare statuie ecvestră din România (Adevărul)
- Statuile lui Cuza din București (Bucureștii Vechi și Noi)
- Parcul IOR sau Minunea din Titan: Un lac, cinci insule și o biserică (Gândul)
- București: Parcul IOR, un câmp de luptă ecologică (Green News)
- Nu cedăm parcul IOR! (Formula AS)
- #București560: Parcuri reprezentative (Agerpres)
- Parcul ''Al. I. Cuza'' din București (Bucureștii Vechi și Noi)

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/lacul-titan