Căminul Cultural Orăşenesc Dichiu

Căminul Cultural Orăşenesc Dichiu

Înființarea și Fundația Culturală Regală „Principele Carol” (1939)

Temeliile instituției au fost puse la 10 octombrie 1939, când Fundația Culturală Regală „Principele Carol” înființează „Căminul Cultural Orășenesc Dichiu”. Fundația, creată sub patronajul regelui Carol al II-lea, avea drept scop dezvoltarea vieții culturale la nivel local, prin înființarea de cămine culturale în orașele și comunele țării, menite să ofere populației acces la educație, lectură și manifestări artistice organizate. Căminul Cultural Orășenesc Dichiu a funcționat, în primii ani de existență, ca instituție dependentă de fundația regală, într-o perioadă în care rețeaua căminelor culturale reprezenta unul dintre instrumentele principale ale politicii culturale a statului român interbelic, orientată spre educația civică și culturală a populației urbane și rurale deopotrivă.

De la Căminul Cultural la Casa de Cultură (1947-1955)

După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, Căminul Cultural a trecut în proprietatea statului. Instituția a primit, în acest context, denumirea de „Căminul Cultural Mihai Eminescu”, marcând ruptura de patronajul regal anterior și integrarea în noua rețea de instituții culturale de stat organizată în perioada de după instaurarea regimului comunist. În anul 1955, instituția își schimbă din nou denumirea, devenind „Casa de Cultură Mihai Eminescu”. Schimbarea denumirii a urmat modelul general aplicat instituțiilor similare din întreaga țară, integrate în rețeaua caselor de cultură raionale și orășenești, aflate sub coordonarea autorităților locale și a organelor de partid.

Perioada comunistă

În perioada comunistă, Casa de Cultură „Mihai Eminescu” a găzduit numeroase manifestări cultural-artistice adresate în special tinerilor. Instituția a reprezentat, în acest interval, unul dintre puținele spații în care tinerii bucureșteni își puteau manifesta preocupările artistice și culturale, în cadrul cenaclurilor, spectacolelor și activităților organizate sub egida casei de cultură. În anii 1980, sediul instituției se afla pe strada Mihai Eminescu, iar amfiteatrul din Parcul Național funcționa ca anexă a acestuia, folosită pentru evenimentele organizate în aer liber în sezonul cald. La jumătatea anilor 1990, sediul din strada Mihai Eminescu a fost pierdut, imobilul respectiv cunoscând, ulterior, mai multe schimbări succesive de proprietari; în acel spațiu funcționează astăzi Teatrul „Metropolis”.

Centrul Cultural „Mihai Eminescu” (din 2002)

În toamna anului 2002, instituția își schimbă denumirea în Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Consiliului Local al Sectorului 2. Schimbarea denumirii a fost însoțită de o reorganizare a activității instituției, care își asumă, din acel moment, o responsabilitate mai amplă de gestionare și de promovare a actului cultural la nivelul sectorului. Centrul Cultural „Mihai Eminescu” funcționează, în prezent, ca instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Local al Primăriei Sectorului 2, fiind finanțat din surse de la bugetul local și din venituri proprii, conform legislației în vigoare aplicabile instituțiilor publice de cultură.

Sediile și arhitectura

Sediul administrativ și fostul sediu din strada Mihai Eminescu

Sediul administrativ al Centrului Cultural „Mihai Eminescu” se află pe strada Jean Louis Calderon nr. 39, Sectorul 2. La această adresă funcționează conducerea instituției și serviciile administrative, în timp ce activitatea culturală propriu-zisă se desfășoară, în cea mai mare parte, la sediul operațional din Parcul Național, str. Arhitect Dumitru Hîrjeu nr. 61, accesibil și dinspre Bulevardul Basarabia sau strada Maior Coravu. Fostul sediu al instituției, aflat pe strada Mihai Eminescu, a găzduit, în anii 1980, activitatea de bază a casei de cultură, amfiteatrul din Parcul Național funcționând, la acea vreme, doar ca spațiu anexă pentru evenimentele de sezon cald. După pierderea acestui sediu, la mijlocul anilor 1990, instituția și-a concentrat integral activitatea și birourile în incinta din Parcul Național.

Amfiteatrul „Mihai Eminescu”

Amfiteatrul „Mihai Eminescu” este o construcție realizată în anii 1952-1953, gândită pentru o capacitate de 3.300 de locuri. Clădirea îmbină modelul roman al incintei perfect delimitate cu elemente ale teatrului antic grecesc, într-un repertoriu arhitectural care preia și motive de stil brâncovenesc, particularitate ce individualizează construcția printre teatrele de vară bucureștene din aceeași perioadă. Teatrul de vară funcționează în incinta Parcului Național, iar accesul publicului se face prin strada Arhitect Dumitru Hîrjeu, precum și prin intrările din Bulevardul Basarabia sau strada Maior Ion Coravu. Cea mai apropiată stație de metrou este „Piața Muncii”, iar zona este deservită și de mai multe linii de autobuz și de tramvai.

Biblioteca și galeria de artă „Luceafărul”

Curtea interioară a sediului din Parcul Național cuprinde două săli amplasate în extremitățile clădirii principale. Prima găzduiește biblioteca Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, deschisă publicului larg din Sectorul 2 și din afara acestuia. Fondul de carte, alcătuit din donații ale unor persoane particulare și ale unor instituții de cultură, cuprinde opera lui Mihai Eminescu, în limba română și în traduceri, precum și lucrări de critică literară referitoare la aceasta, alături de romane istorice, poezie, teatru, albume de artă și dicționare.

Cea de-a doua sală găzduiește galeria de artă „Luceafărul”, dată în folosință în luna martie 2015. Galeria are o suprafață de 270 de metri pătrați, împărțită în patru încăperi distincte, și este destinată sprijinirii artiștilor consacrați și debutanți printr-un spațiu expozițional adaptat manifestărilor de mici dimensiuni. Spațiul interior poate găzdui evenimente cu circa 100 de persoane în picioare sau 50 de persoane pe scaune — expoziții de artă plastică și fotografie, prezentări de filme, lansări de discuri și de carte, cenacluri literare, mici reprezentații teatrale sau serate muzicale. În sezonul cald, curtea interioară a galeriei este folosită și pentru expunerea în aer liber a unor obiecte de artă, precum sculpturile în piatră, metal sau lemn.

Casa maramureșeană și cuptoarele de vatră

Spațiul exterior al Centrului Cultural „Mihai Eminescu” cuprinde o casă maramureșeană veche de aproximativ două secole, adusă din comuna Berbești, județul Maramureș. Casa este construită numai din lemn, pe o fundație din piatră, și este acoperită cu draniță (șindrilă). Acoperișul, în patru ape, are formă țuguiată, menită să împiedice oprirea zăpezii pe el; în fața casei se află o prispă („satra”), cu stâlpi din lemn decorați („împistriți”). Casa este compusă din două încăperi și o tindă, care comunică între ele, și un pod. Mobilierul de interior include un pat acoperit cu o cuvertură țesută din lână, cu motive populare, o masă, o laviță acoperită cu o pătură țesută din lână, scaune și țoluri. În imediata vecinătate se află patru cuptoare de vatră, realizate după modelul și tehnica specifice zonei de nord a țării, folosite cu scop demonstrativ pentru coacerea pâinii în cadrul festivalurilor tradiționale organizate de instituție.

Bustul lui Mihai Eminescu și troița

În zona centrală a parcului, în imediata vecinătate a sediului Centrului Cultural, este amplasat un bust din ghips al poetului național Mihai Eminescu, realizat și amplasat în anul 2001, pe poziția în care poate fi văzut și astăzi. La intrarea dinspre parc se află o troiță sfințită, operă a artistului popular Alexandru Perța-Cuza, originar din Târgu Lăpuș, județul Maramureș. Prezența troiței și a casei maramureșene completează, alături de cuptoarele de vatră, simbolistica tradiției românești pe care instituția și-a propus să o pună în valoare în spațiul din Parcul Național.

Activitatea culturală, evenimente și proiecte

Obiective și strategie culturală

Strategia culturală a Centrului Cultural „Mihai Eminescu” urmărește conservarea și punerea în valoare a tradițiilor românești — obiceiuri, oameni, case și obiecte, mitologie populară — precum și oferirea, pentru generațiile tinere, de spectacole și alternative de petrecere a timpului liber în parcurile din Sectorul 2. Publicul-țintă al instituției este format, în principal, din cetățenii Sectorului 2, de la copiii de școală primară la pensionari, dar numeroase proiecte și activități se adresează întregii capitale sau au acoperire națională.

Printre direcțiile strategiei culturale se numără elaborarea de proiecte de educație permanentă, protejarea și tezaurizarea valorilor reprezentative ale creației populare, conservarea și transmiterea valorilor morale, artistice și tehnice ale comunității, stimularea creativității și a talentului autentic, cultivarea creației populare și a artei interpretative neprofesioniste — muzică, coregrafie, teatru — precum și dezvoltarea schimburilor culturale pe plan național și internațional și comunicarea culturală cu românii din afara granițelor țării.

Târgul de Pâine

Târgul de Pâine este un eveniment emblematic al Sectorului 2 și al Bucureștiului, organizat către finalul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie, ajuns la peste 15 ediții. Evenimentul aduce în fața publicului tradiții și obiceiuri populare legate de producerea pâinii și de rolul acesteia în viața satului tradițional, precum „Îmblătitul spicelor de grâu” — treieratul, obicei specific zonei Feregi, județul Hunedoara —, „Pomul ritual” și „Pâinea rituală”, așa cum sunt păstrate în zonele Olteniei, Munteniei și Maramureșului.

La expozițiile cu vânzare organizate în cadrul târgului participă producători de pâine, vin, miere, kürtőskalács și cozonaci, alături de meșteri populari veniți din majoritatea zonelor țării, care expun vase de lut, cioplituri și sculpturi în lemn, păpuși tradiționale și obiecte decorative și de cult. Programul include și spectacole de folclor, la care au participat, de-a lungul edițiilor, artiști precum Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu, Floarea Calotă, Ștefania Rareș, Mioara Velicu, Liviu Vasilică și grupul „Teleormanul” — continuat, ulterior, de fiul acestuia, Florin Vasilică —, Gheorghe Roșoga, Benone Sinulescu, Nicolar Rotaru și alții.

Festivalul Național de Creație Literară „Mihai Eminescu”

Festivalul Național de Creație Literară „Mihai Eminescu” a fost un festival-concurs literar derulat, vreme de zece ani, în perioada 2001-2010. Festivalul se adresa creatorilor neconsacrați, genurile literare admise fiind poezie, proză scurtă, eseu, critică și teatru scurt, iar scopul declarat era descoperirea și sprijinirea creatorilor literari din România și din diaspora, care nu erau membri ai Uniunii Scriitorilor sau ai altor uniuni de creație și care nu aveau volume individuale publicate. De-a lungul celor zece ediții, în juriul festivalului au fost prezenți scriitori și critici literari precum Alex Ștefănescu, Daniel Cristea-Enache, Mihaela Helmis, Horia Gârbea, Dan Ciopariu, Varujan Vosganian, Mircea Micu, Fănuș Neagu și Ion Machidon, printre alții, care au contribuit la creșterea valorii și a vizibilității festivalului în peisajul cultural bucureștean.

Școala D.O.R. și Parcul Artelor

Vreme de șapte ani, în perioada 2003-2009, în lunile de vară, Centrul Cultural „Mihai Eminescu” a derulat programul „Școala D.O.R.” (Datini și Obiceiuri Românești), un atelier de tradiții și meșteșuguri populare adresat cursanților de toate vârstele și categoriile sociale. Programul era organizat pe mai multe ateliere de lucru, structurate pe meșteșuguri tradiționale — împletituri, cusături, cioplit în lemn, desen și pictură, modelaj în lut la roata olarului —, participanții fiind îndrumați permanent de instructori, artiști plastici și artizani populari. În perioada 2008-2010, instituția a organizat evenimentul cultural „Parcul Artelor”, dedicat promovării artelor și a creatorilor tineri. Derulat pe parcursul a trei zile, festivalul cuprindea proiecții cinematografice, recitaluri muzicale și expoziții de artă plastică și fotografie.

Festivalul primăverii și spectacolele muzicale

Festivalul primăverii a reprezentat o serie de evenimente culturale de divertisment, adresate publicului de toate categoriile din Sectorul 2 și din capitală, organizate prin concerte susținute de artiști cunoscuți din România, cu acoperire pe mai multe genuri muzicale. Evenimentele s-au desfășurat în spații publice diferite din Sectorul 2, pentru a avea o adresabilitate cât mai variată; intrarea a fost liberă, iar publicul estimat s-a ridicat, pe spectacol, la 2.000-3.000 de persoane.

Zona folclorică a fost reprezentată, la aceste concerte, de artiști precum Gheorghe Turda, Maria Dragomiroiu, Gheorghe Roșoga, Ștefania Rareș, Sofia Vicoveanca și Irina Loghin, zona pop-dance de Morandi, Andra, Anda-Adam, Andreea Bălan și Loredana, iar zona rock de trupele Iris, Voltaj, Holograf, Compact, Vița de Vie, Partizan și Bucovina. Instituția a organizat, de asemenea, o serie de spectacole cu acces pe bază de bilete sau în parteneriat cu alte instituții și agenții de impresariat, printre care concerte susținute de Phoenix, Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara Zece Prăjini, Gazebo, formația tribut Abba 99, Tudor Gheorghe, un concert tribut Pink Floyd și un Memorial Elvis Presley.

Proiecte educaționale

Pe lângă rolul de promovare a culturii și de divertisment, Centrul Cultural „Mihai Eminescu” a derulat și o serie de proiecte educaționale, realizate în parteneriat cu instituțiile de învățământ din sector. Acestea au constat în întâlniri, dezbateri și campanii educaționale care au urmărit prevenirea consumului de droguri și a abandonului școlar, precum și educarea tinerilor pentru înțelegerea culturii de calitate. Proiectele educaționale au fost realizate cu sprijinul unor specialiști — psihologi, profesori, oameni de cultură și actori. Dintre acestea se remarcă seria de campanii educaționale „Violența în școli” și „Cunoaște-te pe tine însuți”, adresate elevilor din unitățile de învățământ partenere din Sectorul 2.

Dichiu

„Dichiu" nu a fost o persoană legată direct de instituție, ci numele unei vechi mahalale bucureștene — mahalaua Dichiului —, situată în zona actualelor străzi Icoanei și Mihai Eminescu (fosta stradă Romană), exact zona în care Căminul Cultural s-a aflat inițial (str. Mihai Eminescu, menționată și în monografie ca fost sediu al instituției, activ până la mijlocul anilor '90).

Numele mahalalei provine de la biserica Dichiu-Tirchilești (cu hramul Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Nicolae), aflată pe strada Icoanei nr. 72. Biserica a fost ctitorită între 1773 și 1775, ca schit retras la marginea orașului de atunci, de un călugăr care deținea rangul bisericesc de „dichiu" — termen vechi românesc însemnând economul, administratorul averilor unei mitropolii, provenit din neogrecescul „dikaios/dikeos" (drept, legitim), și nu are legătură cu vreun nume de familie. Tradiția îl numește pe acest dichiu Deoghen sau Diogene, iar ctitorirea s-a făcut împreună cu un credincios laic pe nume Tirchilă — de unde dubla denumire a bisericii și a mahalalei, „Dichiu-Tirchilești".

Pe măsură ce Bucureștiul s-a extins în secolul al XIX-lea, mica așezare monahală a fost înconjurată de zona rezidențială, iar biserica a devenit lăcaș de cartier. Zona a rămas cunoscută multă vreme drept „mahalaua Dichiului", suficient de bine conturată încât să dea numele Căminului Cultural Orășenesc înființat acolo în 1939. Așadar, denumirea inițială a instituției — „Căminul Cultural Orășenesc Dichiu" — nu onora o persoană, ci indica pur și simplu zona/mahalaua bucureșteană în care funcționa căminul cultural la înființare.

*

Temeliile Centrului au fost puse în anul 1939 când, la 10 octombrie, Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol” înfiinţează „Căminul Cultural Orăşenesc Dichiu”. După abdicarea regelui Mihai I, Căminul Cultural a trecut în proprietatea statului, sub denumirea de Căminul Cultural „Mihai Eminescu”, pentru ca, în anul 1955, să îşi schimbe din nou denumirea în „Casa de Cultură Mihai Eminescu”. În perioada comunistă, Casa de Cultură „Mihai Eminescu” a fost un spaţiu în care tinerii şi-au manifestat, liber de inhibiţiile şi restricţiile impuse de vremurile acelea tulburi, spiritualitatea şi personalitatea, în cadrul multor manifestări culturale. În toamna anului 2002, datorită potenţialului instituţiei, evenimentelor de mare amploare, cu sprijinului Consiliului Local, instituţia capătă noi valenţe şi îşi schimbă iarăși denumirea în Centrul Cultural „Mihai Eminescu”.

Referințe:

• Centrul Cultural „Mihai Eminescu” (istoric)
• Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, material de prezentare a instituției (document furnizat de beneficiar).
• Contact – Centrul Cultural Mihai Eminescu (centruleminescu.ro)
• Centrul Cultural Mihai Eminescu (zilesinopti.ro)
• Amfiteatrul Mihai Eminescu (zilesinopti.ro)
• Povestea artistului maramureșean Alexandru Perța Cuza. „Din mânile astea slăbănoage au ieșit peste 4.000 de troițe, în toată Europa” (adevarul.ro)
• Dichiu–Tirchilești Church (Wikipedia, en)
• Din mahalaua Dichiului… (adrian-rozei.net)
• Biserica Adormirea Maicii Domnului - Dichiu (crestinortodox.ro)
• București 555. Ctitoria dichiului Diogene (jurnalul.ro)

August 2023: