# Şcoala Comercială de Gradul II Nicolae Kretzulescu Adresă: Bd. Hristo Botev nr. 17-19, Sector 2, Cartierul Mântuleasa, București An construcție: 1889 Tip ansamblu: Educaționale Tip clădire: 2-5 niveluri Stil arhitectural: Eclectic regional Monument istoric: clasa B Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Şcoala Comercială “Nicolae Kretzulescu” a fost înfiinţată în toamna anului 1864, prin stăruinţa doctorului Nicolae Kretzulescu, ministrul Instrucţiunii Publice. Până la înfiinţarea Academiei de Studii Economice în aprilie 1913, Şcoala Comercială a fost cea mai înaltă treaptă a învăţământului economic românesc. Proiectarea Şcolii Comerciale a fost încredinţată arhitectului P. Petricu, cel care a realizat bisericile Silvestru şi Sfinţii Voievozi. ## Articol Şcoala Comercială “Nicolae Kretzulescu” a fost înfiinţată în toamna anului 1864, prin stăruinţa doctorului Nicolae Kretzulescu, ministrul Instrucţiunii Publice. Până la înfiinţarea Academiei de Studii Economice în aprilie 1913, Şcoala Comercială a fost cea mai înaltă treaptă a învăţământului economic românesc. În primii 25 de ani ai existenţei sale (1864–1890), Şcoala Comercială din Bucureşti nu a avut un local propriu, fiind nevoită să funcţioneze în diverse case închiriate, care nu se ridicau la exigenţele cerute de activităţile didactice şi de normele sanitare. Momentul potrivit ca şcoala să-şi aibă propriul edificiu, a apărut în anul 1888, când la conducerea Primăriei bucureştene a fost ales Em. Protopopescu-Pake. Acesta era direct şi sincer interesat de problema ridicării unei clădiri corespunzătoare, pentru că vreme de nouă ani el fusese profesorul de Drept al şcolii. Proiectarea Şcolii Comerciale a fost încredinţată arhitectului P. Petricu, cel care a realizat bisericile Silvestru şi Sfinţii Voievozi. Prin arhitectură şi decoraţie, clădirea se încadrează stilului neoclasic. În ceea ce priveşte organizarea spaţială, construcţia are un plan relativ simetric, clasic, desfăşurat în adâncime, în jurul unei curţi interioare. Holul de onoare este decorat cu câteva plăci de marmură. Plăcile centrale, prezintă numele directorilor şcolii, iar cele laterale amintesc momentul inaugurării lucrărilor de construcţie, precum şi numele celor care au donat bani pentru ridicarea edificiului. (Viorica Petrescu) Referințe: - Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu - Editura Sigma - Şcoala Comercială „Nicolae Kretzulescu” - Scoala Comercială Nicolae Kretzulescu - album documentar - Colegiul economic A. D. Xenopol din strada Traian nr. 165, București – Date istorice și de arhitectură (Revista Monumentelor Istorice – PDF) Mai 2024: ## Specialiști **Arhitectură:** Petre Petricu Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/hristo-botev-17-19