# Casa Dimitrie Neagu / Constantin Argetoianu Adresă: Str. Henri Coanda nr. 36, Sector 1, Cartierul Piața Victoriei - Romană, București An construcție: 1922 Tip ansamblu: Case/Vile Tip clădire: 2-5 niveluri Stil arhitectural: Neoromânesc Monument istoric: clasa B Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Corpul principal al Casei Dimitrie Neagu / Constantin Argetoianu este proiectat de arhitectul Cristofi Cerchez. În ansamblul proprietății există și un al doilea corp de clădire, dispus în curte, la care este menționată contribuția arhitectului Paul Smărăndescu. Supraetajarea / adăugarea unui sau unor niveluri, în forma pe care o vedem astăzi, par să fie intervenții într-o etapă ulterioară proiectului inițial. ## Articol Casa Dimitrie Neagu / Constantin Argetoianu (Casa Argetoianu) Imobilul cunoscut astăzi mai ales drept „Casa Argetoianu” se află pe strada Henri Coandă nr. 36, într-un segment urban istoric format din reședințe de început de secol XX, în proximitatea zonei Nicolae Iorga – Știrbei Vodă – Calea Victoriei. Strada Henri Coandă este o arteră scurtă și coerentă ca imagine urbană, cu parcele relativ înguste și fronturi construite consistente, în care predomină reședințe individuale și vile urbane, cu regim mic de înălțime și decorație de calitate. În prima parte a secolului XX, adresa imobilului apare și sub denumiri mai vechi ale străzii, asociate aceleiași traseu urban: Clopotarii Vechi (în jurul anului 1920) și Victor Emanuel III (în jurul anului 1922), înainte de stabilizarea toponimiei actuale. Parcela este plasată într-un țesut rezidențial vechi, legat istoric de mahalaua bisericii Sf. Visarion. Evoluția planurilor cadastrale și militare de la sfârșitul secolului XIX indică faptul că forma parcelei era, în linii mari, apropiată de cea actuală, dar amprenta la sol a construcției s-a modificat semnificativ până la momentul edificării vilei cunoscute astăzi. Din punct de vedere urbanistic, casa se aliniază tipologiei reședințelor urbane cu curte, în care corpul principal este orientat spre stradă, iar funcțiunile auxiliare (servicii, anexe, remize/garaje) sunt împinse în profunzimea lotului. Imobilul este monument istoric, clasat individual ca „Casa Argetoianu”, și face parte, în același timp, dintr-un ansamblu protejat asociat străzii Henri Coandă. Clasarea confirmă atât valoarea arhitecturală a clădirii, cât și valoarea sa contextuală (ambient de stradă, coerență urbană). Istoric al proprietății și cronologie Evoluția proprietății poate fi reconstituită prin corelarea mențiunilor de plan, adresă și proprietari: - În 1911, pe adresa de atunci (Clopotarii Vechi) apare ca proprietar Ioan Bogdănescu. În 1920, la aceeași adresă este menționat Jean Eisenberg, care solicită aprobare pentru construirea unei case cu subsol, parter și etaj, fără să depună planurile la dosar. Totuși, pe planurile semnate de arhitect apare numele lui Eisenberg ca proprietar-comanditar, ceea ce sugerează o comandă inițială și o etapă administrativă începută pe numele lui. - În 1921–1922, vila este construită de avocatul Dimitrie Neagu. În primăvara anului 1922, proprietatea intră în posesia politicianului Constantin Argetoianu, care o cumpără de la Dimitrie Neagu. Tranzacția este consemnată cu o valoare mare pentru epocă, ceea ce confirmă statutul de reședință reprezentativă. - În perioada interbelică, casa funcționează ca reședință urbană a lui Constantin Argetoianu și a familiei sale. După instaurarea regimului comunist, contextul biografic al lui Argetoianu (arestare, detenție, deces în penitenciar) se corelează cu pierderea proprietăților și cu dispariția rolului rezidențial inițial al imobilului în raport cu proprietarul său cel mai cunoscut. Constantin Argetoianu este personalitatea care a dat cea mai puternică amprentă memorială casei. Reședința de pe Henri Coandă 36 este legată de perioada sa de maturitate politică și de viața de familie, fiind descrisă ca locuința sa urbană, în care a trăit și a scris. Proprietarul din etapa de edificare, avocatul Dimitrie Neagu, este important pentru istoria juridico-administrativă a construcției, deoarece el apare ca realizator efectiv al vilei în etapa 1921–1922. Clădirea este descrisă ca păstrată în formă originară la nivel de organizare generală a proprietății (două corpuri în L, raportul corp principal–corp secundar). Pentru o vilă de acest tip, vulnerabilitățile uzuale care trebuie verificate în teren și în documentații sunt: integritatea tâmplăriilor și a feroneriei, starea elementelor din lemn sculptat (stâlpi, balustrade), degradări ale tencuielilor și decorației interioare, intervenții necontrolate în zona corpului secundar și compatibilitatea instalațiilor moderne cu spațiile istorice. Arhitect și autorii proiectului Corpul principal al vilei este proiectat de arhitectul Cristofi Cerchez. În ansamblul proprietății există și un al doilea corp de clădire, dispus în curte, la care este menționată contribuția arhitectului Paul Smărăndescu. Supraetajarea / adăugarea unui sau unor niveluri, în forma pe care o vedem astăzi, par să fie intervenții într-o etapă ulterioară, sau mult ulterioară proiectului inițial. Rezultă o proprietate cu evoluție pe etape: un nucleu reprezentativ (vila principală) și un corp secundar (servicii / anexe / locuire auxiliară), cu intervenții ulterioare. Cerchez folosește frecvent tipologia casei cu subsol, parter și etaj, cu spații de primire ample la parter și zone private la etaj. În limbajul fațadelor preferă asimetriile, volumele în retragere și accentele de lemn sculptat, arce și ancadramente inspirate din arhitectura tradițională. Pentru reședințele reprezentative, mizează pe spații centrale spectaculoase (hall-uri, scări, zone de recepție) și pe integrarea unor elemente decorative care trimit la repertoriul „național” (inclusiv obiecte/decorații „regionale” valorizate după 1918). Descriere arhitecturală. Volumetrie și compoziție Vila principală este un exemplu de reședință urbană cu limbaj neoromânesc/național, în varianta cultivată de Cristofi Cerchez, care folosește motive inspirate din arhitectura urbană veche și din repertoriul tradițional reinterpretat: arce, colonete/stâlpi din lemn sculptat, registru decorativ bogat în interiorul spațiilor de reprezentare, precum și soluții volumetrice care favorizează asimetrii și retrageri. În același timp, casa este parte a unei străzi-ansamblu cu valoare ambientală, unde coexistă și alte reședințe cu stiluri diferite (eclectic, beaux-arts, neoromânesc), ceea ce face ca valoarea ei să fie și una de piesă într-un front urban protejat. Proprietatea este compusă din două corpuri de clădire dispuse în formă de L. Corpul principal ocupă latura din stânga parcelei și este așezat perpendicular pe axul străzii, într-o soluție care favorizează o curte mai protejată și o tranziție clară între spațiul public (strada) și spațiul privat (curtea și interiorul). Vila principală are subsol, parter înalt și etaj, adică un regim tipic reședințelor urbane ale elitei din primele decenii interbelice. Compoziția volumetrică și detaliile descrise pentru casă o plasează într-o zonă de limbaj neoromânesc matur, cu trimiteri la arhitectura urbană veche (case de târgoveți, foișoare, geamlâcuri, logii protejate), adaptată unei reședințe de reprezentare. Un element important pentru înțelegerea casei este caracterul „scenografic” al spațiului central, construit ca un hol de primire amplu, pe două nivele, conceput să funcționeze ca nucleu de distribuție și ca spațiu de recepție. Planimetrie, organizarea funcțională și circulații Proiectul inițial prevedea accesul din intrare către un birou situat în dreapta casei, ceea ce indică o organizare clară a funcțiilor publice și semipublice ale reședinței (primire, lucru, reprezentare) distinctă de zonele private. În prezent este menționată existența unei scări din vestibul care urcă spre etaj, ca alternativă la scara principală din lemn, amplasată în spațiul central. Această dublare a circulației verticale este tipică vilelor urbane de rang înalt: o circulație „de etichetă” (scara principală) și una mai directă/funcțională. La parter sunt descrise camerele de primire: un hall central cu rol de distribuție, saloane orientate către stradă și încăperi conexe. La etaj, prin logica tipologică a epocii și prin analogie cu alte proiecte ale aceluiași arhitect, se pot presupune dormitoare și spații private, însă pentru această clădire sunt relevante în primul rând descrierile spațiului central și ale zonelor de recepție, care îi dau caracterul. Dependințele proprietății includ funcțiuni utilitare specifice vilelor mari: oficiu, bucătărie, scară de serviciu, apoi remiză/garaj și grajd (mențiune importantă pentru reconstituirea programului inițial). Corpul secundar din curte, supraetajat ulterior, are astăzi parter și două etaje, ceea ce îl diferențiază clar de corpul principal ca perioadă, funcțiune și etapă de dezvoltare. Spații interioare și elemente decorative notabile Punctul forte al vilei este spațiul de recepție pe două nivele, descris ca o încăpere mare cu tavan boltit, sprijinit pe arcuri ample care pornesc dintre stâlpi de stejar sculptați. Este menționată o decorație atentă în zona separației dintre nivele (baghete profilate, denticuli, funie răsucită), ceea ce indică un program decorativ coerent și o execuție de calitate. În hol sunt menționate nișe-arcade și o sobă cu cahle transilvănene, element de modă în reședințele elitelor politice după Marea Unire. Această inserție de obiect/decorație de inspirație transilvăneană indică nu doar gustul epocii, ci și o integrare conștientă a repertoriului „național” într-o reședință urbană de reprezentare. Arhitectul: Cristofi Cerchez (notă scurtă) Cristofi Cerchez (1872–1955) este unul dintre arhitecții importanți ai direcției neoromânești, cu o operă construită diversă (reședințe, clădiri publice, intervenții și proiecte cu caracter civic), activă pe o perioadă lungă. Formarea sa tehnică și arhitecturală și modul în care a reinterpretat modele din arhitectura urbană veche se văd în proiecte în care combină asimetrii, retrageri, foișoare/logii și un repertoriu decorativ inspirat din tradiție, integrat însă într-o planimetrie de vilă urbană modernă pentru epocă. Referințe - Casa lui Constantin Argetoianu, marele boier căruia nu i se cunoaște mormântul. Monumentul a fost proiectat de un “vechiu arhitect din București” (B365 – sursa principală de documentare) - [Oana Marinache, Cristofi Cerchez. Un vechiu arhitect din Bucuresti, Ed. ISTORIA ARTEI, 2022] (lucrare tipărită) - Lista Monumentelor Istorice 2015 – București (Monitorul Oficial, nr. 113 bis/15.II.2016) (INP / Monitorul Oficial) - Cristofi Cerchez (1872-1955) (arhitectura-1906.ro) - Oana Marinache – Cristofi Cerchez, an old architect from Bucharest (arhitectura-1906.ro) - Cristofi Cerchez (Arhiva de arhitectură) - Architect Cristofi Cerchez (Radio România Internațional) - Cristofi Cerchez (Wikipedia) - [Dicționar, Arh. Vasile Țelea, Personalități ale Arhitecturii Românești 1880-2010, Editura Rentrop & Straton, 2014] (lucrare tipărită) August 2023: ## Specialiști **Arhitectură:** Cristofi Cerchez; Paul Smărăndescu (corpul din spate) Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/henri-coanda-36