# Hanul lui Manuc

Adresă: Str. Franceza nr. 62-64, Sector 3, Cartierul Centrul Vechi (turistic), București
An construcție: 1808
Tip ansamblu: Hoteluri și cămine
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Eclectic regional
Monument istoric: clasa A
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Construit la începutul secolului al XIX-lea, Hanul lui Manuc își desfășoară în patrulater fațadele albe, foarte simple, umbrite de streașina lată a acoperișului. Fațada are un decor elegant, epurat, de expresie neoclasică, realizat în stuc. Intrarea, străjuită de porți groase, ferecate, de stejar, se face printr-un gang boltit, podit cu lemn.

## Articol
Hanul lui Manuc poartă denumirea unui bogat negustor armean, Manuc Mirzaean, născut la Rușciuc în anul 1769, care l-a ridicat pe un fost loc al Curţii Vechi, în anul 1808. A devenit, în conjuncturi favorabile și sub înrâurirea personalităţii interesante și influente a comanditarului, unul dintre cele mai mari și mai cunoscute locuri din București. La începutul secolului al XIX-lea, Manuc-bei, dragoman al Porţii, avea asigurate bune relaţii atât cu rușii cât și cu turcii, cu comandatul Mustafa Bairactar Pașa din Rușciuc având și raporturi de afaceri.

Istoriografia l-a reţinut predilect cu imaginea care reiese dintr-o serie de relatări din documente, unele dintre ele fiind corespondenţă diplomatică oficială, de unde se remarcă aportul însemnat pe care acest personaj l-a avut în stabilizarea relaţiilor tensionate româno-ruso-turce, cu mai multe ocazii, dar și o personalitate conturată în termeni elogioși. În această clădire s-au purtat tratativele diplomatice și s-a încheiat pacea de la București din anul 1812 dintre ruși și turci, cea în urma căreia teritoriul dintre Prut și Nistru a fost alipit Rusiei ţariste.

Etapele constructive ale hanului sunt cea din anul 1808, căreia îi aparţine clădirea iniţială și refacerea, cu sensibile modificări, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a devenit Hotelul Dacia. Și sub această formă modernă, noua incintă s-a aflat învestită de o valoare simbolică cu puternică încărcătură istorică, prin găzduirea a nenumărate întruniri politice, printre care și cele din anii neutralităţii (1914-1916), din timpul Primului Război Mondial, „când au luat cuvântul cerând intrarea în război alături de Tripla Înţelegere, pentru eliberarea Transilvaniei, Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Delavrancea și Octavian Goga”.

Ridicat într-o perioadă de maximă vervă constructivă a hanurilor, care s-a manifestat pe parcursul primei jumătăţi a veacului al XIX-lea, Hanul lui Manuc are planul patrulater, pivniţe boltite, parter predilect comercial, cu prăvălii dar și cu odăi, însă cu accesul realizat de jur împrejurul unei curţi interioare unde staţionau căruţele și trăsurile, și etaj cu odăile de închiriat pentru o perioadă mai lungă. Atât la etaj cât și la parter existau galerii deschise cu stâlpi ce formau arcade trilobate, iar accesul la etaje se realiza pe scări de lemn care duceau în două foișoare.

Atmosfera era agitată, lumea cosmopolită, hanul concentrând un amalgam de porturi și etnii, dar și o mare varietate de mărfuri. Din exterior, aspectul amintea de o cetate, prin masivitatea structurii și concentrarea întregii activităţi și a acceselor, exclusiv în interiorul incintei. În preajma jumătăţii secolului al XIX-lea, J.A. Vaillant îl descria ca pe un „imens caravanserai”, dar cu o vădită necesitate de renovare.

După anul 1870, hanul a fost refăcut și mărit cu noi șiruri de camere și prăvălii, sparte în faţade, pentru a li se da orientarea spre stradă, iar cerdacele au fost închise cu geamlâcuri. Toate aceste modificări au fost realizate în contul hotelului Dacia, cum se numea de la această dată: „prin modernizare și conform gustului artistic al generaţiilor noastre civilizate, hanul lui Manuc bei a devenit Hotelul Dacia de astăzi; zidul de cetate a fost străpuns cu sute și sute de ferestre și uși, slăbindu-i trăinicia; toate prăvăliile au fost scoase din curte la stradă și zidul exterior a fost acoperit de jos până sus de firme multicolore: La Curcubeu, La Cloșca cu Pui, La Balon etc.. La interior, pălimarele cu stâlpii de stejar sculptaţi, cu arcadele ornamentate delicat, s-au dat jos și în loc s-au pus ferestre de brad pentru a se închide ermetic balcoanele și a feri plăpândele generaţii ale negustorilor actuali de curente de aer…”. (Alexandra Țânțăreanu)

*

Hanul lui Manuc Manuc se află pe Strada Franceză nr. 62–64, la marginea ansamblului Curtea Veche, cu deschidere către Piața Unirii și către traseele istorice ale Lipscanilor. Este cel mai important han-caravanserai păstrat în București și singurul care funcționează încă în circuitul public, cu curte interioară și galerii spre aceasta. Construcția inițială datează din 1806–1808, inițiator și proprietar fiind negustorul și diplomatul armean Emanuel (Manuc) Mârzaian, cunoscut ca Manuc Bei. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost transformat în „Marele Hotel Dacia”. Restaurările majore din anii 1966–1970 au readus configurația de han cu galerii din lemn, iar după 2007 a urmat o etapă amplă de igienizare și repunere în funcțiune.

Istoric succint

- 1806–1808: edificarea hanului pe un teren riveran Dâmboviței, la marginea Curții Domnești. Concepție de tip caravanserai, cu prăvălii la stradă, pivnițe, camere la etaj și curte de tranzit.
- 1812: aici au loc negocieri și întâlniri în contextul păcii ruso-otomane (mențiuni recurente în literatura istorică urbană).
- 1861–1862: hanul este scos la vânzare; este achiziționat de Lambru Vasilescu.
- 1874: refaceri și modernizări; redenumire „Marele Hotel Dacia / Grand Hotel de la Dacie”. Hanul devine nod comercial și social, cu săli de bal și spectacole.
- sec. XIX – început sec. XX: intră în patrimoniul familiei Băicoianu; prin alianță trece la ramura Cantacuzino.
- 1966–1970: restaurare complexă coordonată de Direcția Monumentelor Istorice; repunere în valoare a caracterului de han (galerii, cerdacuri, scări, volumetrie). În decembrie 1967, Horia Teodoru avizează păstrarea straturilor istorice; în literatura de specialitate este menționată implicarea arh. Constantin Joja în proiectele acelei perioade; Ștefan Balș, ca lider al școlii românești de restaurare, e o referință cheie pentru metodologia epocii.
- 1971: redeschiderea hanului după restaurare (comunicări muzeografice ale MMB).
- 1991–1992: intervenții de reparații.
- 2007: retrocedare definitivă către Constantin-Șerban Cantacuzino. Ulterior, lucrări de curățare, reparații, reamenajări pentru funcțiunile actuale (restaurant, cafenele, spații comerciale).

Proprietate istorică: Manuc Bei → tranzacții în a doua jumătate a sec. XIX → Lambru Vasilescu (1874) → familia Băicoianu → familie Cantacuzino (prin alianță) → după 1997 litigiu → 2007 retrocedare către Constantin-Șerban Cantacuzino. Exploatare contemporană în regim mixt (alimentație publică, evenimente, spații comerciale). Spațiu de tranzit comercial în sec. XIX; în perioada „Hotel Dacia” găzduiește spectacole, baluri, și reuniuni politice. În prezent — restaurant, curte pentru evenimente, spații comerciale la parter; etajele păstrează funcțiuni de HoReCa și servicii. Situație actuală: Monument istoric Clasa A (maximă) funcțional, integrat turistic, cu curte activă și prăvălii către stradă; întreținere periodică și adaptări de detaliu la exigențe contemporane (siguranță, utilități). Reper major în traseele pietonale ale Centrului Vechi.

Arhitectură și stil

Ansamblul are plan perimetral închis în jurul unei curți ample, cu acces boltit de la stradă. Parterul adăpostea prăvălii, depozite și pivnițe; etajul — camere în șir, deschise către curte prin galerii din lemn (cerdacuri) și scări exterioare. Învelișul și ritmul ferestrelor, împreună cu ancadramentele simple și decorația temperată a parapetelor, trimit la morfologia hanurilor balcanice reinterpretate la București. Restaurarea anilor ’60–’70 a urmărit recuperarea imaginii de han, prin refacerea cursivelor din lemn, a scărilor, a pavării curții și prin eliberarea parțială a parterului de compartimentări târzii. În raport cu Curtea Veche, volumetria joasă a hanului funcționează ca „fundal” urban, menținând scara istorică a străzii.

Intervenții, cercetări și restaurări

- 1848, 1863: reparații/ameliorări consemnate în sinteze ulterioare.
- 1966–1970: restaurare DMI; pozițiile metodologice ale lui Horia Teodoru recomandă păstrarea urmelor de epocă; în aceeași perioadă, literatura îl indică pe Constantin Joja ca arhitect implicat; Ștefan Balș rămâne figura-cadru a practicilor de restaurare românești în anii ’60–’70.
- 1971: reintrare în circuitul public după restaurare.
- 1991–1992: reparații; 2007+ lucrări de punere în valoare (pavaj curte, lemnărie, finisaje).
- Cercetări arheologice în zona Curții Vechi au documentat pivnițe și straturi subsecvente; investigațiile hanului au semnalat înglobarea unor corpuri preexistente.

Fișă tehnică

- Denumire oficială: Hanul lui Manuc (denumire istorică: „Marele Hotel Dacia”).
- Adresă: Strada Franceză 62–64, București, zona Curtea Veche / Lipscani.
- An construcție: 1806–1808 (edificare)
- Inițiator / prim proprietar: Emanuel (Manuc) Mârzaian, „Manuc Bei”.
- Proprietari ulteriori: Lambru Vasilescu (cumpărător c. 1861–1862; modernizează 1874); familia Băicoianu → familia Cantacuzino (retrocedare 2007 către Constantin-Șerban Cantacuzino).
- Arhitect(ți): arhitectul inițial nu este documentat; restaurările 1966–1970 sunt avizate metodologic de Horia Teodoru; literatura de epocă și sintezele ulterioare indică implicarea arh. Constantin Joja; cadrul doctrinar al școlii de restaurare e asociat și cu Ștefan Balș
- Stil arhitectural / tipologie: han-caravanserai balcanic adaptat contextului bucureștean; galerii din lemn pe curte, scări exterioare, parter comercial, pivnițe. –
- Structură / materiale: zidărie portantă, planșee și galerii din lemn, acoperiș în patru ape; refaceri moderne la finisaje și pavaje în restaurări.
- Intervenții majore: 1874 (modernizări Lambru Vasilescu); 1966–1970 (restaurare DMI); 1991–1992 (reparații); 2007+ (igienizare, punere în valoare
- Regim actual de folosință: alimentație publică, evenimente, spații comerciale, curte deschisă publicului.
- Situație juridică: retrocedat în 2007 către Constantin-Șerban Cantacuzino (decizie ICCJ).
- Semnificație urbană: reper major al Centrului Vechi; menține scara istorică la marginea Pieței Unirii; articulare cu ansamblul Curtea Veche.
- Probleme / riscuri: presiunea turistică, întreținere periodică a lemnăriei, compatibilizarea instalațiilor moderne cu materialitatea istorică.

Arhitecți / echipă de restaurare

- Horia Teodoru (1894–1976) — arhitect, restaurator, format la École des Beaux-Arts Paris; membru marcant al Comisiunii/ Direcției Monumentelor Istorice; în 1967, în calitate de avizator, susține păstrarea elementelor de epocă la Hanul lui Manuc.
- Constantin Joja (1908–1991) — arhitect, teoretician al „actualității tradiției”; lucrări importante de restaurare și reconstituire în zona Curții Vechi; documente și sinteze indică rolul său în restaurarea hanului în anii 1966–1972.
- Ștefan Balș (ϯ) (1902–1994) — lider al școlii românești de restaurare, șef de proiecte în DMI; cadrul metodologic al intervențiilor anilor ’60–’70 din București este strâns legat de activitatea sa.

*

Construit la începutul secolului al XIX-lea, Hanul lui Manuc își desfășoară în patrulater fațadele albe, foarte simple, umbrite de streașina lată a acoperișului. Fațada are un decor elegant, epurat, de expresie neoclasică, realizat în stuc. Intrarea, străjuită de porți groase, ferecate, de stejar, se face printr-un gang boltit, podit cu lemn. Curtea interioară, de dimensiuni generoase, este înconjurată, la etajele unu și doi, de galerii deschise, mărginite de frumoase balustrade și cu arcade sprijinite pe stâlpi delicați de lemn. [...] Hanul a suferit modificări numeroase în timp; după 1870 a purtat numele de "Hotel Dacia" și în curtea lui au avut loc spectacole de teatru. Restaurarea efectuată în anii 1967-1972, sub conducerea arhitectului Const. Joja, a redat hanului înfățișarea originală, păstrând orașului unul dintre cele mai frumoase monumente ale sale. (Extras din: Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009)

*

Hanul lui Manuc a fost construit in 1808 de bogatasul armean Emanuel Marzoian, zis Manuc. Cladirea este in stilul traditional, cu patru laturi, in jurul unei curti interioare, pivnite adanci, parter si etaj cu cerdac cu stalpi de lemn, iar pe exterior, pravalii. În 1861 a devenit hotel Dacia, cu sala de teatru si opereta, iar in prezent este hotel-restaurant si la exterior sunt magazine. (emilia - Monumenteromania.ro)

Referințe:

- Strada Franceză – Studiu istoric (Alexandra Țânțăreanu, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu)
- Strada Franceza - Restituiri (BCMI 2010)
- Case pe strada Franceză (6) (Bucureștii vechi și noi)
- Istoric (Hanul lui Manuc)
- Hanul lui Manuc (Wikipedia)
- Bucharest Centennial: Manuc’s Inn (Romania-Insider)
- Retrocedarea din 2007 (Libertatea)
- Horia Teodoru în fondul D.M.I. (Horia-Teodoru.ro)
- Horia Teodoru – reper al școlii românești de restaurare (Revista Arhitectura)
- Referat restaurare Hanul lui Manuc
- Restauratori români: Arhitectul Ștefan Balș (1902–1994) (INP)
- Cum a scăpat de demolare Hanul lui Manuc… (interviu, context Joja/Curtea Veche) (B365)
- Revista Arta, nr. 6/1972 – Curtea Veche (Revista Arta)

Mai 2024:

ChatGPT despre stilul arhitectural al clădirii din strada Franceză 62-64:

The building depicted in the image, known as "Hanul lui Manuc," located at Franceza 62-64 in Bucharest, is a quintessential example of early 19th-century Romanian urban architecture. Built in 1808, this historic inn showcases the architectural fusion typical of that era, blending elements of traditional Romanian, Ottoman, and neoclassical styles. This combination reflects the multicultural influences that shaped Bucharest's architectural landscape during the late Ottoman period.

Hanul lui Manuc is one of the oldest and most significant historic inns in Bucharest, originally serving as a caravanserai. Caravanserais were inns with large courtyards and numerous rooms that provided lodging, food, and supplies for traders and travelers. These structures were vital hubs for commerce and social interaction in the 18th and 19th centuries, especially in regions influenced by Ottoman culture.

The building's architectural style is primarily characterized by its robust and functional design, with a clear emphasis on utility and accommodation. The structure is two stories high, with a long, rectangular layout that encloses a spacious interior courtyard. This courtyard is accessible through large, arched entrances, which were originally designed to allow the passage of horse-drawn carriages and pack animals.

One of the most striking features of Hanul lui Manuc is its extensive use of traditional materials, including stone, brick, and wood. The ground floor walls are constructed from thick stone blocks, providing the necessary strength and stability for the heavy structure. Above the ground floor, the walls are made of brick, a common building material in Bucharest during this period. The bricks are laid in a regular pattern, creating a smooth and uniform surface that enhances the building's visual appeal.

The windows of Hanul lui Manuc are relatively small and rectangular, reflecting the defensive architectural influences of the time. These windows are symmetrically arranged and framed by simple, yet elegant moldings. The small size of the windows helped maintain a comfortable indoor temperature and provided security. Above each window, decorative cornices add a touch of refinement to the otherwise utilitarian façade.

The roof of Hanul lui Manuc is steeply pitched and covered with traditional ceramic tiles. This type of roofing is typical of Romanian architecture and serves both practical and aesthetic purposes. The steep pitch allows for efficient drainage of rain and snow, which is particularly important in Bucharest's climate. The ceramic tiles are durable and provide excellent insulation, while also contributing to the building's historic charm.

The eaves of the roof extend outward, creating a pronounced overhang that protects the walls from rain and provides shade during the hot summer months. This design feature is not only practical but also adds to the building's visual appeal, emphasizing its horizontal lines and giving it a grounded, stable appearance.

One of the most distinctive features of Hanul lui Manuc is its use of wooden elements, particularly in the interior courtyard. The upper floor is supported by a series of wooden columns and beams, which create a covered walkway around the courtyard. These wooden structures are intricately carved with geometric and floral motifs, showcasing the craftsmanship and artistic sensibilities of the period. The wooden balconies provide access to the guest rooms on the upper floor and offer a shaded, comfortable space for socializing and relaxing.

The courtyard itself is a central feature of the inn, serving as a communal space for guests and traders. It is paved with cobblestones and surrounded by the two-story structure, creating a sense of enclosure and privacy. The courtyard would have originally housed stables and storage areas for goods, as well as spaces for dining and entertainment.

Hanul lui Manuc's design reflects a blend of architectural influences. The use of stone and brick, along with the symmetrical arrangement of windows and doors, is reminiscent of neoclassical architecture, which was gaining popularity in Europe at the time. The wooden elements and the layout of the courtyard, however, are more characteristic of traditional Romanian and Ottoman architectural styles. This fusion of styles creates a unique and harmonious aesthetic that is both functional and visually pleasing.

In addition to its architectural features, Hanul lui Manuc holds significant historical and cultural value. It has been a center of commerce and social interaction for over two centuries, witnessing numerous historical events and serving as a gathering place for important figures in Romanian history. Its preservation and continued use as a commercial and cultural venue highlight the importance of maintaining historic structures as living parts of the urban fabric.

Over the years, Hanul lui Manuc has undergone several renovations and restorations to preserve its structural integrity and historical authenticity. These efforts have ensured that the building remains a vibrant and functional part of Bucharest's architectural heritage. Today, it houses a variety of businesses, including restaurants, cafes, and shops, continuing its long tradition as a center of commerce and social life.

In conclusion, Hanul lui Manuc is a remarkable example of early 19th-century Romanian urban architecture. Its blend of traditional Romanian, Ottoman, and neoclassical elements reflects the multicultural influences that shaped Bucharest during this period. The building's robust construction, intricate wooden details, and functional design make it a significant architectural and historical landmark. Its preservation and continued use demonstrate the enduring value of historic structures in enriching the cultural and social life of contemporary cities.

## Specialiști
**Arhitectură:** Horia Teodoru; Constantin Joja; Ștefan Balș (restaurare 1966-1970)

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/hanul-lui-manuc