# Halelor 1 / Franceză 52

Adresă: Str. Halelor nr. 1 / Str. Franceza nr. 52, Sector 1, Cartierul Centrul Vechi (turistic), București
An construcție: 1934
Tip ansamblu: Blocuri
Tip clădire: 6-12 niveluri
Stil arhitectural: Art Deco
Risc seismic: I (pericol public)
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Fosta clădire de pe strada Franceză 52 (acum și Halelor 1), pe locul căreia este astăzi un bloc interbelic, este aceea pe care maiorul Pappazoglu o menţionează în planurile din anii 1871 și 1875 cu denumirea de Hanul Verde, și era situată peste drum de Hanul Roșu – acesta la sfârșitul secolului al XIX-lea proprietatea rentierului I. Procopie Dumitrescu.

## Articol
Franceză 52 (fostă strada Carol I nr. 62), Hanul Verde, proprietar Theodor Eftimiu – moșier; clădire astăzi dispărută, dar relevantă pentru istoria străzii. Fosta clădire de pe strada Franceză 52, pe locul căreia este astăzi un bloc interbelic, este aceea pe care maiorul Pappazoglu o menţionează în planurile din anii 1871 și 1875 cu denumirea de Hanul Verde, și era situată peste drum de Hanul Roșu – acesta la sfârșitul secolului al XIX-lea proprietatea rentierului I. Procopie Dumitrescu - în suburbia Curţii Vechi, strada Carol intersectată cu Calea Rahovei.

Pe locul acestuia a existat un han mai vechi, hanul Tănase, care este menţionat în legenda planului datat în anii 1803-1805: „Colţu zidu han Tănase pîn apă stj. 2, pîn la nr. 28, podu…”. În anul 1878, fraţii Alexandru și Sergio Băicoianu, în proprietatea cărora se afla, i-au vândut casa lui David Schwartzmann, fabricant din Viena, care la rândul său a înstrăinat-o lui Theodor Eftimiu, rentier, în anul 1890.

Acesta din urmă și-a extins patrimoniul imobiliar de aici prin tranzacţionarea cu Primăria comunei București asupra unui teren de pe Splaiul Dâmboviţei, cu o suprafaţă de 198 mp, pe care a alipit-o parcelei sale în 1892. Prin căsătoria cu una dintre fiicele lui Theodor Eftimiu, Victoria, arhitectul Ion N. Socolescu devenea administratorul dotei soţiei sale, care era partea indiviză a întregii averi a tatălui defunct în anul 1894, printre mai multe moșii rurale fiind și această clădire bucureșteană.

În anul 1895, aceeași casă se descria ca un singur corp, „o veche construcţie”, cu parter, un singur etaj și pivniţele boltite, ca și prăvăliile de la parter: 4 pe strada Carol, 2 pe Calea Rahovei și colţ, și „o cârciumă cu birt” pe cheiul Dâmboviţei; la etaj erau 24 de camere care serveau ca locuinţe. Construcţia ocupa o suprafaţă de 865 mp, avea împrejmuire de grilaj de fier spre Cheiul Dâmboviţei, iar valoarea îi era dată atât de situarea sa într-un important vad comercial al orașului, cât și de gradul de întreţinere, soliditate și comodităţi.

Poziţia casei la intersecţia a trei căi, formând tot atâtea faţade, venitul bun pe care îl aducea din închiriere, erau și aceștia factori care îi sporeau valoarea. Într-un act de împrumut prin care Th. Eftimiu contractatase o datorie de la creditorul Marcus S. Ascher, în anul 1893, se menţionează că se pune ipotecă pe „imobilul numit Hotel Central”, de pe strada Carol nr. 68 și 70, ale cărui vecinătăţi erau: la E Calea Rahovei, la S Splaiul stâng al Dâmboviţei, la V proprietatea lui D. Naumescu și la N strada Carol.

Aceasta era o altă proprietate a lui Teodor Eftimiu, situată peste drum de Hanul Verde, care fusese constituită de părinţi dotă soţiei sale Elena, la căsătoria celor doi. Clădirea se identifică în planul de la 1911 cu Hotelul Regina, deducânduse de asemenea că existau doi proprietari: Eftimiu (G.M.) și Evloghie Gheorghieff, bancher de origine bulgărească. În anul 1780, domnitorul Alexandru Ipsilanti i-a dat și întărit logofătului Stanciu acest loc „ca să aibă a ţinea și a stăpâni la poarta din sus a Curţii domnești cei vechi, între podul de peste Dâmboviţă și între locul mănăstirii sfântului Spiridon Vechiu, patru stânjeni și două palme de loc ce vine în lat pe lângă podul uliţii mari care intră în curte, iar în lung până în apa Dâmboviţii, pentru că acest loc domnesc slobod era vad pentru măsurătoarea buţilor”.

Strada Franceză

Configuraţia unei străzi este în permanentă schimbare, mai rapidă sau mai lentă, și în acest ritm documentele de arhivă își sporesc valoarea, prin calitatea lor de a readuce la lumină date care nu au șansa de a mai fi vizibile. Un număr mare din casele de pe strada Franceză se mai păstrează astăzi, multe dintre ele fiind incluse în lista monumentelor istorice, cu valoare de reprezentativitate pentru sistemul constructiv, tipic străzii comerciale tradiţionale și estetica sfârșitului secolului al XIX-lea. Unele însă fie au fost demolate, fie și-au pierdut aspectul care le reprezenta, făcând necesar apelul la documente pentru reconstituire și reintegrare în întregul străzii. Se evidenţiază, astfel, etape istorice.

Unele dintre casele de pe fosta stradă Carol I astăzi nu mai există, fiind demolate pentru construirea altor clădiri, cum este Hanul Verde pe locul căruia s-a ridicat un bloc interbelic, sau pentru realizarea planurilor de sistematizare ale orașului. Cu toate acestea, ele au fost o prezenţă integrantă pentru stilul și specificul străzii, și continuă să fie, prin documentele de arhivă, părţi componente din istoricul străzii.

Centrul istoric al Bucureștiului, care înglobează și strada Franceză, este clasat ca sit de arhitectură, și este astfel protejat împreună cu toate componentele din interiorul său prin Legea 422 din 2001 privind monumentele istorice. Pe strada Franceză o mare parte dintre case sunt nominalizate individual în lista monumentelor istorice, rămânând însă și un mic procent protejat doar prin faptul că sunt integrate în sit.

Studiul istoric acoperă 50 proprietari angrenaţi în înlănţuirea de tranzacţii și raporturi în care proprietatea urbană, ca sursă de întreţinere și factor de mobilitate socială, devine obiectul garant din mijlocul relaţiilor financiare. Planurile caselor, însoţite uneori de detalii iconografice valoroase, relevă modul de construire și manifestarea unui gust colectiv, în mod vădit normat de criteriile estetice nescrise, care juca rolul dublu de factor de legitimare socială și de simbol al prosperităţii.

Numeric vorbind, strada Franceză era dominată de o majoritate evreiască a negustorilor, așa cum se reflectă din Anuarele Bucureștilor ale ultimului deceniu al secolului. Dintre corporaţiile reprezentate, care sunt foarte variate, se remarcă o concentrare mare de ceasornicari și giuvaiergii, faţă de întregul oraș, după 1890. Se poate vorbi, cel puţin pentru perioada din care există listele cu adrese, numai prin prisma acestei majorităţi, de apariţia în mijlocul diversităţii și a unei anumite specialităţi.

Prin acest detaliu semnificativ, străzii Franceze i se evidenţiază latura elitistă și importanţa de care vorbesc documentele sfârșitului de secol XIX. Nume cunoscute în epocă, fie de negustori și industriași cu afaceri prospere cu renume, fie alte personalităţi ale perioadei, au locuit, au avut afaceri sau proprietăţi și pe această stradă. De menţionat sunt industriașii D. Marinescu- Bragadiru și Ștefan Petrovici-Armis, cofetarul Iorgu Constantinescu, negustorul de mașini de cusut E. I. Ressel, negustorul de blănuri Sigmund Prager, dar și colonelul Petre Macca, doctorul Constantin Darvari, scriitorul și arheologul Alexandru Odobescu, prin moștenirea de la tatăl său, maiorul Lămotescu, Emanoil Pache-Protopopescu, primarul Capitalei, și mulți alții... (Alexandra Țânțăreanu)

Referințe:

- Strada Franceză – Studiu istoric(Alexandra Țânțăreanu, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu)
- Strada Franceza - Restituiri(BCMI 2010)
- Case pe strada Franceză (6)(Bucureștii vechi și noi)
- Încă opt imobile vor fi consolidate seismic prin PNCCRS

Septembrie 2023:

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/halelor-1