Hala Ford

Hala Ford: Origini și context (1931–1935)

Istoria Halei Ford din Floreasca începe în anul 1931, când industriașul american Henry Ford a vizitat România, analizând posibilitatea de a extinde rețeaua sa de uzine în Europa de Est. Entuziasmat de potențialul pieței românești, el l-a desemnat pe Theodor Davila, fiul dramaturgului Alexandru Davila și nepot al medicului Carol Davila, drept reprezentant al companiei Ford în România. Davila și-a propus să ridice la București o sucursală modernă a uzinelor Ford din Detroit, capabilă să asambleze automobile sub licență americană.

Alegerea terenului a fost dificilă și s-a prelungit timp de patru ani. În final, compania a obținut aprobarea Ministerului Industriei și Comerțului, la 1 martie 1935, pentru construirea unei uzine de montaj pe Calea Floreasca, pe malul lacului asanat de inginerul Nicolae Caranfil, unul dintre marii specialiști ai epocii. Achiziția terenului a fost realizată personal de Henry Ford, iar proiectul a fost încredințat unuia dintre cei mai importanți arhitecți industriali ai lumii, Albert Kahn, autorul marilor fabrici Ford din SUA.

Colaborarea româno-americană a adus la București o echipă de elită: arhitectul Paul Emil Miclescu, sprijinit de inginerii Dumitru Marcu și Nicolae Gane, a adaptat proiectul lui Kahn la normele locale. Rezultatul a fost o clădire modernistă, cu volume simple, fațade ample vitrate și o structură din beton armat, având la parter zona de producție și la etaj birouri și showroom-ul central.

Epoca interbelică și apogeul uzinei (1936–1940)

Construcția halei a fost finalizată în 1936, când uzina „Automobile Ford România S.A.R.” a fost inaugurată oficial. Era una dintre cele mai moderne fabrici ale Europei Centrale, simbol al industrializării accelerate a României. Uzina avea inițial 250 de muncitori, cinci maiștri străini, cinci tehnicieni și un desenator român, iar capacitatea de producție era de aproximativ 2.500 de automobile pe an.

Automobilele erau aduse sub formă de componente din SUA – fiecare mașină conținea circa 17.000 de piese – și erau asamblate la București. Principalele modele fabricate au fost Ford V8 Fordor Sedan, iar din 1938 și versiunile V8-81A De Luxe și V8-82A Standard. În perioada de vârf se lucra în trei schimburi, iar salariul mediu depășea 45 de lei pe oră, adică echivalentul câștigului zilnic din alte întreprinderi.

Randamentul impresionant – până la 30 de automobile asamblate în 24 de ore – a făcut din uzina Ford un reper al eficienței industriale interbelice. „Gazeta Municipală” din 11 noiembrie 1938 consemna admirația publicului față de „organizarea perfectă” a uzinei și față de condițiile de lucru moderne. În 1938, viitorul rege Mihai I, pe atunci Mare Voievod de Alba Iulia, a lucrat la linia de montaj a uzinei, participând la asamblarea completă a unui automobil – o experiență simbolică pentru o generație care privea automobilul ca pe întruchiparea progresului.

Războiul, naționalizarea și perioada comunistă (1945–1989)

După al Doilea Război Mondial, destinul uzinei s-a schimbat radical. La 11 iunie 1945, fabrica a fost confiscată de autoritățile sovietice. Ziarul „Scânteia” proclama triumfător: „Întreprinderile smulse din mâinile lacome ale exploatatorilor devin bun comun al întregului popor.” Hala Ford a fost redenumită „Autoindependența”, iar în 1960 a primit o nouă identitate – „Întreprinderea Industrială de Stat Automatica” – specializată în echipamente electronice și ulterior în componente destinate industriei nucleare.

Deși funcțiunea s-a modificat complet, structura arhitecturală a fost păstrată în mare parte. Stilul modernist, fațadele vitrate și proporțiile halei au fost considerate modele pentru alte construcții industriale din deceniile următoare. Fabrica a devenit un simbol al industrializării socialiste, iar denumirea „Automatica” a rămas bine cunoscută până în anii 1980.

Declinul postcomunist și redescoperirea patrimoniului (1990–2018)

După 1989, activitatea fabricii s-a oprit, iar clădirea a intrat într-un proces de degradare. Deși era înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice (cod B-II-a-A-20926, „Ansamblul Sucursala Ford, Calea Floreasca 159”), lipsa unei strategii clare de conservare a dus la ruinarea progresivă a imobilului. Zona Floreasca, altădată periferică, s-a transformat rapid într-un pol imobiliar și de afaceri. În 2016, un Plan Urbanistic Zonal pentru Calea Floreasca 159–165, care prevedea construirea a patru turnuri de 15–25 de etaje lângă hală, a stârnit proteste civice. Grupul de Inițiativă Civică Floreasca a cerut stoparea proiectului, invocând impactul asupra monumentului și asupra infrastructurii. Discuțiile aprinse din Consiliul General al Municipiului București au readus clădirea în atenția publicului, transformând-o într-un caz-școală privind protejarea patrimoniului industrial.

Restaurarea contemporană și noua viață a clădirii (2019–prezent)

În 2019, One United Properties a achiziționat fosta hală de la Auchan România, pentru aproximativ 10 milioane de euro, parte a unei tranzacții mai ample, de circa 25 de milioane de euro, pentru terenul de 2,8 hectare. Compania a anunțat intenția de a restaura integral imobilul și de a-l integra în ansamblul One Floreasca City, un complex urban mixt. Proiectul de restaurare, evaluat la 82–90 de milioane de euro, presupune păstrarea și consolidarea fațadelor originale, reconstruirea structurii interioare și reatașarea fațadelor la noul schelet structural – o tehnică folosită frecvent în marile centre europene pentru conservarea arhitecturii istorice. Viitoarea clădire, redenumită „One Gallery”, va include un supermarket Auchan concept store, spații comerciale, restaurante și zone de coworking, devenind un centru urban de referință pentru nordul capitalei.

Arhitectul prof. dr. Dan Șerban a caracterizat proiectul ca „un exemplu remarcabil de conversie și restaurare, prin care un monument de arhitectură industrială este reintegrat în viața orașului”. Potrivit acestuia, Hala Ford reprezintă „un vârf al arhitecturii industriale interbelice, cu valoare excepțională pentru istoria urbană a Bucureștiului”. Dezvoltatorul a subliniat că restaurarea face parte dintr-o strategie mai amplă de regenerare urbană și sustenabilitate, înscrisă în inițiativa Global Compact a ONU. Proiectul prevede și instalarea de panouri solare pe acoperiș, pentru eficiență energetică, precum și realizarea a peste 400 de locuri de parcare subterană. Hala Ford, proiectată de Albert Kahn, Emil Miclescu, Dumitru Marcu și Nicolae Gane, este astăzi unul dintre ultimele exemple majore de arhitectură industrială modernistă interbelică păstrate la București. Ea ilustrează în mod exemplar transformarea unui spațiu productiv într-un centru civic și comercial al secolului XXI.

Referințe:

• Paul Emil Miclescu (Arhiva de Arhitectură)
• Paul Emil Miclescu (Wikipedia)

 Octombrie 2021:

Albert Kahn (1869–1942) a fost un arhitect și inginer american de origine germană, considerat „părintele arhitecturii industriale moderne”. Stabilit la Detroit, a revoluționat proiectarea fabricilor prin folosirea pe scară largă a betonului armat, a ferestrelor ample și a planurilor deschise, care asigurau eficiență, lumină naturală și siguranță structurală.

Prin biroul său, Albert Kahn Associates, a proiectat peste 1.000 de clădiri industriale pentru companii precum Ford, General Motors, Packard și Chrysler, transformând Detroitul în „Motor City”. Printre lucrările sale emblematice se numără Ford River Rouge Complex, Highland Park Plant și Willow Run Bomber Plant, toate considerate repere ale modernismului funcțional.

Kahn a colaborat direct cu Henry Ford, proiectând uzinele în care s-a perfecționat linia de asamblare modernă. Modelele sale au inspirat numeroase clădiri industriale din Europa și URSS (unde a supervizat construcția a sute de fabrici între 1929–1932). Stilul său, sobru și rațional, a influențat profund arhitectura utilitară a secolului XX, iar în România, spiritul școlii sale se regăsește în Hala Ford din Floreasca.

Paul Emil Miclescu (1901–1994) a fost un arhitect și memorialist român, reprezentant de seamă al modernismului interbelic din București. Născut la 20 mai 1901 într-o veche familie boierească, a absolvit Școala Superioară de Arhitectură din București, obținând diploma de arhitect în perioada în care se conturau primele tendințe funcționaliste în arhitectura românească.

A fost unul dintre fondatorii revistei „Simetria”, alături de arhitectul Octav Doicescu, promovând prin articolele și proiectele sale un stil sobru, rațional și modern, aliniat curentelor europene ale epocii. Semna planurile sale cu inițialele „P.E.M.”, iar activitatea sa a fost frecvent menționată în lucrările arhitecților și istoricilor Eugenia Greceanu și Ștefan Balș.

Printre proiectele sale importante se numără Uzinele Ford din București (Calea Floreasca 159–165, 1930–1932), realizate în colaborare cu arhitectul american Albert Kahn și inginerii Dumitru Marcu și Nicolae Gane, una dintre cele mai avansate construcții industriale ale vremii. Tot lui i se datorează Teatrul de vară „Nicolae Bălcescu” din Parcul Bazilescu, biserica din Preoțești (Balotești), precum și intervenții de restaurare la Clopotnița Mitropoliei din București și la alte monumente de arhitectură religioasă.

Ca memorialist, Paul Emil Miclescu a publicat volumul „Din Bucureștii trăsurilor cu cai” (Editura Litera, 1985; reeditat la Editura Vremea), o lucrare evocatoare despre orașul de altădată, privit prin ochii unui arhitect atent la detaliul urban și la memoria locurilor.

A rămas activ în mediul profesional până târziu, fiind recunoscut pentru eleganța și rigoarea proiectelor sale. A încetat din viață la 22 martie 1994, la București, lăsând în urmă o operă diversă și coerentă, care ilustrează trecerea arhitecturii românești de la eclectismul de început de secol XX la modernismul matur al anilor ’30.