Gara Filaret
Gara Filaret, cunoscută în prezent sub numele de Autogara Filaret, este prima gară feroviară a Bucureștiului și a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. Edificiul se află în sudul Capitalei, pe Dealul Filaret, la adresa Piața Gării Filaret nr. 1. Amplasamentul este consemnat în majoritatea surselor administrative în sectorul 4, deși o parte dintre acestea îl indică în sectorul 5 — ambiguitate provenită din poziția clădirii la limita dintre cele două sectoare.
Originea toponimului
Denumirea gării provine de la cea a dealului pe care a fost ridicată, legat la rândul său de numele mitropolitului Filaret al II-lea al Ungrovlahiei — episcop de Râmnic între 1780 și 1792, mitropolit al Țării Românești în 1792–1793. Pe o proprietate bisericească de pe versantul sudic al orașului, acesta a ctitorit, către mijlocul secolului al XVIII-lea, o fântână alimentată din cele patru izvoare ale dealului învecinat, devenită curând un reper pentru bucureșteni; numele ctitorului s-a extins astfel asupra împrejurimilor, denumite Câmpul Filaret și Dealul Filaret. Ajunsă în ruină, fântâna a fost demolată în 1863, iar în 1870 primarul George Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul”, a inaugurat pe locul ei o fântână nouă. Zona a dobândit o însemnătate istorică aparte în timpul Revoluției de la 1848: la 15/27 iunie, pe câmpia din vecinătatea dealului s-au adunat, potrivit relatărilor epocii, câteva zeci de mii de oameni, iar guvernul provizoriu a hotărât ca locul să poarte de atunci numele de Câmpia Libertății. La începutul lucrărilor feroviare, terenul destinat gării făcea încă parte din viile și grădinile ce acopereau colina.
Regim de protecție și funcțiune actuală
Clădirea este clasată ca monument istoric în Lista Monumentelor Istorice, cu codul B-II-m-A-18800. Codul indică un monument (m) din categoria arhitectură (II), aflat în București (B) și încadrat în grupa valorică A, de importanță națională. După legarea Gării de Nord la rețeaua feroviară, în 1872, gara Filaret și-a pierdut treptat rolul; a fost dezafectată în 1960 și transformată în autobază, deși se propusese amenajarea unui muzeu. În prezent, imobilul găzduiește o autogară destinată transportului rutier de persoane, interjudețean și internațional.
Contextul istoric: concesiunea și prima linie ferată București–Giurgiu (1865–1869)
Concesiunea și disputa parlamentară
Istoria Gării Filaret este indisolubil legată de construirea primei căi ferate din Principatele Unite, linia București–Giurgiu. În septembrie 1865 — majoritatea surselor indică ziua de 13, deși una plasează acordarea la 1 septembrie —, după tratative îndelungate și dezbateri parlamentare, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a acordat companiei fondate de inginerii britanici John Trevor Barkley și John Staniforth dreptul de a construi și de a exploata linia. Concesiunea fusese disputată cu antreprenori de renume ai epocii, între care Thomas Brassey, Lefèvre, Salamanca și Brâncoveanu.
Proiectul a fost tulburat de evenimentele politice: după abdicarea lui Cuza, în februarie 1866, Adunarea Deputaților a anulat contractul, decizie ce a stârnit protestele vehemente ale consulului britanic. Concesiunea a fost reînnoită de guvernul condus de Ion Ghica în august 1866 și semnată definitiv la 7 aprilie 1867, sub domnitorul Carol I, un susținător declarat al construcției căilor ferate. La 17 iunie 1869 a fost promulgată legea pentru exploatarea în regie a liniei București (Filaret)–Giurgiu, tronson prelungit ulterior până la Smârdan, în apropierea Dunării.
Alegerea traseului a răspuns unei logici economice și tehnice: linia oferea cea mai scurtă legătură între Capitală și un port dunărean românesc, punând puține probleme de execuție — o singură traversare a unui râu important, Argeșul. Trebuie precizat că linia București–Giurgiu a fost prima din Principatele Unite, dar nu prima de pe actualul teritoriu al României: în Banat, calea ferată Oravița–Baziaș funcționa din 1854, iar în Dobrogea, linia Constanța–Cernavodă fusese dată în folosință în 1860, ambele regiuni aflându-se atunci în afara Principatelor.
Construcția liniei și materialul rulant
Lucrările au demarat în 1867 și au înaintat dinspre Giurgiu spre București, utilajele de construcție și materialul rulant destinat exploatării fiind aduse pe Dunăre. Linia măsura inițial 67 de kilometri, desfășurați pe terenul dintre viile de pe colina Filaretului și malul fluviului. În octombrie 1868, la Giurgiu au sosit primele două locomotive cu abur, fabricate la uzinele engleze Canada Works din Birkenhead și botezate Sabaru (nr. 1) și Giurgiu (nr. 2); ele au fost folosite la remorcarea trenurilor de lucru care transportau materialele de construcție. Potrivit surselor, linia a fost deservită în total de nouă locomotive — între care, pe lângă cele două menționate, București, Argeșiu, Progresu și Dunărea —, deși enumerarea completă diferă de la o sursă la alta.
Filaret în seria gărilor de concesiune
În deceniul concesiunilor (1869–1879), proiectarea și construcția gărilor din România au fost apanajul exclusiv al companiilor concesionare, care transpuneau direct în context românesc tipuri de clădiri realizate în prealabil în alte țări. Anul 1869 a adus în funcțiune două linii cu semnături arhitecturale distincte: București–Giurgiu, a companiei Barkley & Staniforth, și Suceava–Roman, a companiei Lemberg-Czernowitz-Jassy, aceasta din urmă cu gări de expresie romantică și accente neogotice, preluate din tipologia deja folosită în Galiția.
Pe linia București–Giurgiu, semnificative din punct de vedere arhitectural sunt doar cele două capete de linie — Filaret și Giurgiu —, restul stațiilor fiind construcții mici și strict utilitare. Cercetarea de specialitate (Toader Popescu) arată că gările Filaret și Giurgiu reiau modelul clădirilor ridicate de aceiași concesionari pe linia Rusciuk–Varna, inaugurată cu numai trei ani mai devreme. Această filiație documentară este relevantă pentru chestiunea autorului proiectului: atribuirea populară către arhitectul Paul Gottereau, discutabilă și sub aspect cronologic, este subordonată ipotezei mai bine susținute a unui proiect de companie. Analiza arhitecturală detaliată și incertitudinile de atribuire sunt tratate în capitolul dedicat descrierii edificiului și în subsecțiunea finală de discrepanțe.
Construcția și inaugurarea gării (1867–1869)
Șantierul și primul tren
Construcția gării a început în 1867, concomitent cu lucrările la traseul feroviar, pe terenul cu vii de pe colina Filaretului. După aproximativ doi ani, edificiul și linia erau pregătite pentru circulație. La 7 septembrie 1869, înaintea deschiderii oficiale a traficului, din Gara Filaret a plecat primul tren pe ruta București–Giurgiu, avându-l ca pasager pe domnitorul Carol I. Momentul avea o încărcătură simbolică: prin el, principele își împlinea cuvântul dat de a nu-și părăsi țara până la utilizarea „întâiului drum de fier românesc”.
Ceremonia oficială din 31 octombrie 1869
Inaugurarea oficială a liniei București–Giurgiu a avut loc la 19 octombrie (stil vechi) / 31 octombrie 1869 (stil nou), în cadrul unei ceremonii fastuoase și în prezența primului-ministru. În acea dimineață, după slujba oficiată de mitropolitul primat Nifon și în sunetele de corn — vechiul semnal de plecare a trenurilor —, din Gara Filaret au pornit spre Giurgiu două garnituri. Prima, „Trenul de onoare Michaiu Bravu”, remorcată de locomotiva cu același nume (dat în cinstea voievodului Mihai Viteazul), a fost condusă de însuși concesionarul liniei, Sir John Trevor Barkley; a doua, „Trenul Dunărea”, a fost condusă de Nicolae Tănase, primul mecanic de locomotivă român. În ambele garnituri se aflau Principele Carol I, membri ai Guvernului și ai Corpului Diplomatic.
Prima garnitură a plecat la orele 10.45 și a parcurs cei 67 de kilometri în aproximativ 90 de minute, cu o viteză medie de circa 45 km/h, ajungând la Giurgiu — împodobit cu ghirlande și drapele tricolore — în jurul prânzului. Sursele diferă ușor asupra orei sosirii, indicată fie la 12.15, fie la 12.30. De asemenea, enumerarea locomotivelor variază: cele mai multe surse rețin locomotivele Michaiu Bravu și Dunărea pentru garniturile inaugurale, în timp ce o sursă menționează, pentru primele curse ale concesionarului, locomotivele Călugăreni și Dunărea. O placă aniversară amplasată pe clădirea actualei autogări comemorează astăzi evenimentul.
Descriere arhitecturală
Configurația de ansamblu
Gara Filaret a fost concepută ca o construcție în plan de careu (patrulater închis), cu parter și etaj. Laturile clădirii se închid spre calea ferată, formând o hală acoperită în care pătrundeau cele trei linii de cale ferată. Această organizare — corpul de călători dispus pe laturile unei hale centrale — corespunde tipului de gară terminus, în care traseul se oprește, iar călătorul intră frontal în raport cu liniile.
Hala, structura metalică și peronul
Acoperișul halei a fost ridicat pe o structură metalică așezată pe zidurile paralele ale construcției, decorate cu arce în plin cintru. Peronul acoperit se sprijinea pe console metalice, iar accesul la el se făcea prin fațada principală, prin intrări amplasate la capetele celor două aripi ale clădirii. Recurgerea la ferme metalice de mare deschidere pentru acoperirea peroanelor face din Filaret unul dintre puținele exemple românești de „gară-hală” — o tipologie mai potrivită gărilor terminus decât celor de tranzit și rar întâlnită în arhitectura feroviară autohtonă.
Fațada principală și compoziția
Fațada principală este marcată de supraînălțarea corpului central, încununat de un fronton triunghiular ce depășește linia acoperișului. În axul fațadei se deschide un gol de mari dimensiuni, menit să lumineze marele hol central. Potrivit cercetării de specialitate, proiectul a trecut, în faza de elaborare, prin mai multe variante intermediare, în care se poate observa efortul de a conferi fațadei principale un statut tot mai reprezentativ. Prin compoziția și decorația sa, edificiul se apropie de unele exemple occidentale — gările din München (1849) și Emden (1863) sau, păstrând proporțiile, Gare de l'Est din Paris (1849) —, fără a fi însă o imitație directă, ci mai degrabă o înscriere în air du temps-ul stațiilor europene ale epocii.
Filiația de companie și tipul terminus
Din punct de vedere tipologic, Filaret și gara Giurgiu reiau modelul clădirilor ridicate de aceiași concesionari, Barkley & Staniforth, pe linia Rusciuk–Varna, inaugurată cu trei ani mai devreme. În ansamblul rețelei românești, Gara Filaret și Gara de Nord rămân singurele gări care adoptă tipologia terminus; dintre acestea, numai Filaret a fost gândită astfel de la bun început, Gara de Nord dobândind trăsăturile unei gări terminus abia prin adăugiri ulterioare inaugurării, fiind concepută inițial ca gară de tranzit, aliniată căii ferate.
Atribuirea proiectului
Autorul proiectului rămâne incert. O atribuire larg răspândită în sursele de popularizare îl indică pe arhitectul francez Paul Gottereau — autorul Palatului CEC, al Bibliotecii Centrale Universitare și al lucrărilor de la Palatul Cotroceni. Această atribuire este însă discutabilă sub aspect cronologic: lucrările documentate ale lui Gottereau în România încep abia în 1873, ulterior ridicării gării (1867–1869). O altă sursă atribuie conducerea construcției inginerului Elie Radu, ipoteză la rândul ei improbabilă, dată fiind vârsta tânără a acestuia la 1869. Cercetarea academică (Toader Popescu) subordonează aceste atribuiri ipotezei, mai bine susținute, a unui proiect de companie: în deceniul concesiunilor, gările erau realizate de societățile concesionare, care transpuneau tipuri deja construite în alte țări. În consecință, atribuirea către un arhitect anume este tratată în prezenta monografie ca nedovedită, verificarea urmând a se face pe baza documentelor de arhivă — în special fondul Ministerul Lucrărilor Publice aflat la Arhivele Naționale Istorice Centrale (A.N.I.C.) și colecțiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, care păstrează inclusiv fotografii de epocă ale gării. Consolidarea tuturor discrepanțelor de sursă este realizată în subsecțiunea finală a monografiei.
Declinul funcțional (1872–1960)
Racordarea la rețea și pierderea primatului
La numai trei ani de la inaugurare, Gara Filaret a încetat să mai fie singura stație feroviară a Capitalei. La 13 septembrie 1872 a fost dată în folosință Gara Târgoviștei — cunoscută din 1888 sub numele de Gara de Nord —, care a devenit rapid principalul nod feroviar al Bucureștiului. Între 1870 și 1872, Concesiunea Strousberg (1870) și apoi Societatea Acționarilor C.F.R. (1871–1872) au realizat un racord de aproximativ șapte kilometri care pornea din Gara Târgoviștei, traversa Dâmbovița, urca pe Dealul Spirii și, după ce trecea prin Gara Cotroceni, ajungea la Gara Filaret, asigurând legătura dintre linia București Filaret–Giurgiu și restul rețelei naționale. Odată cu legarea Gării de Nord la rețea — consemnată la 13/25 decembrie 1872 —, Gara Filaret și-a pierdut treptat însemnătatea. Deși a rămas integrată în rețeaua feroviară, rolul ei s-a redus, traficul principal de călători mutându-se către noua gară din nordul orașului.
Desființarea din 1960 și transformarea în autogară
Gara Filaret a funcționat aproape un secol, fără a-și mai apuca însă centenarul. La 19 noiembrie 1960, autoritățile de atunci au decis desființarea ei ca stație de cale ferată și transformarea în autobază — punct de plecare și de sosire pentru traficul auto —, rolul de poartă feroviară a sudului bucureștean fiind preluat ulterior de Gara Progresul. Deși se propusese amenajarea unui muzeu în interiorul clădirii, ideea nu s-a concretizat la acel moment. În ciuda schimbării de funcțiune, edificiul continuă să domine platoul din vârful colinei Filaretului.
Statutul de monument și proiectele de reconversie
Clasarea ca monument istoric
Gara Filaret este clasată în Lista Monumentelor Istorice cu codul B-II-m-A-18800, în grupa valorică A, de importanță națională. Prin comparație, Gara de Nord figurează în aceeași listă cu codul B-II-m-B-18803, în grupa valorică B — o distincție care situează Filaret, sub aspectul recunoașterii patrimoniale, într-o categorie superioară, potrivit vechimii și rolului său de primă gară a țării.
Ideea muzeului feroviar
Vocația muzeală a gării a fost formulată încă din perioada interbelică: se propusese ca, la încetarea exploatării feroviare, edificiul să fie amenajat ca Muzeu al Căilor Ferate Române. La suspendarea activității feroviare, la începutul anilor 1960, această destinație a fost însă abandonată în favoarea autogării. Ideea a fost reluată constant în deceniile următoare, gara fiind privită de pasionații feroviari drept locul firesc pentru un muzeu dedicat istoriei căilor ferate românești.
Proiecte de reconversie contemporane
De-a lungul timpului au fost propuse numeroase proiecte de reabilitare și de transformare a gării într-un muzeu feroviar, niciunul finalizat până în prezent. În 2016, un proiect elaborat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (coordonat de arh. Elena-Codina Dușoiu) propunea revitalizarea sitului prin folosirea curții interioare a fostei gări ca spațiu deschis pentru evenimente culturale — sală de concerte și de teatru neconvențional. În 2018, o inițiativă a Primăriei Municipiului București, susținută de viceprimarul prof. arh. Tomnița Florescu, viza crearea unui pol cultural în zona Parcului Carol I, care să înglobeze Gara Filaret, reluând o propunere mai veche a prof. ing. Mihai Mihăiță din lucrarea „Parcul Național al Științei și Tehnologiei”. Mai recent, în 2025, a fost prezentat un proiect de reconversie și extensie a gării ca muzeu al științelor.
Aceste inițiative contrastează cu reabilitările duse la capăt în cazul altor gări-monument — precum Sinaia sau amplul program de modernizare a Gării de Nord, lansat oficial în 2024 —, în vreme ce proiectele privind Filaret au rămas, până acum, la stadiul de propunere. Gara și-a marcat discret cea de-a 140-a aniversare la 31 octombrie 2009.
Discrepanțe și incertitudini documentare
Documentarea de față se întemeiază pe literatura publicată și pe surse online, fără consultarea directă a documentelor primare de arhivă. Această limitare este semnalată explicit, iar verificarea aspectelor incerte rămâne o direcție de cercetare viitoare, orientată în special către fondul Ministerul Lucrărilor Publice de la Arhivele Naționale Istorice Centrale și către colecțiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Principalele neconcordanțe dintre surse sunt consolidate mai jos.
Atribuirea proiectului
Cea mai importantă incertitudine privește autorul proiectului. Sursele de popularizare îl indică frecvent pe arhitectul Paul Gottereau, atribuire discutabilă sub aspect cronologic: lucrările sale documentate în România încep abia în 1873, la patru ani după finalizarea gării (1869), iar până în 1866 acesta frecventase doar câteva cursuri la Școala de Arte Frumoase din Paris. O posibilă sursă a confuziei este faptul că tatăl arhitectului, inginerul Alfred Gottereau, a ridicat în imediata vecinătate Uzina de Gaz de la Filaret (1870–1871) — o legătură cu numele Gottereau, dar nu cu gara. O a doua ipoteză, care îl indică pe inginerul Elie Radu drept conducător al construcției, este la rândul ei improbabilă: născut în 1853, Elie Radu avea în 1869 aproximativ șaisprezece ani. Cercetarea academică (Toader Popescu) subordonează ambele atribuiri ipotezei, mai bine susținute, a unui proiect de companie, gara reluând modelul realizat de concesionarii Barkley & Staniforth pe linia Rusciuk–Varna. În consecință, atribuirea către un arhitect anume este tratată în prezenta monografie ca nedovedită.
Cronologia evenimentelor
Datele evenimentelor variază între surse. Acordarea concesiunii către compania Barkley & Staniforth este plasată de majoritatea surselor la 13 septembrie 1865, deși una indică ziua de 1 septembrie; convenția a fost semnată definitiv, după întreruperea din 1866, la 7 aprilie 1867. Inaugurarea oficială este consemnată la 19 octombrie (stil vechi) / 31 octombrie 1869 (stil nou) — aceeași dată exprimată în cele două calendare —, ea neputând fi confundată cu primul tren, circulat la 7 septembrie 1869; o sursă indică eronat anul 1865 pentru inaugurare. Legarea Gării de Nord la rețea apare fie sub data inaugurării Gării Târgoviștei (13 septembrie 1872), fie sub cea a racordului la rețeaua națională (13/25 decembrie 1872), evenimente distincte. Desființarea gării este datată generic în anul 1960, cu precizarea, în unele surse, a zilei de 19 noiembrie.
Detalii ale ceremoniei și ale materialului rulant
Sursele diferă și în privința unor detalii ale inaugurării: ora sosirii la Giurgiu este indicată fie la 12.15, fie la 12.30. Enumerarea locomotivelor care au tractat garniturile inaugurale variază, cele mai multe surse reținând locomotivele Michaiu Bravu și Dunărea, în timp ce o sursă menționează, pentru primele curse ale concesionarului, locomotivele Călugăreni și Dunărea. Numărul total al locomotivelor liniei este indicat la nouă, însă enumerarea lor completă diferă de la o sursă la alta.
Amplasarea administrativă
Încadrarea administrativă actuală a gării nu este uniformă: majoritatea surselor o plasează în sectorul 4, iar altele în sectorul 5, ambiguitate provenită din poziția clădirii la limita dintre cele două sectoare.
Personaje
John Trevor Barkley - Inginer și antreprenor feroviar britanic. Împreună cu John Staniforth a fondat compania concesionară care a construit prima cale ferată din Principatele Unite, linia București (Filaret)–Giurgiu, inaugurată în 1869. Realizase anterior linia Rusciuk–Varna, al cărei model de gară a fost reluat la Filaret și Giurgiu. La inaugurarea din 31 octombrie 1869 a condus el însuși locomotiva garniturii de onoare. Datele biografice complete nu au putut fi stabilite din sursele consultate.
John Staniforth - Inginer britanic, cofondator, alături de John Trevor Barkley, al companiei concesionare a liniei București–Giurgiu. Datele biografice nu au putut fi stabilite din sursele consultate; verificarea lor rămâne o direcție de cercetare.
Nicolae Tănase - Considerat primul mecanic de locomotivă român. La inaugurarea oficială din 31 octombrie 1869 a condus a doua garnitură, „Trenul Dunărea”, pe ruta Filaret–Giurgiu. Informațiile biografice suplimentare nu au putut fi identificate în sursele consultate.
Paul Gottereau
Arhitect francez (Perpignan, 1843 – Marly-le-Roi, 1924), adus la București de tatăl său, inginerul Alfred Gottereau. Reprezentant al stilului academist beaux-arts, autor al unora dintre cele mai importante clădiri publice din epoca lui Carol I: Palatul C.E.C., Biblioteca Centrală Universitară (Fundația Universitară „Carol I”), Palatul Cotroceni și primul proiect al Palatului Regal. Lucrările sale documentate în România se situează în perioada 1873–1902, ulterioară gării Filaret; atribuirea gării către el, frecventă în sursele de popularizare, este din acest motiv discutabilă.
Alfred Gottereau - Inginer civil, tatăl arhitectului Paul Gottereau; sosit la București în 1867, a obținut concesiunea iluminatului cu gaz al orașului și a construit, în vecinătatea gării, Uzina de Gaz de la Filaret (1870–1871). Prezența numelui Gottereau în zona Filaret, prin această uzină, poate explica atribuirea eronată a gării către fiul său.
Elie Radu - Inginer român (1853–1931), pionier al construcțiilor de drumuri, poduri și căi ferate din România. Atribuirea către el a conducerii construcției gării Filaret este infirmată de cronologie: la 1869 avea aproximativ șaisprezece ani.
Toader Popescu - Arhitect și istoric al arhitecturii, cadru didactic la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Autor al studiului privind gările în „stil C.F.R.” și al volumului „Proiectul feroviar românesc (1842–1916)”; cercetarea sa reașază atribuirea gării Filaret în cadrul practicii concesionare a epocii.
Elena-Codina Dușoiu - Arhitect, cadru didactic la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. A coordonat, în 2016, un proiect de reabilitare și reconversie a gării Filaret, propunând folosirea curții interioare ca spațiu pentru evenimente culturale.
Tomnița Florescu - Arhitect, cadru didactic universitar și fost viceprimar al Municipiului București. În 2018 a susținut inițiativa creării unui pol cultural în zona Parcului Carol I, care să înglobeze Gara Filaret.
Mihai Mihăiță- Inginer, autor al lucrării „Parcul Național al Științei și Tehnologiei”, în care propunea integrarea gării Filaret într-un ansamblu muzeal dedicat științei și tehnicii.
Referințe:
2024:
Sinteză
Gara Filaret este prima gară feroviară a Bucureștiului și a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. A fost ridicată ca punct terminus al primei căi ferate din Principatele Unite, linia București–Giurgiu, în lungime de 67 de kilometri. Concesiunea liniei a fost acordată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în septembrie 1865, companiei inginerilor britanici John Trevor Barkley și John Staniforth; după întreruperea din 1866, convenția a fost semnată definitiv la 7 aprilie 1867, sub domnitorul Carol I.
Construcția a început în 1867, pe Dealul Filaret. În octombrie 1868 au sosit la Giurgiu primele două locomotive cu abur, fabricate la uzinele Canada Works din Birkenhead, botezate Sabaru și Giurgiu. La 7 septembrie 1869 a plecat din gară primul tren, avându-l ca pasager pe Carol I. Inaugurarea oficială a avut loc la 19/31 octombrie 1869: două garnituri au pornit spre Giurgiu — „Trenul de onoare Michaiu Bravu”, condus de concesionarul John Trevor Barkley, și „Trenul Dunărea”, condus de Nicolae Tănase, primul mecanic de locomotivă român. Traseul de 67 km a fost parcurs în circa 90 de minute, cu o viteză medie de aproximativ 45 km/h.
Din punct de vedere arhitectural, gara a fost concepută în plan de careu, cu parter și etaj, laturile clădirii închizându-se spre calea ferată pentru a forma o hală în care intrau trei linii. Acoperișul halei se sprijină pe o structură metalică așezată pe ziduri paralele decorate cu arce în plin cintru; peronul acoperit stă pe console metalice. Fațada principală este marcată de supraînălțarea corpului central, încununat de un fronton triunghiular, și de un gol amplu în ax, care luminează holul central. Filaret este unul dintre puținele exemple românești de „gară-hală” și, alături de Gara de Nord, una dintre singurele gări terminus din țară. Compozițional, se apropie de gările München (1849), Emden (1863) și Gare de l’Est din Paris (1849), reluând modelul realizat de aceiași concesionari pe linia Rusciuk–Varna. Atribuirea către arhitectul Paul Gottereau este discutabilă cronologic; cercetarea de specialitate o consideră un proiect de companie.
După inaugurarea Gării de Nord (1872) și racordarea acesteia la rețea, gara Filaret și-a pierdut treptat rolul. A fost dezafectată în 1960 și transformată în autobază, rolul de poartă feroviară a sudului bucureștean fiind preluat ulterior de Gara Progresul. Este clasată ca monument istoric, cod LMI B-II-m-A-18800, grupa valorică A, de importanță națională. Deși s-a propus, încă din perioada interbelică, amenajarea unui muzeu feroviar, iar de-a lungul timpului au fost formulate mai multe proiecte de reabilitare, reconversia nu s-a concretizat până în prezent, edificiul funcționând astăzi ca Autogara Filaret.
*
Gara Filaret, prima gară a Bucureștiului și a Principatelor Unite, a fost inaugurată la 31 octombrie 1869 ca terminus al primei linii feroviare românești, București–Giurgiu, construită de concesionarii britanici John Trevor Barkley și John Staniforth. Concepută ca gară terminus de tip „gară-hală”, cu structură metalică peste peroane, este monument istoric, grupa A. Dezafectată în 1960, funcționează astăzi ca Autogara Filaret, pentru transport rutier de persoane.
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.