Franceză 56 (fostă strada Carol I nr. 6), proprietar Dimitrie Marinescu Bragadiru – negustor și industriaș; arhitect Domenico Malusar (?); datarea corpului dinspre Splaiul Dâmboviţei – 1889.
Autorizaţia de construcţie i-a fost eliberată lui Marinescu Bragadiru în anul 1889, după ce acesta, în prealabil, făcuse Primăriei București o ofertă de cumpărare a terenului de pe Cheiul Dâmboviţei, lipit de proprietatea sa din strada Carol. 6, pentru a construi un nou corp. Această proprietate cu nr. 6 pe strada Carol, prin renumerotarea din anul 1890 a devenit nr. 66, și tot astfel apare și în planul din anul 1911, iar pe Cheiul Dâmboviţei este nr. 5.
Planurile pe care Marinescu Bragadiru le-a anexat și care poartă semnătura arhitectului Domenico Malusar (?) (În Anuarul Bucureștilor din anul 1896 apare Duminică Maluzu, arhitect, cu adresa pe Șos. Cotroceni 11.) reprezintă proiectul întregii case, extinderea și casa existentă în momentul cererii.
Planul clădirii este dreptunghiular, și suprapune o parcelă cu o dispunere ușor asimetrică. Clădirea are faţade atât pe strada Carol, cât și spre Splaiul Dâmboviţei. Se remarcă o dispoziţie similară a compartimentelor parterului, la extremităţile intrărilor. Compoziţia planimetrică a clădirii este neomogenă, fondul construit fiind întrerupt de o curte interioară și de un pasaj de trecere care taie longitudinal casa, de la accesul din strada Carol la cel din capătul opus.
Concepţia funcţională se încadrează în tipologia comercială a străzii, specifică perioadei moderne. Ambele fronturi sunt la stradă, iar încăperile extreme ale parterului au funcţiuni de prăvălii: 3 la strada Carol și 2 la Splaiul Dâmboviţei. Interiorul este dedicat spaţiului domestic, cu odăi, bucătării (2), curtea interioară, scări de acces la etajul superior. Acestea din urmă sunt numeroase și dau accesibilitate multiplă la catul I: 2 scări principale în cele 2 corpuri, o scară exterioară, în curte, cu acces la etajul corpului dinspre strada Carol, și încă 2 scări de serviciu, lângă bucătării pentru personalul auxiliar al casei.
Corpurile clădirii comunică la etaj prin două balcoane, iar în cel dinspre cheile Dâmboviţei se continuă cu două galerii închise cu geamuri. Compartimentele de la stradă, pe ambele fronturi, sunt saloane și dormitoare, în care se intră prin anticamere. Etajul este și el dotat cu două bucătării amplasate chiar deasupra celor de la parter.
Polcovnicul Odobescu vindea în anul 1834 la mezat „spiţeria cu casă deasupra”, zestre a soţiei sale, polcovniceasa Ecaterina, și situată pe strada Lipscani, pe un teren luat cu embatic de la Episcopiei Buzăului. Gajul pentru plata chiriei către Episcopia Buzăului o constituiau casele părintești ale polcovnicului Odobescu de la Curtea Veche, „fiind de o potrivă încă și de mai mare preţ decât cele ce se vând”.
Se menţionează că s-au dovedit cu acte drepturile patrimoniale asupra celor două proprietăţi: casa de pe Lipscani fusese „hărăzită” polcovnicesei Ecaterina printr-un zapis din 15 noiembrie 1817, „cu pecetea și iscălitura Arhiereului Costandie, fostul episcop al Buzăului”; pentru locul de dedesubt dat în embatic plătindu-se chirie, 200 de lei pe an; pentru proprietatea lui Odobescu de la Curtea Veche existau un zapis de la 15 iunie 1798, „iscălit de răposatul ban Radu Golescu”, prin care se face dovada că această proprietate a fost a tatălui său, Ion Constandin Odobescu, și două hotărâri domnești, ale lui Alexandru Vodă Suţu, datând din 13 septembrie 1819 și 29 ianuarie 1820, „prin care, între altă avere părintească se vede că are dl. Polcovnic și acele case din Curtea Veche”.
În anul 1884, Ecaterina Odobescu, văduvă, i-a vândut lui Dimitrie Marinescu Bragadiru casele sale din „strada Carol nr. 6, cu tot locul și cuprinsul lor”, cu suma de 140.000 de lei, fiind vorba chiar despre imobilul „acela ce la 1834, prin știrea Tribunalului de Comerţ, s-a pus de către soţul meu drept andipricon pentru alt loc din Lipscani”. La tranzacţie au consimţit și fii Ecaterinei, Alexandru și Constantin Odobescu. Este vorba despre scriitorul și arheologul Alexandru Odobescu.
Această parcelă, intrată în proprietatea lui Dimitrie Marinescu Bragadiru, a fost întregită în anul 1889 cu un teren în spatele ei, cu o suprafaţă de 85 de mp și cu comunicaţie spre Splaiul Dâmboviţei, pe care acesta l-a cumpărat de la Primăria Comunei București cu suma de 2126,25 lei. Pe acest teren cumpărătorul a construit la scurt timp o extindere a vechii case de pe strada Carol I. Marinescu Bragadiru mai deţinea o proprietate pe strada Carol, cea la de nr. 11, situată chiar peste drum de aceasta. Astăzi, acestei proprietăţi îi corespunde nr. 56 pe strada Franceză, iar faţada nu mai păstrează nimic din decoraţia secolul al XIX-lea.
Strada Franceză
Configuraţia unei străzi este în permanentă schimbare, mai rapidă sau mai lentă, și în acest ritm documentele de arhivă își sporesc valoarea, prin calitatea lor de a readuce la lumină date care nu au șansa de a mai fi vizibile. Un număr mare din casele de pe strada Franceză se mai păstrează astăzi, multe dintre ele fiind incluse în lista monumentelor istorice, cu valoare de reprezentativitate pentru sistemul constructiv, tipic străzii comerciale tradiţionale și estetica sfârșitului secolului al XIX-lea. Unele însă fie au fost demolate, fie și-au pierdut aspectul care le reprezenta, făcând necesar apelul la documente pentru reconstituire și reintegrare în întregul străzii. Se evidenţiază, astfel, etape istorice.
Unele dintre casele de pe fosta stradă Carol I astăzi nu mai există, fiind demolate pentru construirea altor clădiri, cum este Hanul Verde pe locul căruia s-a ridicat un bloc interbelic, sau pentru realizarea planurilor de sistematizare ale orașului. Cu toate acestea, ele au fost o prezenţă integrantă pentru stilul și specificul străzii, și continuă să fie, prin documentele de arhivă, părţi componente din istoricul străzii.
Centrul istoric al Bucureștiului, care înglobează și strada Franceză, este clasat ca sit de arhitectură, și este astfel protejat împreună cu toate componentele din interiorul său prin Legea 422 din 2001 privind monumentele istorice. Pe strada Franceză o mare parte dintre case sunt nominalizate individual în lista monumentelor istorice, rămânând însă și un mic procent protejat doar prin faptul că sunt integrate în sit.
Studiul istoric acoperă 50 proprietari angrenaţi în înlănţuirea de tranzacţii și raporturi în care proprietatea urbană, ca sursă de întreţinere și factor de mobilitate socială, devine obiectul garant din mijlocul relaţiilor financiare. Planurile caselor, însoţite uneori de detalii iconografice valoroase, relevă modul de construire și manifestarea unui gust colectiv, în mod vădit normat de criteriile estetice nescrise, care juca rolul dublu de factor de legitimare socială și de simbol al prosperităţii.
Numeric vorbind, strada Franceză era dominată de o majoritate evreiască a negustorilor, așa cum se reflectă din Anuarele Bucureștilor ale ultimului deceniu al secolului. Dintre corporaţiile reprezentate, care sunt foarte variate, se remarcă o concentrare mare de ceasornicari și giuvaiergii, faţă de întregul oraș, după 1890. Se poate vorbi, cel puţin pentru perioada din care există listele cu adrese, numai prin prisma acestei majorităţi, de apariţia în mijlocul diversităţii și a unei anumite specialităţi.
Prin acest detaliu semnificativ, străzii Franceze i se evidenţiază latura elitistă și importanţa de care vorbesc documentele sfârșitului de secol XIX. Nume cunoscute în epocă, fie de negustori și industriași cu afaceri prospere cu renume, fie alte personalităţi ale perioadei, au locuit, au avut afaceri sau proprietăţi și pe această stradă. De menţionat sunt industriașii D. Marinescu- Bragadiru și Ștefan Petrovici-Armis, cofetarul Iorgu Constantinescu, negustorul de mașini de cusut E. I. Ressel, negustorul de blănuri Sigmund Prager, dar și colonelul Petre Macca, doctorul Constantin Darvari, scriitorul și arheologul Alexandru Odobescu, prin moștenirea de la tatăl său, maiorul Lămotescu, Emanoil Pache-Protopopescu, primarul Capitalei, și mulți alții... (Alexandra Țânțăreanu)
Referințe:
- Strada Franceză – Studiu istoric(Alexandra Țânțăreanu, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu)
- Strada Franceza - Restituiri(BCMI 2010)
- Case pe strada Franceză (6)(Bucureștii vechi și noi)
- Turist în București – Strada Franceză
August 2019:
