Franceză 5 (fostă strada Carol I nr. 15), proprietar M. Hirschorn – ceasornicar, proprietar și al caselor din strada Carol nr. 19 (unde locuia); constructor Zappa (?); datarea refacerii – 1897.
În anul 1897, ceasornicarul M. Hirschorn făcea o cerere către Primărie pentru aprobarea unor reparaţii radicale la casa lui de pe strada Carol nr. 15. S-au constatat, cu acea ocazie, insalubritatea clădirii, a dependinţelor, a locurilor neregulamentare și retragerea faţadelor de la alinierea străzii.
Eliberarea autorizaţiei este întârziată și condiţionată de obţinerea unui angajament autentificat la notariat din partea proprietarului, înzestrat cu formulă executorie, că va îndeplini aducerea faţadei casei la alinierea decretată prin planul străzii, de îndată ce unul dintre vecinii săi, din dreapta sau din stânga, o va face. Această condiţie se impunea în situaţiile în care se cerea permisiunea pentru lucrări de reparaţii în ocolul I. În cazul acesta erau în discuţie refacerea dependinţelor din spatele casei și reparaţii de întreţinere a clădirii principale.
Din corespondenţa internă a Primăriei aflăm că anexele din curte nu erau complet separate de casa principală, ci comunicau printr-o galerie „de scânduri, căptușită cu tablă de metal”. Felul în care aceste dependinţe erau puse în relaţie cu casa de la stradă putea să difere. Se putea considera că dependinţele „sunt lipite de clădirea principală comunicând numai printr-o galerie și nefiind sub aceeași învelitoare”, sau că „dependinţele și corpul principal formează un singur corp de clădire” (rezoluţia inginerului primăriei P. Arion).
O asemenea organizare planimetrică aparţine tipologiei străzii comerciale a centrului istoric, caracterizată de o densitate ridicată a fondului construit, și, în multe situaţii, de parcele înguste, ce obligau la o dezvoltare arhitecturală pe înălţime și lungime. Se rezolva în acest fel nevoia de curte, care nu putea să ocupe un spaţiu paralel cu casa, evoluând astfel într-o curte interioară. Spaţiul de tranzit dintre construcţia de la stradă și dependinţe, sau o a doua casă în cazurile în care parcela avea deschidere și spre strada paralelă, s-a constituit în galerii de comunicaţie, închise cu geamlâc sau deschise.
Strada Franceză
Configuraţia unei străzi este în permanentă schimbare, mai rapidă sau mai lentă, și în acest ritm documentele de arhivă își sporesc valoarea, prin calitatea lor de a readuce la lumină date care nu au șansa de a mai fi vizibile. Un număr mare din casele de pe strada Franceză se mai păstrează astăzi, multe dintre ele fiind incluse în lista monumentelor istorice, cu valoare de reprezentativitate pentru sistemul constructiv, tipic străzii comerciale tradiţionale și estetica sfârșitului secolului al XIX-lea. Unele însă fie au fost demolate, fie și-au pierdut aspectul care le reprezenta, făcând necesar apelul la documente pentru reconstituire și reintegrare în întregul străzii. Se evidenţiază, astfel, etape istorice.
Unele dintre casele de pe fosta stradă Carol I astăzi nu mai există, fiind demolate pentru construirea altor clădiri, cum este Hanul Verde pe locul căruia s-a ridicat un bloc interbelic, sau pentru realizarea planurilor de sistematizare ale orașului. Cu toate acestea, ele au fost o prezenţă integrantă pentru stilul și specificul străzii, și continuă să fie, prin documentele de arhivă, părţi componente din istoricul străzii.
Centrul istoric al Bucureștiului, care înglobează și strada Franceză, este clasat ca sit de arhitectură, și este astfel protejat împreună cu toate componentele din interiorul său prin Legea 422 din 2001 privind monumentele istorice. Pe strada Franceză o mare parte dintre case sunt nominalizate individual în lista monumentelor istorice, rămânând însă și un mic procent protejat doar prin faptul că sunt integrate în sit.
Studiul istoric acoperă 50 proprietari angrenaţi în înlănţuirea de tranzacţii și raporturi în care proprietatea urbană, ca sursă de întreţinere și factor de mobilitate socială, devine obiectul garant din mijlocul relaţiilor financiare. Planurile caselor, însoţite uneori de detalii iconografice valoroase, relevă modul de construire și manifestarea unui gust colectiv, în mod vădit normat de criteriile estetice nescrise, care juca rolul dublu de factor de legitimare socială și de simbol al prosperităţii.
Numeric vorbind, strada Franceză era dominată de o majoritate evreiască a negustorilor, așa cum se reflectă din Anuarele Bucureștilor ale ultimului deceniu al secolului. Dintre corporaţiile reprezentate, care sunt foarte variate, se remarcă o concentrare mare de ceasornicari și giuvaiergii, faţă de întregul oraș, după 1890. Se poate vorbi, cel puţin pentru perioada din care există listele cu adrese, numai prin prisma acestei majorităţi, de apariţia în mijlocul diversităţii și a unei anumite specialităţi.
Prin acest detaliu semnificativ, străzii Franceze i se evidenţiază latura elitistă și importanţa de care vorbesc documentele sfârșitului de secol XIX. Nume cunoscute în epocă, fie de negustori și industriași cu afaceri prospere cu renume, fie alte personalităţi ale perioadei, au locuit, au avut afaceri sau proprietăţi și pe această stradă. De menţionat sunt industriașii D. Marinescu- Bragadiru și Ștefan Petrovici-Armis, cofetarul Iorgu Constantinescu, negustorul de mașini de cusut E. I. Ressel, negustorul de blănuri Sigmund Prager, dar și colonelul Petre Macca, doctorul Constantin Darvari, scriitorul și arheologul Alexandru Odobescu, prin moștenirea de la tatăl său, maiorul Lămotescu, Emanoil Pache-Protopopescu, primarul Capitalei, și mulți alții... (Alexandra Țânțăreanu)
Referințe:
- Strada Franceză – Studiu istoric (Alexandra Țânțăreanu, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu)
- Strada Franceza - Restituiri (BCMI 2010)
- Case pe strada Franceză (6) (Bucureștii vechi și noi)
Octombrie 2022:
