Franceză 40 (fostă strada Carol I 52), proprietar Iorgu Constantinescu – cofetar (nr. 50 după renumerotarea din anul 1890); datarea corpului dinspre Splaiul Dâmboviţei – 1886; cod LMI B-IIm- B-18784.
Iorgu Constantinescu era un cunoscut cofetar în epocă, și la sfârșitul secolului al XIX-lea își avea domiciliul și negustoria pe strada Carol 52, pe o parcelă cu comunicaţie pe strada Carol și spre Splaiul Dâmboviţei. În anul 1886, acesta cerea Primăriei aprobare pentru construirea unei terase și a unui pavilion de fier „pe vechiul teren în faţa salonului ce am în dosul Magazinului, ce dă pe cheiul Dâmboviţei”, pe o porţiune de parcelă ce fusese cumpărată de la Primărie și alipită „vechilor case”.
Cererea a fost aprobată, fiindu-i eliberată autorizaţia de construire pentru „case de zid două etaje cu subsol, potrivit anexatelor planuri […]. Clădirea nouă se va executa cu faţadă spre Splaiul Dâmboviţei retrasă circa 20 de m din linia soclului grilajurilor”. Pe planuri se identifică terasa, lipită de casa veche, cu grădină în faţa ei și gheţărie în pivniţe, în cele amplasate în subsolul terenului cu grădină. Desenul elevaţiei dezvăluie o construcţie pe care comanditarul o dorise spectaculoasă, cu coloane cu capiteluri bogate, pilaștri, arcade largi de tipul celor în plin cintru, statui și urne din piatră.
Istoricul Casei Iorgu Constantinescu coboară până la anul 1775 în documente, când egumenul Macarie al mănăstirii Plumbuita vindea locul cu prăvălie, care se învecina cu un alt loc cu prăvălie, aflat tot în proprietatea mănăstirii, din mahalaua Bălăceanului, unui anume Ioan Ișlicarul, care-l avusese până atunci în embatic. Același „Ioniţă Cojocarul” cumpăra de la Gheorghe Ișlicarul, printr-un zapis de la 10 septembrie 1776, „o casă în mahalaua Bălăceanului pe locul Sfintei Mănăstiri Plumbuita”.
În anul 1841, fiul și moștenitorul lui Ioniţă Cojocarul, Gheorghe Ioanid Medelnicerul a răscumpărat embaticul pentru locul cu cele două prăvălii de la mănăstirea Plumbuita, pentru a le vinde 3 ani mai târziu unui anume D. Andrei Nicolau. De la acesta din urmă a intrat, prin vânzare, în proprietatea cofetarului Iorgu Constantinescu, în anul 1872, care și-a mărit în mod succesiv stăpânirea, achiziţionând în 1877 imobilul alăturat de pe strada Carol nr. 54, scos la licitaţie de către Creditul Funciar și în anul 1886 de la Primăria Comunei București un teren cu o suprafaţă de 339,87 mp, în spatele proprietăţii „ce are cumpărătorul în strada Carol nr. 52 și 54”.
Moartea subită a cofetarului Iorgu Constantinescu, în anul 1896, a lăsat familia acestuia cu mai multe datorii, atât la particulari cât și la Creditul Funciar, făcând necesară contractarea unui alt credit pentru achitarea unei părţi a datoriilor și continuarea comerţului, singurul mijloc de asigurare a unui viitor decent minorilor. Pe planul cadastral detaliat din anul 1911, pe strada Carol la numărul devenit 50, în urma schimbării nomenclaturii din anul 1890, proprietar era S.W. Perlman, care achiziţionase în anul 1908 acest imobil prin licitaţia publică organizată de Creditului Funciar București.
Strada Franceză
Configuraţia unei străzi este în permanentă schimbare, mai rapidă sau mai lentă, și în acest ritm documentele de arhivă își sporesc valoarea, prin calitatea lor de a readuce la lumină date care nu au șansa de a mai fi vizibile. Un număr mare din casele de pe strada Franceză se mai păstrează astăzi, multe dintre ele fiind incluse în lista monumentelor istorice, cu valoare de reprezentativitate pentru sistemul constructiv, tipic străzii comerciale tradiţionale și estetica sfârșitului secolului al XIX-lea.
Unele însă fie au fost demolate, fie și-au pierdut aspectul care le reprezenta, făcând necesar apelul la documente pentru reconstituire și reintegrare în întregul străzii. Se evidenţiază astfel etape istorice.
Studiul istoric acoperă 50 proprietari angrenaţi în înlănţuirea de tranzacţii și raporturi în care proprietatea urbană, ca sursă de întreţinere și factor de mobilitate socială, devine obiectul garant din mijlocul relaţiilor financiare. Planurile caselor, însoţite uneori de detalii iconografice valoroase, relevă modul de construire și manifestarea unui gust colectiv, în mod vădit normat de criteriile estetice nescrise, care juca rolul dublu de factor de legitimare socială și de simbol al prosperităţii.
Numeric vorbind, strada Franceză era dominată de o majoritate evreiască a negustorilor, așa cum se reflectă din Anuarele Bucureștilor ale ultimului deceniu al secolului. Dintre corporaţiile reprezentate, care sunt foarte variate, se remarcă o concentrare mare de ceasornicari și giuvaiergii, faţă de întregul oraș, după 1890. Se poate vorbi, cel puţin pentru perioada din care există listele cu adrese, numai prin prisma acestei majorităţi, de apariţia în mijlocul diversităţii și a unei anumite specialităţi.
Prin acest detaliu semnificativ, străzii Franceze i se evidenţiază latura elitistă și importanţa de care vorbesc documentele sfârșitului de secol XIX. Nume cunoscute în epocă, fie de negustori și industriași cu afaceri prospere cu renume, fie alte personalităţi ale perioadei, au locuit, au avut afaceri sau proprietăţi și pe această stradă. De menţionat sunt industriașii D. Marinescu- Bragadiru și Ștefan Petrovici-Armis, cofetarul Iorgu Constantinescu, negustorul de mașini de cusut E. I. Ressel, negustorul de blănuri Sigmund Prager, dar și colonelul Petre Macca, doctorul Constantin Darvari, scriitorul și arheologul Alexandru Odobescu, prin moștenirea de la tatăl său, maiorul Lămotescu, Emanoil Pache-Protopopescu, primarul Capitalei, și mulți alții... (Alexandra Țânțăreanu)
Referințe:
- Strada Franceză – Studiu istoric(Alexandra Țânțăreanu, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu)
- Strada Franceza - Restituiri(BCMI 2010)
- Case pe strada Franceză (6)(Bucureștii vechi și noi)
Octombrie 2022:
ChatGPT despre stilul arhitectural al clădirii din strada Franceză 40:
The building located at Strada Franceza 40 in Bucharest is an exquisite example of Neo-Classical architecture, which was widely popular in the late 19th and early 20th centuries. This architectural style, characterized by its emphasis on symmetry, proportion, and the use of classical motifs, is prominently displayed in the façade of this building. Situated in the historic Lipscani district, this structure plays a vital role in the architectural ensemble of the area, contributing to its rich historical and cultural atmosphere.
The façade of the building is meticulously crafted, showcasing the defining features of Neo-Classical design. The use of vertical pilasters, decorative cornices, and pedimented windows are key elements that exemplify the classical inspiration behind the building’s design. The façade is organized into distinct vertical sections, each marked by a pair of pilasters that frame the windows and balconies, creating a rhythmic and balanced composition.
One of the most striking features of the building is its use of pilasters, which are modeled after classical columns. These pilasters rise from the ground floor to the cornice, providing a strong vertical emphasis that enhances the building’s sense of height and grandeur. The pilasters are topped with Corinthian capitals, which are intricately detailed with acanthus leaves and other classical motifs. The Corinthian order is known for its ornate and elaborate design, making it a fitting choice for a building that aims to convey elegance and sophistication.
The windows on the upper floors are another key feature of the building’s Neo-Classical design. Each window is framed by decorative moldings and topped with a pediment, which adds a sense of formality and grandeur to the façade. The pediments are triangular in shape, echoing the design of classical temples and reinforcing the building’s connection to ancient architectural traditions. The central window on the first floor is particularly notable for its more elaborate decoration, including a curved pediment supported by two pilasters, which further emphasizes its importance within the overall design.
The balconies on the first floor are another important element of the façade. These balconies are supported by large, intricately carved brackets and are enclosed by wrought-iron railings that feature detailed, decorative patterns. The use of wrought iron in the balconies is characteristic of the period and adds a touch of lightness and elegance to the building’s otherwise solid and formal appearance. The balconies not only serve a functional purpose, providing outdoor space for the building’s occupants, but also contribute to the visual interest of the façade.
Above the pilasters and windows, the building is crowned by a large, projecting cornice. This cornice is richly decorated with dentils, modillions, and a frieze that runs along the entire length of the façade. The cornice serves as the crowning element of the building, providing a clear termination to the vertical lines created by the pilasters. The deep overhang of the cornice creates a shadow line that adds depth and dimension to the façade, enhancing its visual impact and emphasizing the building’s classical proportions.
The ground floor of the building features large windows and a central entrance, which are designed to be inviting and accessible. The entrance is framed by simple yet elegant moldings, with a transom window above the door that allows additional light into the interior. The ground floor is likely intended for commercial use, as is typical of many buildings in the Lipscani district, which has historically been a center of commerce and trade in Bucharest.
The use of stucco as the primary material for the façade is typical of Neo-Classical architecture. The smooth, white stucco finish provides a clean and uniform surface that enhances the visibility of the building’s decorative elements. The light color of the stucco also helps to reflect sunlight, giving the building a bright and inviting appearance. This choice of material is both practical and aesthetic, as it allows for the detailed ornamentation that characterizes the façade.
The building’s overall composition is one of balance and harmony, with each element carefully placed to create a cohesive whole. The use of symmetry, both in the arrangement of the windows and the placement of the decorative elements, is a defining characteristic of Neo-Classical architecture. This symmetry is further emphasized by the vertical alignment of the pilasters, which create a sense of order and stability.
Despite its classical references, the building at Strada Franceza 40 also reflects the architectural trends of its time, particularly in the use of decorative metalwork and the emphasis on verticality. The wrought-iron balconies and the detailed cornice are examples of the way in which classical elements were adapted and reinterpreted to suit the tastes and needs of the late 19th and early 20th centuries. These elements add a layer of richness and complexity to the building’s design, making it a noteworthy example of Neo-Classical architecture in Bucharest.
In conclusion, the building at Strada Franceza 40 is a well-preserved example of Neo-Classical architecture, characterized by its use of classical motifs, symmetry, and refined ornamentation. The building’s elegant façade, with its Corinthian pilasters, decorative cornice, and pedimented windows, reflects the architectural ambitions of Bucharest during a period of rapid urban development. As part of the historic Lipscani district, this building contributes to the area’s rich architectural heritage, serving as a reminder of the city’s past and its ongoing efforts to preserve and celebrate its architectural history. The building’s careful attention to detail, combined with its classical proportions, makes it a significant and enduring part of Bucharest’s urban landscape.
