# Casa Negustorului Vasile Christu Tarpu (Vasile Hristea Tarpo)

Adresă: Str. Franceza nr. 2-4, Sector 3, Cartierul Centrul Vechi (turistic), București
An construcție: 1895
Tip ansamblu: Case/Vile
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Neoclasic
Monument istoric: clasa B
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Casa Negustorului Vasile Christu Tarpu (Vasile Hristea Tarpo) avea două faţade, precum toate construcţiile de pe această latură a străzii. Proporţiile sunt echilibrate, cu 8 travei separate în spaţiul central de o succesiune pe verticală de două balcoane, corespunzătoare fiecărui etaj, marcate la nivelul antablamentului de un fronton cu decoraţie constând din mici console.

## Articol
Franceză 4 (fostă strada Carol I nr. 6), proprietar Vasile Hristea Târpu – cârciumar; arhitect Wilhem Bast; datarea refacerii – 1895.

Din anul 1895 datează clădirea de pe strada Franceză, sub forma în care se poate vedea astăzi, realizată după un proiect de Wilhelm Bast. Din autorizaţia de construcţie aflăm că unui parter deja construit i se adăugau două etaje. Pentru alinierea conform regulamentului de urbanism, primăria a „cedat”, printr-un contract de vânzare porţiuni din terenul public, atât pe strada Carol, cât și pe strada Filitis. Clădirea avea două faţade, precum toate construcţiile de pe această latură a străzii. Au rezultat „387,80 mp construcţiune cu două caturi” și „312,20 mp construcţiune cu trei caturi”. Textul documentului se referă probabil la diferenţa de nivel dintre cele două străzi, care face ca ultimului nivel locuit pe strada Filitis să-i corespundă podul pe strada Carol.

Proiectul anexat cererii de aprobare a construirii, vizat favorabil de către specialiștii Primăriei, evidenţiază un tip de plan poligonal cu un decroș spre interior, pe latura de pe strada Filitis, un număr mare de încăperi și o compartimentare cu „odăi” în succesiune, cu comunicare între ele, în care accesul se realizează din coridoare. În asociere cu pivniţe și magazii care ocupă întregul spaţiu compartimentat de zidurile de fundare, parterul era conceput cu funcţiuni comerciale: patru prăvălii cu vitrine spre strada Carol, și gang de intrare în curtea interioară; odăile din continuarea prăvăliilor comunică între ele prin uși și ele toate, prin goluri de uși și ferestre, cu o galerie deschisă care împrejmuiește curtea.

Scara principală urcă din curtea interioară, având accesul din acoperirea corespunzătoare a galeriei. Alte două scări secundare marchează colţurile dinspre strada Filitis ale casei. La etajul I, coridoarele, 5 în total, nu suprapun galeria de la parter, ci sunt poziţionate în partea opusă, ferestrele odăilor de aici oferind vederea curţii interioare. Pentru nivelarea înălţimilor, ultimul cat reia împărţirea odăilor pe latura străzii Filitis, cu acces realizat doar prin scările secundare, în corespondenţă cu podul porţiunii de pe strada Carol. Desfășurarea planului clădirii comandate de Vasile Hristea Târpu sugerează o destinaţie de casă de raport de tipul hotelului. În Anuarul Bucureștilor din anul 1894, proprietarul este menţionat ca negustor cârciumar și de băuturi spirtoase, cu adresa pe strada Carol I nr. 6.

Planurile faţadei scot la iveală diferenţe de plastică decorativă între proiect și execuţia care se păstrează astăzi. Proporţiile sunt echilibrate, cu 8 travei separate în spaţiul central de o succesiune pe verticală de două balcoane, corespunzătoare fiecărui etaj, marcate la nivelul antablamentului de un fronton cu decoraţie constând din mici console. La etaj ferestrele sunt marcate de colonete angajate cu capiteluri neoionice și frontoane triunghiulare. Cele mai semnificative diferenţe faţă de desenul din anul 1895 sunt reprezentate de cele două cariatide existente la balconul etajului I, care nu fuseseră desenate în plan, și de lipsa unui grup statuar prevăzut în plan pentru a marca axul clădirii. Decoraţia nivelului superior este simplificată, iar la cornișă se succed cu ritmicitate casete și ghirlande. Stilul acestei clădiri este cel predominant al perioadei, eclectic, și poartă de asemenea sensibile particularităţi ale manierei constructorului Wilhelm Bast.

Strada Franceză

Configuraţia unei străzi este în permanentă schimbare, mai rapidă sau mai lentă, și în acest ritm documentele de arhivă își sporesc valoarea, prin calitatea lor de a readuce la lumină date care nu au șansa de a mai fi vizibile. Un număr mare din casele de pe strada Franceză se mai păstrează astăzi, multe dintre ele fiind incluse în lista monumentelor istorice, cu valoare de reprezentativitate pentru sistemul constructiv, tipic străzii comerciale tradiţionale și estetica sfârșitului secolului al XIX-lea. Unele însă fie au fost demolate, fie și-au pierdut aspectul care le reprezenta, făcând necesar apelul la documente pentru reconstituire și reintegrare în întregul străzii. Se evidenţiază, astfel, etape istorice.

Unele dintre casele de pe fosta stradă Carol I astăzi nu mai există, fiind demolate pentru construirea altor clădiri, cum este Hanul Verde pe locul căruia s-a ridicat un bloc interbelic, sau pentru realizarea planurilor de sistematizare ale orașului. Cu toate acestea, ele au fost o prezenţă integrantă pentru stilul și specificul străzii, și continuă să fie, prin documentele de arhivă, părţi componente din istoricul străzii.

Centrul istoric al Bucureștiului, care înglobează și strada Franceză, este clasat ca sit de arhitectură, și este astfel protejat împreună cu toate componentele din interiorul său prin Legea 422 din 2001 privind monumentele istorice. Pe strada Franceză o mare parte dintre case sunt nominalizate individual în lista monumentelor istorice, rămânând însă și un mic procent protejat doar prin faptul că sunt integrate în sit.

Studiul istoric acoperă 50 proprietari angrenaţi în înlănţuirea de tranzacţii și raporturi în care proprietatea urbană, ca sursă de întreţinere și factor de mobilitate socială, devine obiectul garant din mijlocul relaţiilor financiare. Planurile caselor, însoţite uneori de detalii iconografice valoroase, relevă modul de construire și manifestarea unui gust colectiv, în mod vădit normat de criteriile estetice nescrise, care juca rolul dublu de factor de legitimare socială și de simbol al prosperităţii.

Numeric vorbind, strada Franceză era dominată de o majoritate evreiască a negustorilor, așa cum se reflectă din Anuarele Bucureștilor ale ultimului deceniu al secolului. Dintre corporaţiile reprezentate, care sunt foarte variate, se remarcă o concentrare mare de ceasornicari și giuvaiergii, faţă de întregul oraș, după 1890. Se poate vorbi, cel puţin pentru perioada din care există listele cu adrese, numai prin prisma acestei majorităţi, de apariţia în mijlocul diversităţii și a unei anumite specialităţi.

Prin acest detaliu semnificativ, străzii Franceze i se evidenţiază latura elitistă și importanţa de care vorbesc documentele sfârșitului de secol XIX. Nume cunoscute în epocă, fie de negustori și industriași cu afaceri prospere cu renume, fie alte personalităţi ale perioadei, au locuit, au avut afaceri sau proprietăţi și pe această stradă. De menţionat sunt industriașii D. Marinescu- Bragadiru și Ștefan Petrovici-Armis, cofetarul Iorgu Constantinescu, negustorul de mașini de cusut E. I. Ressel, negustorul de blănuri Sigmund Prager, dar și colonelul Petre Macca, doctorul Constantin Darvari, scriitorul și arheologul Alexandru Odobescu, prin moștenirea de la tatăl său, maiorul Lămotescu, Emanoil Pache-Protopopescu, primarul Capitalei, și mulți alții... (Alexandra Țânțăreanu)

*

La Strada Franceză 2 întâlnim pe fațada clădirii (colț cu Calea Victoriei) elemente caracteristice stilului Renașterii: decorul este inspirat din antichitatea greacă și cea romană, cu coloane ionice sprijinind frontoane clasice, cu un balcon susținut de console cu frunze de acant și, la etajul doi, un balcon așezat pe console, cu doua mari cariatide. (extras din: Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009) / Constructor Wilhelm Bart (DavidC - Monumenteromania.ro)

*

Calcanul casei lui Vasile Christu (Hristea) TarpU/TarpO, str Carol I nr 6 (cf autorizatie, fosta și actuala Strada Franceză), rămas așa după darâmarea proprietății Diamandi în vederea alinierii (Vlad Rene Roșca)

*

Casa Târpu nu a fost gândită cu acel calcan spre Calea Victoriei. În studiul istoric al străzii Franceză apare că imobilul era la Franceză nr. 4 / strada Carol I nr. 6, proprietar Vasile Târpu, cârciumar, refăcut în 1895 de arh. Wilhelm Bast. Documentul spune explicit că avea două fațade, ca toate construcțiile de pe acea latură. Cheia e poza din 1959: se vede o clădire bogat ornamentată lipită de actualul calcan, între Franceză și Filitti, care îngusta Calea Victoriei. Muzeul de Fotografie spune că imaginea explică de ce azi vedem acel calcan urât spre stradă; clădirea lipită a dispărut ulterior, probabil prin sistematizare. Deci cel mai probabil: nu s-a tăiat Casa Târpu propriu-zis, ci a dispărut corpul/clădirea vecină care acoperea calcanul. După demolare, peretele lateral al Casei Târpu a rămas expus direct spre Calea Victoriei. (Dan Adrian Spătaru)

Referințe:

- Strada Franceză – Studiu istoric(Alexandra Țânțăreanu, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu)
- Strada Franceza - Restituiri(BCMI 2010)
- Case pe strada Franceză (6)(Bucureștii vechi și noi)

Mai 2024:

## Specialiști
**Arhitectură:** Wilhelm Bast (doar constructor?)

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/franceza-2