| Preț mediu de vânzare: | 6304€/mp util |
| Preț mediu de închiriere: | 18€/mp util |
| Property INDEX: | RS 432 |
| Amplasament: | 62 |
| Estetică exterioară: | 70 |
| Estetică interioară: | 84 |
| Funcționalități: | 53 |
F-ZEEN Floreasca Lake, un alt proiect al lui Bobotis în România
În curând nu vor mai exista case, toate vor fi înlocuite de blocuri în fosta limbă de pământ cu mult farmec din Floreasca, între lac și Calea Floreasca de-a lungul lui, Parcul Verdi și băltița Colentina, prezentată în pliantele dezvoltatorilor imobiliari drept o unduitoare mare cu apă dulce.
S-a construit mult acolo imediat după revoluție. Așa cum se făceau în vremurile acelea, de arhitecți care ar da orice acum ca să se uite că ei le-au proiectat. Au trecut vreo două cicluri arhitecturale de atunci, în care s-a progresat foarte mult. Și abia în ultimii ani s-a ajuns la standarde de creativitate și de calitate în real estate care vor rămâne în timp.
S-a construit bine în ultimii ani de-a lungul lui Rahmaninov, fiind și cea mai valoroasă parcelă, ferită de viermuiala de pe Calea Floreasca și de pe Barbu Văcărescu, și cu Parcul Verdi în spate. Mai mult, One Rahmaninov, fostul Rahmaninov Residence, e chiar unul dintre cele mai luxoase blocuri rezidențiale ale Bucureștiului. Și Rahmaninov 38 e de menționat, desigur, The Corner, Floreasca 1, deși nu sunt la nivelul său.
F-ZEEN Floreasca Lake, lângă frumosul, bine făcutul și cu inspiratul nume Ethos House, a atras atenția încă din primele faze ale construcției prin liniile arhitecturale originale trase de Bobotis, un arhitect foarte cunoscut și apreciat, care nu e la primul proiect la noi în Patrie. Apoi și prin fluiditatea formelor cu culori bine alese. Iar când au deschis ușile, și prin luxul modern al amenajării interioare a spațiilor comune, al holurilor, culoarelor, lifturilor.
Aerele condiționate centralizate de la primele două niveluri sunt în spate, cele de la etajele de sus pe acoperiș. Sunt două intrări principale, una pe Gheorghe Țițeica și cealaltă pe liniștita Ioniță Vornicul. Iar „maisonettes” de la parter (duplexuri pe două niveluri cu grădină proprie) au și propriile porți securizate de acces direct în curte.
Garajul subteran pe două niveluri e și el impresionant, pe altă latură decât intrările, adică așa cum trebuie. Două benzi largi de acces – o raritate, de asemenea. Și cu cele 70 de locuri asigură câte 2 parcele pentru aproape toate apartamentele. Cu recunoașterea numărului, desigur, și deschiderea automată a porților.
Alt element de funcționalitate încă rară, chiar și la proprietățile rezidențiale de lux, sunt spațiile de depozitare. Boxe încăpătoare la subsol, dar și câte una comună la fiecare etaj, pentru câte două sau trei apartamente, în care poți lăsa temporar lucruri pe care nu vrei să le bagi în casă. Înălțimea e de 2.80 peste tot, și sunt 3 lifturi mari și bine amenajate la 35 de apartamente, ceea ce e peste standarde. Rampă cu unghi bun pentru cei cu dizabilități.
Au avut un bun demaraj comercial, la aproximativ 5,000€/mp, fiindcă niște oameni bogați au cumpărat în bloc apartamentele de la ultimele etaje și le-au cerut grecilor să le unească pentru a face câte un singur apartament gigantic pe fiecare nivel, cu terase circulare impresionante.
F-ZEEN Floreasca Lake e bine poziționat față de câteva „major social hubs”. La distanță de mers pe jos Promenada Mall, aproape de marile restaurante de la Piața Floreasca și de cele din Parcul Herăstrău. Ajungi la lunga promenadă de pe Lacul Floreasca doar traversând strada, iar în centru ajung repede cu mașina, cu puțin noroc. E de presupus, așadar, ca apartamentele să-și păstreze bine valoarea în timp, și chiar să crească... (George Butunoiu – august 2023)
Anunțuri de vânzare pe Property INDEX:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.