Casa Gavril Cosma (Lăptăria Constantinopol)

Casa Gavril Cosma (Lăptăria Constantinopol)

Strada Domnița Anastasia: de la Podul de Pământ la ulița Belvedere

Podul de Pământ și proprietatea Ghica

Casa Gavril Cosma se află pe Strada Domnița Anastasia nr. 9, în Sectorul 5 al Capitalei, pe o stradă scurtă din centrul istoric, situată între Bulevardul Regina Elisabeta, Strada Ion Brezoianu și Strada Lipscani. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, traseul actualei străzi era un fragment din Podul de Pământ, o arteră radială de importanță secundară a vechiului București. Pe planul Borroczyn din 1846, zona apare sub acest nume. Spre deosebire de marile „poduri” ale orașului, căptușite cu bârne de lemn, Podul de Pământ era acoperit cu pământ bătut, piatră și moloz, de unde îi venea și numele.

La începutul secolului al XIX-lea, terenurile de aici făceau parte din proprietatea Marelui Ban Scarlat Ghica (1750–1802). Pe o lungime de circa 100 de metri de-a lungul Podului de Pământ se întindea o casă boierească din secolul al XVIII-lea, de circa 40 pe 20 de metri, cu acareturi, grădină și paraclis. Casa avea o sală mare cu pereții și plafonul pictate cu subiecte mitologice, în care se improvizau spectacole de teatru. Proprietatea s-a întins până la Dâmbovița, iar terenul pe care avea să fie construită Casa Cosma se afla la circa 30 de metri de vechea albie a râului, care făcea o curbă strânsă în spatele Mănăstirii Sfântul Ioan cel Mare, pe locul actualului Palat CEC.

Mahalaua Domnița Năstăsica și ulița Belvedere

Potrivit lui Ion Ghica, în „Scrisori către Vasile Alecsandri”, casa Banului a trecut la cel de-al treilea fiu al său, Nicolae Ghica (1795–1862), „ginerele domniței Nastasichii Muruz, de unde s-a și dat numele mahalalei”. Mahalaua Domnița Năstăsica, numită după domnița Anastasia Moruzi, a dat mai târziu și denumirea actuală a străzii. Cu timpul, casa veche s-a degradat din cauza vechimii și a inundațiilor Dâmboviței. În cuvintele lui Ion Ghica, grădina, curtea, paraclisul și casa Banului „s-au împărțit în bucățele”, printre ele „s-au tras strade și s-au clădit case și căscioare”.

La mijlocul secolului al XIX-lea, strada a luat numele de ulița Belvedere, după proprietatea vecină a familiei Golescu, cunoscută sub numele de Belvedere. Pe planul Jung din 1856 apare drept Calea Belvedere. La sfârșitul secolului al XIX-lea, canalizarea Dâmboviței, începută în anii 1880, și deschiderea Bulevardului Elisabeta au modificat profund rețeaua de străzi din zonă. Bulevardul a despărțit vechea uliță Belvedere în două tronsoane: unul a fost înglobat în Calea Plevnei, celălalt a primit numele de Strada Domnița Anastasia.

Un front de case din secolul al XIX-lea

Latura străzii din care face parte Casa Cosma păstrează o înșiruire de clădiri din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea, rămase aproape intacte. Studiul istoric din 2001 încadra casele de la numerele 5, 7, 9 și 11 în categoria monumentelor de interes național, iar zona face parte din perimetrul protejat al centrului istoric al Bucureștiului. Piesa principală a ansamblului este Casa Gheorghe Tattarescu, de la nr. 7, alipită de Casa Cosma. Construită în jurul anului 1819 și cumpărată de pictor în 1855, a devenit muzeu memorial în 1951. Casa Tattarescu, singura reședință particulară din București construită în formă de han, a intrat în noiembrie 2025 într-un program de consolidare și restaurare. Pe latura opusă, casa de la nr. 8, de la colțul cu Strada Ion Brezoianu, este construită în stil neogotic.

În anii 1960, strada avea aspectul unui decor de epocă, cu ateliere de ceasornicărie, prăvălii de pălării, croitorii și frizerii, la doi pași de bulevardul cinematografelor, numit atunci „6 Martie”. Astăzi, frontul de case este dominat de clădirea fostului sediu Bancorex, ridicată în anii 1990 pe locul Vadului Sacagiilor, unde sacagiii umpleau odinioară sacalele cu apă din Dâmbovița. Turnul este în curs de transformare într-un complex de birouri și spații comerciale, AFI Central Tower.

Casa: proprietari și arhitectură

Proprietatea bancherului Christofi Zerlendi

Pe planurile cadastrale din perioada 1895–1899, proprietarul terenului de la vechiul nr. 11 de pe Strada Belvedere, actualul nr. 9 de pe Strada Domnița Anastasia, este înregistrat cu numele „Cerlenti”. Anuarul „Annuaire de Roumanie – Guide Dame” din 1887 permite identificarea acestuia cu Christofi Zerlendi (1844–1901/1902), bancher bucureștean de origine greacă, senator și consilier comunal. Zerlendi deținea o casă de bancă pe Strada Smârdan, în centrul bancar al orașului, și a donat Bucureștiului o proprietate pe Strada Șerban Vodă, transformată în azil și ulterior în sanatoriu.

Christofi Zerlendi nu a locuit pe Strada Belvedere. Imobilul era una dintre numeroasele sale proprietăți urbane. După moartea bancherului, proprietatea a trecut la soția sa, înregistrată la 1910 ca „D-na M. Zerlendi”. În preajma Primului Război Mondial, aceasta a vândut imobilul lui Gavril Cosma, lăptar din Strada Gabroveni nr. 24, unde avea locuința și prăvălia. În Anuarul Bucureștilor din 1918, Gavril Cosma apare pentru prima dată ca proprietar al imobilului din Strada Belvedere nr. 11.

Datarea construcției

Casa actuală nu are un arhitect cunoscut și nici o dată de construcție documentată direct. Arhitectul George Honorius Mărculeț, autorul studiului istoric-arhitectural întocmit în decembrie 2001, a comparat planurile cadastrale din 1895–1899 și din 1911. Pe acestea, parcela era ocupată de o construcție diferită, cu un gang lung. Concluzia studiului este că clădirea de astăzi a fost construită „imediat după 1911, sau în orice caz după 1899”, deci după moartea lui Christofi Zerlendi. Casa a fost ridicată fie în perioada în care proprietatea aparținea văduvei bancherului, fie imediat după cumpărarea ei de către Gavril Cosma.

Arhitectura clădirii

Casa ocupă un teren de formă triunghiulară, de circa 80 de metri pătrați, și are regim de înălțime pivniță, parter, etaj și pod. Structura portantă este din zidărie de cărămidă, produsă de fabrica Tonolla. Planșeul de peste pivniță folosește soluția tipică pentru sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea: grinzi metalice cu boltișoare de cărămidă, întărite ulterior cu o grindă metalică longitudinală sprijinită pe stâlpișori de cărămidă. Parterul are o înălțime de circa 5 metri, ceea ce a permis, recent, amenajarea unei supante.

Organizarea funcțională corespunde casei de negustor din Bucureștiul de la începutul secolului al XX-lea: prăvălia la parter, locuința proprietarului la etaj și depozitul în pivniță. Fațada este tratată într-o arhitectură eclectică, cu elemente clasice folosite cu măsură și dispuse simetric față de axul clădirii. Etajul are un balcon susținut pe console decorative, astăzi deteriorate. Studiul din 2001 recomanda păstrarea întocmai a elementelor de arhitectură ale fațadei, inclusiv a ritmului și a împărțirii șprosurilor tâmplăriei, pe baza fotografiilor de epocă.

Proprietatea după 1945 și situația actuală

Gavril Cosma a trăit până la sfârșitul anilor 1940. Casa și prăvălia au fost moștenite de cei cinci copii ai săi. În mod excepțional pentru o proprietate comercială din centrul Bucureștiului, lăptăria a scăpat de naționalizare, iar imobilul s-a transmis prin moșteniri și prin cumpărări de cote indivize între rude, până la proprietarul actual. În perioada comunistă, la parter a funcționat un „Lacto-Bar”. Astăzi, parterul găzduiește un magazin de echipamente pentru skateboard și kitesurfing, Boarder's Skate & Surf House. Clădirea își păstrează volumetria și compoziția fațadei, dar decorațiile balconului și ale fațadei sunt degradate.

Lăptăria „Constantinopol”

Lăptăria familiei Cosma

După cumpărarea casei, Gavril Cosma și-a mutat afacerea pe Strada Belvedere. Anuarul României din 1927 înregistrează la această adresă „Lăptăria Dimitrie M. & G. Cosma”, o asociere cu un partener pe nume Dimitrie M. Potrivit Anuarului din 1931, Cosma a deschis o a doua lăptărie, sub propriul nume, în casa vecină de la nr. 11. Între 1936 și 1938, lăptăria de la nr. 9 a trecut în proprietatea exclusivă a lui Gavril Cosma, iar în 1938 apare sub firma „Lăptăria Constantinopol”. Strada Belvedere era, în perioada interbelică, un loc cunoscut pentru comerțul cu produse lactate. Un reportaj din 1945 o descrie drept „sursa aprovizionării cu iaurt și brânzoaice umplute cu mere” a bucureștenilor. Lăptăria „Constantinopol” servea preparate simple, la prețuri accesibile: ciorbă de fasole, iaurt și mămăligă. Interiorul avea pereți vopsiți în ulei, în alb și galben, și mese de fier cu blat de marmură, care apar și în fotografiile din 1964.

Un cenaclu al avangardei

În perioada interbelică, lăptăria a fost frecventată de boema literară bucureșteană, în special de scriitorii avangardei. Memorialistul Alexandru Predescu nota că „la mesele de fier cu placă de marmură s-au adunat între cele două războaie mulți din poeții și prozatorii de avangardă”, într-„un fel de cenaclu sui-generis nerecunoscut de vreo istorie literară”. Printre clienți s-au numărat Sașa Pană, Felix Aderca, Stephan Roll, Zaharia Stancu și Victor Eftimiu. Fiul proprietarului, Dimitrie (Mitică) Cosma, avea ambiții literare și a publicat în revistele „Vremea” și „Bilete de papagal”. Localul a devenit cunoscut drept „La Mitică, lăptarul poet”. Scriitorul Neagu Rădulescu a comentat ironic această dublă ocupație: „De când Mitică scrie și el poezii, laptele e întotdeauna afumat”.

Reportajul din 1945

În 1945, ziaristul George Păun a publicat un reportaj intitulat „Lăptăria cu poeți, ziariști, scriitori și vânzători de ziare”, cu subtitlul „Dela «Constantinopol» la Piața Mare”. Autorul povestea că mâncase la „Constantinopol” în prima sa zi în Capitală, cu opt ani în urmă, și constata că aproape nimic nu se schimbase: aceiași pereți vopsiți, aceleași mese șchioape, aceeași listă cu puține feluri și prețuri la îndemâna oricui, același patron atent la clienții care ar fi putut pleca fără să plătească. Potrivit reportajului, la lăptărie veneau zilnic, de ani de zile, aproape toți vânzătorii de ziare din Capitală, mici pungași și, în mod regulat, poeți și gazetari tineri, care își permiteau cu greu o masă din salariile modeste. Autorul observa că mulți scriitori talentați mâncaseră și continuau să mănânce aici și propunea ca Victor Eftimiu, președintele Societății Scriitorilor Români, să fie invitat la o masă, pentru a sprijini ideea unei cantine a scriitorilor, cerută atunci fără rezultat prin presă.

„Lacto-Bar” și filmul „Duminică la ora 6”

În perioada comunistă, localul a funcționat sub denumirea de „Lacto-Bar”. În 1964, echipa filmului „Duminică la ora 6”, regizat de Lucian Pintilie și produs de Studiourile Buftea, a fotografiat strada Domnița Anastasia în timpul documentării pentru locațiile de filmare. Fotografiile arată clădirea Muzeului Gheorghe Tattarescu, alipită de Casa Cosma, lăptăria în funcțiune și interiorul „Lacto-Bar”-ului, cu mesele de fier cu blat de marmură din perioada interbelică. Fotografiile sunt creditate Studiourilor Buftea. Împreună cu reportajul din 1945 și cu mărturiile memorialistice, ele permit reconstituirea aspectului interbelic al lăptăriei, care și-a păstrat mobilierul și destinația și după schimbarea regimului.

Personaje

• Scarlat Ghica (1750–1802) – Mare Ban, proprietarul reședinței boierești din secolul al XVIII-lea pe al cărei teren s-a format ulterior frontul de case al străzii.
• Nicolae Ghica (1795–1862) – fiul Banului Scarlat Ghica, moștenitorul casei părintești; mahalaua Domnița Năstăsica a primit numele după soacra sa, domnița Anastasia (Năstăsica) Moruzi.
• Christofi Zerlendi (1844–1901/1902) – bancher și senator, proprietarul terenului de pe Strada Belvedere nr. 11 (azi Domnița Anastasia nr. 9) la sfârșitul secolului al XIX-lea.
• Gavril Cosma (m. sfârșitul anilor 1940) – lăptar, proprietarul casei din preajma Primului Război Mondial și fondatorul lăptăriei care a funcționat din 1938 sub firma „Constantinopol”.
• Dimitrie (Mitică) Cosma – fiul lui Gavril Cosma, colaborator la revistele „Vremea” și „Bilete de papagal”, cunoscut drept „lăptarul poet”.
• Sașa Pană (1902–1981) – poet și editor al avangardei, fondatorul revistei „unu”, client al lăptăriei în perioada interbelică.
• Felix Aderca (1891–1962) – prozator și critic modernist, client al lăptăriei.
• Stephan Roll (1903–1974) – poet avangardist, client al lăptăriei.
• Zaharia Stancu (1902–1974) – scriitor, client al lăptăriei în perioada interbelică.
• Victor Eftimiu (1889–1972) – dramaturg, președintele Societății Scriitorilor Români, menționat în reportajul din 1945 și printre clienții lăptăriei.
• George Păun – ziarist, autorul reportajului din 1945 despre Lăptăria „Constantinopol”.
• Lucian Pintilie (1933–2018) – regizor, autorul filmului „Duminică la ora 6” (1964), pentru care au fost fotografiate strada și interiorul lăptăriei.
• George Honorius Mărculeț – arhitect, autorul studiului istoric-arhitectural al casei (decembrie 2001).

Bibliografie

• Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri (scrisoarea „Băltărețu”), ediții multiple
• Cezara Mucenic, „Tăierea bulevardului Regina Elisabeta”, în București – Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. XVIII, Muzeul Municipiului București, 2004
• George Honorius Mărculeț, Studiu istoric-arhitectural pentru imobilul din str. Domnița Anastasia nr. 9, decembrie 2001 (manuscris, citat de B365.ro)
• George Păun, „Lăptăria cu poeți, ziariști, scriitori și vânzători de ziare”, reportaj de presă, 1945
• Anuarul Bucureștilor, 1918; Anuarul României, 1927, 1931, 1938
• Annuaire de Roumanie – Guide Dame, 1887
• Casa lăptarului Cosma, de pe străvechea stradă Domnița Anastasia, o supraviețuire miraculoasă (B365.ro, Antoaneta Dohotariu, 22 iunie 2026)
• Renaște Casa Tattarescu, singura reședință în formă de han din București (B365.ro)
• Casa pictorului Gheorghe Tattarescu va fi restaurată, după decenii de așteptare (B365.ro)
• Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri – Băltărețu (Biblior)
• Tăierea bulevardului Regina Elisabeta (Muzeul Municipiului București)
• Triunghiul Brezoianu – Lipscani – Domnița Anastasia (blog Brezoianu – Lipscani)
• Casa Gheorghe Tattarescu din București, str. Domnița Anastasia (Vatra MCP)
• Întâlnirile mele cu Sașa Pană (I) (Observator Cultural, Geo Șerban, nr. 950, 2018)

Mai 2024: