# Casa Constantin Nottara Adresă: Bd. Dacia nr. 105, Sector 2, Cartierul Dacia - Eminescu, București An construcție: 1933 Tip ansamblu: Case/Vile Stil arhitectural: Art Deco Monument istoric: clasa B Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Casa actorului Constantin I. Nottara din bulevardul Dacia a fost ridicată realizată cu sprijinul financiar din partea Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici în stil art deco, dupa planurile arhitectului Victor Ștefănescu. Spre finalul vieţii avea să locuiască, împreună cu fiul său, compozitorul Constantin C. Nottara. În anul 1956, în memoria celor doi mari artişti, la iniţiativa Annei Nottara, soţia lui C.C. Nottara, a fost deschis pentru public Muzeul Memorial "C.I. şi C.C. Nottara" ## Articol Casa actorului Constantin I. Nottara din bulevardul Dacia a fost ridicată realizată cu sprijinul financiar din partea Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici în stil art deco, dupa planurile arhitectului Victor Ștefănescu. Spre finalul vieţii avea să locuiască, împreună cu fiul său, compozitorul Constantin C. Nottara. În anul 1956, în memoria celor doi mari artişti, la iniţiativa Annei Nottara, soţia lui C.C. Nottara, a fost deschis pentru public Muzeul Memorial "C.I. şi C.C. Nottara", care a funcţionat în imobil până în anul 2016. (Vatra) * Locuința compozitorului Constantin C. Nottara a devenit, în 1931, superba vilă situată pe bulevardul Dacia nr. 105, finalizată cu ajutorul donațiilor primte de la Sindicatul Artiștilor Dramatici și Lirici. Parterul imobilului numit inițial „Căminul Nottara” i-a revenit tatălui, C.I.Nottara, iar la etaj, s-a stabilit familia fiului său muzician. Accesul în apartamentele celor doi se făcea pe uși separate, cu scară de serviciu. Potrivit site-ului No14 Plus Minus, „la demisol Ana Nottara, soția compozitorului, încercase să pună bazele unei biblioteci, pentru studenții Facultăților de Teatru și Muzică. Cele două apartamente, cel al actorului şi cel al compozitorului, sunt dispuse simetric, fiind identice ca organizare spaţială, având, fiecare, o formă de cruce. Intrarea amplă, spaţioasă, în fiecare dintre ele, oferea privirii un dormitor (spre stânga), un salon (în faţă) şi un birou (în dreapta). (Monica Isăcescu Lup) * Casa a fost listată 2018 la preţul de 750.000 euro, iar în 2022, casa a fost listată la 650.000 de euro. Construită în 1931, în perioadă modernistă a arhitecturii bucureștene, casa se integra perfect în arhitectura eclectică a bulevardului Dacia. Edificiul a fost relizat cu sprijin financiar din partea Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici, care a donat o sumă importantă. A fost a fost proiectată de arhitectul Victor Ştefănescu, în stil funcţional, cu influenţe Art Deco. Monument istoric reprezentativ, clasă B, casa beneficiază de 18 camere şi 11 băi şi de un teren de 192 mp. În aceast casă a mai locuit şi fiul acestuia, compozitorul Constantin C. Nottara (1935-1951). (Constantin Prisecaru) Referințe: - Oana Marinache - ARHITUR, Parcelări publice și private I, Asociația și Editura Istoria Artei, 2019 - Casa Nottara din București, bd. Dacia - Case de muzicieni: Constantin C. Nottara - Casa Memorială Constantin Nottara a fost vândută. Iunie 2022: ## Specialiști **Arhitectură:** Victor Stephanescu Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/dacia-105