Casa Juliette Grunau

Casa Juliette Grunau

Terenul și construcția (1911–1914)

La 1911, terenul de pe strada Aureliu nr. 4 — devenită ulterior strada Corbeni — din cartierul Armenesc al Bucureștiului aparținea Mariei Simionescu. Parcela era liberă de construcții. Trei ani mai târziu, în 1914, proprietatea a intrat în posesia Juliettei Grunau, fiica unui negustor înstărit și ea însăși o reprezentantă a burgheziei bucureștene, cu o prezență activă în economia orașului, de la industrie și comerț, până la bănci și servicii. În 1914, Juliette Grunau a depus la Primăria Municipiului București o cerere de autorizație de construcție, păstrată astăzi în Arhiva Primăriei Municipiului București, Fondul Tehnic. În cerere, solicitanta cerea aprobarea pentru „un corp de case parter și în parte subsol și mansardă, cu două apartamente”. Planurile au fost întocmite și semnate de arhitectul D. P. Antonescu, cu domiciliul, la acea dată, în strada Oteteleșanu nr. 5.

Semnătura „D. P. Antonescu” de pe planuri a fost identificată drept cea a arhitectului Dumitru Antonescu. Acesta a finalizat studiile de arhitectură în 1908 și a obținut dreptul de liberă practică abia în 1937, odată cu intrarea în Corpul Arhitecților, sub legitimația nr. 544, fiind consemnat, potrivit Tabloului Arhitecților din 1947, cu domiciliul în strada Sfinții Apostoli nr. 60. Identificarea exclude alte ipoteze: arhitectul nu poate fi Petre Antonescu, ale cărui semnătură și nume diferă de cele de pe planurile casei, și nici arhitectul Dinu P. Antonescu, născut abia în 1909 la Bârlad, care ar fi avut doar cinci ani la data proiectării.

Vila a fost ridicată în stil neoromânesc, cu influențe brâncovenești, vizibile în ornamentica exterioară — bumbul, funia împletită, marchiza de lemn — și în decorul interior al tavanelor. Dumitru Antonescu a mai semnat, în 1924, planurile unui garaj cu pivniță și parter din zid, cu șapte încăperi, ridicat în fundul curții unei case aparținând Lisettei Weinstein, pe strada Muzelor nr. 22, lucrare identificată tot în Fondul Tehnic al Arhivei P.M.B., purtând aceeași semnătură a arhitectului. La origine, imobilul includea și partea casei alăturate, ridicată aproape în oglindă și legată inițial de corpul principal al construcției. Ulterior, cele două părți au devenit locuințe de sine stătătoare, cu proprietari și istorii distincte.

Locatari și proprietari interbelici (1914–1948)

Primele evidențe documentare privind locatarii casei de pe strada Aurelian (astăzi Corbeni) datează din perioada României Mari. În Anuarul Socec al României Mari (1925–1926), la adresa strada Aurelian nr. 4, apar menționați un grefier, Baltazar I., precum și profesorul universitar Eftimie Antonescu, specialist în drept internațional și economist, văr al juristului Istrate Micescu, ministru al justiției în timpul regelui Carol al II-lea și autor al Constituției din 1938. Eftimie Antonescu a fost Secretar General al Delegației Române la Conferința de Pace de la Paris (1919–1920), condusă de I. C. Brătianu. A murit la 11 noiembrie 1957, la vârsta de 81 de ani, cel mai probabil chiar în casa din strada Aurelian, unde locuise.

Cartea Abonaților Telefonici din 1938 înregistrează, la aceeași adresă, numele generalului Gheorghe Eremia și al soției sale, Gertrude — deși generalul decedase încă din 1922. La 1 ianuarie 1922, aflat la Brașov, generalul Eremia și-a luat viața, lăsând o scrisoare adresată fratelui său, Nicolae, în care își explica gestul. Studiase la München, vorbea fluent germană, franceză și engleză, iar între 1908 și 1913 fusese atașat militar al României la Viena.

În 1928, în casă s-a mutat Emil Wagner, sobar și ceramist originar din Bucovina, provenit dintr-o familie germană. Urmase liceul la Cernăuți și se stabilise la București în 1917. A fost primul inginer ceramist din România: a proiectat fabrici de țiglă și teracotă și a construit numeroase acoperișuri și sobe pentru locuințele bucureștene. Se considera înrudit, prin bunica sa, cu compozitorul Richard Wagner, iar în Primul Război Mondial a fost decorat de împăratul Franz Iosef.

Într-un interviu acordat, în anul 2000, Silviei Iliescu pentru RADOR, Emil Wagner a povestit că, înainte de a se muta pe strada Aureliu, locuise deasupra farmaciei Thüringer, de pe Bulevardul Elisabeta, administrând, între 1921 și 1928, proprietățile familiei Lerescu, printre cei mai mari moșieri ai vremii, căreia îi aparținea, între altele, și imobilul Spitalului Eforie. Wagner s-a mutat pe strada Aureliu în 1928, anul morții domnului Lerescu, motivul fiind propria căsătorie.

Naționalizarea și degradarea (1948–2010)

După instaurarea regimului comunist, imobilul de pe strada Corbeni a fost naționalizat, ca majoritatea proprietăților particulare din perioada interbelică. Casa a fost repartizată unor chiriași, fără nicio obligație de întreținere a substanței arhitecturale. Potrivit mărturiei ulterioare a proprietarei care avea să cumpere clădirea, „chiriașii aveau voie să strice orice în timpul comuniștilor, și au stricat”.

Degradarea s-a accentuat după 1989, pe măsură ce imobilul a rămas, treptat, fără locatari și fără întreținere. La momentul în care a fost descoperit de familia Timen, la începutul anilor 2010, imobilul se afla într-o stare avansată de deteriorare: ferestrele erau sparte, gardul ruginit, iar din interior lipseau sobele și toate elementele de fier, sustrase de-a lungul timpului. S-au păstrat însă elementele structurale esențiale — intrarea, ușile originale, geometria ferestrelor, tavanele cu decorații în stil neoromânesc — precum și podul înalt al casei. Deși ajunsă într-o stare avansată de ruină, casa a rămas cuprinsă în perimetrul Zonei Construite Protejate Armenească, unul dintre cartierele bucureștene care păstrează, în bună parte, atmosfera Belle Époque și interbelică a orașului, cu vile ridicate de boieri, bancheri și negustori înstăriți.

Restaurarea Casei Timen (2010–prezent)

Familia Timen a descoperit imobilul de pe strada Corbeni la începutul anilor 2010, în cadrul căutărilor pe care Mihaela Timen le desfășura pentru o reședință care să amintească de casa părintească din cartierul Evreiesc al Bucureștiului, pierdută atunci când familia a emigrat în Israel, în timpul regimului Ceaușescu. Găsită într-o stare avansată de degradare, cu ferestre sparte și gard ruginit, clădirea a fost cumpărată și supusă unui amplu proces de restaurare, care a durat aproximativ cinci ani.

Lucrările de consolidare și restaurare au fost semnate de arhitecta Cristina Woinaroski, din cadrul biroului ICON Studio de Arhitectură. Woinaroski este, de aproape trei decenii, cercetător și profesor universitar invitat la Universitatea de Arte din București, Facultatea de Istoria și Teoria Artei. Echipa ICON a primit, la Anuala de Arhitectură din 2022, premiul secțiunii Arhitectură și Patrimoniu pentru restaurarea Casei inginerului Constantin Bușilă, din strada Rabat nr. 1, ridicată în 1932 după planurile arhitectului Duiliu Marcu. Woinaroski a semnat și proiectul de recuperare a ansamblului arhitectural din strada Plantelor nr. 4, nominalizat la Anuala de Arhitectură din 2024, la aceeași secțiune.

Restaurarea a urmărit păstrarea substanței originale a clădirii: ferestrele, ușile și decorațiunile de epocă au fost menținute, iar tipologia casei — holul principal, de onoare, cu distribuția camerelor pornind din el — a rămas neschimbată. Au fost introduse, în paralel, sisteme moderne de încălzire și răcire, instalații noi, un lift către spațiul mansardat și băi pentru fiecare cameră principală, fără alterarea planimetriei inițiale. Podul înalt al casei a fost amenajat ca spațiu locuibil, iar fațadele nu au fost afectate de instalarea liftului.

Printre elementele decorative adăugate se numără lămpile din sticlă de Murano, motivele din lemn și steluțele aurite, în stil brâncovenesc, ale tavanului din sufragerie, precum și foița de aur aplicată pe plafonul holului principal. Zona sufrageriei a fost prelungită cu o terasă pavată cu calupuri de granit. Clădirea a fost consolidată la nivel structural, conform unei expertize tehnice de siguranță a construcțiilor, prin cămășuirea pereților. Astăzi, Casa Juliette Grunau funcționează ca reședință a familiei Timen și se numără printre exemplele de restaurare privată din Zona Construită Protejată Armenească a Bucureștiului, păstrând identitatea arhitecturală a imobilului ridicat cu peste un secol în urmă.

Personaje

• Juliette Grunau — comanditara vilei, fiica unui negustor înstărit. Reprezentantă a burgheziei bucureștene, cu o prezență activă în economia orașului, de la industrie și comerț, până la bănci și servicii. A depus cererea de autorizație de construcție în 1914.
• Dumitru (D. P.) Antonescu — arhitectul vilei. Și-a finalizat studiile de arhitectură în 1908 și a obținut dreptul de liberă practică în 1937, odată cu intrarea în Corpul Arhitecților, sub legitimația nr. 544. A mai semnat, în 1924, planurile unui garaj pentru Lisette Weinstein, pe strada Muzelor nr. 22.
• Eftimie Antonescu (n. cca. 1876 – m. 1957) — profesor universitar, specialist în drept internațional și economist, locatar al casei în perioada interbelică. Secretar General al Delegației Române la Conferința de Pace de la Paris (1919–1920), condusă de I. C. Brătianu. Văr al juristului Istrate Micescu.
• Generalul Gheorghe Eremia (m. 1922) — ofițer, locatar al casei în perioada interbelică. Atașat militar al României la Viena între 1908 și 1913. S-a sinucis la Brașov, la 1 ianuarie 1922.
• Emil Wagner — sobar și ceramist originar din Bucovina, primul inginer ceramist din România. S-a mutat în casă în 1928. A proiectat fabrici de țiglă și teracotă și a construit numeroase acoperișuri și sobe pentru locuințele bucureștene.
• Mihaela Timen — actuala proprietară a casei. A cumpărat imobilul aflat în ruină la începutul anilor 2010 și a inițiat restaurarea sa, căutând o reședință care să amintească de casa familiei sale din cartierul Evreiesc al Bucureștiului.
• Cristina Woinaroski — arhitectă, semnatara lucrărilor de consolidare și restaurare a casei, din cadrul biroului ICON Studio de Arhitectură. Cercetător și profesor universitar invitat la Universitatea de Arte din București, Facultatea de Istoria și Teoria Artei. Echipa ICON a primit, la Anuala de Arhitectură din 2022, premiul secțiunii Arhitectură și Patrimoniu.

Bibliografie

• Casa Timen, splendoarea cu tavan auriu din vechiul cartier Armenesc. După 5 ani de șantier și un milion de euro, ruina a devenit operă de artă a Bucureștiului (b365.ro)
• Casa Timen, splendoarea cu tavan auriu din vechiul Cartier Armenesc. O ruină transformată în operă de artă a Bucureștiului (HotNews.ro)
• Casa antebelică Juliette Grunau cu foiță de aur de pe Strada Corbeni (aiciastat.ro)
• Patrimoniul vorbește – Casa antebelică cu foiță de aur a Juliettei Grunau (Radio România Cultural)
• Vila inginer Constantin Bușilă din str. Rabat nr. 1 (Anuala de Arhitectură, ediția 2022)
• Arhiva Primăriei Municipiului București, Fondul Tehnic, Dosar 158/1914 (cererea de autorizație de construcție depusă de Juliette Grunau, arh. D. P. Antonescu)
• Arhiva Primăriei Municipiului București, Fondul Tehnic, Dosar 275/1924 (cererea de autorizație depusă de Lisette Weinstein, arh. D. Antonescu)
• Anuarul Socec al României Mari, 1925–1926
• Cartea Abonaților Telefonici din România, 1938
• Tabloul Arhitecților din România, 1947
• Interviu cu Emil Wagner, realizat de Silvia Iliescu pentru RADOR, 2000

August 2023: