Notă: prima mențiune pe care am găsit-o în presa vremii (Romănulŭ, 1861) o numește "Kasarma Sântul-George (Malmaison)". Aceasta este sursa numelui, conform principiului că încercăm să punem numele cele mai apropiate de cele inițiale. (n.r. dec 2025)
Originea și rolul militar al Cazărmii Malmaison (1844–1918)
Clădirea Cazărmii Malmaison a fost ridicată în 1844, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, ca principală cazarmă de cavalerie a Bucureștiului. Numele „Malmaison” a fost ales de Alexandru Ioan Cuza, inspirat de reședința preferată a împăratului Napoleon al III-lea, unul dintre susținătorii săi externi. Cuza a dorit să flateze Franța și să sublinieze apropierea dintre cele două state. În această perioadă, clădirea a funcționat și ca Școală Militară de Ofițeri, tribunal militar și loc de detenție pentru infractori în uniformă, anticipând destinul sumbru pe care îl va avea mai târziu. În 1860, Cuza a promulgat „Legea privitoare la instrucțiunea armatei Principatelor Unite” și a solicitat asistență franceză pentru reorganizarea armatei. Misiunea militară franceză, condusă de lt. col. Eugene Lamy, a adus reguli moderne și a unificat școlile militare din Iași și București. Clădirea de pe Calea Plevnei 137A a devenit sediul principal al noii instituții. Regulamentele introduse prevedeau admiterea prin concurs, o școlarizare de cinci ani și o programă inspirată din modelul francez.
Transformări și utilizări succesive (1918–1945)
În prima jumătate a secolului XX, Cazarma Malmaison a găzduit diverse unități militare. Aici au funcționat o perioadă tribunalul militar și un loc de detenție pentru cadrele armatei, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în regimul lui Ion Antonescu, clădirea a fost folosită pentru anchetarea persoanelor suspectate de legături cu sovieticii, printre care și Petru Groza. În jurul anului 1911, pe hărțile Bucureștiului, Malmaison apărea alături de Manutanța Armatei, Spitalul Militar Central și Cazarma Regimentului 21, devenind un reper în zona militară a capitalei.
Închisoare și centru de anchetă al Securității (1945–1964)
După instaurarea regimului comunist, Malmaison a fost transformată în închisoare de tranzit și centru de anchetă al Securității. În anii 1940–1950, a devenit unul dintre cele mai temute locuri de detenție din București. O notă secretă CIA din 1955 menționa existența a două închisori principale în Capitală: cea a Ministerului de Interne din Palatul Regal și Malmaison, aflată în subordinea Serviciului Secret de Informații. Clădirea principală avea un coridor de 60 de metri și 49 de celule, de cinci metri pătrați fiecare, în care erau închiși câte doi deținuți. O altă aripă conținea camere de interogatoriu izolate fonic. Regulile de detenție erau brutale: deținuții nu aveau voie să doarmă cu fața la perete sau să-și acopere fața, lumina rămânea aprinsă continuu, iar contactul între prizonieri era interzis. Hrana consta în 300 de grame de pâine, terci, ceai și supă de legume. Printre cei anchetați s-au numărat Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Corneliu Coposu, Bebe Brătianu, George Tomaziu, Nicolae Steinhardt și Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. În anii ’50, numeroși deținuți politici au dispărut fără urmă.
Declasarea funcției penitenciare și perioada comunistă târzie (1965–1989)
După 1960, pe fondul schimbării de imagine a regimului, Securitatea a încercat să șteargă urmele trecutului. Clădirea a fost preluată de Ministerul Apărării Naționale, iar în 1977 a fost transferată către Institutul de Proiectare în Industria Chimică (IPROCHIM). O parte a spațiului a fost transformată ironic în grădiniță. Martori ai vremii au relatat existența unor cârlige metalice și urme ale interogatoriilor în fostele birouri, iar accesul la subsolul cimentat a fost interzis până în 1989. Legendele despre beciurile sigilate, tunelurile către Palatul Cotroceni și posibilele gropi comune s-au perpetuat până astăzi.
De la spațiu industrial la centru artistic (1990–prezent)
După 1990, IPROCHIM a fost privatizat și a continuat să administreze clădirea, sub autoritatea Ministerului Economiei. O parte din spații au fost închiriate unor instituții precum Societatea Națională a Apelor Minerale și unor policlinici private. În 2020, etajul 1 al corpului B a fost închiriat de un grup de artiști care au fondat Atelierele Malmaison, un spațiu creativ colectiv. Clădirea, degradată și nefuncțională la momentul preluării, a fost renovată prin efortul comun al celor 40 de artiști implicați. Holurile lungi și sumbre, cândva locuri de tortură, au devenit astăzi culoare de expoziție, cu instalații contemporane, ateliere de creație și evenimente publice. Comunitatea artistică a transformat simbolic un loc al suferinței într-unul al libertății expresive. Totuși, viitorul acestei inițiative este incert: creșterea chiriilor și planurile economice ale IPROCHIM pun în pericol continuitatea atelierelor. Deși Ministerul Culturii și cel al Economiei au exprimat sprijin moral, clădirea nu este înscrisă pe lista monumentelor istorice, iar statutul ei juridic rămâne vulnerabil.
Comunitatea artistică contemporană de la Malmaison (2020–prezent)
În 2020, un grup de tineri artiști români – printre care Lea Rasovszky, Livia Fălcaru și Mircea Popescu – au descoperit clădirea Malmaison pe un site de anunțuri imobiliare. Spațiul, deteriorat și nefolosit de ani de zile, le-a oferit însă exact ceea ce căutau: libertatea de a crea într-un loc încărcat de istorie. Etajul 1 al corpului B, de aproximativ 3.000 mp, a fost transformat prin eforturile proprii într-un complex de Ateliere Malmaison, devenit astăzi una dintre cele mai dinamice platforme independente de artă contemporană din București.
La început, clădirea nu avea curent electric funcțional, băile lipseau, iar sobele nu erau racordate la gaz. Artiștii au făcut singuri renovările, au refăcut instalațiile electrice și au amenajat grupuri sanitare. IPROCHIM, proprietarul spațiului, a contribuit parțial la reparații, dar majoritatea investițiilor s-au realizat prin resurse proprii și sprijinul sponsorilor din mediul cultural independent. În timp, etajul 1 și apoi etajul 2 au fost ocupate în totalitate, fiind amenajate 36 de ateliere individuale și 9 spații de proiecte colective gestionate de galerii, asociații și grupuri artistice.
Artiștii de la Malmaison provin din generații și medii diferite – pictori, sculptori, performeri, artiști vizuali, designeri și curatori. Printre ei se numără nume consacrate ale artei românești actuale, dar și tineri debutanți, toți atrași de caracterul experimental și comunitar al spațiului. Holurile lungi și camerele înalte, cândva celule de detenție, sunt acum acoperite cu lucrări, instalații și obiecte create chiar acolo, între zidurile care au fost martorele istoriei recente.
În fiecare an, comunitatea organizează „Open Studios Malmaison”, un eveniment care deschide atelierele publicului și reunește sute de vizitatori, curatori și colecționari. Expozițiile și proiectele tematice explorează adesea memoria locului, trauma, libertatea și raportul dintre artă și spațiu. Artiștii au transformat Malmaisonul într-un laborator viu, un muzeu neoficial al recuperării simbolice, unde trecutul represiv este reinterpretat prin expresie vizuală și reflecție critică.
Malmaison a devenit astfel nu doar un centru de creație, ci și un exemplu de reconversie culturală: un spațiu al rezistenței prin artă. În contrast cu epoca în care clădirea simboliza frica și teroarea, astăzi ea găzduiește libertatea, dialogul și experimentul artistic. Comunitatea de la Malmaison este recunoscută internațional pentru capacitatea de a transforma un loc al suferinței într-un reper al creativității urbane, o dovadă că memoria și arta pot conviețui, reabilitând nu doar zidurile, ci și conștiința colectivă.
Moștenirea Malmaison
Cazarma Malmaison, aflată pe Calea Plevnei 137A, reprezintă o sinteză a istoriei Bucureștiului: de la modernizarea armatei sub Cuza la represiunea comunistă și renașterea culturală contemporană. În 180 de ani, clădirea a fost școală militară, tribunal, închisoare, institut de cercetare și spațiu artistic. Astăzi, artiștii care lucrează acolo păstrează vie memoria trecutului, transformând un loc al violenței în unul al creației, al libertății și al reparației simbolice. Malmaison rămâne un monument nedeclarat al rezilienței românești, o mărturie despre cum istoria și arta pot conviețui în același spațiu.
Referințe:
- Clădirea Malmaison - istoria recentă a României, imprimată în pereții unei clădiri de pe Calea Plevnei din București
- Închisoarea Malmaison
- Cazarma Malmaison
- Cazarma artiștilor
- Atelierele Malmaison
- Malmaison. Închisoarea vedetelor aflată în mijcolul Bucureștiului (video)
- Celulele burlacilor de la Malmaison. Istoria cazărmii din București unde Securitatea începea să-i chinuie pe deținuții politici
- Malmaison, locul unde a fost chinuită elita României
- Pierderea spațiului Malmaison, semnal negativ pentru viitor: „Statul pune capac comunității de artiști”
- Clădirea Malmaison - artiști vs. chirie
- /SAC @MALMAISON (Anuala de Arhitectură 2022)
- [Histoire de l'armée roumaine, Bucuresti, 1871, pg 1612.] - Ulysse de Marsillac scrie ca inaugurarea Malmaison a fost la 01.09.1847.
- [Planul Jung din 1856] - prezinta Malmaison langa cazarma de cavalerie.
2024:
