Casa Alexandru Villara – Scarlat Kretzulescu (actualul sediu istoric al Muzeului Național al Literaturii Române, Bd. Dacia 12, București)
Clădirea elegantă de pe Bulevardul Dacia 12, care a adăpostit vreme de decenii Muzeul Național al Literaturii Române, reprezintă una dintre cele mai valoroase reședințe boierești ale Bucureștiului de secol XIX, păstrând încă farmecul aristocratic al unei epoci în care rafinamentul și gustul pentru artă deveniseră semnele identității elitei românești.
Casa a fost construită de socrul lui Scarlat Kretzulescu, vornicul Alexandru Villara, pe la 1839. Este atestată în mahalaua Popa Cosma. Era una dintre cele mai frumoase reședințe din Bucureștiul vremii, având proporții impunătoare și o amplasare privilegiată, într-o zonă care abia începea să fie urbanizată. Alexandru Villara i-a oferit casa fiicei sale Elena ca zestre la căsătoria acesteia cu Scarlat Al. Kretzulescu, descendent al unei vechi familii boierești. În linii mari, aspectul de astăzi e cel al reamenajării în stil neoclasic francez din 1863, al cărei autor e inginerul R. A. Borroczyn. Pentru pictura şi decoraţiunile interioare, Scarlat Kretzulescu a apelat la serviciile pictorului Gheorghe Tattarescu. Astăzi casa adăposteşte cele peste 300,000 de piese grupate în peste 250 de colecţii ale Muzeului Literaturii Române, înfiinţat la 1957 din iniţiativa criticului literar Dumitru Panaitescu-Perpessicius.
Când devine proprietar al casei, Scarlat Kretzulescu, om cultivat și cu gusturi rafinate, o transformă într-o adevărată reședință princiară. Comandă la Paris rampe de fier pentru scara monumentală de la intrare, precum și pentru balcoane, refacere completă a parchetului cu inserții decorative din lemn de trandafir, mobilier fin, porțelanuri și argintărie, tablouri franceze și italiene, biblioteci sculptate umplute cu volume rare. Grădina, una dintre cele mai frumoase din oraș, este amenajată cu seră pentru rodii, lămâi și leandri, flori și arbori exotici, iar cronicile vremii menționează chiar prezența unor ibiși, care dădeau locului un aer de basm.
După moartea Elenei Villara-Kretzulescu în 1853 și a lui Scarlat Kretzulescu în 1874, casa devine, prin testament, proprietatea fratelui acestuia, Constantin Kretzulescu. Stabilit la Paris, Constantin îl roagă pe Ion Ghica să se ocupe de vânzarea imobilului. La unsprezece ani după moartea lui Scarlat, reședința devine locuința baronului Frank, directorul „Bank of Romania”, iar spre sfârșitul secolului XIX trece în proprietatea statului român.
Începând cu anii 1890-1900, clădirea primește destinații diferite: devine Laboratorul de Electricitate al Universității din București, condus de savantul Dragomir Hurmuzescu; ulterior, aici funcționează un pension de fete și biblioteca Ambasadei Germane. După 1948 este repartizată Muzeului Româno-Rus, care își va desfășura activitatea până în 1963.
În 1967, casa devine sediul Muzeului Național al Literaturii Române, înființat în 1957 de academicianul Dumitru Panaitescu-Perpessicius. Muzeul se va instala efectiv în clădire în 1971 și o va transforma într-un centru cultural de referință al Bucureștiului. După cutremurul din 1977, edificiul este consolidat și restaurat, iar în perioada 1992–1997 sunt refăcute integral și aripile deteriorate în timpul războiului.
Stil arhitectural și detalii constructive
Casa Villara-Kretzulescu este construită în stil neoclasic francez, adaptat spiritului arhitecturii civile bucureștene din prima jumătate a secolului XIX. Fațada principală are o compoziție simetrică, cu un fronton central și coloane masive, proporții echilibrate și o scară monumentală de acces, înconjurată de balustrade din fier forjat. Ferestrele înalte, ancadramentele profilate și ornamentica discretă definesc o arhitectură elegantă, sobră, dar bogată în detalii. Interiorul era de o rafinare rară. Parchetul cu motive decorative din lemn prețios, ușile sculptate, plafoanele înalte, bibliotecile masive și mobilierul importat din Franța aminteau de reședințele aristocratice pariziene. Grădina vastă, completată cu seră, flori exotice și arbori rari, completa tabloul unei case de vis pentru elitele vremii.
După cutremurul din 1977, clădirea a fost supusă lucrărilor de consolidare și refacere structurală, păstrându-se elementele originale. În anii ’90, o restaurare amplă a reconstituit detalii decorative și a redat casei strălucirea de odinioară. În deceniile recente, imobilul a fost subiectul unor litigii legate de retrocedare, ceea ce a afectat stabilitatea juridică a sediului muzeului. Cu toate acestea, casa rămâne unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură civilă din Bucureștiul secolului XIX, atât prin istoria sa, cât și prin semnificația culturală dobândită ca sediu al Muzeului Național al Literaturii Române.
Casa Kretzulescu reprezintă una dintre cele mai vechi și mai elegante reședințe boierești păstrate în centrul Bucureștiului. Situată pe Bulevardul Dacia, într-o zonă devenită simbol al aristocrației urbane din Belle Époque, clădirea este un reper al identității culturale a capitalei. Prin statutul său actual de monument istoric, ea evocă începuturile modernizării arhitecturii românești și perioada în care casele boierești definiseră gustul și prestigiul unei întregi clase sociale.
Fișă tehnică:
*
Notă: există o ambiguitate care reiese din textele de mai jos care fac referire la casa din Bd. Dacia 12. Din primul text reiese că marele vornic Alexandru Villara a construit-o, ajungand apoi în proprietatea boierilor Kretzulescu, iar din al doilea reiese o cronologie inversă, cum că a fost construită de Scarlat Krețulescu ca dotă pentru fiica sa, la căsătoria acesteia cu Alexandru Villara.
Muzeul National al Literaturii Romane a fost infiintat la 1 iunie 1957 de academicianul Dumitru Panaitescu-Perpessicius. Cladirea din bulevardul Dacia nr. 12 a devenit in 1967 sediul central al muzeului ce a functionat in soseaua Kiselef nr. 10, iar intre 1964-1966 in fosta casa a lui Mihail Sadoveanu din strada Muzeul Zambaccian la nr. 151. Monument de arhitecturia in stil neoclasic francez, casa din bulevardul Dacia a fost construita la inceputul secolului al XIX-lea de catre marele vornic Alexandru Villara, ajungand in proprietatea boierilor Kretzulescu, iar dupa instaurarea regimului comunist, in proprietatea statului. Dupa cutremurul din 1977, cladirea a fost consolidata si renovata, iar intre anii 1992-1997 a fost reparata si restaurata in intregime, inclusuv aripa distrusa in timpul razboiului. (dupa "101 muzee si case memoriale" de Mihai Geleletu si Marian Teodorescu, Editura Agerpress 2008 - via Emilia, Monumenteromania.ro)
Casa, atestată din anii 1839-1840, a fost construită de Scarlat Krețulescu ca dotă pentru fiica sa, la căsătoria acesteia cu Alexandru Villara. După ce a trecut prin mâinile câtorva proprietari, casa a ajuns în proprietatea statului, aproximativ pe la 1900 (nu există documente). Din 1960 se află aici sediul central al Muzeului Literaturii. (Extras din: Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009)
Referințe:
Iunie 2023:
ChatGPT despre stilul arhitectural al clădirii din bulevardul Dacia 12:
The building in question, Casa Scarlat Kretzulescu, located on Dacia Boulevard in Bucharest, is a distinguished example of neoclassical architecture. Constructed in 1830, it embodies the principles and aesthetics of the neoclassical style, which was predominant in Europe during the late 18th and early 19th centuries. This style sought to revive the classical architecture of ancient Greece and Rome, emphasizing symmetry, simplicity, and grandeur.
The façade of Casa Scarlat Kretzulescu is characterized by its elegant symmetry and proportionality. The central section of the building features a prominent pediment supported by pilasters, creating a sense of balance and order. The pediment, a triangular gable found in classical architecture, is a hallmark of neoclassical design and serves both a decorative and structural purpose. The clean lines and geometric form of the pediment underscore the building’s adherence to classical principles.
The entrance of the building is marked by a grand staircase leading up to a series of arched doorways. The use of arches is a nod to Roman architecture, adding both visual interest and structural integrity to the design. The central doorway is slightly larger than the flanking ones, subtly guiding the visitor's eye towards the main entrance. The steps are flanked by balustrades, adding to the formal and stately appearance of the entrance.
Flanking the central section, the building extends into two wings that mirror each other, further emphasizing the neoclassical principle of symmetry. Each wing features tall, rectangular windows that are evenly spaced and framed with simple yet elegant moldings. These windows allow ample natural light to enter the interior spaces while also contributing to the exterior's aesthetic appeal. The regularity and repetition of the windows enhance the façade's sense of harmony and order.
The building’s walls are clad in a smooth, white stucco, which was a popular material in neoclassical architecture for its clean and refined appearance. The use of white or light-colored materials is also reminiscent of classical Greek temples, which were originally adorned with white marble. The simplicity of the stucco finish is contrasted by the decorative elements such as cornices, friezes, and pilasters, which add texture and depth to the façade.
One of the most striking features of Casa Scarlat Kretzulescu is its use of classical architectural orders. The pilasters that frame the central section and corners of the building are reminiscent of the Corinthian order, characterized by their ornate capitals decorated with acanthus leaves. These pilasters not only provide visual interest but also convey a sense of strength and support, reinforcing the building’s classical inspiration.
The roofline of the building is adorned with a simple cornice, which provides a clear demarcation between the walls and the roof. This horizontal element helps to ground the structure and adds to the overall sense of proportion and balance. The roof itself is relatively low-pitched, another characteristic of neoclassical architecture, which favors horizontal lines and flat planes.
The interior of Casa Scarlat Kretzulescu, while not visible in the photograph, likely continues the neoclassical theme with high ceilings, grand staircases, and rooms arranged according to principles of symmetry and proportion. Neoclassical interiors often feature columns, pilasters, and other classical elements, creating spaces that are both elegant and functional.
The building’s setting on Dacia Boulevard, one of Bucharest’s major thoroughfares, also contributes to its grandeur. The wide boulevard and surrounding urban landscape provide an appropriate context for such a stately structure. The building’s prominence and historical significance make it a landmark in the area, reflecting both the architectural heritage of Bucharest and the broader neoclassical movement.
In conclusion, Casa Scarlat Kretzulescu is a superb example of neoclassical architecture, embodying the principles of symmetry, simplicity, and classical inspiration that define the style. Its elegant façade, marked by a prominent pediment, arched doorways, and classical pilasters, creates a sense of grandeur and timelessness. The building’s adherence to neoclassical principles is evident in its proportionality, use of classical orders, and refined decorative elements. Constructed in 1830, it stands as a testament to the enduring appeal of classical architecture and its influence on the urban landscape of Bucharest.
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.