Casa Nicolae Petrașcu
Casa Petrașcu, situată în piața Mihail Eminescu din București (azi Piața Romană) și realizată în jurul anului 1900 pentru scriitorul și biograful lui Mincu, Nicolae Petrașcu, reprezintă una dintre ultimele sale lucrări rezidențiale și o etapă semnificativă în evoluția stilului său. Deși are proporții relativ modeste, casa aduce în repertoriul deja conturat al „stilului Mincu” elemente noi, preluate din tradiție, dar reinterpretate cu o notă de severitate și concentrare formală. Arhitectul nu se mulțumește să reia motivele deja consacrate în lucrările anterioare, ci continuă să tatoneze diferite direcții ale filonului vechii arhitecturi românești.
Imaginea clădirii este marcată de masivitatea plinurilor, cu goluri relativ puține, de arcada joasă în plin cintru și de ornamentul discret în piatră cioplită. Aceste trăsături trimit către casa de deal oltenească și, mai ales, către arhitectura unor biserici vechi care păstrează vizibil structuri de inspirație bizantină. Ornamentația nu mai are exuberanța policromă din cazul Bufetului sau al Casei Robescu din Galați, ci capătă un caracter reținut, aproape sobru.
Casa Petrașcu este contemporană cu preocupările tot mai susținute ale lui Mincu pentru arhitectura monumentală — proiecte precum fațada Ministerului de Război sau Palatul Primăriei — în care izvoarele bisericești vechi devin dominante. În acest context, reședința bucureșteană poate fi citită ca o transpunere la scară domestică a acestor căutări, un exercițiu de concentrare a monumentalului într-o formă restrânsă. Prin sobrietatea volumelor și prin apelul la forme arhaizante epurate, Casa N. Petrașcu marchează o etapă de maturitate reflexivă în creația lui Ion Mincu. Ea nu caută efectul pitoresc sau fastuos, ci o expresie gravă, aproape meditativă, în care tradiția este filtrată printr-o gândire structurală și simbolică mai accentuată decât în lucrările anterioare.
*
În martie 1907, scriitorul, ziaristul, criticul de artă N. Petrovici/Petrașcu (1859-1944) cumpără un teren de 611 mp, comandându-i prietenului său, arhitectul Ion Mincu, un proiect de casă neoromânească. Intenția declarată era de a adăposti salonul artistic al revistei „Arta și literatură română". Plafonul salonului a fost pictat de Dimitrie Mihăilescu, ucenicul lui G. D. Mirea, cu o copie după „Vârful cu dor" a maestrului său. În 1915 vinde proprietatea lui Vespasian I. Pella, avocat.
Referințe:
- [Oana Marinache, Arhitur, Bulevardul Colțea - Bulevardul Lascăr Catargiu, Editura Istoria Artei, 2019] (volum tipărit, mențiune la pag. 6)
- [Mihail Caffé, Ion Mincu, Editura Meridiane, București, 1970] (volum tipărit)
- Începuturile Bulevardului Lascăr Catargiu
- Elemente distincte ale bulevardului Lascăr Catargiu
- Bulevardul Lascăr Catargiu - arhiva de studii (Coordonare arhive online DITACP Prof. dr. arh. Anca Brătuleanu)
- Bulevardul Lascăr Catargiu – studiu de evoluție istorică a zonei
- O plimbare pe bulevardul Lascăr Catargiu: atmosferă relaxată, vile burgheze monumentale
- Sub ochii mei (Andrei Pippidi despre Bv. Lascăr Catargiu și strada Visarion)
- Istorioare bucureștene (Visarion și Lascăr Catargiu)
Septembrie 2023:
