# Casa Marghiloman (Ambasada Franței)

Adresă: Str. Biserica Amzei nr. 13, Sector 1, Cartierul Piața Victoriei - Romană, București
An construcție: 1873
Tip ansamblu: Case/Vile
Tip clădire: 1-2 niveluri
Stil arhitectural: Neoclasic
Monument istoric: clasa B
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
În anul 1938 casa Marghiloman e cumpărată de statul francez pentru a fi transformată în noul sediu al Legației. Gardul care o separa de Legația veche e demolat și apare curtea dintre cele două imobile, existentă şi astăzi. Vechea Legație devine Reședința Ambasadorului Franței.Ambasada Franței la București are acum birourile în casa Marghiloman, atestată la 1846 și extinsă după 1890 pentru a ajunge la aspectul actual, cu influențe clasice italiene. A aparținut inițial lui Iancu Marghiloman, tatăl omului politic Alexandru Marghiloman.

## Articol
Reședința Legației Franței: mulți ani Legația Franceză la București și-a desfășurat activitatea în case închiriate, cu precădere în casa Plagino (azi cunoscută sub denumirea de Casa Dissescu) din Calea Victoriei colț cu str. Gh. Manu. În 1887 încep negocierile pentru realizarea unei reședințe proprii. În 1881 două firme mai vechi fuzionează, fiind înființată Societatea de Asigurare „Dacia-România”, conducerea consiliului de administrație fiind asigurată tot de prințul Dimitrie Ghica. Deținând nenumărate terenuri în București, această societate va demara proiectul de construire a unui sediu adecvat pentru a fi oferit spre închiriere Legației Franței. Inițial antreprenorul austriac Franz Boehacker (1840-1905) a fost însărcinat cu realizarea proiectului de arhitectură și demararea procedurii de autorizare (vara 1887 - primăvara 1889). Nu se cunosc însă motivele pentru care proiectul său nu a mai fost realizat, fiind apoi implicat arhitectul Josef Schiffeleers.

În mai 1889 planurile sale sunt depuse spre autorizare la Primărie, lucrările avansează rapid, astfel încât Legația își mută activitatea aici în 1890. Construcția a fost proiectată în stil eclectic de factură neoclasică, cu subsol, parter, etaj și mansardă. La subsol au fost prevăzute spații funcționale: pivniță, bucătărie, spălătorie. Intrarea a fost acoperită cu un portic-terasă, util mai ales pentru a proteja persoanele care urcă sau coboară din trăsuri. Accesul se face prin curte, într-un vestibul și hol, care permite apoi desfășurarea activităților de protocol în sufragerie, saloane sau sală de bal, dar și activitatea profesională în birou sau bibliotecă. La etaj au fost instalate birourile personalului legației și diferite camere și dependințe. De asemenea, în curte au fost proiectate remiza de trăsuri și grajdul. De-a lungul timpului în clădirea principală au fost realizate diferite lucrări de întreținere și modernizare și domeniul a fost extins prin achiziția casei vecine, care a aparținut familiei Ion Marghiloman.

Este regretabil că o lucrare atât de minuțios documentată și elegant elaborată prezintă în mod eronat tocmai numele arhitectului clădirii. Confuzia a fost făcută cu un Jacobus Josephus Schiffeleers (1836-1897) prezent pe unele pagini online de genealogii, dar fără nicio legătură cu arhitectul care a lucrat în țara noastră. (Bogdan Andrei Fezi, Jean-Marc Irollo, Résidence de France en Roumanie. Reședința Franței în România, București, 2013, p. 32) (Oana Marinache)

*

Résidence de France en Roumanie, Reședința Franței în România, instalată la București în clădirea de pe strada Biserica Amzei, reprezintă unul dintre cele mai vechi și prestigioase sedii diplomatice franceze din Europa de Est. La numai zece ani după stabilirea relațiilor diplomatice cu tânărul stat român, Franța decide să își consolideze prezența prin construirea unei legații dedicate, inaugurată oficial în 1892 printr-un bal organizat de ministrul Gustave de Coutouly, la care participă ca invitați de onoare prințul moștenitor Ferdinand și prințesa Maria. Clădirea devine astfel un simbol al orientării României spre Occident și al rolului cultural și politic exercitat de Franța în regiune.

Proiectul clădirii începe în 1887, fiind propus de societatea românească de asigurări și construcții Dacia-România, care finanțează edificarea imobilului urmând să îl închirieze statului francez. Această soluție era rară în epocă, deoarece majoritatea diplomaților europeni nu beneficiau de reședințe oficiale construite special. La sfârșitul secolului al XIX-lea, doar câteva misiuni franceze, precum cele din Atena, Viena sau Washington, aveau clădiri dedicate. Coutouly joacă un rol decisiv în definirea programului arhitectural și în negocierea contractului semnat în 1888, cu o durată de doisprezece ani.

Construcția este încredințată arhitectului Jacobus Josephus Schiffeleers, de origine olandeză, naturalizat în România. Deși Franța dispunea de propriii arhitecți pentru reședințele diplomatice, Schiffeleers se bucură de încredere datorită legăturilor sale cu mediul francez și experienței în mari șantiere bucureștene. Coutouly se implică direct în proiectare, solicitând modificări funcționale și contribuind la distribuția interioară, apreciată de Ministerul Afacerilor Externe francez ca model pentru viitoare reședințe consulare. Lucrările încep în iunie 1889, iar legația se instalează în clădire în 1890.

Din punct de vedere arhitectural, imobilul este inspirat de opulența stilului Beaux-Arts, cu un corp principal decorat spre stradă și o fațadă mai sobră spre grădină. Planul dreptunghiular, orientarea perpendiculară pe stradă și cele patru fațade vizibile apropie clădirea de modelul pavilioanelor franceze. Fațada include bosaje, balcon central, coloane angajate și lucarne circulare la nivelul mansardei. Accesul principal este mutat în faza finală pe fațada laterală vestică, unde apare porticul monumental, soluție care va deveni esențială după achiziția proprietății vecine. Interiorul include saloane de recepție, bibliotecă și sală de bal la parter, iar birourile și apartamentele oficiale la etaj, completate de dependințe pentru trăsuri și personal.

Întreținerea clădirii rămâne mult timp în sarcina chiriașilor, iar la începutul secolului XX apar degradări și reparații repetate. În 1919, după distrugerile Primului Război Mondial și creșterea prețurilor imobiliare, Franța cumpără definitiv imobilul, considerându-l indispensabil poziției sale în România. În perioada interbelică, se pune problema extinderii prin achiziția imobilului Marghiloman din vecinătate, pentru a preveni construirea unor blocuri care ar fi afectat legația. În 1938, Franța cumpără această proprietate, iar cele două clădiri formează ansamblul diplomatic actual.

În paralel, Franța dezvoltă instituții culturale majore, precum Institutul Francez din București, inaugurat în 1924 și instalat din 1936 în sediul de pe bulevardul Dacia. Clădirea ambasadei rezistă cutremurului din 1977 și rămâne un reper al relațiilor franco-române. După 1990, cooperarea se intensifică, Institutul Francez devine unul dintre cele mai active centre culturale externe, iar Franța își consolidează rolul strategic în România prin proiecte educaționale și universitare. Reședința diplomatică de pe strada Biserica Amzei rămâne, după mai bine de 120 de ani, un simbol al continuității și prieteniei franco-române. (sinteză din lucrarea „Résidence de France en Roumanie” – click pentru a citi articolul integral)

*

Actuala reşedinţă a fost construită în 1889, adică la nouă ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Franţa şi România, pentru a servi drept cancelarie şi ca locuinţă privată. La balul organizat de către ministrul de Coutouly, cu ocazia inagurării Legaţiei Franţei în România, prinţul moştenitor Ferdinand şi prinţesa Maria au participat în calitate de invitaţi de onoare. Închiriată iniţial cu 12.000 franci-aur pe an, ea a fost cumpărată în 1919 cu 400.000 franci-aur de către Guvernul francez.

Devenită prea mică în cursul anilor, ea a fost rezervată doar pentru şeful misiunii în 1938. La această dată, a fost achiziţionat, pentru a găzdui Cancelaria, un hotel particular învecinat care aparţinuse lui Ion Marghiloman, prefect şi om politic român, tatăl primului ministru Alexandru Marghiloman, semnatar, în 1918, al păcii separate cu Germania. În acele timpuri, strada purta numele lui Lascăr Catargiu însă ulterior, strada a fost redenumită cu numele bisericii care se găsea alături, Biserica Amzei, construită la începutul secolului al XIX-lea. (site-ul AmbasadeiFranței)

*

Un proiect de construire a clădirii destinate să găzduiască Legaţia Franţei la Bucureşti se conturează cu rapiditate începând cu anul 1887, imediat după stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări. Și în scurt timp, un bal somptuos cu participarea Prinţului Moştenitor Ferdinand şi prinţesei Maria, inaugura în 1892 clădirea Legației Franceze la Bucureşti - sediul misiunii diplomatice a Franței în capitala Vechiului Regat, construită pe un teren alături de Casele Marghiloman.

Cu toate că arhitecții francezi erau recunoscuți pentru profesionalismul şi creativitatea lor, iar Ministerul Afacerilor Externe din Franţa avea propriii experţi, reşedinţa a fost proiectată de un arhitect olandez, naturalizat în România în 1886, Jacobus Josephus Schiffeleers (Joseph Schiffeleers, sau Joseph Schiffelers). "A fost o decizie care a provocat surprindere, pentru că şi în Bucureşti, în perioada «micului Paris», erau foarte mulţi arhitecți francezi, o mare parte dintre celebrii arhitecți fiind consultaţi asupra planurilor, dar cel principal a fost cel olandez", au povestit reprezentanţii Ambasadei pentru MEDIAFAX.

În anul 1938 Casa Marghiloman e cumpărată de statul francez pentru a fi transformată în noul sediu al Legației. Gardul care o separa de Legația veche e demolat și apare curtea dintre cele două imobile, existentă şi astăzi. Vechea Legație devine Reședința Ambasadorului Franței. Ambasada Franței la București are acum birourile în casa Marghiloman, atestată la 1846 și extinsă după 1890 pentru a ajunge la aspectul actual, cu influențe clasice italiene. A aparținut inițial lui Iancu Marghiloman, tatăl omului politic Alexandru Marghiloman, prim-ministru al României în 1918, cu rol decisiv în procesul de unificare a țării.

Referințe:

- RÉSIDENCE DE FRANCE EN ROUMANIE (sinteză din volum)
- Artă, istorie şi prestigiu, în inima Capitalei, în reşedinţa ambasadorului Franţei în România - GALERIE FOTO
- Casa Marghiloman
- Joseph Schiffeleers - destinul unui arhitect olandez în România
- Arhitect Joseph Schiffeleers
- Arhitect Carol Benesch (Wikipedia)
- Carol/Karl/Scarlat Benesch, Beneş, Beniş - Arhiva de Arhitectură
- Arhitect Carol Benisch - comentariu critic
- Casa Carol Benisch
- Carol Benisch, 50 de ani de arhitectură
- Oameni care au construit Bucureștiul: Paul Gottereau
- Buildings by Paul Gottereau (Wikimedia Commons)
- Paul Gottereau - comentariu critic
- Paul Gottereau - critical review
- Paul Gottereau - București (Arhiva de Arhitectură)
- Arhitecti francezi care au lucrat in Romania in epoca moderna
- Locuință de lux. Lampadare în stil Empire și statueta Regelui Soare în reședința ambasadorului Franţei la Bucureşti
- [Oana Marinache, Paul Gottereau, un regal în arhitectură, Editura Istoria Artei, 2017] (volum tipărit)
- [Oana Marinache, Gabriel Badea-Păun, Edmond Van Saanen-Algi - de la Baletele rusesti la Palatul Telefoanelor, Editura Istoria Artei, 2015] (volum tipărit)
- [Oana Marinache, Josef Schiffeleers – destinul unui arhitect olandez în România, Editura Istoria Artei, București 2020] (volum tipărit)

Mai 2023:

## Specialiști
**Arhitectură:** Carol Benisch (Casa Marghiloman - sediul ambasadei); Henrieta Delavrancea-Gibory (Consulatul în 1935); Alexandru Zamphiropol (expertiză, 1969); Mariana Zielinski, MZ Proiect (restaurare); Maximilian Zielinski (tatăl), MZ Proiect (restaurare)

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/casa-marghiloman-ambasada-frantei-1