Am locuit în această casă din strada Cercului 1A o vreme, și aici m-au prins revoluția din 1989 și mineriadele. Era casa a două surori, una de 92 de ani și una de 85, în 1989. Doamna Aneta (Nety) Constantinescu, cea mai în vârstă, a fost soția marelui savant Gheorghe K. Constantinescu, întemeietorul zootehniei românești (Gogu Constantinescu îl numeau ele). Sora mai mică, Coca (Eugenia) Berechet, a fost din familia arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet. Veneau dintr-o familie cunoscută atunci, cea a lui Luca Oancea din Hârșova, mutat apoi în Brăila. Sunt pe Internet poze și povești fascinante cu ele și familia lor.
Alte informații arată că în anul 1938 casa din strada Cercului 1A (1bis atunci) aparținea Jean Samuely. Bănuim că era a lui și nu doar că locuia în ea, pentru că în 1927 apare în calitate de cumpărător al unui teren în strada Cercului nr 1. O descriere a proprietății poate fi găsită și în Monitorul Oficial 161 din 16 iulie 1938 (vezi Referințe). Mai departe, în 1938 Jean Samuely este dator societății AEG (Allgemeine Electricitate Gesellschaft) cu 1.800.000 și se cere punerea în vânzare a imobilului din Cercului 1 bis, proprietatea lui J. Samuely. În 1940 apare un anunț de vânzare a imobilului din str. Cercului 1 bis și se spune „adresați str Bursei nr. 3, etaj II, prof Alex Nicolau”. Prof. Alexandru Nicolau era un nume deja important în Electrotehnică, unul dintre cei doi directori ai AEG - Compania Generală de Electricitate, societate anonimă română.
Într-un dosar ulterior de insolvență, aparee următoarea descriere a imobilului: Imobilul urmărit este situat în București, str. Cercului Nr. 1 bis fost Nr. 1 și are o suprafață de circa 470 mp, pe care se află un corp de casă din zid masiv, acoperit cu țiglă, format din: la subsol două camere, antreu și spălătorie. La parter vestibul, hall, două camere și bucătărie. La etaj: hall, 3 camere și baie. Camerele sunt parchetate, afară de cele de la subsol, care sunt pardosite cu scânduri, toate având însă sobe de teracotă. La etaj se află un mic balcon-terasă. În fața clădirii se află grădiniță. Curtea în față este pavată cu dale de bazalt și se desparte de stradă printr’un gard de zid, cu postament de beton. Întregul imobil are instalație de apă, canal și electricitate.
În presa vremii (ianuarie 1941) casa apare și ca sediu legionar: „Patronul, împreună cu fiul său, Victor Isosopp și asociatul Moise Alperin, au fost duși la sediul legionar din Str. Cercului Nr. 1 bis, unde, după ce au fost maltratați în celule separate, au fost aduși într’un birou în care s’au adunat și lucrătorii și aici au trebuit să le cedeze tipografia și să se angajeze a le plăti 212.000 lei, reprezentând pretențiile pe trecut și 120.000 ca fond de rezistență pentru noua conducere. Marcu Isosopp a plecat, sub paza unui legionar, pentru a aduce banii și în aceeași zi, cadavrul său, oribil mutilat, a fost găsit în curtea imobilului din Splaiul Unirii Nr. 1.”
În aprilie 1941 apare anunțul cumpărării de către soții Ana și Gheorghe Constantinescu a imobilului din str. Cercului nr. 1 bis de la Alex Nicolau, cu 2.500.000 lei.
Imediat după revoluție, aici, acasă la mine (închiriat de la cele două doamne, mai precis spus), am înființat o revistă culturală, Actualitatea Românească, împreună cu Ion Ghika, Simina Mezincescu și mai mulți intelectuali ai vremii, care au colaborat direct la redactarea ei: Maya Belciu, Sandu Lăzărescu, Alexandru Teodoreanu, Șerban Nichifor, Manole Filitti, Nicolae-Șerban Tanașoca, Georgeta Penelea-Filitti, Barbu Berceanu, Mircea Mihăilescu, Ion Mircea Enescu, Gheorghe Firca și alții apropiați de Ion Rațiu, care ne-a finanțat, și de PNȚ. Am scos trei numere până în iunie 1990, când au venit minerii la mine acasă (conduși pe străduțele înguste de sectoristul Stoica), au luat absolut tot cu un camion, și ce nu au luat au distrus cu toporul. Au luat și lucrurile mele, hainele, fierul de călcat, tot. Domnului Enescu, care nu a reușit să fugă ca ceilalți, sărind pe geam în curtea vecinilor (era mai bătrân, avea 70 de ani atunci), i-au tăiat piciorul cu o secure. Pe mine m-au mai căutat diverși, dar am stat ascuns câteva săptămâni, și apoi nu m-am mai întors niciodată în casa aceea.
Peste câteva zeci de ani am vrut să mai văd o dată casa din strada Cercului 1A, cu atâtea amintiri pentru mine. Era o agenție de publicitate acolo (nu-mi aduc aminte numele). Nu m-au lăsat să intru... (George Butunoiu, martie 2025)
Referințe:
- Povestea prefectului care l-a primit pe ultimul Țar la Constanța (o istorie a familiei Luca Oancea)
- Monitorul Oficial 161 din 16 iulie 1938 (mențiune Cercului 1bis)
2023:
