# Casa Gheorghe Tattarescu

Adresă: Str. Domnita Anastasia nr. 7, Sector 5, Cartierul Centrul Vechi (turistic), București
An construcție: 1819
Tip ansamblu: Case/Vile
Tip clădire: 1-2 niveluri
Stil arhitectural: Neoclasic
Monument istoric: clasa B
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Casa Gheorghe Tattarescu: Clădirea a fost cumpărată de pictor în 1855, care o va amenaja ca locuință personală și atelier de creație, prin transformarea etajului, acoperirea interioarelor cu picturi murale în ulei și decorarea fațadelor în stil clasicizant. Deține o curte interioară după modelul vechilor hanuri, spre care se deschide o galerie de lemn cu geamlâc. Cedată statului de urmași, casa va deveni muzeu memorial în 1951.

## Articol
Casa Gheorghe Tattarescu

Casa Gheorghe Tattarescu, ridicată la începutul secolului al XIX-lea pe strada Domnița Anastasia nr. 7 din București, a fost cumpărată în 1855 de pictorul Gheorghe Tattarescu, cofondator al Școlii Naționale de Arte Frumoase, care a transformat-o în locuință și atelier. Donată statului în 1951 de Georgeta Wertheimer, nepoata pictorului, a devenit muzeu memorial, găzduind opere ale lui Tattarescu și, până în 1989, atelierele mai multor artiști bucureșteni.

Ulița Belvedere și originile clădirii

Clădirea de pe strada Domnița Anastasia nr. 7, sector 5, a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea, în mahalaua Gorganului. Un act de mezat din 1819 atestă existența casei încă de la acea dată, ceea ce înseamnă că, la momentul cumpărării ei de către pictorul Gheorghe Tattarescu, în 1855, construcția avea deja o vechime de cel puțin 36 de ani. Vechimea clădirii este confirmată și de planurile cadastrale Borroczyn, primele planuri cadastrale ale Capitalei, realizate în 1846.

Strada pe care se afla casa purta la acea vreme numele de „Podul de Pământ”, denumire dată uneia dintre primele străzi ale orașului care nu era podită cu bârne de lemn, ci bătută cu piatră și moloz. Ulterior, artera a primit numele de Ulița Belvedere, după proprietatea vecină a familiei Golești, numită „Belvedere”. Sub această denumire este cunoscută casa în perioada în care a fost locuită și transformată de Gheorghe Tattarescu, înainte de a primi, în secolul XX, numele actual, Domnița Anastasia. Astăzi, imobilul este înscris în Lista Monumentelor Istorice, sub denumirea Casa Gheorghe Tattarescu, sfârșitul secolului al XIX-lea. Vecinătățile sale directe, la est și la vest, sunt de asemenea clădiri protejate. Ansamblul face parte din zona protejată a bulevardului haussmannian Elisabeta-Kogălniceanu.

Achiziția de către Gheorghe Tattarescu și transformarea în locuință-atelier (1855)

În luna mai a anului 1855, pictorul Gheorghe Tattarescu a cumpărat casa de pe ulița Belvedere. Zugrav de subțire, profesor și, alături de Theodor Aman, fondator al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, Tattarescu era la acea vreme un nume de prim rang al picturii naționale. El și-a transformat noua proprietate deopotrivă în atelier de creație și în spațiu de reprezentare, unde își primea elevii și confrații de breaslă. Lucrările de renovare și extindere au continuat în etape, clădirea fiind restaurată în 1858. La reședința pictorului veneau elevii săi de la Școala de Belle Arte, printre care Ștefan Luchian și G. D. Mirea, alături de alți artiști ai epocii — Nicolae Grigorescu, Constantin Lecca, Theodor Aman, Karl Storck și Frederic Storck. Casa a rămas în proprietatea și în întreținerea lui Tattarescu și a urmașilor săi până în 1951, când a intrat în patrimoniul statului, moment care marchează trecerea ei de la locuință particulară la instituție muzeală.

Arhitectura casei

Fațada dinspre stradă este realizată în stil neoclasic, cu un gang central, deschis pe volumul inițial al clădirii, și cu două rânduri suprapuse de ferestre, la parter și la primul etaj. Decorația fațadei, realizată în tencuială, cuprinde bosaje, ancadramente, pilaștri, capiteluri, brâie, denticuli, rozete și console laterale la goluri — un repertoriu decorativ specific arhitecturii urbane bucureștene de secol XIX. Ferestrele sunt protejate de grilaje decorative din fier forjat.

Particularitatea care singularizează clădirea în peisajul arhitectural al Capitalei este planul ei, organizat după modelul vechilor hanuri: gangul de la stradă conduce spre o curte interioară pavată cu bolovani de râu, spre care se deschide o galerie de lemn cu geamlâc — un ceardac. Este considerată singura reședință particulară de acest tip, cu parfum oriental de secol XIX, păstrată în București. Clădirea are un regim de înălțime de parter, două etaje (parțial) și pod, fiind rezultată din adăugiri succesive de corpuri de construcție, fără axe de simetrie. Suprafața construită la sol este de 370,74 mp, iar suprafața desfășurată, de 900,88 mp, pe un teren de 626 mp.

Structura este din zidărie de cărămidă portantă nearmată, susținută de fundații de cărămidă, cu planșee orizontale realizate pe grinzi de lemn la corpul dinspre stradă. La etajul întâi al casei se păstrează o suită de trei încăperi cu pictură murală în ulei, realizată de Gheorghe Tattarescu, iar în interior se mai găsesc cinci sobe de teracotă originale. Corpul dinspre curte a fost parțial consolidat în 1995, prin căptușirea zidurilor de cărămidă și turnarea unor plăci de beton între niveluri, fără înlocuirea structurii de lemn a planșeelor.

Gheorghe Tattarescu și înființarea muzeului

Formarea și cariera pictorului

Gheorghe Tattarescu s-a născut în octombrie 1818, la Focșani. A învățat meșteșugul picturii de la unchiul său, Nicolae Teodorescu, zugrav de biserici, apoi a urmat cursurile Școlii de pictură de la Buzău. Cu sprijinul episcopului Chesarie Căpățână, a obținut o bursă de studii la Roma, unde a studiat la Accademia di San Luca. Întors în țară, s-a impus rapid ca unul dintre cei mai importanți pictori ai generației sale, deopotrivă portretist, pictor de istorie și pictor bisericesc. A fost un pașoptist activ, participant la Revoluția de la 1848, și a pictat portretele mai multor revoluționari, printre care, în 1851, pe cel al lui Nicolae Bălcescu, prieten apropiat. Dintre lucrările sale de referință se numără „Renașterea României” (1849), „Unirea Principatelor” (1857) și „11 Februarie — România modernă” (1866).

A fost, în același timp, cel mai important pictor bisericesc al epocii sale, semnând picturile murale a 58 de biserici din întreaga țară, printre care, în București, cele de la Colțea, Zlătari, Sfântul Spiridon, Crețulescu și Enei. În 1864, împreună cu Theodor Aman, a pus bazele Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, instituție la conducerea căreia a funcționat ca profesor și, între 1891 și 1892, ca director. Gheorghe Tattarescu a murit la 24 octombrie 1894, la București.

De la locuință particulară la muzeu memorial

Tattarescu a locuit și a creat în casa de pe ulița Belvedere până la sfârșitul vieții. După moartea sa, imobilul a rămas în proprietatea și în întreținerea urmașilor săi, care au păstrat o parte însemnată din opera pictorului — desene, pânze, studii, mobilier și corespondență — precum și amintirea locului ca spațiu de creație și de întâlnire a artiștilor. În 1951, Georgeta Wertheimer, nepoata pictorului, a donat casa statului, cu condiția să i se asigure locuința, întreținerea și postul de director al muzeului pe timpul vieții. Muzeul s-a înființat oficial în iunie 1951 — simbolic, la o sută de ani de când Tattarescu îi picta portretul lui Nicolae Bălcescu. Deschiderea sa efectivă pentru vizitatori a urmat în anii imediat următori: presa vremii descrie muzeul, la începutul anului 1954, ca fiind deja deschis publicului.

Colecția muzeului memorial

Muzeul a fost instalat chiar în casa în care pictorul a trăit cea mai mare parte a vieții și în care a creat multe dintre cele mai bune lucrări ale sale. Colecția cuprindea desene și pânze ale lui Tattarescu, studii, albume, fragmente din corespondența sa, precum și lucrări dedicate lui de poeți și scriitori ai epocii. Într-una dintre sălile muzeului se afla o placă pe care erau înscrise cuvintele pictorului: „Eu iubesc patria mai mult decât orice și toată silința ce o am nu o voi pentru gloria mea ci pentru patria”. Printre lucrările de bază ale colecției se numărau tabloul „Renașterea României”, realizat sub influența Revoluției de la 1848, portretul lui Nicolae Bălcescu și pânza „România revoluționară”. Muzeul păstra, de asemenea, albume cu reproduceri după biserici și așezăminte bisericești, precum și carnetul cu însemnările pictorului din călătoriile făcute în Rusia, unde documentase pictura religioasă rusă.

Casa ca spațiu de creație (1951–1989)

Jaques și Georgeta Wertheimer, administratorii casei memoriale

După înființarea muzeului, administrarea sa a revenit cuplului Jaques și Georgeta Wertheimer. Jaques Wertheimer-Ghika, personaj distins, cu maniere aristocratice și pasionat de filatelie, a scris el însuși despre viața și opera lui Tattarescu, păstrând convingerea că slujește memoria unei familii și a unei epoci. Georgeta Wertheimer, muzeograf și administrator, era considerată sufletul casei: cunoștea fiecare obiect din colecție și fiecare poveste legată de ea. O parte din colecția familiei a rămas, chiar și după donație, în proprietatea personală a soților Wertheimer, păstrată în camerele lor de la etaj. După moartea lui Jaques, în toamna anului 1978, Georgeta a continuat singură demersurile pentru restaurarea și întreținerea clădirii, afectată de fisuri apărute în urma cutremurului din 1977.

Atelierele artiștilor din curtea interioară

Începând din 1961, curtea interioară a casei a găzduit atelierele mai multor artiști bucureșteni. Pictorul George Ștefănescu-Râmnic și-a instalat aici atelierul de creație, unde a lucrat până la sfârșitul anului 1989. În aceeași curte a avut atelier, până la mijlocul anilor 1970, pictorița Micaela Eleutheriade, sora Georgetei Wertheimer, formată la Școala Națională de Arte Frumoase și la Academia Ranson din Paris.

Tot în incinta muzeului și-a avut, în anii 1960 și 1970, atelierul arhitectul și scenograful de teatru și film Giulio Tincu, colaborator al unor regizori precum Liviu Ciulei și autor al decorurilor filmului „Pădurea Spânzuraților” (1965). Vizavi de acesta se afla atelierul de sculptură al lui Emil Ruși, care, în 1964, l-a invitat pe pictorul Marin Gherasim să îl împartă cu el; Gherasim a lucrat aici până în 1970, când și-a găsit un atelier propriu. Pe lângă artiști, casa a găzduit și locuitori permanenți: la etaj, deasupra atelierului lui Tincu, locuia o familie de croitori, iar în curte, într-o încăpere alipită atelierului lui Ștefănescu-Râmnic, a locuit, până la mijlocul anilor 1960, Paraschiva Tănase, împreună cu familia ei — model pentru mai multe dintre lucrările pictorului.

Cutremurul din 1977 și declinul casei

În seara zilei de 4 martie 1977, un cutremur puternic a avariat clădirea. Calcanul imobilului vecin s-a prăbușit peste corpul de construcție paralel cu strada, aflat în curtea interioară, distrugându-l complet. Familia de croitori care locuia la etajul acelui corp nu se afla acasă în acea seară, evitând astfel o tragedie. Muzeul a continuat să funcționeze, cu clădirea parțial afectată, până în 1989, când a fost închis pentru lucrări de restaurare. Închiderea s-a dovedit definitivă: casa a intrat într-un proces lent de degradare, iar din 1993 spațiile ei au fost folosite pentru depozitarea unei părți din patrimoniul Pinacotecii București, în condiții de conservare necorespunzătoare. În anii următori, clădirea, nemaifiind deschisă publicului, a ajuns cu pereții acoperiți de graffiti, gangul plin de gunoaie și curtea interioară năpădită de vegetație.

Situația actuală

Starea clădirii și necesitatea consolidării

O expertiză tehnică realizată în 2017 a încadrat clădirea în clasa de risc seismic RsII, categorie ce cuprinde construcțiile care pot suferi degradări structurale importante sub efectul unui cutremur major. Zidăria prezenta fisuri orizontale și înclinate, iar infiltrațiile de apă degradaseră atât cărămida, cât și grinzile de lemn ale planșeelor. O bună parte din elementele decorative ale fațadei — realizate în tencuială — erau desprinse, iar instalațiile interioare nu mai corespundeau normelor actuale. În interior, cele cinci sobe de teracotă originale și pictura murală realizată de Tattarescu la etajul întâi necesitau lucrări de restaurare, la fel ca ușile, ferestrele, grilajele decorative din fier forjat și balustradele metalice ale scărilor.

Proiectul de consolidare seismică și restaurare

Documentația tehnică a fost elaborată pornind de la un studiu din 2017, actualizat în 2023, și de la un proiect al firmei VEGO Concept Engineering, realizat în 2021 și actualizat în 2025. Soluția aleasă presupune consolidarea zidurilor prin căptușirea lor pe interior, introducerea unor stâlpi și grinzi din beton armat, înlocuirea planșeelor de lemn cu planșee de beton armat, continuarea structurii etajelor inferioare la nivelul extinderii și refacerea șarpantei, în lemn sau metal. În urma acestor lucrări, clădirea va ajunge la un nivel de siguranță seismică asemănător construcțiilor noi. Lucrările sunt finanțate din fonduri de la bugetul de stat, alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, și din bugetul local al Municipiului București, valoarea investiției fiind estimată la aproximativ 30 de milioane de lei, iar durata lucrărilor, la 18 luni. La 26 noiembrie 2025, Muzeul Municipiului București a predat oficial clădirea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, marcând începutul efectiv al șantierului de restaurare.

Perspective

Restaurarea urmărește să redea siguranța structurală a clădirii și să permită redeschiderea ei publicului, cu păstrarea funcțiunii de muzeu memorial, sub administrarea Muzeului Municipiului București. Clădirea rămâne, prin planul ei unic, în formă de han, singura reședință particulară de acest tip păstrată în București. Mărturiile culese în ultimii ani din partea celor care au cunoscut casa în perioada de funcționare ca muzeu — între care arhitectul Radu Ștefănescu, fiul pictorului George Ștefănescu-Râmnic — exprimă dorința ca tradiția casei ca loc de întâlnire al artiștilor să fie reluată, alături de propuneri concrete: instalarea unei plăci comemorative dedicate lui George Ștefănescu-Râmnic și donarea, către muzeu, a unor lucrări pictate chiar în acest loc sau inspirate de el.

Personaje

- Gheorghe Tattarescu (octombrie 1818, Focșani – 24 octombrie 1894, București) — pictor și pedagog, participant la Revoluția de la 1848; a cumpărat casa de pe ulița Belvedere în 1855 și a transformat-o în locuință și atelier; cofondator, alături de Theodor Aman, al Școlii Naționale de Arte Frumoase (1864).
- Georgeta Wertheimer (n. Eleutheriade, 1900 – probabil 1980) — nepoata pictorului; a donat casa statului în 1951, păstrându-și dreptul de locuință pe viață; muzeograf și administrator al muzeului memorial până spre sfârșitul anilor 1970.
- Jaques Wertheimer-Ghika (12 iunie 1897 – 5 noiembrie 1978) — soțul Georgetei Wertheimer; autor al unor scrieri despre viața și opera lui Gheorghe Tattarescu; colecționar de timbre.
- Micaela Eleutheriade (17 iunie 1900 – 11 decembrie 1982) — sora Georgetei Wertheimer, pictoriță formată la Școala Națională de Arte Frumoase și la Academia Ranson din Paris; a avut atelier propriu în curtea interioară a casei, până la mijlocul anilor 1970.
- George Ștefănescu-Râmnic (14 aprilie 1914 – 29 octombrie 2007) — pictor, cu atelier de creație în incinta muzeului din 1961 până la sfârșitul anului 1989, când s-a stabilit definitiv în Germania.

*

Casa Gheorghe Tattarescu: Clădirea a fost cumpărată de pictor în 1855, care o va amenaja ca locuință personală și atelier de creație, prin transformarea etajului, acoperirea interioarelor cu picturi murale în ulei și decorarea fațadelor în stil clasicizant. Deține o curte interioară după modelul vechilor hanuri, spre care se deschide o galerie de lemn cu geamlâc. Cedată statului de urmași, casa va deveni muzeu memorial în 1951.

Referințe:

- Renaște Casa Tattarescu, singura reședință în formă de han din București. Incredibila poveste a nepoatei marelui pictor, îngăduită de comuniști să trăiască în imobil până la sfârșit (B365)
- Primăria Municipiului București — Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, documentație tehnică privind obiectivul de investiții „Consolidare seismică și renovare energetică moderată clădire publică — Muzeul Gheorghe Tattarescu”, 2025.
- Oprea, Petre, „Case bucureștene cu picturi murale de la sfârșitul secolului al XIX-lea”, în Revista Muzeelor și Monumentelor – Monumente Istorice și de Artă, anul XLVI, nr. 1, 1977.
- Gheorghe Tattarescu (Wikipedia, în limba engleză).
- The Gheorghe Tattarescu Museum (Muzeul Municipiului București, pagina oficială).
- The "Gheorghe Tattarescu" Memorial Museum Collection (Muzeul Municipiului București, pagina oficială).
- Muzeul memorial Gheorghe Tattarescu, București (Vatra — Muzeul Civilizației Populare Tradiționale).
- Muzeul Gheorghe Tattarescu (Wikipedia, ediția în limba română).
- Muzeul Memorial „Gheorghe Tattarescu” (Ghidul Muzeelor, cimec.ro).
- Casa Tattarescu va fi restaurată. Anunțul dat de Muzeul Municipiului București (Mediafax, 21 noiembrie 2025).
- Casa pictorului Gheorghe Tattarescu va fi restaurată, după decenii de așteptare (b365.ro).
- Casa Memorială „Gheorghe Tattarescu”, un templu al picturii românești (Gandul.ro, 5 august 2022).
- Jaques Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu, un pictor român și veacul său, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958.
- Cristina Panaite (coord.), Raluca Tănăsescu, Aura Popescu, Gheorghe M. Tattarescu 1818-1894 (catalog de expoziție), Muzeul Gh. M. Tattarescu / Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, Editura Alcor Edim Pex, 1994.
- Rodica Ion, studiu publicat în Revista de Artă și Istoria Artei, Editura Muzeul Municipiului București, 2018.
- Gheorghe Tattarescu (Wikipedia, ediția în limba engleză).
- Lista picturilor reprezentative realizate de Gheorghe Tattarescu (Wikipedia, ediția în limba română).
- Gheorghe Tăttărescu (Institutul Cultural Român).
- Gheorghe Tăttărescu, pictor (Vatra — Muzeul Civilizației Populare Tradiționale).

August 2023:

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/casa-gheorghe-tattarescu