# Bufetul de la Șosea

Adresă: Sos. Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 4 / Str. Ion Mincu nr. 14, Sector 1, Cartierul Kiseleff - Aviatorilor, București
An construcție: 1892
Tip ansamblu: Comerciale
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Neoromânesc
Monument istoric: clasa A
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Pe colțul pe care șoseaua Kiseleff îl face cu str. Ion Mincu (unde șoseaua fomează un al doilea rond), se află Bufetul de la Șosea, un restaurant, adăpostit în frumoasa clădire ridicată în anul 1891 de arhitectul Ion Mincu. Multă vreme, micul restaurant a purtat numele de "Bufet", intrând cu această denumire în tradiția bucureșteană.

## Articol
Bufetul de la Șosea

Bufetul de la Șosea, realizat în 1892 pe Șoseaua Kiseleff, ocupă un loc aproape emblematic în opera lui Ion Mincu și reprezintă una dintre cele mai clare formulări ale concepției sale despre o arhitectură românească modernă, întemeiată pe tradiție, dar eliberată de imitație arheologică. Clădirea nu urmează imediat, cronologic, Casei Lahovary, însă reia și dezvoltă ideile acesteia, acumulând noi experiențe și surse de inspirație. Proiectul fusese conceput inițial pentru Expoziția internațională de la Paris din 1890, sub forma unei „cârciumi românești”, dar a fost respins de oficialități; ulterior, el a fost materializat la București, devenind Bufetul de la Șosea.

Tema, aceea a unui local public de agrement, i-a oferit lui Mincu o libertate mai mare decât în cazul unei reședințe private. Deși funcțiunea era urbană și modernă, tratarea volumelor, a spațiilor și a decorului derivă direct din casele românești din zonele de deal ale Argeșului și Vâlcii, cu rezonanțe ale arhitecturii de la Hurezi, înțeleasă ca o transpunere savantă a ritmurilor casei țărănești. Astfel, Bufetul nu este o simplă evocare rustică, ci o sinteză între arhitectura populară și o viziune cultă, conștient elaborată.

Motivul foișorului cu arcade în acoladă, prezent și la Casa Lahovary, devine aici elementul dominant al compoziției. De data aceasta, el este integrat într-o structură asimetrică, dinamică, în care relația volumelor creează o lume „vioaie și pitorească de asimetrii colorate”. Dacă la Casa Lahovary domina echilibrul aproape clasic al unei case patriarhale, la Bufet apare o compoziție mai liberă, mai teatrală, mai bogată în accente și contrapuncte.

Una dintre contribuțiile esențiale ale Bufetului este modul în care redefinește raportul dintre interior și exterior. În locul separației nete dintre spațiul domestic și cel public, atenuată doar prin portic, Mincu propune o formulă modernă, intuită din sursele populare: ideea spațiului continuu, a afluenței nedefinite între „afară și înăuntru”. Scara principală, desfășurată lateral, conduce către o loggie amplă, o adevărată sală deschisă, care comunică larg cu sălile adiacente, percepute ca prelungiri organice ale spațiului exterior. O galerie deschisă parafrazează traseul scării și conduce către un foișor secundar, plasat în extremitatea opusă, ca o replică a motivului principal. Această orchestrare a mișcării și a perspectivelor conferă ansamblului o continuitate scenografică ce anticipează preocupările arhitecturii moderne.

Arcadele sunt mai înalte decât la casa țărănească, ceea ce conferă construcției o demnitate sporită, apropiind-o de reședințele domnești precum Mogoșoaia sau Potlogi. În acest fel, Mincu transformă tipologia rurală într-un edificiu urban reprezentativ, fără a-i pierde esența. Detaliul decorativ joacă un rol fundamental. Lemnul aparent, ceramica smălțuită, reliefurile și culorile sunt studiate cu minuțiozitate, într-o străduință de a regăsi atmosfera cromatică și decorativă a arhitecturii populare prin mijloacele arhitecturii culte. Mincu nu ezită să apeleze la surse diverse: arhitectura italiană, franceză sau orientală, decorul bisericilor brâncovenești, repertoriul crestăturilor în lemn. Rezultatul ar putea fi, la prima vedere, calificat drept eclectic; însă desenul său funcționează ca un creuzet în care aceste influențe se topesc într-o expresie personală, uneori bizară, dar întotdeauna coerentă și recognoscibilă.

Stâlpul de lemn al cerdacului este tratat cu piedestal și capitel de factură compozită, păstrând proporțiile modelului autohton, dar integrând un rafinament clasicizant. Fusul colonetei este strunjit în partea inferioară, evocând arta lemnului din casele țărănești. Colonetele nu mai susțin grinzi, ca la prispa tradițională, ci arcade trilobate, inspirate din modele „țărigrădene”, transformate însă sub mâna lui Mincu. Timpanele arcadelor, decorate la Stavropoleos cu picturi florale, devin aici frize de teracotă smălțuită, în relief, a căror sursă oscilează între atelierele della Robbia, decorul moldovenesc din epoca lui Ștefan cel Mare și majolica iberică.

Cornișa are o secțiune aproape clasică, dar decorul ceramic continuă peste ea, în contrast cu streașina adâncă, „foarte românească”, cu căpriori aparenți și solzi de inspirație italiană. Întreaga compoziție, această „dantelă” de forme armonios proporționate, se ridică pe un postament alb, masiv, cu o ușă boltită ce anunță crama, ancorând astfel fantezia decorativă într-o bază solidă, aproape arhetipală.

Clădirea nu este nici releveu arheologic, nici pastișă romantică, nici decor turistic. Ea exprimă esența arhitecturii tradiționale fără a o copia. În contextul epocii, marcată de uscăciunea schemelor ortogonale ale raționalismului constructiv și de reacții decorative gratuite, Bufetul apare ca o operă de tinerețe în care ornamentul și structura sunt armonizate într-un stil personal.

Specialiștii subliniază că trăsătura de bază a Bufetului este modelarea deschisă a spațiului, prin care Mincu ajunge aproape de esența arhitecturii românești și, simultan, intuiește una dintre direcțiile fecunde ale arhitecturii moderne: continuitatea scenografică a spațiilor și transformarea arhitecturii din decor pasiv în stimul activ al vieții umane. Integrarea spațiului exterior prin acoperișuri înalte, streașini largi, pridvoare, cerdacuri și scări exterioare este considerată esențială pentru arhitectura românească, iar Bufetul devine exemplul privilegiat al acestei concepții.

Prin această operă, Mincu nu creează doar un „stil național”, ci o arhitectură proprie, inimitabilă, în care tradiția este reînnoită printr-o gândire structural-spațială modernă. Bufetul de la Șosea rămâne astfel una dintre piesele capitale ale operei sale: o sinteză între casa țărănească și reședința domnească, între ornament și structură, între trecut și modernitate, între spațiul interior și peisajul urban, formulată cu o forță plastică și o coerență conceptuală care explică statutul său emblematic în istoria arhitecturii românești.

Bufetul de la Șosea (sinteză)

Clădirea cunoscută inițial ca „Bufetul de la Șosea”, astăzi restaurantul Casa Doina, se află pe Șoseaua Kiseleff 4, Sector 1, la marginea nordică a Parcului Kiseleff. Este un monument istoric de categoria A, având valoare arhitecturală și urbanistică majoră. Amplasamentul, la promenada Kiseleff, i-a conferit încă de la început un rol social și reprezentativ în viața Bucureștiului.

Proiectul a fost conceput de arhitectul Ion Mincu pentru pavilionul românesc al Expoziției Internaționale de la Paris din 1889, dar nu a fost construit atunci. Ideea a fost reluată în 1892, când clădirea a fost ridicată la București, la inițiativa ministrului Petre P. Carp, având de la început funcțiunea de restaurant. Denumirea „Bufetul de la Șosea” a fost dată chiar de arhitect. În decursul timpului, ansamblul a fost adaptat și extins păstrându-și fidel stilul și destinația. Din anii 2000, funcționează sub numele Casa Doina.

Arhitectură și stil

Bufetul de la Șosea reprezintă una dintre primele expresii ale stilului neoromânesc formulate de Ion Mincu. Arhitectura îmbină elemente ale caselor tradiționale muntenești – pridvorul, foișorul, stâlpii de lemn și acoperișul cu streașină adâncă – cu decorația ceramică policromă inspirată din arta populară. Volumetria este pitorească și articulată prin foișorul cu arce trilobate frânte, coloanele de lemn cioplite și friza decorativă de ceramică smălțuită. Ancadramentele ferestrelor și scara exterioară completează expresia arhitecturală. Se remarcă similitudini cu Casa Lahovari, indicând continuitatea limbajului lui Mincu.

După 1892, clădirea a fost supusă unor extinderi ușoare și amenajări compatibile cu stilul original, pentru a mări capacitatea restaurantului și confortul interior. În perioada interbelică a fost un loc frecventat de personalități politice și culturale, iar după 1945 a fost restaurată și menținută ca local de prestigiu. Releveele din 1947 documentează configurația inițială, cu planul parterului, pivnițele, fațadele și secțiunile. În ultimele decenii, lucrările de reabilitare au vizat conservarea volumetriei și a decorului, adaptând spațiile la cerințele moderne ale restaurantului Casa Doina.

Viață socială și notorietate

Bufetul de la Șosea a fost, încă de la inaugurare, unul dintre locurile preferate ale elitei bucureștene. Amplasarea pe șoseaua de promenadă a orașului i-a asigurat o funcție socială importantă: spațiu de întâlnire, de conversație și de evenimente publice. De-a lungul deceniilor, a fost martorul multor momente reprezentative din viața socială a capitalei. Clădirea este în stare foarte bună și funcționează ca restaurant Casa Doina, unul dintre cele mai cunoscute localuri din București. Accesul se face din Șoseaua Kiseleff, printr-o grădină amenajată. Are regim de protecție și este inclusă pe lista monumentelor istorice.

Fișă tehnică

- Denumire: Bufetul de la Șosea (astăzi Casa Doina)
- Adresă: Șos. Kiseleff 4, Sector 1, București
- Datare: 1892; proiect inițial conceput pentru Expoziția Universală de la Paris (1889)
- Arhitect(ți): Ion Mincu
- Inițiator / comanditar: Petre P. Carp
- Funcțiune originală: Restaurant
- Stil arhitectural: Neoromânesc timpuriu (stil „mincian”)
- Regim de înălțime / volumetrie: Parter înalt cu foișor superior; subsol și terase exterioare
- Structură și materiale: Zidărie portantă, lemn sculptat la stâlpi și tâmplării, acoperiș din țiglă ceramică, decorație din ceramică smălțuită policromă
- Elemente notabile: Foișor cu arce trilobate, friză ceramică policromă, streașină adâncă, scară exterioară, detalii decorative inspirate din motive populare
- Funcțiune actuală: Restaurant Casa Doina
- Intervenții și restaurări: Extinderi discrete ale teraselor și anexelor, restaurări de fațadă și refacerea decorației ceramice
- Documentație istorică: Relevee realizate în 1947 (plan parter, pivnițe, secțiune longitudinală, fațade)
- Situație juridică: Monument istoric, grupa A, cod LMI B-II-m-A-18986
- Stare de conservare: Bună
- Semnificație urbană: Punct de reper arhitectural al Șoselei Kiseleff, una dintre cele mai reprezentative expresii ale arhitecturii neoromânești timpurii

*

Pe colțul pe care șoseaua Kiseleff îl face cu str. Ion Mincu (unde șoseaua fomează un al doilea rond), se află Bufetul de la Șosea, un restaurant, adăpostit în frumoasa clădire ridicată în anul 1891 de arhitectul Ion Mincu. Multă vreme, micul restaurant a purtat numele de "Bufet", intrând cu această denumire în tradiția bucureșteană. Edificiul este construit în stil neoromânesc, după planurile întocmite de Mincu pentru pavilionul românesc de la expoziția internațională din 1889, de la Paris. Decorația clădirii este de expresie tradițională românească, cu lemn sculptat și cu ceramică smălțuită. (extras din: Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009)

Referințe:

- Din zorile Stilului Românesc - omagiu lui Ion Mincu (Revista Arhitectura 1916)
- Bufetul din Șoseaua Kiseleff (Wikipedia)
- Istorie – Casa Doina (Casa Doina)
- Bufetul de la Șosea – relevee (Rv.364) (UAUIM – DITACP)
- Bufetul de la Șosea (Bucureștii Vechi și Noi)
- Bufetul de la Șosea – articol ghidaj (Unknown Bucharest)
- Casa Doina – prezentare turistică (SeeBucharest)
- Bufetul de la Șosea (Merg.in)
- Ion Mincu (Wikipedia)
- Arhiva de arhitectură – Ion Mincu (Arhiva de Arhitectură)
- Ion Mincu – OAR (OAR SBV)
- Ion Mincu – RADOR (RADOR)
- Ion Mincu – MA&A (MAA IARH, blog)
- [Mihail Caffé, Ion Mincu, Editura Meridiane, București, 1970] (volum tipărit)

August 2023:

## Specialiști
**Arhitectură:** Ion Mincu; Adrian Spirescu (restaurare 2006); Ligia Ristea (restaurare 2006)

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/casa-doina