Calea Victoriei № 202 - Casa cu cariatide este o clădire barocă de mici dimensiuni înghesuită între alte două, dar care se distinge prin cele două cariatide monumentale de o parte şi alta a intrării. Casa are un singur etaj cu un un balcon de fier forjat. Bănuiesc că a fost construită în jurul anului 1850 dar nu am aflat cine a fost primul proprietar. În Bucureşti mai sunt două case cu cariatide, una pe Lascăr Catargiu alta pe Dionisie Lupu.
Clădire construită într-un stil baroc timid, cu elemente volumetrice eclectice la mansardă, impresionează prin monumentalitatea accesului. Deşi nu excelează în dimensiuni şi proporţii, construcţia capătă un aer monumental datorită celor două cariatide ce delimitează accesul principal, monumentalitate accentuată şi prin dispunerea simetrică în compoziţia faţadei.
Cladire barocă de mici dimensiuni, aflată vis-a-vis de Palatul Cantacuzino. Se remarcă prin cele doua cariatide care sprijina balconul de la etajul I. Este a doua casă cu cariatide de pe Calea Victoriei (după Palatul Ştirbey) şi una din cele patru de acest fel din Bucureşti (mai sunt pe Lascăr Catargiu şi pe Dionisie Lupu). Nu am găsit informaţii istorice legate de această clădire. Se pare că a fost construită în jurul anului 1850, unul din proprietari fiind - de-a lungul timpului - N. Ştefănescu Savigny.
La colţul cu strada Orlando era o casă veche, cu un etaj cu balcon, la parterul căreia era o farmacie veche, cu o veselă elegantă, din sec XIX, din acelea furnizate de manufacturile vieneze. Era mică şi întunecată şi în ea oficia bătrânul farmacist Voitinovici, care locuia la etaj şi care avea aspectul mai mult al unui alchimist decât al unui farmacist. Era un om amabil şi dădea şi sfaturi - ca să nu le spun consultaţii - medicale. Astăzi clădirea există - e drept trunchiată şi înglobată într-un bloc modern - dar farmacia a fost desfiinţată şi puţini îşi mai aduc aminte de ea. Între ea şi strada Orlando acum se află un bloc care în copilăria mea nu exista.
La colţul de sud dintre strada Orlando şi Calea Victoriei era o casă numai cu parter, urâtă, cu acoperiş tradiţional de tablă, cu un cerdac de lemn spre o curte mare care ajungea până la casa noastră, în care mai erau nişte acareturi. În această casă locuia Ana Cuţarida, o persoană mai ciudată, cu un păr lung, negru, care venea din când în când la mama, dar de care îmi amintesc în special că făcea crize de nervi dramatice care agitau tot cartierul. Casa a fost foarte avariată în cursul bombardamentului american din 4 aprilie 1944. A fost reparată şi acum este un fel de depozit.
Ana Cuţarida nu era interesantă dar sora ei, Elenuţa, era o femeie frumoasă, înaltă, blondă, cu nişte picioare perfecte. Mi-a povestit că odată, într-o discuţie mai aprinsă cu Regina Maria în care aceasta i-a dat să înţeleagă că ea este mai frumoasă, Elenuţa i-a replicat: „poate, dar eu pot să port fuste scurte şi să-mi arăt picioarele”, aluzie răutăcioasă la faptul că regina nu prea putea să se laude cu picioarele ei. A fost măritată cu un chirurg talentat, Constantin (Titi) Leonte, profesor la clinica de chirurgie de la Spitalul Pantelimon, exponent al acelei vechi şcoli de chirurgie care, ca şi Ernest Juvara, Thoma Ionescu, C.Angelescu, Poenaru Căplescu ş.a, urmărea ca actul chirurgical să fie cât mai estetic şi mai anatomic. Operaţiile lui erau adevărate disecţii didactice. Şi-a câştigat o deosebită notorietate inventând un antiseptic, „pansterina”, un lichid verde care era mai eficient decât clasica tinctură de iod. Numai că n-a ştiut să exploateze acest produs a cărui utilizare se generalizase la un moment dat, aşa că alţii au cules roadele financiare. Avea o statură scundă şi era totdeauna îmbrăcat elegant, cu haine de modă mai veche. Era un om vesel, prietenos, fără ifose şi de o mare bunătate. A avut ghinionul să-şi piardă fiul într-un stupid accident de vânătoare, ceea ce l-a marcat profund. L-am văzut operând, dar mai ales l-am întâlnit la Jokey Club unde era un pasionat jucător de bridge şi l-am îngrijit la el acasă, în strada Banului (care se desprinde din Calea Victoriei lângă Palatul Stirbey) când a făcut un grav accident vascular cerebral. A făcut o hemiplegie dreaptă şi o afazie motorie din cauza căreia nu pronunţa decât un singur cuvânt „comuniştii” pe toate tonurile, cu toate inflexiunile posibile, şi modulat în fel şi chip. Cu acest prilej am revăzut-o pe Elena Prodan după ieşirea ei din închisoare, care o ajuta pe Elenuţa având o pregătire de infirmieră. După vre-o doi ani de suferinţă - pe care nu o merita - a murit, iar Elenuţa a plecat în America de Sud, la fiica ei, unde a murit şi ea, scurt timp după aceea, de un cancer. (SURSA: http://www.revistaclipa.com/6106/2011/09/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-vii - via CALEA VICTORIEI)
*
Calea Victoriei № 200 - Casa cu cariatide - art nouveaux: Ceva mai spre sud, înainte de Biserica Sf. Vasile se află o curte mare care pătrunde adânc în spatele caselor de pe strada Orlando, inclusiv a noastră, în care se înşiră un rând de case din vechiul Bucureşti şi ele fără istorie dar care sunt o relicvă extrem de instructivă cu privire la aspectul capitalei noastre de la sfârşitul secolului XIX. Tata ni le arăta ca exemplu de urbanistică tradiţională. Şi acum când intri în această curte ai impresia că ai lăsat Bucureştiul modern departe şi te afli într-o mahala veche a capitalei sau un orăşel de provincie.
Lipit de casa Cuţarida se află o casă interesantă de un etaj cu un portal mare dominat de un balcon şi străjuit de două cariatide art nouveaux. Este o casă interesantă şi originală care mi-a plăcut de când eram copil. Dincolo de acest portal, astăzi obliterat aproape permanent de un sinistru oblon de fier se află o curte pitorească, mărginită pe stânga de calcanul casei mele, în fundul căreia se ridică una din cele mai vechi case de pe Podul Mogoşoiei, pe care aproape nimeni nu o cunoaşte, deşi este în centrul capitalei. Are două turnuri laterale crenelate legate între ele de un ceardac oriental dar fără istorie. Ar merita să fie mai vizibilă. Când eram copii şi chiar mai târziu am pătruns de multe ori în această curte pentru a admira casa din fundul ei. Am şi intrat odată în ea când am vizitat acolo, de mult, un pacient. Din păcate astăzi este foarte mutilată. Crenelurile de pe unul din turnuri nu mai există, iar ferestrele şi uşa de intrare originale au fost înlocuite cu oribile termopanuri. (sursa: http://www.revistaclipa.com/6338/2011/12/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-viii - via CALEA VICTORIEI)
*
N. Stefănescu-Savigny, Ingénieur-Architecte. În colţul celălalt al străzii, în locul viran de azi (anul 19320), era cofetăria Dobriceanu, adăugăm noi şi apoi vin casele Ştefănescu Savigny, unde a fost pensionul lui M-me Vaillant, acum blocul Asigurarea Românească, dincolo de care erau casele Perticari, str. Banului (beizadea Costache Ghica) şi Palatul Stirbey din sec. al XVIII-lea, cu interesant trecut.
*
Referințe:
Octombrie 2008:
ChatGPT despre stilul arhitectural al Casei Ștefănescu Savigny (Casa cu Cariatide): The building in the photo showcases elements of the Eclectic architectural style, which is characterized by a combination of different styles, often pulling together features from various historical periods.
Key features of this building that point to an Eclectic style include:
- The classical columns flanking the windows on the first floor, indicating a Neoclassical influence.
- The decorative molding and cornices around the windows and along the roofline, also Neoclassical in character.
- The balustraded balcony and the sculptural reliefs, which are decorative elements common in the Baroque Revival style.
- The caryatids framing the archway on the ground floor, which are sculpted female figures serving as architectural supports; these are typically associated with Greek Classical architecture but are used here in a more decorative manner.
Eclectic architecture was particularly popular in the late 19th and early 20th centuries, as architects had more freedom to combine elements from different times and places to create visually interesting and unique designs. This approach often resulted in grand, expressive structures with a rich variety of decoration.
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.