# Calea Victoriei 115 (Casa 2 Monteoru?) Adresă: Calea Victoriei nr. 115, Cartierul Centru - Cișmigiu, București An construcție: 1900 Tip ansamblu: Case/Vile Tip clădire: 1-2 niveluri Stil arhitectural: Tudor Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Această casă nu are o intrare separată, nici prin Bd. Dacia, nici prin Calea Griviței, și singura concluzie care se poate trage – cel puțin în acest moment – este că e o anexă a Casei Monteoru (Casa Alecu Niculescu - Grigore Constantinescu Monteoru), în spatele căreia se află și prin curtea căreia se intră. Posibil să fi fost o casă secundară, casă pentru servitori, poate chiar cu grajduri la parter. ## Articol Această casă nu are o intrare separată, nici prin Bd. Dacia, nici prin Calea Griviței, și singura concluzie care se poate trage – cel puțin în acest moment – este că e o anexă a Casei Monteoru (Casa Alecu Niculescu - Grigore Constantinescu Monteoru), în spatele căreia se află și prin curtea căreia se intră. Posibil să fi fost o casă secundară, casă pentru servitori, poate chiar cu grajduri la parter. Vom reveni când vom primi informații suplimentare. (n.r. 2025) Casa secundară Monteoru (?) este o anexă pitorească de sfârșit de secol XIX Ascunsă în spatele faimoasei Case Monteoru de pe Calea Victoriei, această construcție discretă, dar remarcabil de elaborată, pare să fi fost inițial o anexă a reședinței principale – o casă secundară destinată personalului domestic, vizitatorilor sau funcțiunilor gospodărești. Poziționarea sa în planul lotului și lipsa unei intrări proprii dinspre stradă susțin această ipoteză, la fel ca proporțiile mai reduse și caracterul mai puțin monumental al fațadelor. Totuși, arhitectura ei trădează un rafinament care depășește simpla utilitate, semn al faptului că a fost concepută ca parte integrantă a ansamblului Monteoru, urmând aceeași filozofie estetică a epocii. Casa este o construcție eclectic-romantică, reprezentativă pentru sfârșitul secolului al XIX-lea, când în arhitectura bucureșteană pătrundeau influențe occidentale diverse, amestecate cu un gust pronunțat pentru pitoresc. Elementul cel mai vizibil este turnulețul poligonal cu acoperiș de ardezie și coif înalt, detaliu tipic caselor de inspirație neogotică și germană târzie, care aduce o notă de castel urban în miniatură. Fațadele se disting prin alternanța orizontală de benzi de cărămidă roșie și piatră albă, o compoziție foarte caracteristică arhitecturii victoriene engleze și germane (striped brickwork), preluată în România prin filiera vieneză. Această soluție conferă volumului un ritm decorativ clar și o textură bogată, fără a recurge la ornamentație sculpturală excesivă. Un alt element definitoriu îl reprezintă fațada laterală tratată în panouri de lemn încrucișat în romburi, amintind de structura half-timbered specifică stilului Tudor și, în egală măsură, de chaletul elvețian. Această trimitere la arhitectura montană, combinată cu ancadramentele din piatră și consolele din lemn masiv sub streașină, situează clădirea într-un registru pitoresc și rustic elegant, potrivit ansamblurilor rezidențiale de vile interbelice, dar anterior ca expresie – aparținând clar epocii 1880–1895. Deși mai mică în scară decât casa Monteoru, anexei i s-a acordat o atenție arhitecturală neobișnuită pentru o clădire secundară. Probabil că a avut la origine o funcțiune mixtă – la parter putând exista spații pentru grajduri, atelaje sau depozite, iar la etaj, camere de locuit pentru personalul superior al proprietății. Prezența turnului și a foișorului central cu fronton sugerează o compoziție intenționat armonizată cu arhitectura romantică a vilei principale, nu o simplă clădire utilitară, ci una menită să completeze ansamblul estetic și să fie percepută ca parte dintr-un mic domeniu urban. În absența documentelor de arhivă, analiza stilistică permite o încadrare într-un eclecticism cu influențe neogotice, neotudoriene și alpine, tipic reședințelor burgheze din epoca lui Carol I. Elementele cheie – turnulețul cu coif, ferestrele înalte cu tâmplărie de lemn închis, cornișele sprijinite pe console profilate și compoziția de tip chalet – indică o sursă comună cu arhitectura germană (Villenstil) și cu modelele elvețiene de vile de vară. Fațadele cu benzi orizontale de cărămidă și piatră, alături de decorația din lemn sculptat, amintesc totodată de casele de inspirație engleză și bavareză din perioada victoriană târzie. Prin acest amestec de limbaje, casa secundară Monteoru se înscrie în categoria rară a construcțiilor pitoresc-romantice, un stil de trecere între neogotic și neoromânesc, înainte ca acesta din urmă să se cristalizeze în jurul anului 1900. Clădirea are o valoare arhitecturală și documentară considerabilă, fiind una dintre puținele anexe urbane păstrate aproape integral din epoca romantică bucureșteană. Restaurarea sa recentă pare atent realizată, cu păstrarea materialelor originale – ardezia acoperișului, cărămida aparentă, tâmplăria din lemn – și cu refacerea feroneriei decorative. În contextul dens al Căii Victoriei, ea rămâne un reper discret, dar esențial, al arhitecturii de ansamblu a proprietății Monteoru, o bijuterie arhitecturală care poartă încă farmecul sfârșitului de secol XIX. 2025: Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/calea-victoriei-115-casa-2-monteoru