# Palatul Dumitru Marinescu Bragadiru (Colosseum) Adresă: Calea Rahova nr. 147-153, Sector 5, Cartierul Uranus, București An construcție: 1911 Tip ansamblu: Case/Vile Tip clădire: 2-5 niveluri Stil arhitectural: Eclectic Monument istoric: clasa B Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Palatul Bragadiru (Colosseum) din Calea Rahovei nr. 147–153, București — monument istoric, construit în 1894–1895 după planurile arhitectului austriac Anton Shuckerl pentru industrialul Dumitru Marinescu Bragadiru, cel mai mare producător de bere din România la începutul secolului al XX-lea, cu suprafața construită de 10.110 mp, sala de bal Colosseum Grand Ballroom și grădină de 12.122 mp, retrocedat în 2003 moștenitorilor fondatorului. ## Articol Palatul Dumitru Marinescu Bragadiru Terenul pe care urma să se ridice, la sfârșitul secolului al XIX-lea, ansamblul arhitectural Bragadiru se situează în partea de sud-vest a Bucureștiului, într-un perimetru care, la mijlocul veacului amintit, păstra încă un caracter predominant periurban. Planurile cartografice realizate de maiorul Rudolf Artur Borroczyn în 1846 și 1852 — redactate la scările 1:1.000 și respectiv 1:10.000, redesenate în 1915 de un colectiv coordonat de arhitectul Cincinat Sfințescu — consemnează localizarea viitorului imobil la intersecția dintre Podul Kalitzei, denumit și Podul Caliției sau Podul Calicilor, adică actuala Cale a Rahovei, și cornișa de sud-est a Dâmboviței, o formă de relief semnificativă pentru topografia urbană a epocii. Pe suprafața corespunzătoare viitorului teren Bragadiru, planul din 1846 nu consemnează nicio clădire care să se fi conservat ulterior, parțial sau total, în fondul construit. Planul din 1852 indică în schimb, pe porțiunea dinspre Calea Rahovei, o zonă notată ca aparținând proprietății Grammon(t) — teren cu mari parcele cultivate cu pomi fructiferi —, iar pe latura dinspre cornișa Dâmboviței, terenuri mlăștinoase cu specificația Grădini Potagere. Planul lui D. Pappasoglu din 1871, mai puțin riguros cartografic, confirmă același caracter agricol predominant, zona fiind cuprinsă în perimetrul administrativ al Coloarei Albastru, cu plantații de viță de vie, iar pe porțiunea de la limita estică a viitorului imobil apare figurată o clădire cu dimensiuni remarcabile față de vecinătățile sale. Transformări urbanistice în a doua jumătate a secolului al XIX-lea A doua jumătate a secolului al XIX-lea aduce transformări de amploare în zona sudică și sud-vestică a Bucureștiului. Planurile lui Gr. Cerkez din 1883 și G.A. Orăscu din 1893 consemnează, pe de o parte, conservarea rețelei stradale anterioare și, pe de altă parte, procesul de regularizare, lărgire și aliniere a arterelor principale. De o importanță aparte este planul lui Orăscu din 1893, care indică schimbarea generală a caracterului funcțional al zonei: pe terenuri ocupate anterior de funcțiuni agricole sunt proiectate parcelări pentru uzul rezidențial, cel mai semnificativ exemplu în contextul de față fiind Parcelarea Gramont, din care se va naște bulevardul Regina Maria — denumit pentru o vreme bulevardul George Coșbuc —, artera care marchează limita sudică a viitorului imobil Bragadiru. Totodată, planul din 1893 oglindește impactul industrializării asupra zonei: pe planurile din această perioadă sunt deja reprezentate Gara Filaret și Uzina de Gaz, iar în perimetrul mai larg al Căii Rahovei și al Șoselei Basarabilor se constituie succesiv mai multe unități industriale. Fabrica de bere Luther fusese înființată în 1869 pe un teren cuprins între Șoseaua Basarabilor și strada Rosetti, devenind primul reper industrial major al zonei. Fabrica de tâmplărie Lessel apare în 1874 pe latura sud-vestică a Căii Belvedere/Plevnei, iar Fabrica de parchet Bücher & Dürer în 1884 pe latura de vest a Șoselei Basarabilor. Această succesiune de investiții industriale prefigurează caracterul mixt — rezidențial și industrial — pe care zona îl va căpăta la cumpăna dintre veacuri. Achiziția terenului și constituirea proprietății Bragadiru Istoricul proprietății de la Calea Rahovei este direct legat de activitatea antreprenorială a lui Dumitru Marinescu Bragadiru. În 1883, acesta cumpără de la familia Laptev — consemnată ca atare și în planul Borroczyn din 1846, sub forma Via D-lui Polcovnicu Laptov — o suprafață de 70.000 de metri pătrați de teren pe Calea Rahovei. La această achiziție inițială se adaugă în anii următori alte parcele adiacente, ajungând la o proprietate totală de circa 100.000 de metri pătrați, cuprinsă în cea mai mare parte între Calea Rahovei și actualul bulevard George Coșbuc. Pe acest teren, Dumitru Marinescu Bragadiru deschide la 9 aprilie 1895 cea de-a treia fabrică de bere din București, după Fabrica Luther (1869) și Fabrica Oppler (1854), prima fabrică de bere de origine română din capitală. Planul Institutului Geografic al Armatei din 1895–1899, realizat la scara 1:5.000, constituie primul document cartografic în care imobilul este localizat cu precizie în perimetrul său actual. Pe aceeași hartă apare deja constituit Bulevardul Maria — care dublează pe acea porțiune Calea Rahovei și marchează limita nordică a Parcelării Gramont —, precum și Șoseaua Viilor, pe porțiunea care lega noul bulevard de Calea Rahovei. Planul la scara 1:1.000 din 1911 oferă nivelul cel mai detaliat de informație cartografică anterioară finalizării construcțiilor, distingând cu claritate clădirea principală a palatului de corpurile anexă, grădinile amenajate peisagistic din perimetrul locuinței familiei Bragadiru și zona de cornișă cu vegetație spontană a Dâmboviței. Documentarea cartografică și iconografică a amplasamentului Palatul Bragadiru apare în planul din 1909 cu denumirea "Colosul". Cercetarea cartografică a zonei este completată de o serie de documente iconografice și planuri din prima jumătate a secolului al XX-lea. Aerofotografia din 1927, realizată de Compagnie Aérienne Française din Suresnes (Seine) și transpusă la scara 1:5.000, oferă o imagine relevantă a organizării de ansamblu a proprietății: suprafața neconstruită a imobilului prezintă o împărțire minimală, fără calitatea amenajării peisagistice din vecinătatea casei familiei Bragadiru, iar linia de separare dintre cele două porțiuni ale proprietății — palatul și locuința — rămâne vizibilă pe latura unde panta naturală a cornișei Dâmboviței crește semnificativ. Planul Director de Sistematizare din 1935, cu anexa Clase de construcții și Regulamentul de Construcții și Alinieri al Municipiului București din 1939, consemnează Fabrica de bere Bragadiru drept reper urban și indică existența la acea dată a prelungirii străzii Elena Doamna — actuala stradă a Gazelei — pe porțiunea dintre Calea Rahovei și bulevardul Regina Maria, arteră care funcționa ca legătură necesară și ca element de structurare a percepției spațiului urban în zonă. Planul de bază al Studiului de delimitare a zonei istorice a orașului București, elaborat de I.A.I.M. între 1974 și 1976, marchează limita perimetrului istoric al orașului în imediata apropiere a laturii din spatele Palatului Bragadiru, confirmând valoarea istorică a ansamblului în contextul urban al Bucureștiului. Intervențiile brutale din anii 1980 — care au schimbat ireversibil scara urbană a zonei, în special prin construcțiile legate de Casa Poporului și de bulevardul Victoria Socialismului — au distrus coerența relației dintre ansamblu și țesutul urban înconjurător, situație documentată și în studiile de specialitate din deceniile următoare. Dumitru Marinescu Bragadiru — ctitor și context social Dumitru Marinescu Bragadiru s-a născut la 29 iunie 1842 în București, în familia lui Marin Marinescu, un șindrilar de condiție modestă cu mai mulți copii. Lipsa mijloacelor materiale a dus la situația în care Dumitru nu a urmat o școală, ci a intrat de la vârsta de aproximativ 12 ani ca ucenic în cofetăria și racheria negustorului Iancu Ștefănescu — stabiliment cu profil mixt, comercializând dulciuri și băuturi spirtoase. La recomandarea unui învățător, tânărul Marinescu a slujit ani buni la Ștefănescu, îndeplinindu-și sarcinile cu o hărnicie și corectitudine ce i-au atras aprecierea patronului. Una dintre ocupațiile de la început era căratul apei cu cobilița din râul Dâmbovița, în absența unui puț sau fântâni în preajma prăvăliei. Progresia sa în ierarhia prăvăliei a fost rapidă: de la ucenic a ajuns tejghetar, iar în cele din urmă a dobândit calitatea de asociat al lui Iancu Ștefănescu. În 1866, odată cu plecarea lui Ștefănescu la băi, acesta îi lasă negoțul pe mâini — un gest care echivala cu transmiterea întregii afaceri. Din această etapă, Dumitru Marinescu își lărgește treptat activitatea, luând în arendă mai multe fabrici de spirt. Această extindere l-a plasat, la cumpăna deceniilor 7–8 ale secolului al XIX-lea, în poziția unui mic comerciant și producător de băuturi spirtoase cu o rețea funcțională, capabilă să gestioneze volume semnificative de marfă. Acumularea capitalului și denumirea Bragadiru Momentul decisiv al acumulării de capital este legat de Războiul de Independență din 1877. Anticipând cererea masivă de alcool, Dumitru Marinescu a cumpărat pe datorie cantități mari de spirt de la negustorii greci și a utilizat alambicul primit de la Ștefănescu pentru producerea de rachiu destinat soldaților și spirt medicinal pentru spitale. Operațiunea s-a dovedit extrem de profitabilă, transformându-l într-unul din puținii milionari ai Bucureștiului epocii. Cu capitalul astfel constituit, a cumpărat o moșie în comuna Bragadiru, plasa Sabaru, districtul Ilfov, unde a ridicat o fabrică de alcool rafinat, prima din seria întreprinderilor sale de profil industrial. Pe lângă investiția productivă, a construit în localitate o primărie, o școală mixtă și o biserică, contribuind astfel la infrastructura publică a comunității. La 1 decembrie 1879, Dumitru Marinescu și-a adăugat oficial la numele de familie apelativul Bragadiru — după cum declara el însuși — după numele proprietății mele din plasa Sabaru, districtul Ilfov. Din acel moment, el este cunoscut public ca Dumitru Marinescu Bragadiru. Această decizie formalizează totodată o marcă comercială: fabrica de alcool din comună, prima sa investiție industrială de amploare, îi poartă numele și devine punctul de pornire al unui imperiu industrial extins ulterior pe Calea Rahovei din București. Fabrica de bere de pe Calea Rahovei — constituire și dezvoltare La începutul anilor 1880, Dumitru Marinescu Bragadiru identifică potențialul industriei berii pe piața bucureșteană, dominată până atunci de doi producători de origine germană: Erhard Luther, cu fabrica întemeiată în 1869 pe un teren cuprins între Șoseaua Basarabilor și strada Rosetti, și Carol H. Oppler, cu fabrica ridicată în 1870 pe strada Izvor. În 1883 cumpără de la familia Laptev 70.000 de metri pătrați de teren pe Calea Rahovei, în apropierea Pieței Principesa Maria (actuala Piață George Coșbuc), la care adaugă ulterior alte parcele din jur, ajungând la o proprietate totală de circa 100.000 de metri pătrați. Construcția fabricii de bere începe în 1884 și aceasta este pusă în funcțiune la 9 aprilie 1895, cu un capital fix declarat de două milioane de lei. Fabrica este proiectată de firma germană J.A.T.OPF și SÖHNE din Erfurt, același birou care va proiecta și clădirile palatului, prin arhitectul A. Shuckerl. Evoluția producției a fost rapidă. Conform documentelor din 1901, fabrica era dotată cu mașini cu abur de 120 de cai putere, prelucra orz și orzoaică din țară și hamei din Boemia (Saaz) și producea zilnic 12.000 de litri de bere cu un efectiv de 60 de lucrători. Producția anuală ajunsese la 3.126.528 de litri, depășind cele 2.422.950 ale Fabricii Luther și cele 1.896.580 ale Fabricii Oppler. La orizontul anului 1915, fabrica ajunsese la 12 secții de producție și 261 de lucrători. În 1909, întreprinderea este reorganizată ca societate pe acțiuni, sub denumirea Dumitru Bragadiru și Fiii, familia devenind una dintre primele promotoare ale industriei ușoare constituite în formă juridică modernă în România. Studiul din 1910 citat de dr. Cezara Mucenic în articolul său din Materiale de Istorie și Muzeografie, XXI, 2007, consemna că „fabricile de bere din București (Bragadiru, Luther, Oppler și Basilescu) sunt adevărate modele de instalație și se pot compara cu orice fabrică din străinătate. Politica socială și investițiile în București Dumitru Marinescu Bragadiru a utilizat cei aproximativ zece hectare achiziționați pe Calea Rahovei nu exclusiv pentru producție, ci pentru constituirea unui întreg ansamblu rezidențial și recreativ. Pe domeniul fabricii au fost ridicate locuințe pentru muncitori și familiile lor, magazine, o bancă, o popicărie, reședința familiei și Colosseumul — clădirea destinată recreerii angajaților, cunoscută ulterior ca Palatul Bragadiru. Pe strada Izvor din București a construit un ștrand destinat muncitorilor. Copiii angajaților urmau cursuri la aceeași școală cu copiii familiei Bragadiru și primeau zilnic o gustare constând în pâine sau covrig cu lapte — o formă ante litteram a programului public național de suport alimentar. Muncitorii beneficiau de concediu plătit, asigurări sociale de pensie și zi liberă duminica, condiții excepționale pentru România de la cumpăna dintre veacuri. Activitatea lui Bragadiru a depășit perimetrul domeniului de pe Calea Rahovei. A donat Primăriei Municipiului București terenuri pentru deschiderea bulevardului George Coșbuc. A finanțat construcția blocului Scala — inaugurat în 1936, proiectat de arhitectul Rudolf Fränkel, cu cinematograful omonim de 860 de locuri, inaugurat în prezența Reginei Maria — și a Garajului Ciclop, ridicat în 1928 pe Calea Victoriei (Magheru), prima parcare supraetajată din România și, conform unor surse, prima clădire din Europa cu structură anti-seismică pe role. Ambele imobile se află în vecinătatea Hotelului Ambasador, ansamblu care a conferit axei Magheru un caracter cosmopolit comparabil cu marile capitale europene ale epocii. Bragadiru a refuzat propuneri de intrare în viața politică — inclusiv o nominalizare pentru portofoliul ministerului comunicațiilor — preferând activitatea antreprenorială și filantropia, în cadrul căreia a finanțat studii în străinătate pentru mai mulți tineri. Viața personală și urmașii Dumitru Marinescu Bragadiru s-a căsătorit în 1868 cu Matilda Schwartz, cu care a avut șapte copii — cinci fete și doi băieți. Matilda a murit la vârsta de 35 de ani, din cauza scarlatinei. Rămas văduv, Bragadiru a trăit o perioadă alături de sora soției decedate, care a îndeplinit rolul de mamă pentru copii. În 1894, s-a recăsătorit cu Sophia Kaltmayer Luther, văduva fabricantului german de bere Erhard Luther (1841–1890) — căsătorie considerată de cercetători ca o alianță de afaceri, efectuată discret, care a fuzionat temporar interesele celor două întreprinderi rivale. Sophia a divorțat ulterior de Bragadiru și a revenit la numele Luther, redobândind fabrica de pe Șoseaua Basarabilor. Dumitru Marinescu Bragadiru a murit la 15 ianuarie 1915 în București, în urma unei crize cardiace. Averea a fost administrată inițial de fiul al doilea, Dumitru, împreună cu ginerele Gheorghe Mironescu — soțul uneia dintre fiicele sale —, care a îndeplinit ulterior funcția de prim-ministru al României. În 1923 averea a fost împărțită între cei șase frați supraviețuitori. Al Doilea Război Mondial a dispersat familia pe mai multe continente — Franța, Canada, Australia, Statele Unite ale Americii —, în timp ce membrii rămași în țară au suportat consecințele instaurării regimului comunist. Naționalizarea din 11 iunie 1948 a pus capăt prezenței familiei Bragadiru în viața economică a Bucureștiului, averea construită de-a lungul a peste opt decenii trecând integral în proprietatea statului. Arhitectura Construcția denumită inițial Colosul a fost proiectată în 1894 de arhitectul austriac Anton Shuckerl, conform autorizației de construire eliberate de Primăria Municipiului București în același an, document păstrat în arhiva instituției sub cota d.1366/1894. Același birou de proiectare — firma germană J.A.T.OPF și SÖHNE din Erfurt, prin arhitectul A. Shuckerl — a realizat în aceeași perioadă și proiectele pentru spațiile industriale ale Fabricii de bere Bragadiru, ceea ce a asigurat o coerență funcțională și formală între diferitele componente ale ansamblului. Această asociere între un program industrial și unul de recreere cultural-socială era o practică curentă în Europa Occidentală a epocii, respectată și de celelalte fabrici de bere din București: Grădina de vară Eliseul Luther și Colosseul Oppler — ultimul complet dispărut astăzi — constituiau repere similare ale modelului de ansamblu recreativ adiacent fabricii. Autorizația de construire din 1894 este documentul de referință al cercetărilor de specialitate anterioare, incluzând studiul elaborat în mai 2000 de prof. dr. arh. Sanda Voiculescu în lucrarea Studiul valorilor arhitecturale ale ansamblului Fabrica de bere Bragadiru — avizată favorabil de M.C.C.-D.M.I. prin Avizul nr. 149/M/28.03.2001 — și studiul de sinteză întocmit în ianuarie 2007 de lect. dr. arh. Valeriu-Eugen Drăgan, specialist atestat în domeniul protejării monumentelor istorice (Nr. 0051, Seria MC-S, din ianuarie 2001), în specializările restaurare arhitectură, urbanism, parcuri și grădini și cercetare monumente istorice. Ambele lucrări au stat la baza evaluărilor de valoare culturală ale imobilului și au formulat concluzii și reglementări de intervenție însușite de autoritatea de specialitate. Amplasamentul și raportul cu ansamblul Bragadiru Palatul Bragadiru ocupă imobilul din Calea Rahovei nr. 147-153, Sectorul 5, București, la intersecția fostului Pod al Caliției — cunoscut și ca Podul Calicilor, actualul tronson al Căii Rahovei — cu cornișa de sud-est a Dâmboviței, formă de relief cu semnificație topografică la data construcției. În cadrul complexului arhitectural-urbanistic Bragadiru, palatul reprezintă componenta cu funcțiune socială, distinctă de componenta industrială (Fabrica de bere Bragadiru, de la nr. 155 la nr. 159) și de componenta rezidențială (locuința familiei Bragadiru cu amenajarea peisagistică adiacentă). Această structurare tripartită a ansamblului a fost identificată și formulată explicit în studiul arh. Drăgan din 2007, care subliniază că cele trei ansambluri arhitecturale distincte presupun abordări diferențiate în ceea ce privește posibilitățile de intervenție. Pe planul Institutului Geografic al Armatei la scara 1:1.000 din 1911, planul de detaliu cel mai relevant anterior finalizării construcției, se face distincția clară între Fabrica de bere Bragadiru și Proprietatea Bragadiru, în perimetrul căreia sunt incluse zona de locuire cu grădinile amenajate peisajer și zona palatului cu porțiunea de cornișă cu vegetație spontană. Porțiunea de teren corespunzătoare ravenei Dâmboviței a rămas neconstruită până în prezent, constituind o rezervă de teren în lungul căreia studiul arh. Drăgan propune posibilitatea de a marca existența acestui fragment de cornișă și de a defini limita complexului printr-un șir de clădiri care să preia diferențele de nivel și să asigure racordarea scării urbane. Stilul arhitectural și compoziția fațadei Palatul Bragadiru a fost construit în stil eclectic, cu un repertoriu decorativ bogat utilizat armonic în compoziția fațadei și în decorarea interioarelor, reflectând curentele arhitecturale predominante în Bucureștiul anilor 1894-1895. Concepția arhitecturală a lui Anton Shuckerl s-a inspirat din modelele palatelor din Viena și Paris ale epocii, transpunând un limbaj neobaroc și eclectic într-o structură de reprezentanță cu destinație civilă și socială. Prin expresia sa formală, clădirea se încadra în seria construcțiilor emblematice ale Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care îmbinau același vocabular arhitectural: Palatul Poștei Române, Palatul Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC), clădirea Curții Supreme de Justiție și Camera de Comerț. Această similaritate de limbaj nu indică imitație directă, ci apartenența comună la un repertoriu eclectic european, intens vehiculat în capitala românească a epocii. Fațada principală este ornată cu coloane corintice, statui inserate în parapete și nișe, basoreliefuri intricate și stucaturi elaborate. Ferestrele mari, arcuite, admit lumina naturală în abundență și articulează ritmic suprafața fațadei. Intrarea principală este marcată de un portal impozant, flancat de elemente sculptate, iar acoperișul — din ardezie — completează silueta de ansamblu a clădirii. Scările principale în spirală, cu balustradă ornamentală, aparțin stilului normand. Balcoanele cu grătare de fier forjat sunt realizate în stil victorian, iar oglinzile venețiene, prezente în spațiile interioare de reprezentanță, amplifică efectul decorativ al interioarelor. Ansamblul grădinii de vară și al terasei completează armonios spațiile construite, menținând o zonă tratată peisajer care a constituit, încă de la origine, o componentă esențială a destinației recreative a complexului. Descrierea interioară și programul funcțional inițial Imobilul are o suprafață construită de 10.110 metri pătrați, cu o suprafață utilă de peste 7.000 de metri pătrați, și include în structura sa, după diverse surse de documentare, între 87 și 120 de camere și 43 de băi. Suprafața totală a complexului, incluzând grădina și terasa, depășește 16.000 de metri pătrați. La momentul construcției și în deceniile imediat următoare, imobilul cuprindea următoarele funcțiuni principale: sală de bal, cu scenă, capabilă să funcționeze și ca sală de teatru, cinematograf sau concerte; bibliotecă; popicărie, destinată recreării angajaților fabricii; magazine la parter; birouri; numeroase camere și apartamente de oaspeți. Holurile de acces sunt decorate cu stucaturi și fresce, iar tavanele înalte erau inițial împodobite cu candelabre din cristal. Sala de bal — denumită ulterior Colosseum Grand Ballroom — reprezintă punctul central al programului interior, având o scenă cu suprafața de 108 de metri pătrați în configurația actuală, după restaurarea din anii 2000. Această mixtură funcțională — spațiu recreativ, cultural, comercial și de servicii — era caracteristică modelului european al localului de bere de prestigiu, pe care Dumitru Marinescu Bragadiru îl cunoștea din practica fabricilor germanice și austriece. Studiul dr. Cezara Mucenic, publicat în Materiale de Istorie și Muzeografie, XXI, 2007, citează din documente ale epocii descrierile petrecerilor și concertelor care aveau loc la Palatul Bragadiru, comparabile ca frecventare cu cele de la Grădina de vară a Fabricii Luther sau cu sala Colosseul Oppler: lumea cartierelor mărginașe se ducea acolo pentru muzică, bere proaspătă și distracție, iar tineretul dansa în jurul pavilioanelor. Această destinație socială largă, care depășea cercul strict al angajaților fabricii, a dat clădirii o prezență și o notorietate în viața orașului încă din primii ani ai secolului al XX-lea. Statutul de monument istoric și evaluarea valorii culturale Imobilul din Calea Rahovei nr. 147-153 — Palatul Bragadiru Colosseum — este clasat ca monument istoric în grupa B (monument reprezentativ pentru patrimoniul cultural local), conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Figurează în Lista Monumentelor Istorice a Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 646 bis din 16 iulie 2004, prin Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2314 din 8 iulie 2004, sub codul B-II-m-B-19501, la poziția 1815, cu denumirea Palatul și Fabrica de bere Bragadiru, adresa Calea Rahovei 147-159, sectorul 5, și datarea 1894-1895. Studiul arh. Drăgan din 2007 semnalează că înscrierile din listă constituie o eroare tehnică — imobilul clasat reprezintă de fapt un ansamblu alcătuit din mai multe numere poștale și mai multe imobile distincte — eroare care necesită corectare, fără a afecta însă gradul de protecție al obiectivului. Din punctul de vedere al evaluării valorii culturale, studiul arh. Drăgan stabilește pentru corpul principal de clădire al Palatului Bragadiru categoria valorică cea mai înaltă utilizată în metodologia de specialitate: valoare excepțională. În consecință, singurul tip de intervenție permis asupra acestui corp de clădire este conservarea-restaurarea, orice altă categorie de intervenție — extindere, modificare structurală, demolare — fiind exclusă. Corpurile de clădire ridicate ulterior naționalizării, prezente pe parcelele adiacente, sunt evaluate ca nocive ca prezență și li se impune desființarea obligatorie. Studiul citește și concluziile prof. dr. arh. Sanda Voiculescu din lucrarea din mai 2000, potrivit cărora restaurarea și revitalizarea ansamblului fabricii de bere Bragadiru-Rahova poate avea un impact pozitiv asupra întregii zone, destructurate și degradate, în prezent, ca urmare a intervențiilor brutale din anii 1980. Regimul juridic, naționalizarea și situația post-1989 După moartea lui Dumitru Marinescu Bragadiru, survenită la 15 ianuarie 1915, complexul arhitectural de pe Calea Rahovei a continuat să funcționeze sub administrarea familiei. În cadrul Palatului, urmașii fondatorului au înființat Banca Bragadiru-Rahova și Cinematograful Aida, extinzând astfel programul cultural și comercial al clădirii dincolo de funcțiunile inițiale. Averea a fost menținută unitară o perioadă de către fiul al doilea al fondatorului, Dumitru, împreună cu ginerele Gheorghe Mironescu — soțul uneia dintre fiicele lui Bragadiru, viitor prim-ministru al României —, în vreme ce fabrica de bere a continuat să fie exploatată sub denumirea Dumitru Bragadiru și Fiii. În 1923, averea a fost împărțită între cei șase frați, iar Al Doilea Război Mondial a început să disipeze familia pe mai multe continente. Pe plan urbanistic, ansamblul Bragadiru a rămas un reper stabil al zonei Rahova în perioada interbelică. Planul Director de Sistematizare al Municipiului București din 1935 semnalează Fabrica de bere Bragadiru ca reper urban și stabilește, pentru oraș, împărțirea în zone și clase de construcție, acceptând continuarea funcționării industriilor cu caracter mai puțin nociv în zone mixte sau protejate. Palatul Bragadiru a rămas în această perioadă o locație de referință pentru viața socială și culturală a cartierului, găzduind baluri, concerte și spectacole de teatru, conform tradiției sale originare. Aerofotografia realizată în 1927 de Compagnie Aérienne Française din Suresnes (Seine), transpusă la scara 1:5.000, relevă o organizare minimală a suprafeței neconstruite a imobilului, similară cu modul actual de împărțire a terenului. Naționalizarea din 1948 și consecințele sale La 11 iunie 1948, în cadrul procesului general de naționalizare a principalelor mijloace de producție din România, regimul comunist a trecut în proprietatea statului întregul domeniu Bragadiru. Fabrica de Bere a fost redenumită Fabrica de Bere Rahova, după numele cartierului în care se afla, iar imobilul Colosseum a fost transformat în Casa de Cultură Lenin a Sectorului 5, către care s-a mutat și oficiul de Stare Civilă al sectorului. Primul gest al noilor administrații a fost spargerea cu lovituri de ciocan a numelui Dumitru Marinescu Bragadiru de pe frontonul fabricii de bere. Membrii familiei rămași în țară au fost dați afară din locuințe sau închisori; câțiva au reușit să fugă din țară, iar în deceniile următoare descendenții familiei Bragadiru s-au răspândit în Franța, Canada, Australia și Statele Unite ale Americii. Fabrica de Bere Rahova a funcționat în continuare sub administrare de stat. În 1997, Fondul Proprietății de Stat a primit un pachet de 56% din acțiunile societății, restul de 44% intrând în proprietatea unor investitori persoane fizice prin Programul de Privatizare în Masă. Fondul Proprietății de Stat a vândut ulterior cele 56% din acțiuni unui investitor privat — Rahova Halls SA, devenita mai târziu Rahova Halls – American Mall S.R.L. —, astfel că, la nivelul anului 2000, Fabrica de Bere Rahova SA era integral privatizată, statul neavând calitatea de acționar. Privatizarea s-a dovedit păguboasă: proprietarul a lăsat ansamblul industrial în paragină, demarând renovarea unui singur corp de clădire — Corpul 1, accesibil din Calea Rahovei —, în baza Autorizației de Construire nr. 53/538491/14.07.2006 emise de Primăria Municipiului București, cu intenția declarată de a realiza un mall. Terenul aferent fostei fabrici și curții măsoară 46.607 de metri pătrați. Degradarea ansamblului industrial și situația juridică a Fabricii Rahova După 1990, ansamblul industrial al fostei Fabrici de bere Bragadiru a intrat într-un proces accelerat de degradare fizică, amplificat după privatizarea din 1998. În ianuarie 2017, o porțiune din acoperiș și din fațada unui zid s-au prăbușit, blocând circulația pe Bulevardul George Coșbuc și declanșând intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Primăria Capitalei a confirmat, prin verificare din 11 ianuarie 2017 a Direcției de Inspecție și Control, starea de pericol public a clădirii. În cei circa două decenii scurse de la privatizare, proprietarul — firma Rahova Halls – American Mall, al cărei acționar majoritar indirect era societatea elvețiană Bell Agio SA din Fribourg, aflată începând din iulie 2014 în procedură de lichidare — nu a realizat nicio investiție semnificativă de consolidare sau restaurare a clădirilor monument istoric. Moștenitorii familiei Bragadiru au inițiat proceduri judiciare pentru recuperarea proprietății industriale. În baza notificării nr. 910/08.08.2001, formulată de către Romalo Ion Mihnea Alexandru, Bragadiru Dumitru, Fulicea Seraphina Ivona, Constandaky Ana, Bragadir Pierre, Bragadir Gilles și Irène de Lîpinay (născută Bragadiru), s-a deschis dosarul administrativ nr. 13805 privind imobilul din Calea Rahovei nr. 157, Sectorul 5 — fosta Fabrică de bere Bragadiru —, constituit din construcții și teren în suprafață de 46.607 de metri pătrați, inclusiv patrimoniul existent la data naționalizării din 11 iunie 1948. Dosarul a acumulat 1.332 de pagini de documente. Cazul a cunoscut multiple rejudecări, fără a fi soluționat definitiv în favoarea revendicanților până la data elaborării prezentei lucrări, situație ce ilustrează dificultățile sistemice ale aplicării Legii nr. 10/2001 în cazul proprietăților industriale de mare anvergură. Retrocedarea Palatului Bragadiru și restaurarea din anii 2000 Spre deosebire de fabrica de bere, imobilul Colosseum — Palatul Bragadiru — a urmat o cale diferită după 1990. În 2003, descendenții lui Dumitru Marinescu Bragadiru au revendicat imobilul conform Legii speciale nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și l-au redobândit în baza titlului emis de Primăria Municipiului București. După retrocedare, moștenitorii au demarat ample lucrări de restaurare, readucând clădirea din starea avansată de degradare în care se afla după decenii de administrare de stat. Restaurarea a cuprins refacerea fațadei, repararea structurii acoperișului, restaurarea elementelor decorative interioare — stucaturi, fresce, candelabre — și actualizarea infrastructurii tehnice cu sisteme moderne de încălzire, ventilație și iluminat, în conformitate cu statutul de monument istoric al clădirii. Complexul restaurat a redevenit funcțional ca spațiu de evenimente și cultură, păstrând continuitatea destinației sale sociale originare. Sala Colosseum Grand Ballroom, cu o capacitate de 400 de persoane și o scenă de 108 de metri pătrați, găzduiește întâlniri private — nunți, botezuri, aniversari — și evenimente corporate, recepții, conferințe și concerte. Complexul în ansamblu depășește o capacitate totală de 700 de persoane. În aripa dinspre Calea Rahovei funcționează mai multe restaurante și localuri, zona devenind un pol de gastronomie locală. În incinta Palatului își desfășoară activitatea Teatrul Godot, cu spectacole în Sala Godot și în Grădina Urbană. În septembrie 2024, moștenitorii familiei Bragadiru au scos la vânzare întregul complex — palatul cu suprafața de 10.110 de metri pătrați și terenul aferent de 4.369 de metri pătrați, plus grădina de 12.122 de metri pătrați — la un preț inițial de 25 de milioane de euro, listat ulterior la 22 de milioane de euro prin agenția Sotheby's International Realty România. Ansamblul Bragadiru în contextul urbanistic actual Situația actuală a ansamblului Bragadiru ilustrează o disjuncție dramatică între cele două componente principale ale sale. Pe de o parte, Palatul Bragadiru a fost restaurat, funcționează activ și își menține statutul de monument istoric cu valoare excepțională, confirmat de studiile de specialitate. Pe de altă parte, Fabrica de bere Bragadiru — Fabrica de bere Rahova după 1948 — reprezintă, după decenii de paragină și privatizare eșuată, o ruina activă care constituie pericol public, deși își păstrează statutul de monument istoric (cod B-II-m-B-19501, Lista Monumentelor Istorice a Municipiului București) și ocupă un teren de aproape 47.000 de metri pătrați în imediata apropiere a Palatului Parlamentului. Plăcuța de monument istoric lipsește de pe fațada fostei fabrici, conform constatărilor de teren din anii 2010. Studiul lect. dr. arh. Valeriu-Eugen Drăgan din ianuarie 2007 a formulat încă din acea perioadă concluzia că zona din jurul ansamblului Bragadiru are un aspect destructurat, ca urmare a intervențiilor brutale din anii 1980, și că se impune întocmirea unui plan urbanistic zonal care să raporteze ansamblul la contextul urban — ca prim pas al unei politici de reabilitare a unei zone cu identitate definită, cu o poziție centrală, dar care își perpetuează prin izolare caracterul de periferie. Această concluzie rămâne valabilă în 2026: zona delimitată de Calea Rahovei, Bulevardul George Coșbuc, Bulevardul Regina Maria și Calea 13 Septembrie conține repere arhitecturale semnificative — Academia Tehnică Militară (fostul Seminar Central Ortodox), ansamblul Vămii Poștei și Antrepozitelor, Palatul Bragadiru — care întrețin împreună o identitate urbană coerentă, incomplet valorificată din cauza lipsei unui cadru de planificare integrată și a stării de degradare avansată a componentei industriale a ansamblului. Bibliografie - [Voiculescu, Sanda, Studiul valorilor arhitecturale ale ansamblului Fabrica de bere Bragadiru, prof. dr. arh., în colaborare cu arh. Valeriu-Eugen Drăgan; elaborat mai 2000, avizat favorabil de M.C.C.–D.M.I. prin Avizul nr. 149/M/28.03.2001, București] (volum tipărit) - [Mucenic, Cezara, Casa și Fabrica Bragadiru din Calea Rahovei, studiu istoric elaborat în martie 2006, Muzeul Istoria și Arta Municipiului București] (volum tipărit) - [Burlacu, Petruța; Mărculeț, George; Mucenic, Cezara, Studiu istoric. Fabrica de bere Grivița – fostă Luther, MIAMB, 1999, ] (volum tipărit) - [Mucenic, Cezara, Fabrica de bere Luther / Grivița Roșie, în: Materiale de Istorie și Muzeografie, XXI, Muzeul Municipiului București, București, 2007, pp. 275–305] (volum tipărit) - [Mucenic, Cezara, București – Un veac de arhitectură civilă – secolul XIX, Editura Silex, București, 1997] (volum tipărit) - [Socolescu, Toma T., Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca Modernă 1800–1925, Editura Caligraf-Design, București, 2004] (volum tipărit) - [Predescu, Lucian, Enciclopedia României – Cugetarea – Material românesc oameni și înfăptuiri, ediție anastatică după ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940, Editura Saeculum I.O. și Editura Vestala, București, 1999] (volum tipărit) - [Olteanu, Radu, București în date și întâmplări, Editura Paideia, București, 2002] (volum tipărit) - [Cristea, Doina; Sandu, Alexandru; Popescu-Criveanu, Şerban; Voiculescu, Sanda, Studiu de delimitare a zonei istorice a orașului București, în: Arhitectura, București, nr. 6, 1977, pp. 38–47] (volum tipărit) - [Ionescu, Ştefan, Considerații privind dezvoltarea industrială a orașului București în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în: București M.I.M., V, MIMB, 1981, p. 100] (volum tipărit) - [Lascu, Nicolae, Legislație și dezvoltare urbană. București 1831–1952, teză de doctorat, Institutul de arhitectură Ion Mincu, București, 1997] (volum tipărit) - [Ollănescu, Dimitrie C., Raport general asupra participării României la expoziția universală din Paris 1900, București, 1901, p. 323] (volum tipărit) - [*** Autorizația de construire, Arhiva Primăriei Municipiului București, 1894, d.1366] (document de arhivă) - [*** Lista Monumentelor Istorice a Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 646 bis din 16 iulie 2004, prin Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2314 din 8 iulie 2004, poziția 1815, cod B-II-m-B-19501] (document normativ) - [*** Planul Borroczyn 1846: Planul Bucureștiului – ridicat și nivelat – din porunca D-lui Marelui Vornic al Departamentului Trebilor din Năuntru – Barbu Ştirbei – sub direcția Secției Ingineresti – sub direcția specială a Maiorului Baron Rudolf Artur Borozin – în zilele Prea Înaltului Domn Stăpânitor Gheorghe Dimitrie Bibescu V.V. – anul 1846, redesenat în 1915 de un colectiv coordonat de arh. Cincinat Sfințescu, sc. 1:1.000] (document cartografic) - [*** Planul Borroczyn 1852: Planul Bukurestiului – Ridikat, tras chi publikat – din porunka Prea Înltatzatul Domn Stăpânitor Barbu Dimitrie Stirbeiu V.V. – de Maior Baron Rudolf Artur Borroczyn – 1852, sc. 1:10.000] (document cartografic) - [*** Planul Institutului Geografic al Armatei 1895–1899: Planul Orașului Bucureșci lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei – în al XXXIII-lea an al Domniei M.S. Regelui Carol I – 1895–1899 – Scara 1:5.000] (document cartografic) - [*** Planul orașului București. Ediția oficială. 1911, Scara 1:5.000 și 1:1.000] (document cartografic) - [*** Aerofotografia orașului București, transpunere la scara 1:5.000, realizată de Compagnie Aérienne Française, Suresnes (Seine), 1927] (document cartografic) - [*** Planul Director de Sistematizare din 1935 și Regulamentul de Construcții și Alinieri al Municipiului București din 1939, anexa Clase de construcții] (document normativ) - [*** AN.DMB, Fond PMB-Tehnic, dos. 164/1899; dos. 1011/1895; dos. 25/1885; dos. 21/1880; dos. 34/1888; dos. 20/1889; dos. 54/1890; dos. 20/1891; dos. 52/1891; dos. 22/1893; dos. 149/1907; dos. 70/1920] (documente de arhivă) - [*** AN.DMB, Fond PMB-Alinieri, pl. 57/1876; pl. 456/1875; pl. 103/1887] (documente de arhivă) - [*** Arhiva Primăriei Municipiului București, Fond PMB, dos. 360/1916; Fond IV Verde, dos. 56/1927; dos. 35/1935] (documente de arhivă) - [*** Fișa imobilului bombardat, 7 mai 1944, Arhiva Fabricii de bere Grivița] (document de arhivă) - [*** Notificarea nr. 910/08.08.2001, dosar administrativ nr. 13805, imobil Calea Rahovei nr. 157, Sector 5, Primăria Municipiului București] (document juridic) - Studiu privind imobilul din Calea Rahovei nr. 147–153 – Palatul Bragadiru „Colosseum” (Drăgan, Valeriu-Eugen, lect. dr. arh., 2007, București) - Palatul Bragadiru (Wikipedia) - Dumitru Marinescu Bragadiru (Wikipedia) - Palatul Bragadiru — Palatul Bragadiru din București (palatulbragadiru.ro) - Palatul Bragadiru, istoria necunoscută a Bucureștiului (Jurnalul Prahovean) - Palatul din București cu o poveste incredibilă. A fost construit de cel mai mare producător de bere din România (Ştirile ProTV) - Palatul Bragadiru sau Colosul — o construcție impresionantă din toate punctele de vedere (Romania Mama) - FOTO Povestea ruinei Bragadiru, rezervorul de bere al Europei în urmă cu un secol (Adevărul) - American Dream în București. Povestea imperiului clădit de la zero de Dumitru Marinescu Bragadiru (B365) - Dumitru Marinescu Bragadiru (Călător prin România) - De la băiat de prăvălie la cel mai puternic afacerist al României. Povestea unui imperiu fabulos, vândut pe bucăți (Evenimentul Zilei) - București: 100 de ani de tradiție aruncati la gunoi. Fosta Fabrică de bere Rahova, între ruină și pericol public (Inițiativa pentru o Justiție Curată) - PALATUL BRAGADIRU (Stelian Tănase – Deskreport) - Palatul Bragadiru — Monument istoric (Heritage Properties) - Palatul Bragadiru din București ar putea trece în proprietate franceză (Wall-Street.ro) - CONSTRUCŢII CELEBRE: Palatul Bragadiru din București (Agerpres) - Clădiri monument din România, ajunse în ruină. Fabrica de bere Rahova, distrusă de nepăsare (Ştirile ProTV) - Din nou rejudecare, într-unul dintre cele mai complicate dosare pe Legea 10/2001: fosta Fabrică de Bere Bragadiru (Rahova) (Justnews.ro) - EXCLUSIV Fabrica de bere Rahova, lăsată să se prăbușească, pentru construirea unui mall (România Liberă) - Fabrica de Bere Rahova, visul românesc al lui Bragadiru, s-a topit ca spuma din jalbă (Gândul) Mai 2025: ## Specialiști **Arhitectură:** Anton Schuckerl; Valeriu Eugen Drăgan (studiu istoric 2007) Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/calea-rahovei-147-153