# Calea Griviței (fostă Ulița Târgoviștei)

Adresă: Calea Grivitei, Sector 1, Cartierul Centru - Cișmigiu, București
An construcție: 1878
Tip ansamblu: Străzi, piețe, tramă stradală
Tip clădire: fǎrǎ
Stil arhitectural: fǎrǎ
Risc seismic: fǎrǎ
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Calea Griviței, fosta Uliță a Târgoviștei (redenumită în 1878 după reduta Grivița), una dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului, se întinde pe circa 5,2 km de la Calea Victoriei la Podul Constanța, prin Sectorul 1. Pe traseul ei se află Gara de Nord (1872), Biserica Sfinții Voievozi (arh. P. Petricu), Baia Grivița (1897), Hotelul Bratu (1905), Cinematograful Marconi (arh. Constantin Cananău, 1930), Atelierele CFR Grivița și blocurile arh. Constantin Teodorescu (1960-1965).

## Articol
Calea Griviței

De la Ulița Târgoviștei la Calea Griviței

Drumul spre vechile capitale ale Țării Românești. Calea Griviței este una dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului și una dintre cele mai lungi, cu aproximativ 5,2 kilometri. Pornește de pe Calea Victoriei, din dreptul Palatului Romanit, și se desfășoară spre nord-vest, trecând pe lângă Gara de Nord și prin fostele cartiere feroviare, până la Podul Constanța, de unde traseul istoric este continuat de Bulevardul Bucureștii Noi și de Șoseaua Chitilei. Întreaga arteră se află pe teritoriul Sectorului 1. Până în 1878, strada a purtat numele de Ulița, Drumul sau Podul Târgoviștei, pentru că reprezenta ieșirea din oraș spre Târgoviște și, mai departe, spre Câmpulung, vechile capitale ale Țării Românești.

Cercetările istorice identifică de fapt trei drumuri care legau Bucureștiul de Târgoviște. Primul pornea de la Curtea Veche, pe traseul actualei Căi a Mehedinților, spre Cotroceni. Al doilea, numit Drumul Târgoviștei cel Vechi și atestat în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, pleca tot de la Curtea Veche, urma Podul Târgului din Afară, trecea pe la Poșta Veche, pe traseul actualei străzi Pictor Verona, și pe lângă Biserica Albă. Traversa apoi Podul Mogoșoaiei în dreptul Cișmelei Roșii și intra în Ulița Târgoviștei pe traseul actualei străzi General Budișteanu. Al treilea, Drumul Târgoviștei cel Nou, este cel din care s-a format Calea Griviței de astăzi.

Ulița Târgoviștei este menționată în documente încă din secolul al XVII-lea. Planul întocmit de Ernst în anii 1789-1791 arată de-a lungul ei parcele cultivate, iar un document din 1829 consemnează aici aproximativ o sută de case. La mijlocul secolului al XIX-lea, pe planurile ridicate de maiorul baron Rudolf Artur Borroczyn în 1846 și 1852, ulița avea patru intersecții importante, legate de o biserică sau de un loc de negoț. Prima se afla în zona Bisericii Manea Brutaru, a doua în zona Bisericii Sfinții Voievozi, a treia, foarte aproape, în zona viitoarei piețe Matache Măcelaru, iar ultima la bariera Târgoviștei, pe locul actualului Pod Basarab.

Bariera, hanurile și moșiile de la marginea orașului

Regulamentul pentru starea sănătății și paza bunei orânduieli, emis în 1830, a stabilit zece bariere ale orașului. Una dintre ele se afla la capătul Uliței Târgoviștei, la intersecția cu actuala stradă Basarab, și este atestată documentar în 1842. Împreună cu barierele Podului de Pământ și Mogoșoaiei, bariera Târgoviștei marca limita nord-vestică a Bucureștiului. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, orașul se termina aici, iar construcțiile compacte se întindeau doar până în dreptul actualei piețe Matache. Dincolo de barieră începeau câmpurile și drumul de țară spre Târgoviște, pe care circulau zi și noapte negustori și căruțași.

În jurul barierei au funcționat mai multe hanuri, dintre care documentele rețin Hanul Galben, Hanul Neculcea și Hanul Polizu. Hanul Galben se afla în mahalaua Filantropiei, pe partea dreaptă a drumului, iar zona din jurul lui era cunoscută în epocă drept „mahalaua Dracului”. Hanul Neculcea, un alt han de barieră, a fost ridicat probabil după 1808 și a funcționat, cu o reputație proastă, până spre anii 1887-1895. Hanul Polizu apare în primele decenii ale secolului al XIX-lea ca moștenire lăsată de familia Polizu fiului Dumitru Polizu, care a vândut în 1835 două odăi lui Preda Stan. Pe locul casei Polizu, de la intersecția cu strada ce avea să primească același nume, s-a ridicat mai târziu Hotelul Bratu.

La mijlocul secolului al XIX-lea, de-a lungul uliței se distingeau două segmente cu caracter diferit. Până la intersecția cu traseul actualei străzi Berzei–Buzești, parcelele erau construite, de formă alungită, cu latura scurtă spre stradă și cu o parte din spate folosită ca grădină sau livadă. În mahalaua Sfinții Voievozi, de exemplu, proprietatea lui Ioan Ceacovschi cuprindea o prăvălie la intrare, case, livadă, fâneață și un foișor. Spre vest, până la barieră, drumul era mărginit de loturi agricole întinse. Pe partea stângă se aflau câmpuri cu livezi, vii și porumb ale lui Ghiță Ioniță și Iancu Roset, iar între Calea Griviței, actualul Bulevard Nicolae Titulescu și strada Alexandru Ioan Cuza se întindea moșia preotesei Maria, mama scriitorului Nicolae Filimon, parcelată după 1865.

Numele Griviței

Denumirea actuală a fost dată în 1878, la un an după Războiul de Independență, pentru a comemora cucerirea redutei Grivița de către armata română, la 30 august 1877. Istoricul Emanuel Bădescu leagă alegerea numelui de un episod petrecut chiar pe această stradă. În ziua de 6 septembrie 1877, pe scurta porțiune dintre Biserica Manea Brutaru și Casa Romanit, au trecut, venind dinspre Palatul Cotroceni, ostașii Batalionului 2 Vânători, cu drapelul otoman capturat la Grivița. Prin noua denumire, vechea uliță a fost legată simbolic de momentul fondator al statului independent.

Schimbarea de nume a fost preluată și de alte repere ale zonei. Gara Târgoviștei, inaugurată în 1872 la capătul dinspre barieră, a fost numită o vreme Gara Griviței, înainte de a primi, în 1888, denumirea de Gara de Nord. Numele Grivița a trecut apoi asupra cartierelor muncitorești, asupra atelierelor căilor ferate și, după 1950, asupra unuia dintre raioanele Capitalei. Astfel, un toponim venit de pe câmpul de luptă din Bulgaria a devenit, în câteva decenii, numele unei întregi zone a orașului.

Alinierea și regularizarea arterei

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, Calea Griviței a fost inclusă în programul municipal de îndreptare și aliniere a străzilor. Un prim plan de aliniere a fost întocmit în 1887, urmat de un al doilea în 1896. Pe segmentul dinspre Calea Victoriei, aliniamentul laturii de nord a fost dictat de clădirea școlii militare de la actualul număr 28, una dintre cele mai moderne și mai impunătoare construcții ale zonei. Planurile orașului din 1899 și 1911 arată diferențe importante față de perioada anterioară: traseul a fost regularizat și îndreptat, iar în vecinătate au apărut străzi noi, între care strada Polizu.

În 1909 a fost aprobat proiectul Bulevardului Nou, viitorul Bulevard Dacia. Proiectul prevedea o străpungere din Calea Griviței până în Calea Victoriei, pornind de la scuarul școlii militare și trecând pe la nord de clădirea Curții de Compturi. Lărgirea străzilor Berzei și Buzești pentru un nou bulevard a fost înscrisă în planul director de sistematizare din 1935, dar a fost pusă în aplicare abia mult mai târziu. Traseul Căii Griviței a rămas, în linii mari, cel fixat de alinierile de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Calea Griviței veche, între Calea Victoriei și Gara de Nord

Capătul dinspre Calea Victoriei și clădirile instituțiilor

Porțiunea cuprinsă între Calea Victoriei și Gara de Nord, numită de urbaniști „Calea Griviței veche”, păstrează cel mai bine fondul construit al secolelor al XIX-lea și al XX-lea. La intrarea în vechea uliță se aflau două reședințe boierești. Pe dreapta era casa Romanit, cumpărată de stat în 1836 și folosită de Sfatul Administrativ, apoi de Ministerul de Interne și de Ministerul de Finanțe. Clădirea a fost mărită în 1883 cu corpul central și aripa nordică, iar din 1978 adăpostește Muzeul Colecțiilor de Artă. Pe stânga se întindea proprietatea domnitorului Barbu Știrbei, a cărui grădină ocupa terenul dintre Calea Victoriei, Calea Griviței și străzile Banului și General Budișteanu.

Tendința de a amplasa clădirile instituțiilor publice la capetele de stradă și la intersecții se observă pe toată lungimea arterei. Spre vest de Ministerul de Finanțe a fost construită, la sfârșitul secolului al XIX-lea, clădirea Curții de Compturi, instituție care a funcționat aici până după al Doilea Război Mondial. Astăzi, imobilul de la numărul 4 găzduiește Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”. La numărul 2 funcționează un corp de clădire al Academiei de Studii Economice. Pe latura de nord, în dreptul numerelor 12-24, se aflau case vechi, demolate în primăvara lui 1988 în cadrul lucrărilor pentru străpungerea Bulevardului Dacia.

Școala militară de la numărul 28

Ansamblul de la numărul 28, sediul actual al Universității Naționale de Arte, a aparținut armatei timp de peste un secol. Înainte de 1860, aici a funcționat Dejurstva, adică Departamentul Oștirii, viitorul Minister de Război, instalat într-o clădire mai veche. Pe planul cadastral din 1844-1846, proprietatea figura pe numele lui Șetraru Dumitrache și era una dintre cele mai impunătoare de pe ulița Târgoviștei. Parcela era mai mare decât cele vecine, iar clădirea principală, așezată central, avea o zonă decroșată în axul fațadei. Mutarea ministerului aici este pusă în legătură cu reședința domnitorului Barbu Știrbei, aflată în apropiere.

După Unirea din 1859, cele două școli militare de la București și Iași au fost unificate în 1862, iar noul local a fost amenajat între 1860 și 1862, prin transformarea și extinderea vechii clădiri a Ministerului de Război. În 1866, gravura „Panorama de București” a inginerului J. R. Huber includea școala militară printre cele mai moderne edificii ale Capitalei. Clădirea avea parter și etaj, era așezată pe aliniament pe toată lungimea parcelei și avea trei volume ușor ieșite din planul fațadei. Acestea se încheiau cu atice crenelate, iar cel central purta însemne heraldice, printre care stema Principatelor Unite din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Fațada era tratată în întregime cu bosaj.

Ansamblul s-a extins treptat. În 1880 s-a adăugat în curte o clădire cu două etaje, iar în 1894 un corp pentru Școala de Guarzi și cazarma trupei. Aici au funcționat, uneori simultan, Școala militară de infanterie și cavalerie, Școala specială de artilerie și geniu și Școala de guarzi, până în 1921, cu excepția perioadelor 1870-1872 și 1916-1919, când școala a fost mutată la Iași. După 1921, clădirile au găzduit comandamente ale armatei, iar în 1941 Cazarma General Ion Arion. În 1969, ansamblul a fost preluat de Ministerul Educației și atribuit Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Clădirea a fost grav avariată la cutremurul din 4 martie 1977 și consolidată în 1979-1980.

Bisericile vechilor mahalale

Pe traseul Căii Griviței vechi se află două dintre bisericile care au dat nume mahalalelor din jur. Biserica Manea Brutaru, de la intersecția cu strada General Budișteanu, fosta stradă Manea Brutaru, a fost ridicată în 1787, în vremea domniei lui Nicolae Mavrogheni. Ctitorul, vătaful brutarilor Manea, avea o brutărie la capătul Podului Mogoșoaiei. Biserica era înconjurată de prăvălii și locuințe care alcătuiau hanul bisericii. Ea marca prima intersecție importantă a uliței dinspre Podul Mogoșoaiei și a dat numele mahalalei, iar ulterior străzii care pleca de aici.

Biserica Sfinții Voievozi, de pe Calea Griviței nr. 58, are o istorie în trei etape. Prima biserică, de lemn, a fost ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea de Mihalcea Băcanul. În jurul anilor 1813-1817 a fost înlocuită cu o biserică de zid, legată în surse de negustorul Stoian Băcanu din Gabrovo, care avea în jur opt prăvălii și 17 chilii pentru săraci. Ajunsă în stare de ruină, biserica a fost refăcută între 1898 și 1903, la inițiativa preoților Veniamin Ploieșteanu și Ioan Burcă, după planurile arhitectului P. Petricu. Silueta noii clădiri este inspirată de biserica lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș, cu pronaos lărgit și trei turle. Pictura a fost realizată de V. Damian.

Baia Grivița

La colțul Căii Griviței cu strada Sfinții Voievozi, peste drum de biserică, funcționează din decembrie 1897 Baia Grivița, a doua baie publică deschisă în București la sfârșitul secolului al XIX-lea. Stabilimentul a fost construit de antreprenorii Solomon Haimovici și Isac Abramovici pe terenul fostei case a familiei Velciu, cu un împrumut obținut de la Societatea de Credit Funciar Urban din București. Proprietatea se învecina cu cea a inginerului Anghel Saligny și se întindea în adâncime spre strada Occidentului. Baia era dotată cu dușuri, bazine cu apă caldă și lumină electrică, într-o perioadă în care majoritatea locuințelor din mahalalele vecine nu aveau apă curentă.

Baia a funcționat timp de peste un secol, trecând după naționalizare în administrarea municipalității, ultima dată prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București. După 1990 clădirea s-a degradat, a fost reparată parțial și apoi a decăzut din nou. În 2022 a fost retrocedată moștenitorilor foștilor proprietari, care au început și apoi au întrerupt lucrările de reabilitare. Clădirea este monument istoric și rămâne unul dintre puținele exemple de arhitectură edilitară de la sfârșitul secolului al XIX-lea păstrate pe Calea Griviței.

Casele de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Între 1880 și 1900 au fost ridicate numeroase imobile pe porțiunea dintre Calea Victoriei și strada Buzești. Construcțiile respectă aliniamente anterioare mijlocului secolului al XIX-lea și formează, pe tronsoane întregi, un front continuu, cu parter comercial și locuință la etaj. Un exemplu sunt casele de la numerele 52 și 54, proiectate de arhitectul-constructor Ion Poteca, asistent al șefului Serviciului Alinierilor din Primăria Capitalei. Autorizația pentru casa de la numărul 52 a fost emisă la 19 iunie 1889, pentru Sabinica Lespezeanu. În 1918, proprietare erau Maria Obedenaru și Sabinica Lespezeanu.

Casa de la numărul 52 are doar parter, o suprafață construită de 116 metri pătrați și plan în formă de U. Este construită din zidărie de cărămidă cu mortar de var și are o arhitectură eclectică cu influențe neoclasice. Spre deosebire de majoritatea clădirilor de pe stradă, casele de la numerele 52 și 54 au avut numai funcțiune de locuință. Casa Lespezeanu a servit ca decor pentru filmul „Două lozuri” din 1957, ca locuință a personajului Lefter Popescu. Pe colțul cu strada Berzei, la numerele 115-117, se află Casa Dimitrie Petrescu. Este o casă în stil neoclasic francez, construită înainte de 1895, care a scăpat de demolările din 2013 dar este astăzi abandonată.

O stradă comercială

Calea Griviței a fost dintotdeauna o stradă de negoț, iar dezvoltarea ei comercială este legată direct de calea ferată. Creșterea numărului de muncitori de la gară și de la ateliere a dus la înmulțirea prăvăliilor. În perioada interbelică, între strada Buzești și Gara de Nord, magazinele formau un șir continuu, asemănător celui din zona Lipscani. Fotografiile vremii arată firme de berării, restaurante, drogherii, magazine de sticlărie, haine, încălțăminte, sobe, porțelanuri și oglinzi, farmacii, fierării, croitorii, băcănii, mezelării, lăptării, frizerii, brutării și măcelării, precum și depozite de var, ciment și ipsos.

Punctul central al acestui comerț era piața de la intersecția cu strada Buzești, numită după măcelarul Matache Loloescu, un personaj cunoscut al Bucureștiului de după Războiul de Independență. Piața, numită inițial Piața Mică, a primit la sfârșitul secolului al XIX-lea o hală din oțel nituit, sticlă și lemn, după modelul Halei Traian, modernizată în 1940-1941. Hala Matache Măcelaru a fost demolată în martie 2013, pentru trasarea diametralei Buzești-Berzei. În jurul pieței, localurile cu grădină de vară erau foarte căutate. Printre ele era „Coșna”, iar în 1932 restauratorul Georgescu a deschis „Restaurantul Coșna-Cireșoaia”, cunoscut mai târziu ca „Dory Parc” și „Neptun”, unde a cântat în 1938 Maria Tănase.

Regulamentul zonei protejate împarte Calea Griviței veche în trei tronsoane. Primul, între Calea Victoriei și strada General Budișteanu, are un caracter eterogen, cu clădiri joase și medii pe aliniament și câteva clădiri publice retrase. Al doilea, între General Budișteanu și Buzești, este relativ omogen, cu parcele adânci și case joase, cu comerț la parter și locuințe la etaj. Al treilea, între Buzești și strada Atelierului, este omogen, cu clădiri în front continuu, comerț la parter și locuințe la etaj. Studiile de specialitate au identificat aici opt stiluri arhitecturale: neoclasic, neobaroc, eclectic, Secession, neoromânesc, Art Deco, modernist și maur-florentin.

Hotelurile și cinematografele din zona gării

Apropierea Gării de Nord a atras pe Calea Griviței hotelurile și cinematografele. Un ghid al orașului din perioada interbelică enumera, printre hotelurile de pe stradă, pe cele numite Bratu (nr. 130), Frunzette (nr. 112), New York (nr. 143), Europa (nr. 100), Londra (nr. 11) și Roma (nr. 110). Printre cinematografe erau Ferdinand (nr. 357), Grivița (nr. 261), Lux (nr. 196), Marna (nr. 80), Marconi (nr. 137), Roma (nr. 110) și Triumf (nr. 335). În 1943 existau pe Calea Griviței 16 hoteluri. Împreună cu cele din apropiere, precum „Gociman” de pe strada Dinicu Golescu, „Regele Ferdinand” de pe strada Polizu, „Brașov” și „Cameliei” din zona pieței Matache, în jurul gării funcționau aproximativ 20 de hoteluri.

Cel mai cunoscut este Hotelul Bratu, astăzi Hotelul Grivița, de la numărul 130, colț cu strada Gheorghe Polizu, peste drum de Școala de Poduri și Șosele, viitoarea Politehnică. A fost construit în 1905 pentru Alexandru Bratu, în stil clasic francez, cu registre orizontale, ancadramente ornamentale și acoperiș mansardat cu lucarne. George Enescu închiria aici, pentru câte o lună, trei camere: una pentru odihnă, una pentru studiu, în care avea un pian, și una pentru vizitatori. Soprana Hariclea Darclée și-a petrecut aici ultimii ani și a murit în hotel în 1939. După naționalizare, clădirea a devenit cămin pentru studenții Politehnicii, iar după renovare a fost redeschisă ca hotel în 2014.

Pe colțul cu strada Buzești, la numărul 80, se afla Casa Rădulescu, care adăpostea Hotelul și Cinematograful Marna, construcție Art Deco timpurie. După anii '50, cinematograful a fost redenumit Feroviarul. Clădirea a ars în anii '90, iar ce rămăsese din fațadă a fost demolat în ianuarie 2011. Mai departe, la numărul 137, pe colțul cu strada Atelierului, se află Cinematograful Marconi. A fost autorizat în 1926, după planurile arhitectului Constantin Cananău, și inaugurat în 1930, în stil Art Deco. Cinematograful a fost redenumit „Alexandr Popov” în 1951 și „Dacia” la 24 septembrie 1963. Au mai rămas pe stradă Hotelul Oltenia (nr. 88-90) și Hotelul Dunărea (nr. 140, colț cu strada Gheorghe Duca), ambele închise.

Calea Griviței nouă: gara, atelierele și cartierele muncitorești

Gara Târgoviștei, devenită Gara de Nord

Construcția gării a schimbat definitiv destinul Căii Griviței. La 10 septembrie 1868, în prezența domnitorului Carol I, a început construcția căii ferate București-Galați, concesionată consorțiului german condus de Bethel Henry Strousberg. Stația din capătul bucureștean al liniei a fost ridicată pe câmpurile de lângă bariera Târgoviștei. Terenurile au fost cumpărate de la Zoe Racoviță, nepoata boierului Dinicu Golescu, care le primise ca zestre în 1850, precum și de la alți proprietari din zonă, între care Ghiță Ioniță și Iancu Roset. Clădirea a fost concepută după modelul Gării de Nord din Paris.

Gara Târgoviștei a fost a doua gară a Bucureștiului, după Gara Filaret, deschisă în 1869. A fost inaugurată la 1/13 septembrie 1872, odată cu deschiderea liniei Roman-Galați-București-Pitești. Tot în 1872 a fost introdus tramvaiul cu cai, pentru a lega gara de centrul orașului. După falimentul consorțiului Strousberg, statul român a răscumpărat liniile și clădirea gării, care au trecut în 1880 în administrarea Căilor Ferate Române. Stația a primit în 1878 numele de Gara Griviței, iar din 1888 poartă numele de Gara de Nord.

Clădirea a fost extinsă de mai multe ori. În 1888 s-a adăugat pavilionul central cu două turnuri, iar în 1895-1896 o aripă nouă, care cuprindea și salonul regal. În 1907 au fost adăugate încă două linii de cale ferată. Între 1930 și 1932, gara a fost modernizată după planurile arhitectului Victor G. Ștefănescu, care a proiectat porticul cu șase coloane mari. Cele nouă peroane au fost legate printr-un peron transversal de circa 200 de metri, iar numărul liniilor a crescut de la 10 la 16. Gara de Nord a devenit cel mai mare nod feroviar al țării și polul în jurul căruia s-a dezvoltat întreaga parte de nord-vest a Căii Griviței.

Atelierele CFR Grivița

Pe partea stângă a Căii Griviței, pe fosta Fundătură a Atelierului, au fost instalate primele ateliere ale căilor ferate. Pe locul lor s-a ridicat mai târziu Palatul Administrativ al CFR. Noile Ateliere CFR București-Grivița au fost construite în 1897-1906, pe o lungime de aproape doi kilometri, pentru repararea locomotivelor și a vagoanelor. Numărul mare de muncitori de la gară și de la ateliere a dus la apariția unor cartiere noi și la transformarea periferiei rurale într-una urbană. Muncitorii s-au așezat în special în zona dintre liniile spre Chitila, unde s-a format comuna Grivița, cu aproximativ 6.000 de locuitori în 1930, formată în mare parte din case de tip vagon.

În februarie 1933, Atelierele Grivița au fost locul celei mai cunoscute greve din România interbelică. Muncitorii au protestat față de reducerile salariale impuse de guvern ca măsuri de austeritate după criza economică din 1929. În 15-16 februarie 1933 s-au produs ciocniri între greviști și forțele de ordine. Guvernul a decretat starea de asediu, invocând o conspirație comunistă. Au murit trei muncitori și un jandarm și au existat numeroși răniți, iar aproximativ 2.000 de muncitori au fost reținuți pentru cercetări. După 1948, regimul comunist a transformat greva într-un mit al propriei legitimități, iar zona a primit numele de Grivița Roșie.

Lângă ateliere se află Biserica Sfântul Gheorghe-Grivița, de la Calea Griviței nr. 220, construită între 1926 și 1931 de Casa Muncii CFR, după planurile arhitectului C. Pomponiu. Parohi au fost preoții Stelian Marinescu (1913-1950) și Alexandru Ionescu (1931-1950). Pictura interioară a fost realizată în 1972-1976 de Gheorghe Răducanu și Iosif Vass. Din vechile ateliere se mai păstrează cele două castele de apă din 1933 și gardul făcut din țevi de locomotive casate. În fața Palatului CFR se află un bloc de piatră cu o placă comemorativă.

Domeniul Belvedere și Effingham Grant

La vest de bariera Târgoviștei se întindea domeniul Belvedere, al cărui nume este legat de Effingham Grant. Scoțian de origine, Grant a venit la București ca reprezentant al unei companii de asigurări și a devenit apoi secretar al consulului britanic. S-a căsătorit cu Zoe Racoviță, descendentă după mamă a familiei Golescu, care moștenise mai multe proprietăți în zona actualei stații Basarab. Domeniul cuprindea mai multe case și un castel de apă, care se mai păstrează. Strada Orhideelor își datorează numele tot lui Grant, considerat primul care a cultivat orhidee în București.

În jurul domeniului s-a format unul dintre primele nuclee industriale ale Capitalei. În 1863 s-a deschis turnătoria „Fonderia E. Grant et comp. – Belvedere”, prima de acest fel din București, și berăria Erhard Luther, a treia din oraș la acea dată. În 1864, statul român a înființat Manufactura de țigări Belvedere, pe terenuri cumpărate de la Grant. Manufactura a funcționat inițial în fostele case ale familiei Golescu și a fost extinsă cu clădiri noi în 1888-1890. După război a fost reconstruită, în mai multe etape, între 1948 și 1960.

Terenurile rămase după construirea fabricii de țigări au fost parcelate și vândute în loturi mici și ieftine muncitorilor de la fabricile de la capătul Podului de Pământ și de la căile ferate. Așa s-au format cartierele Grant, Regie și Giulești. Străzile din cartierul Grant au purtat, până la al Doilea Război Mondial, numele membrilor familiei Grant. Zona a crescut și prin împroprietărirea veteranilor Războiului de Independență și, după Primul Război Mondial, a veteranilor acestuia. Condițiile de locuire erau precare: în cartierele Grant și Crângași nu existau apă curentă sau electricitate, iar în 1925 majoritatea caselor din cartierul Cuțarida erau din lemn și pământ.

Podurile peste calea ferată

Pe măsură ce rețeaua feroviară s-a extins, Calea Griviței a trebuit să traverseze liniile de cale ferată. În 1885 a fost construit un pod peste calea ferată în zona barierei Basarab. Podul Grant, cunoscut și ca Podul Basarab, a fost ridicat la începutul secolului al XX-lea, iar sursele indică anii 1909 sau 1912. Structura metalică a fost dezasamblată în 1973, iar la 10 iunie 1981 a fost dat în folosință pe același loc un pasaj din beton. În apropiere se afla Biserica Sfânta Vineri, ridicată în 1854 de negustorul Niculaiță Eftimiu. Ea a fost demolată în 1931, pentru lucrările căii ferate, și reconstruită pe actualul Bulevard Nicolae Titulescu.

Pe 18 iunie 2011 a fost inaugurat Pasajul Basarab, o lucrare de circa 1,9 kilometri care traversează liniile Gării de Nord și a fost prezentat drept cel mai lat pod hobanat urban din Europa. Pasajul leagă Bulevardul Nicolae Titulescu de Șoseaua Orhideelor și închide inelul median de circulație în partea de nord-vest a orașului. La capătul dinspre periferie, Calea Griviței se încheie la Podul Constanța, construit în a doua jumătate a anilor 1930 peste calea ferată de centură. Aici artera se desparte în Bulevardul Bucureștii Noi și Șoseaua Chitilei. Primăria Capitalei a lansat în 2026 licitația pentru proiectul de reconstrucție a Podului Constanța și de amenajare a unui nod intermodal.

Transformările din a doua jumătate a secolului XX și Calea Griviței de astăzi

Bombardamentele din 1944

Prima mare lovitură dată Căii Griviței a venit din cauza vecinătății cu Gara de Nord. Clădirile atelierelor și locuințele muncitorilor fuseseră deja avariate de cutremurul din noiembrie 1940. La 4 aprilie 1944, aviația anglo-americană a bombardat Bucureștiul prin metoda „covorului de bombe”, cu ținta principală pe zona Gării de Nord. Au fost lovite gara, triajul, Atelierele CFR și cartierele Grivița, Cotroceni și Steaua, iar bombardamentele au continuat până în august 1944, lovind și de această dată nodul feroviar.

Pe Calea Griviței au fost distruse sau avariate mai multe hoteluri și restaurante din apropierea gării. După război, unele clădiri au dispărut, altele și-au schimbat funcțiunea, iar altele au fost transformate în locuințe pentru sinistrați sau în cămine studențești. Așa s-a întâmplat cu Hotelul Bratu, devenit cămin al Politehnicii. Palatul Administrativ al CFR, din fața Gării de Nord, proiectat de arhitectul Duiliu Marcu, avea scheletul metalic ridicat înainte de 1944, iar în timpul războiului a servit ca adăpost antiaerian. Clădirea a fost terminată abia după război, fiind prima construcție civilă de asemenea dimensiuni din România realizată pe schelet metalic sudat.

Reorganizarea administrativă și blocurile anilor '60

În 1950, vechile circumscripții ale Bucureștiului, numite „culori”, au fost înlocuite cu raioane după model sovietic. Calea Griviței aparținuse până atunci Culorii de Verde. Zona ei a fost împărțită între raioanele Grivița Roșie, 30 Decembrie și 1 Mai, cărora li s-au alipit și fostele comune rurale incluse în noile limite ale orașului. Comunele Chitila și Mogoșoaia au intrat în raionul Grivița Roșie, Otopeni în raionul 30 Decembrie, iar Cetatea Voluntareasca în raionul 1 Mai. Piața de la intersecția cu Bulevardul 1 Mai a primit numele de Piața 30 Decembrie, dar a rămas cunoscută ca Piața Chibrit, nume purtat și de cârciuma de la intersecția Căii Griviței cu fostul Bulevard Filantropia.

Între 1960 și 1965, porțiunea dintre Gara de Nord și Piața Chibrit a fost reconstruită aproape integral. Aceeași transformare a cuprins zonele Bulevardului 1 Mai și ale străzii Dinicu Golescu, care au fost mărginite de un șir aproape continuu de blocuri. Ansamblul de locuințe de pe Calea Griviței a fost proiectat de un colectiv condus de arhitectul Constantin Teodorescu. Din colectiv au făcut parte Ileana Bodnărescu, Renzo Cărăușu, Constantin Enăchescu, Victoria Fotescu, Ligia Gheorghiu, Yvonne Goldenberg, Dan Ioanovici, Marcela Mateescu, Ecaterina Mikloș, Ion Nicolau, Virgil Nițulescu, Ruth Roth și Marga Vitez. Blocurile, cu parter comercial, au fost ridicate până la Podul Constanța și au primit încălzire centralizată.

Sistematizarea a cuprins și piețele Gării de Nord și Chibrit, precum și amenajarea unor parcuri noi. Parcul Nicolae Bălcescu, cu o suprafață de 12 hectare, a primit un teatru în aer liber. Parcul Copilului, de 6 hectare, a fost amenajat pe locul fostei gropi Cuțarida. Cartierul 1 Mai s-a dezvoltat pe fosta groapă a lui Ouatu, umplută și nivelată în perioada interbelică pentru locuințe modeste. La 1 august 1965 s-a deschis, la Calea Griviței nr. 143, pe locul fostului hotel New York, complexul hotelier Nord, de categorie lux. În aceeași perioadă funcționau pe stradă restaurantele „Feroviarul” (nr. 214) și „Vulcan” (nr. 160).

Demolările și degradarea fondului istoric

Ultimele decenii ale regimului comunist au adus primele demolări în partea veche a Căii Griviței. În 1983 a fost demolată clădirea cu farmacie de la intersecția străzilor Berzei și Buzești, iar în primăvara lui 1988, casele de la numerele 12-24 au fost dărâmate pentru străpungerea Bulevardului Dacia. După 1990, degradarea s-a accelerat. Multe clădiri au intrat în litigii de retrocedare, iar incertitudinea privind lărgirea arterelor din zonă a descurajat investițiile. Un inventar publicat în presă număra, între piața Matache și Gara de Nord, 55 de monumente istorice, dintre care aproape jumătate aveau procese de retrocedare pe rol.

Cea mai mare pierdere a venit odată cu lucrările diametralei Buzești-Berzei-Uranus. În ianuarie 2011 au fost demolate rămășițele Casei Rădulescu, fostul hotel și cinematograf Marna, iar în martie 2013, Hala Matache Măcelaru, deși era monument istoric. Reconstruirea promisă a halei istorice nu s-a mai făcut, iar în locul ei a apărut o construcție modernă. În aceeași perioadă, mai multe imobile monument de pe stradă au ajuns abandonate. Printre ele sunt casele de la numerele 47-49, 50 și 54, clădirea de la numărul 131 și Cinematograful Marconi, al cărui acoperiș s-a prăbușit.

Calea Griviței are statut de zonă construită protejată pe porțiunea dintre Calea Victoriei și strada Atelierului, inclusiv străzile Atelierului și Semicercului, cu grad maxim de protecție. Regulamentul impune păstrarea tramei stradale, a parcelarului, a aliniamentului și a frontului continuu, limitează înălțimea clădirilor noi la 10-13 metri și interzice pereții cortină. Pe lângă monumentele individuale, strada are și statutul de ansamblu de arhitectură, inclus în Lista Monumentelor Istorice. Studiile de specialitate au propus transformarea tronsonului istoric într-un traseu pietonal, cu păstrarea liniei de tramvai, și reconfigurarea spațiilor de la intersecțiile cu străzile General Budișteanu și Buzești.

Semne de revitalizare

În ultimii ani au apărut pe Calea Griviței câteva inițiative de recuperare a patrimoniului. Hotelul Grivița, fostul Hotel Bratu, a fost renovat și redeschis în 2014. Clădirea a fost inclusă, pentru legătura cu George Enescu și Hariclea Darclée, în proiectul „Case de muzicieni” al Asociației Opus. Cinematograful Marconi a intrat într-un proiect de restaurare inițiat de asociația ARCEN, condusă de Edmond Niculușcă. Echipa internațională cuprinde biroul Drubigny Architectes și firma UBC Ingénierie, implicată în șantierul catedralei Notre-Dame din Paris. Campania publică a fost lansată la 25 iulie 2025, iar redeschiderea este prevăzută în jurul centenarului clădirii.

Artera este inclusă și în programele municipale de modernizare a infrastructurii. Linia de tramvai de pe Calea Griviței și de la Podul Constanța este în curs de modernizare. În septembrie 2026, Primăria Capitalei a lansat licitația pentru proiectarea reconstrucției Podului Constanța, a reconfigurării Căii Griviței, a Șoselei Chitila și a Bulevardului Bucureștii Noi și a unui nod intermodal rutier, feroviar și de transport urban. Pe tronsonul istoric, artistul urban Allan Dalla a realizat, pe calcanul unui bloc, o pictură murală care reinterpretează Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși.

Calea Griviței rămâne o arteră cu două fețe. Între Calea Victoriei și Gara de Nord se păstrează, deși degradat, fondul construit al unei străzi comerciale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din perioada interbelică, cu biserici, case, hoteluri și cinematografe. Dincolo de gară, strada este dominată de blocurile anilor '60, de liniile de cale ferată și de fostele zone industriale. Această succesiune de funcțiuni și stiluri, de la palatele instituțiilor de lângă Calea Victoriei până la cartierele feroviare, face din Calea Griviței o emblemă a dezvoltării Bucureștiului spre nord-vest.

Clădiri menționate în text

Mai jos sunt toate clădirile menționate în cele patru capitole, grupate pe tipuri și ordonate în general de la Calea Victoriei spre Podul Constanța.

Case

- Casa Romanit, azi Muzeul Colecțiilor de Artă, pe Calea Victoriei nr. 111, extinsă în 1883.
- Reședința și grădina domnitorului Barbu Știrbei, la capătul dinspre Calea Victoriei.
- Casa lui Șetraru Dumitrache, sediul Dejurstvei înainte de 1860, pe locul actualului nr. 28.
- Proprietatea lui Ioan Ceacovschi, din mahalaua Sfinții Voievozi.
- Casa Polizu, pe locul căreia s-a ridicat Hotelul Bratu.
- Casele de la nr. 12-24, demolate în 1988.
- Casa de la nr. 52 (Casa Lespezeanu), ridicată în 1889, arhitect Ion Poteca.
- Casa de la nr. 54, arhitect Ion Poteca.
- Casele de la nr. 47-49 și nr. 50 și clădirea de la nr. 131, toate monumente abandonate.
- Casa Dimitrie Petrescu, nr. 115-117, colț cu strada Berzei, construită înainte de 1895.
- Casa Rădulescu, fostul Hotel și Cinematograf Marna, nr. 80, colț cu strada Buzești, demolată în 2011.
- Clădirea cu farmacie de la intersecția străzilor Berzei și Buzești, demolată în 1983.
- Casele fostului domeniu Belvedere al lui Effingham Grant și castelul de apă.

Blocuri

- Ansamblul de locuințe dintre Gara de Nord, Piața Chibrit și Podul Constanța, construit între 1960 și 1965. L-a proiectat un colectiv condus de Constantin Teodorescu, din care au mai făcut parte Ileana Bodnărescu, Renzo Cărăușu, Constantin Enăchescu, Victoria Fotescu, Ligia Gheorghiu, Yvonne Goldenberg, Dan Ioanovici, Marcela Mateescu, Ecaterina Mikloș, Ion Nicolau, Virgil Nițulescu, Ruth Roth și Marga Vitez.
- Blocul cu pictura murală a lui Allan Dalla.

Hoteluri

- Hotelul Bratu, azi Hotelul Grivița, nr. 130, construit în 1905.
- Hotelurile Frunzette (nr. 112), New York (nr. 143), Europa (nr. 100), Londra (nr. 11) și Roma (nr. 110).
- Hotelul Oltenia (nr. 88-90) și Hotelul Dunărea (nr. 140, colț cu strada Gheorghe Duca).
- Hotelul Nord, nr. 143, deschis în 1965.

Cinematografe

- Cinematograful Marconi (Dacia), nr. 137, autorizat în 1926 și inaugurat în 1930, arhitect Constantin Cananău.
- Cinematografele Ferdinand (nr. 357), Grivița (nr. 261), Lux (nr. 196), Roma (nr. 110) și Triumf (nr. 335).

Clădiri publice, religioase și industriale

- Clădirea ASE de la nr. 2.
- Curtea de Compturi, azi Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, nr. 4.
- Școala militară, azi Universitatea Națională de Arte, nr. 28; studiul Apostol–Mihnea propune ca posibil autor pe arhitectul Gustav Freiwald, dar numai ca ipoteză.
- Biserica Manea Brutaru, ridicată în 1787.
- Biserica Sfinții Voievozi, nr. 58, refăcută între 1898 și 1903, arhitect P. Petricu.
- Baia Grivița, colț cu strada Sfinții Voievozi, deschisă în 1897. Arhitectul nu e menționat; constructorii au fost Solomon Haimovici și Isac Abramovici.
- Hala Matache Măcelaru, demolată în 2013.
- Gara de Nord (1872). Arhitectul inițial nu e menționat; modernizarea din 1930-1932 a fost făcută după planurile lui Victor G. Ștefănescu.
- Palatul Administrativ al CFR, arhitect Duiliu Marcu.
- Atelierele CFR Grivița, construite între 1897 și 1906, cu castelele de apă din 1933.
- Biserica Sfântul Gheorghe-Grivița, nr. 220, construită între 1926 și 1931, arhitect C. Pomponiu.
- Biserica Sfânta Vineri, ridicată în 1854 și demolată în 1931.
- Turnătoria Grant, berăria Erhard Luther și Manufactura de țigări Belvedere.
- Restaurantul „Coșna-Cireșoaia” (1932).

Personaje

- Nicolae Mavrogheni (?-1790), domn al Țării Românești între 1786 și 1790; în timpul domniei sale a fost ridicată Biserica Manea Brutaru.
- Manea Brutaru, vătaf al brutarilor, ctitorul bisericii din 1787 de la intersecția cu actuala stradă General Budișteanu, care a dat numele mahalalei.
- Dinicu Golescu (1777-1830), boier, a cărui familie a stăpânit terenurile pe care s-au ridicat Gara de Nord și Manufactura de țigări Belvedere.
- Barbu Știrbei (1799-1869), domn al Țării Românești, cu reședința și grădina la capătul dinspre Calea Victoriei al Uliței Târgoviștei; în vremea lui s-a mutat aici Ministerul de Război.
- Nicolae Filimon (1819-1865), scriitor, a cărui mamă, preoteasa Maria, a stăpânit moșia dintre Calea Griviței și actualul Bulevard Nicolae Titulescu, parcelată după 1865.
- Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), domn al Principatelor Unite; în timpul lui au fost unificate școlile militare, instalate în 1862 în clădirea de la actualul număr 28.
- Carol I (1839-1914), domnitor și apoi rege al României, prezent la 10 septembrie 1868 la începerea lucrărilor la calea ferată București-Galați.
- Bethel Henry Strousberg (1823-1884), antreprenor german de căi ferate, al cărui consorțiu a construit Gara Târgoviștei, viitoarea Gară de Nord.
- Effingham Grant, scoțian, secretar al consulului britanic la București și proprietarul domeniului Belvedere; a fondat în 1863 prima turnătorie din București, iar cartierul și podul Grant îi poartă numele.
- Zoe Racoviță, nepoata lui Dinicu Golescu și soția lui Effingham Grant, de la care au fost cumpărate terenurile Gării Târgoviștei.
- Anghel Saligny (1854-1925), inginer, vecin al Băii Grivița, cu proprietatea întinsă spre strada Occidentului.
- Ion Poteca, arhitect-constructor, asistent al șefului Serviciului Alinierilor din Primăria Capitalei, autorul caselor de la numerele 52 și 54 (1889).
- P. Petricu, arhitect al Capitalei, autorul refacerii Bisericii Sfinții Voievozi (1898-1903).
- Matache Loloescu, zis Matache Măcelaru, măcelar a cărui prăvălie a dat numele pieței și halei de la intersecția cu strada Buzești.
- Alexandru Bratu, proprietarul și ctitorul Hotelului Bratu (1905), astăzi Hotelul Grivița.
- George Enescu (1881-1955), compozitor, violonist și dirijor, care închiria periodic trei camere la Hotelul Bratu.
- Hariclea Darclée (1860-1939), soprană, care și-a petrecut ultimii ani la Hotelul Bratu, unde a murit.
- Constantin Cananău, arhitect, autorul Cinematografului Marconi (autorizat 1926, inaugurat 1930).
- Victor G. Ștefănescu, arhitect, autorul modernizării Gării de Nord din 1930-1932.
- C. Pomponiu, arhitect, autorul Bisericii Sfântul Gheorghe-Grivița (1926-1931).
- Maria Tănase (1913-1963), cântăreață, care a cântat în 1938 la restaurantul „Coșna-Cireșoaia” din apropierea pieței Buzești.
- Duiliu Marcu (1885-1966), arhitect, autorul Palatului Administrativ al CFR din fața Gării de Nord.
- Constantin Teodorescu, arhitect, coordonatorul colectivului care a proiectat blocurile de locuințe de pe Calea Griviței (1960-1965).
- Edmond Niculușcă, fondatorul asociației ARCEN, inițiatorul proiectului de restaurare a Cinematografului Marconi.

Bibliografie

- Katia Moldoveanu, Calea Grivitei. Perspectives considering its value as cultural resource, Muzeul Național, 2007
- Virgil Apostol, Diana Mihnea, Studiu istorico-arhitectural pentru fundamentarea intervențiilor de restaurare a fațadei clădirii Universității Naționale de Arte din Calea Griviței nr. 28, București, 2017
- Primăria Municipiului București, Zona protejată nr. 02 – Calea Griviței. Regulament, București
- Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, Editura pentru literatură, 1966
- George Potra, Din Bucureștiul de ieri, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990
- Nicolae Lascu, Bulevarde bucureștene până la Primul Război Mondial, Editura Simetria, 2011
- Andrei Pănoiu, Evoluția orașului București, Editura Fundației Arhitext Design, 2011
- De la Podul Târgoviștei la Calea Griviței (Ziarul de Duminică)
- Străzile Bucureștilor – mică istorie sentimentală în imagini (IV). Calea Griviței (Ziarul de Duminică)
- Calea Grivitei – regulament zonă protejată (Primăria Municipiului București)
- De la Gara Târgoviștei la Gara de Nord. Istoria tumultuoasă a celui mai mare nod feroviar din România (Historia)
- Adevărul despre greva de la Atelierele CFR Grivița (Historia)
- Ce a mai rămas după greva din 1933 - Atelierele Grivița, astăzi (Historia)
- Calea Griviței, ieri și azi (InfoCons)
- Calea Griviței acum 100 de ani (I) (Viitorul României)
- Calea Griviței – sub semnul demolărilor aberante (I) (București Vechi și Noi)
- București, 1898: Baia Grivița (București Vechi și Noi)
- Povestea unei faimoase străzi din București: ce a fost și ce a ajuns Calea Griviței (BZI)
- Calea Griviței numărul 52 (Jurnalul)
- Casa Dimitrie Petrescu, Calea Griviței 115-117 (Property INDEX)
- Blocuri de locuințe din Calea Griviței – fragment (Arhiva UAR)
- Biserica „Sfinții Voievozi” - Grivița la începutul secolului trecut (Ziarul Lumina)
- Istoric – Parohia Sfântul Gheorghe-Grivița (Parohia Sfântul Gheorghe-Grivița)
- Cine a fost Matache Măcelaru? De ce a devenit celebru? (Newsweek România)
- Povestea răposatei Hala Matache Măcelarul (Evenimentul Istoric)
- Piața Matache Măcelarul (Dilema Veche)
- Istoria Hotelului Grivița, între refugiul geniului Enescu și sfârșitul tragic al sopranei Hariclea Darclee (bucuresti.ro)
- Hotel Grivița (Case de muzicieni)
- Simboluri ale Bucureștiului: Cinema Dacia Marconi, Calea Griviței (bucuresti.ro)
- Gara de Nord - Griviței, zonă Art Deco (Life and Style)
- Grivița, ultima baie publică din București (HotNews)
- SOS Calea Grivitei! Pericol de prabusire! (HotNews)
- Cimitirul de monumente de pe Calea Griviței (Evenimentul Zilei)
- Pasajul Basarab. De la un podeț de fier vechi și ruginit, la cel mai mare pod hobanat din Europa (Evenimentul Zilei)
- Podul Constanța va fi reconstruit, Calea Griviței, Șoseaua Chitila și Bd. Bucureștii Noi vor fi reconfigurate (B365)
- Bucureștiul care dispare: 15 clădiri pe Calea Griviței (B365)

2023:

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/calea-grivitei-fosta-ulita-targovistei