Bustul Ioan C. Bianu

Bustul Ioan C. Bianu

Bustul lui Ioan C. Bianu este amplasat în curtea interioară a Bibliotecii Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125, Sectorul 1, București, în fața intrării principale a clădirii. Lucrarea este executată în bronz și montată pe un soclu din piatră de formă paralelipipedică simplă, sobră. Autorul bustului nu este menționat pe soclu și nu a putut fi identificat cu certitudine în sursele publice disponibile. Pe soclu este gravat în relief facsimilul semnăturii lui Ioan Bianu — I. Bianu — element care conferă lucrării un caracter personalizat și memorialistic.

Inscripțiile de pe soclu

Pe fața principală a soclului sunt gravate: IOAN C. BIANU, urmat de fac-similul semnăturii, și de trei funcții cu perioadele aferente:

DIRECTOR AL BIBLIOTECII ACADEMIEI ROMÂNE / 1884–1935 PREȘEDINTE AL ACADEMIEI ROMÂNE / 1929–1932 DIRECTOR AL ADMINISTRAȚIEI BUNURILOR ACADEMIEI ROMÂNE / 1909–1935

Ioan C. Bianu (1856–1935) — biografie

Ioan Bianu s-a născut în 1856 (unele surse indică 1857) în satul Făget, județul Alba, dintr-o familie de țărani români din Transilvania. Inteligența sa remarcabilă a fost sesizată timpuriu, ceea ce i-a deschis accesul la Școlile Blajului, unde a studiat timp de zece ani (1866–1876), găzduit de canonicul Ion Micu Moldovan — academician, profesor de română și latină, fost elev al lui Timotei Cipariu. Formarea sa intelectuală a purtat astfel amprenta celor doi mari reprezentanți ai Școlii Ardelene. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în 1881, urmând studii de specializare în Franța — la Paris, în cercul filologilor Émile Legrand și Émile Picot —, care i-au consolidat pregătirea în bibliografie, paleografie și istoria literaturii române vechi.

Cariera lui Bianu la Academia Română a început în 1879, când a fost numit arhivist-bibliotecar. Din 1884 a deținut funcția de director al Bibliotecii Academiei Române, pe care a ocupat-o neîntrerupt până în 1935 — cincizeci și unu de ani —, cel mai lung mandat de director din istoria instituției. În această perioadă a transformat biblioteca dintr-un depozit de carte într-o bibliotecă enciclopedică organizată după principii moderne, inspirate din marile biblioteci europene pe care le vizitase în călătorii de documentare în Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Rusia și Polonia. A dispus achiziționarea a peste 500.000 de volume, mii de manuscrise, stampe, scrisori, periodice și hărți.

În 1884 Bianu a inițiat legea prin care tipografiile din România erau obligate să depună câte un exemplar din tot ce tipăresc la biblioteca Academiei — numită ulterior Legea depozitului legal — fundamentând astfel colecția națională de publicații românești. A creat școala națională de biblioteconomie și a organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor la București în 1924. A fost și Președinte al Societății Bibliotecarilor din România din același an.

Între 1884 și 1935 a deținut și funcția de Director al Administrației Bunurilor Academiei Române, asigurând gestiunea patrimoniului material al instituției în paralel cu conducerea bibliotecii. A fost ales membru titular al Academiei Române în 1902. A îndeplinit succesiv funcțiile de secretar general (1927–1929) și președinte (1929–1932), ulterior vicepreședinte (1932–1935).

Ca filolog, Bianu a fost unul dintre principalii reprezentanți ai filologiei românești. A co-editat monumentala serie Bibliografia Românească Veche (1903–1912) și Catalogul Manuscriptelor Românești (1907–1913). A editat texte vechi de referință: Psaltirea în versuri de Dosoftei, Predice de Antim Ivireanu, Psaltirea Scheiană. A publicat studii despre literatura veche și a elaborat prima serie de publicații folclorice și etnografice intitulată Din viața poporului român. A contribuit la reforma ortografică a Academiei din 1904. A predat ca profesor la Liceul „Sf. Sava" (1881–1901) și a condus prima Catedră de istoria literaturii române la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1901–1928).

A decedat la 13 februarie 1935 la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu. P. P. Panaitescu, la comemorarea a trei decenii de la moartea sa, scria că:

„va veni un timp, când și amintirile noastre despre dânsul se vor fi stins ca o făclie ajunsă la limită. Memoria lui Ioan Bianu însă va dăinui de-a pururi, cât și temelia pe care e zidită: biblioteca, în curând centenară a Academiei, opera sa științifică de inepuizabilă utilitate și aurul incoruptibil al inimii sale."

Descrierea bustului

Bustul îl reprezintă pe Ioan Bianu cu barba caracteristică portretelor de epocă, în ținută sobră. Tratarea formei este realistă, cu atenție la individualizarea portretistică și la expresia feței — austeră, concentrată, compatibilă cu imaginea unui cărturar. Suprafața bronzului are o patină verde-închis, cu degradări locale vizibile în fotografie. Soclul este simplu, paralelipipedic, din piatră gri deschis, cu text gravat direct în material — fără ornamente, embleme sau decorațiuni suplimentare, cu excepția fac-similului semnăturii, care conferă bustului un element de autenticitate documentară. Amplasamentul în curtea Bibliotecii Academiei Române — instituție pe care Bianu a condus-o jumătate de veac — conferă bustului funcția de monument commemorativ institutțional, în tradiția omagierii întemeietorilor sau conducătorilor de durată ai unor instituții culturale.

Bibliografie

• Ioan Bianu — fișă academician, Academia Română (acad.ro)
• Ioan Bianu, ctitor al Bibliotecii Academiei Române — Biblioteca Academiei Române (biblacad.ro)
• Ioan Bianu — Wikipedia (Wikipedia)
• Ioan Bianu și Academia Română (aegc.ro)
• Ioan Bianu — Enciclopedia României (enciclopediaromaniei.ro)
• Ioan Bianu — Galeria Portretelor (galeriaportretelor.ro)
• Mihaela-Emilia Vladu, Ioan Bianu și bibliografia românească în contextul cultural al epocii sale, Editura Universitară, București, 2021 (volum tipărit)