# Palatul Funcționarilor R.M.S. / Blocurile CAM (Casa Autonomă a Monopolurilor) Adresă: Piata Alexandru Lahovari nr. 1A, Sector 1, Cartierul Dacia - Eminescu, București An construcție: 1929 Tip ansamblu: Blocuri Tip clădire: 2-5 niveluri Stil arhitectural: Neoromânesc Risc seismic: U2 Etichete: piața imobiliară, ansamblu rezidential, real estate bucuresti, agentii imobiliare Bucuresti, preturile apartamentelor, bloc, cladire ## Descriere Palatul Funcționarilor R.M.S. / Blocul CAM (Casa Autonomă a Monopolurilor), Piața Alexandru Lahovari nr. 1A, Sector 1, București: ansamblu în careu de 85 de apartamente, P+4+M, stil neoromânesc, construit între 1926 și 1929 la inițiativa lui Vintilă Brătianu, după proiectul arhitectului Lucian Teodosiu, cu structura calculată de inginerul Mihail Hangan; considerat primul bloc de locuințe sociale din București. ## Articol Palatul Funcționarilor R.M.S. / Blocul CAM (Casa Autonomă a Monopolurilor) Regia Monopolurilor Statului și locuințele pentru funcționari De la Regia Monopolurilor Statului la Casa Autonomă a Monopolurilor. Imobilul din Piața Alexandru Lahovari nr. 1A a fost construit pentru funcționarii Regiei Monopolurilor Statului (R.M.S.), instituția aflată în subordinea Ministerului de Finanțe care administra monopolurile statului român, în primul rând pe cel al tutunului, dar și pe cele ale sării, chibriturilor și cărților de joc. Regia avea sediul Direcțiunii Generale pe Calea Victoriei nr. 152, de unde erau conduse atât exploatarea monopolurilor, cât și lucrările de construcții ale instituției, prin Direcțiunea Tehnică. În 1929, în contextul împrumutului extern de stabilizare monetară, Regia Monopolurilor Statului a fost reorganizată sub numele de Casa Autonomă a Monopolurilor Regatului României (C.A.M.), denumire care apare deja în publicațiile oficiale din vara aceluiași an. Blocul din Piața Lahovari, început sub vechea titulatură și încheiat sub cea nouă, a păstrat ambele nume: în documentele de epocă apare ca „locuințele colective ale funcționarilor R.M.S.” sau „Palatul Funcționarilor R.M.S.”, iar în uzul curent și în literatura de specialitate ca „Blocul CAM” sau „Imobilul CAM”. Parcelările pentru salariații Regiei: Grant și Dorobanți Construirea de locuințe pentru angajați era o politică mai veche a Regiei. În mai 1912, R.M.S. a achiziționat un teren de aproape 83.000 mp în zona Grant, unde, în colaborare cu Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine (S.C.L.E.), înființată în 1911, s-a dezvoltat între 1912 și 1927 o parcelare de 187 de loturi, cu case parter și etaj, cuplate sau izolate, pentru muncitorii și funcționarii Regiei. Printre proiectanți s-au numărat arhitecții Ioan D. Trajanescu și Constantin Pomponiu. În 1916 colaborarea a continuat cu o a doua operațiune, în zona Prelungirea Dorobanți. Locuințele din aceste parcelări se achiziționau în rate, cu dobânzi avantajoase și asigurare de viață obligatorie, astfel încât moștenitorii intrau în posesia casei fără alte obligații. Programul s-a adresat însă în principal muncitorilor și funcționarilor din unitățile de producție. Imobilul din Piața Lahovari a fost gândit pentru o altă categorie de beneficiari: funcționarii din administrația centrală a Regiei, care nu avuseseră acces la casele din Grant și Dorobanți. Locuință individuală sau bloc de apartamente Proiectul din Piața Lahovari s-a înscris într-o dezbatere care a traversat primele decenii ale secolului XX. În 1912, inginerul Andrei G. Ioachimescu, primul director al Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine, susținea locuința individuală. Argumentul lui era că, dacă se face abstracție de costul terenului, construcțiile mari nu revin mult mai ieftin pe apartament, deoarece economia obținută la fundații și acoperiș se pierde la scări și culoare, iar igieniștii și moraliștii vremii dădeau preferință „caselor mici”. După Primul Război Mondial, creșterea prețului terenurilor și a costurilor de construcție a schimbat raportul de forțe. Statie Ciortan, arhitect-șef al Ministerului de Finanțe, explica decizia prin considerente economice: „după război, schimbându-se condițiunile economice, s-a căutat gruparea a cât mai multor locuințe într-o clădire, construindu-se blocuri cu cât mai multe apartamente”. Arhitectul I.D. Enescu, la rândul său, considera gruparea locuințelor o necesitate socială și tehnică, prin reducerea prețului pe apartament și prin dotarea locuințelor colective cu toate instalațiile de confort și igienă. Promotorul proiectului a fost Vintilă Brătianu, ministru al Finanțelor și fost primar al Capitalei, care luase încă din perioada mandatului său de primar primele măsuri pentru construirea de locuințe ieftine în București. Arhitectul și inginerul Proiectul a fost încredințat arhitectului Lucian Teodosiu (în unele surse Theodosiu), care lucra în cadrul serviciului tehnic al Ministerului de Finanțe, alături de Statie Ciortan. În aceeași perioadă, Teodosiu proiecta și Institutul Tutunului, o altă investiție a Regiei Monopolurilor Statului. Arhitectul a primit el însuși un apartament în imobilul pe care l-a proiectat. Calculul structurii de rezistență a fost realizat de inginerul Mihail Hangan. Construcția Palatului Funcționarilor R.M.S. (1926–1929) Inițiativa și finanțarea Lucrările au început în 1926, pe un teren situat în spatele frontului de clădiri al Pieței Alexandru Lahovari, și au durat trei ani. Finanțarea a venit de la bugetul statului și din împrumuturi contractate la Casa de Depuneri, Consemnațiuni și Economie. Pentru exercițiul bugetar 1928, Ministerul de Finanțe a deschis două credite extraordinare speciale, unul destinat „continuării construirii locuințelor colective ale funcționarilor din administrația centrală a regiei monopolurilor statului” și un al doilea pentru „continuarea lucrărilor de construcție a locuințelor colective pentru personalul administrației centrale R.M.S. din piața Lahovary”. Potrivit lui Statie Ciortan, construcția avea parter, patru etaje și mansardă și adăpostea 70 de familii și 15 funcționari nefamiliști, în total 85 de apartamente, pe o amprentă la sol de aproximativ 1.800 mp. Imobilul era prevăzut, în formularea autorului, „cu tot confortul modern, încălzire centrală, ascensoare, garaje”. Șantierul Etapele șantierului din anii 1926–1929 sunt documentate printr-o serie de fotografii de epocă, păstrate în colecția lui Nicolae Leahu și publicate în 2014. Imaginile arată șantierul văzut dintr-un maidan aflat aproximativ pe locul actualei curți interioare a Spitalului de Urgențe Oftalmologice, scheletul de beton armat în lucru, fierar-betoniștii și meșterii de pe șantier. Fotografiile sunt printre puținele mărturii vizuale despre modul în care se construiau blocurile de locuințe bucureștene la sfârșitul anilor 1920. Licitațiile din 1929 și darea în folosință În 1929, lucrările intraseră în faza de finisare și echipare. Pe 15 iulie 1929, Direcțiunea Generală a Exploatării Monopolurilor, de pe Calea Victoriei nr. 152, a ținut o licitație publică cu oferte închise pentru executarea și montarea a șapte montecharge (macarale pentru greutăți) la locuințele colective ale funcționarilor R.M.S. din Piața Lahovari. Numărul lor corespunde celor șapte scări principale ale imobilului. Licitația a fost organizată de Direcțiunea Tehnică a Casei Autonome a Monopolurilor. Pe 28 septembrie 1929 a urmat o a doua licitație, pentru procurarea a 180.000 kg de păcură necesară încălzirii locuințelor colective ale funcționarilor din București, cu adresa Piața Lahovary nr. 1 A. Licitația confirmă că, în toamna anului 1929, instalația de încălzire centrală era funcțională, iar blocul urma să fie locuit în sezonul rece 1929–1930. În iunie 1930, o publicație judiciară a Tribunalului Ilfov menționa deja un locatar cu domiciliul în „Piața Lahovary Nr. 1 A, Palatul Funcționarilor R.M.S., Scara B, apartament 14, etaj I”, ceea ce atestă atât denumirea de epocă a clădirii, cât și sistemul de numerotare pe scări. Repartizarea apartamentelor Un raport de la sfârșitul anilor 1930 cuprindea numele a peste 600 de angajați ai Ministerului de Finanțe, membri ai Casei de Credit a Funcționarilor, care beneficiaseră de locuințe din partea ministerului. Pentru imobilul din Piața Lahovari sunt menționați doar douăzeci de funcționari, din totalul celor 85 de apartamente. Anul construcției și confuzia cu sediul CAM Lista Monumentelor Istorice datează imobilul în 1935. Documentele de epocă (creditele bugetare din 1928, licitațiile din iulie și septembrie 1929, mențiunea din iunie 1930) și lucrarea lui Statie Ciortan arată însă că lucrările s-au desfășurat între 1926 și 1929, iar clădirea era locuită în 1930. Datarea corectă este, prin urmare, 1926–1929. O a doua confuzie privește autorul proiectului. Unele surse asociază blocul din Piața Lahovari cu arhitectul Duiliu Marcu (1885–1966). Marcu a proiectat însă sediul Casei Autonome a Monopolurilor, Palatul Monopolurilor de pe Calea Victoriei nr. 152, construit între 1934 și 1941 pe locul vechii Direcțiuni Generale, și nu locuințele funcționarilor. Asocierea provine din faptul că ambele clădiri au aparținut aceleiași instituții. Autorul imobilului de locuințe din Piața Lahovari este arhitectul Lucian Teodosiu. Arhitectura Amplasament și volumetrie Ansamblul este organizat în careu, în jurul unei curți interioare, și are aspectul unei mici cetăți urbane. Fațada principală are parter, patru etaje și mansardă și este structurată simetric. Un corp central retras este flancat de două aripi ușor avansate, acoperite cu streașini largi, pe console. Axul compoziției este marcat de un turn pe plan pătrat, care depășește cu circa două niveluri cornișa clădirii. Turnul este încoronat de un acoperiș piramidal înalt, din țiglă, cu lucarne mici și un fleuron metalic în vârf. La ultimul nivel, fiecare latură a turnului are câte o triforă cu arcade semicirculare încadrată în cărămidă aparentă. Dedesubt se desfășoară un brâu de arcade mici pe console. Pe fiecare dintre etajele inferioare, turnul are câte un balcon cu parapet metalic. Tratarea fațadelor alternează două materiale. Parterul și primele trei etaje sunt tencuite în tonuri de gri și bej, iar ultimul etaj este placat cu cărămidă aparentă, cu ferestre bifore în arc și inserții decorative ceramice. Muchiile aripilor și ale turnului sunt subliniate de benzi verticale în relief, cu un motiv alb crenelat. Ferestrele parterului au arcade semicirculare cu arhivolte profilate. Acoperișurile din țiglă roșie sunt punctate de lucarne triunghiulare dispuse în serie, care luminează mansarda, și de coșuri înalte din cărămidă. Accesul în curtea interioară se face prin gangul deschis la baza turnului. Arcada de intrare are arhivoltă profilată și este dominată de un balcon cu parapet din piatră sculptată. Gangul este acoperit cu o succesiune de arce, între care atârnă felinare. Pereții lui sunt tratați cu bosaje care imită blocurile de piatră și sunt prevăzuți cu ramele unor avizier vechi. Curtea este pavată cu piatră cubică, așezată pe alocuri în evantai. Un al doilea gang, de dimensiuni mai mici, leagă curtea de partea opusă a cvartalului. Elementul cel mai neobișnuit al ansamblului este curtea de serviciu coborâtă, situată sub nivelul curții principale. Aici se află garajele, cu porți din lemn în panouri, cu scânduri dispuse în spic, feronerie aplicată și grilaje din fier forjat. Intrările în scări se află la nivelul parterului înalt, iar accesul la ele se face pe podețe cu tablier drept, care traversează curtea de serviciu. Pe marginea curții coborâte și pe laturile podețelor se ridică parapete masive, decorate cu un șir de arcade mici, motiv preluat din repertoriul neoromânesc. La capătul podețelor, trepte scurte urcă între doi stâlpi pătrați, încoronați de vase sculptate din piatră. Ușile de intrare în scări sunt din lemn masiv, cu panouri vitrate și grilaje. Deasupra unora dintre ele se află marchize din lemn sculptat, în arc, acoperite cu șindrilă. Stilul neoromânesc Arhitectura exterioară aparține stilului neoromânesc, curent dominant în construcțiile publice românești din primele decenii ale secolului XX și adoptat frecvent de instituțiile statului. Turnul de acces, volumetria masivă și decorația inspirată din arhitectura tradițională românească apropie imobilul de alte construcții ale Regiei Monopolurilor, ca reperele neoromânești ridicate la intrarea în parcelarea Grant. Utilizarea stilului național pentru un bloc de apartamente cu structură de beton armat este o soluție caracteristică perioadei de tranziție de la sfârșitul anilor 1920, înaintea generalizării limbajului modernist în locuințele colective bucureștene din deceniul următor. Circulații, scări și mansarde Organizarea interioară reflectă programul de locuințe pentru funcționari cu servicii separate. Potrivit mărturiilor foștilor locatari, imobilul avea șapte scări interioare principale, notate de la A la G, fiecare cu ascensor până la etajul al patrulea, și șapte scări exterioare de serviciu, mai înguste, numerotate de la 1 la 7. Scările de serviciu legau subsolurile de mansarde, pe circuitul destinat personalului și aprovizionării. Mansarda formează un circuit continuu deasupra etajelor. Doar două dintre scările principale, C și G, comunicau direct cu mansarda, iar din aceasta mai multe scări urcau spre pod, prin uși închise în mod obișnuit. Dotări La data finalizării, imobilul oferea un nivel de confort rar întâlnit în locuințele sociale ale vremii: încălzire centrală cu păcură, ascensoare pe toate cele șapte scări principale, garaje. Combinația dintre statutul de locuință pentru funcționari, finanțată de stat, și dotările unui imobil de raport de clasă medie a făcut ca blocul CAM să fie considerat de cercetători primul bloc de locuințe sociale din București. Blocul CAM după 1948 și astăzi Locuitorii În perioada comunistă, imobilul a continuat să funcționeze ca bloc de locuințe. Mărturiile locatarilor descriu o comunitate stabilă: unii au locuit aici începând din 1957, alții s-au născut în bloc la sfârșitul anilor 1950 și au rămas până în 1989. Un fost locatar care a crescut la mansardă își amintea că, în anii copilăriei sale, în ansamblu trăiau 20–25 de copii, iar curtea interioară era principalul spațiu de joacă. Ansamblul a rămas în mare parte închis vederii dinspre piață, iar accesul pe aleea din spatele spitalului i-a conservat caracterul de enclavă rezidențială. Denumirea de „Blocul CAM” s-a menținut în uz și după dispariția instituției care îl construise. Statut și stare tehnică Imobilul este monument istoric și se află într-o zonă protejată. În urma unei expertize tehnice realizate în 1993, clădirea a fost încadrată în clasa a II-a de risc seismic (U2), categorie care desemnează construcțiile susceptibile de avariere majoră a elementelor structurale la un cutremur puternic, dar la care pierderea stabilității este puțin probabilă. Blocul în contextul Pieței Alexandru Lahovari Blocul CAM se află în vecinătatea altor două clădiri reprezentative ale Pieței Alexandru Lahovari: Casa Assan (Casa Oamenilor de Știință), proiectată de arhitectul Ion D. Berindey pentru Bazil Assan și clădirea fostei Case a Asigurărilor Sociale, actualul Spital de Urgențe Oftalmologice. În ultimul deceniu, zona a fost subiectul unor dezbateri publice legate de proiectul unui hotel cu regim de înălțime ridicat în spatele Casei Assan, contestat din cauza impactului asupra clădirilor monument din zona protejată. Personaje - Vintilă Brătianu (1867–1930) – om politic liberal, primar al Bucureștiului din 1907, ministru al Finanțelor (1922–1926, 1927–1928) și prim-ministru (1927–1928). Promotor al locuințelor ieftine în București și al proiectului de locuințe pentru funcționarii R.M.S. din Piața Lahovari. - Lucian Teodosiu (Theodosiu) – arhitect în cadrul Ministerului de Finanțe, autorul proiectului imobilului (1926–1929) și al Institutului Tutunului; a locuit într-un apartament din blocul proiectat de el. - Statie Ciortan – arhitect-șef al Ministerului de Finanțe în perioada interbelică; a documentat programul de locuințe pentru funcționarii ministerului, inclusiv imobilul din Piața Lahovari. - Mihail Hangan – inginer, autorul calculului structurii de rezistență a imobilului. - Andrei G. Ioachimescu – inginer, primul director al Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine (din 1911); susținător, în 1912, al locuinței individuale în locul blocurilor de apartamente. - I.D. Enescu – arhitect, autor al studiului despre locuința familială și locuințele colective în România; susținător al grupării locuințelor în blocuri. - Duiliu Marcu (1885–1966) – arhitect, autorul Palatului Monopolurilor de pe Calea Victoriei nr. 152 (1934–1941); asociat eronat, în unele surse, cu imobilul de locuințe din Piața Lahovari. * Blocul CAM: Casa Autonomă a Monopolurilor, din cadrul Ministerului Finanțelor. Calcul structuri: inginer Mihail Hangan. Clasă urgență risc seismic: U2 (expertiză 1993) * Arhitectul Lucian Teodosiu a lucrat la Ministerul de Finanțe cu Statie Ciortan. Printre altele, a proiectat imobilul Casei Autonome a Monopolurilor din Piața Lahovary, unde a și primit un apartament. Arhitectul Lucian Teodosiu a primit un apartament în imobilul de locuințe proiectat de el însuși în Piața Lahovary pentru Ministerul de Finanțe, între 1926 și 1929. Statie Ciortan, la acel moment arhitect-șef al Ministerului de Finanțe, menționa faptul că motivul construirii acestui proiect de locuințe sociale este unul economic: „după război, schimbându-se condițiunile economice, s-a căutat gruparea a cât mai multor locuințe într-o clădire, construindu-se blocuri cu cât mai multe apartamente." Promotorul proiectului a fost Vintilă Brătianu, la acea dată ministru al finanțelor, primarul Bucureștiului din 1908, care luase primele măsuri de construire a locuințelor ieftine în București. Lucrările au început în anul 1926 și s-au încheiat în 1929, și nu în 1935, așa cum este menționat în lista monumentelor istorice (B-II-m-B19008). Arhitectul Lucian Teodosiu lucra în același timp și la proiectarea Institutului Tutunului, care aparținea tot de Ministerul de Finanțe. Costul total al proiectului s-a ridicat la 70.000 .000 lei, sumă care nu include și achiziționarea terenului, suprafața este de 1,800 mp. Construcția "are parter, patru etaje și mansardă, adăpostind 70 familii și 15 funcționari nefamiliști. Imobilul este prevăzut cu tot confortul modern, încălzire centrală, ascensoare, garaje." (Arhiva de Arhitectură) Referințe: - Cum se construia Micul Paris în anii ’20 – imagini inedite din Piaţa Lahovari - Primul bloc de locuinţe sociale din Bucureşti - Imobilul CAM din Piaţa Lahovary - C.A.M. Lahovary - Arhiva de Arhitectură - Statie Ciortan, Locuințe pentru funcționarii Ministerului de Finanțe - I.D. Enescu, Aspectele locuinței familiale și locuințe colective în România - A.G. Ioachimescu, Locuințe ieftine în București, Buletinul Societății Politecnice, București, 1912 - Cassa Autonomă a Monopolurilor Regatului României, Direcțiunea Tehnică, Publicații de licitație, iulie și septembrie 1929; credite extraordinare pentru exercițiul 1928; extras Grefa Tribunalului Ilfov, 6 iunie 1930 (presa vremii) - Nicolae Leahu, Cum se construia Micul Paris în anii ’20 – imagini inedite din Piața Lahovari, blog personal, 18 ianuarie 2014 - Primul bloc de locuințe sociale din București – Imobilul CAM din Piața Lahovary (Răzvan Voinea, Dana Dolghin, Atelier LiterNet, 2013) - C.A.M. Lahovary (Arhiva de Arhitectură) - Cvartalul construit de Regia Monopolurilor Statului în Piața Lahovari (București City News, 2022) - Piața Lahovari nr. 1 (In București) - The Municipal Company for Low-Cost Housing (asz.ro) - Grant (asz.ro) - Palatul Monopolurilor de Stat din București (Newsweek România) - O clădire monument istoric din Piața Lahovari va duce în spate un bloc cu parter și patru etaje (TVR Info) ## Specialiști **Arhitectură:** Lucian Teodosiu **Structuri:** Mihail Hangan Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/blocul-cam-piata-lahovari-1