# Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (Biserica Luterană) Adresă: Str. Luterana nr. 2, Sector 1, Cartierul Centru - Cișmigiu, București An construcție: 1851 Tip ansamblu: Alte culte creștine Tip clădire: 2-5 niveluri Stil arhitectural: Clădiri de cult Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Biserica Luterană din București — oficial Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană — este situată pe strada Luterană nr. 2, Sectorul 1, în vecinătatea Palatului Regal. Construită între 1851 și 1853 după planurile arhitectului german A. Mohnbach, cu un turn de 36 de metri, a fost la acea dată cea mai înaltă clădire din București. Monument istoric cu circa 970 de enoriași, găzduiește slujbe în limba germană și Festivalul Jazz in Church. ## Articol Biserica Luterană din București (Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană) Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din București, cunoscută în mod curent sub denumirea de Biserica Luterană, este situată în Sectorul 1 al municipiului București, pe strada Luterană nr. 2, în imediata vecinătate a Palatului Regal. Lăcașul de cult aparține instituțional Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România (B.E.C.A.), cu sediul central la Sibiu. Edificiul are statut de monument istoric și reprezintă singura construcție de rit luteran ridicată în stilul romantismului de inspirație istorică în afara arcului carpatic, pe teritoriul actual al României. Pastori: Dr. Daniel Zikeli (vicar episcopal și paroh al orașului) și Andrei Pinte. Instituția tutelară: Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, cu sediul la Sibiu. Istoricul comunității evanghelice luterane din București Prezența luterană în București – secolele XVI–XVIII Primele atestări documentare ale existenței unei comunități evanghelice luterane la București datează din secolul al XVI-lea. Călătorul francez Pierre Lescalopier, prezent în oraș în 1574, consemna existența a două biserici: una ortodoxă și una luterană, ambele construite din lemn. Nucleul comunității era format în principal din sași ardeleni stabiliți în capitala Valahiei, meșteșugari și negustori – ceasornicari, argintari, farmaciști – care veneau dintr-un spațiu cultural german cu tradiție lutherană solidă. La jumătatea secolului al XVIII-lea, comunitatea luterană din București nu mai deținea un lăcaș de cult propriu-zis, ci doar o casă de rugăciune. Situația s-a schimbat în 1753, când Gustaf Celsing, ministrul plenipotențiar al Suediei la Istanbul, a intervenit pe lângă autoritățile otomane pentru a facilita construirea unei noi biserici. Ca urmare a acestei intervenții, domnitorul Constantin Racoviță a emis un hrisov prin care autoriza comunitatea să ridice un lăcaș de cult în mahalaua Stejarul. Pastorul Göldner, conducătorul comunității la acea dată, a organizat o campanie de strângere de fonduri în Germania și Suedia. De la regele Adolf Fredrik al Suediei au primit atât ajutor financiar, cât și promisiunea protecției legației suedeze de la Istanbul. Lucrările au demarat la întoarcerea delegaților, însă au fost perturbate de un conflict ruso-turc și de moartea pastorului Göldner. Sfințirea noii biserici a avut loc abia la 15 august 1778, în ziua Adormirii Maicii Domnului, cu pastorul Johann Klockner officiind ceremonia. Lăcașul a intrat în uz sub denumirea de "Biserica Lutherană Sf. Maria". Comunitatea în prima jumătate a secolului al XIX-lea Câțiva călători străini din perioada 1780–1810 au lăsat mărturii despre viața comunității luterane din București. Armeanul Hugas Ingigean nota în jurul anului 1780 că luteranii aveau o biserică proprie, o tipografie și că în același perimetru funcționase anterior o manufactură de stofă și pânză, cu lucrători în majoritate germani. Austriacul Franz Sulzer descria comunitatea drept una „compusă din străini, mai ales din Ardeal", aflată sub protecția diplomației suedeze de la Constantinopol, cu serviciu religios public și cu un lăcaș prevăzut cu turn și clopote. Rusul Pavel Divov consemna în 1808 că protestanții aveau în toată țara o singură biserică, la București, iar pastorul luteran oficia slujbe și pentru credincioșii calvini. Această situație a durat până în 1821, când comunitatea calvină (formată în majoritate din maghiari) și-a ridicat o biserică proprie din lemn, în vecinătatea celei luterane. Cinci ani mai târziu, în 1826, a fost deschisă prima școală maghiară din București. Pastorul Rudolf Neumeister, care a condus comunitatea în perioada 1846–1865, a lăsat memorii valoroase despre viața intracomunitară. De la el se știe că parohia luterană se afla în acel moment sub dubla protecție a Prusiei și Austriei, că în casa parohială funcționa o școală cu două săli de clasă, iar clădirea mai adăpostea locuințele celor doi pastori și ale învățătorului. Comunitatea beneficia de un domeniu parohial extins, inclusiv o vie dată în folosință pastorilor. Construcția actualei clădiri (1851–1853) Contextul și decizia de construire În prima jumătate a secolului al XIX-lea, numărul enoriașilor comunității luterane din București a crescut semnificativ, lăcașul existent devenind insuficient. Planuri pentru ridicarea unei noi biserici au circulat încă de la începutul secolului, iar inițiativa a primit formă concretă în timpul domniei lui Barbu Știrbei (1849–1853). Lucrările au fost coordonate în mod direct de pastorul Rudolf Neumeister, care s-a ocupat atât de strângerea fondurilor, cât și de gestionarea șantierului. Donatorii și finanțarea Fondurile necesare ridicării noii biserici au provenit dintr-o colectă amplă desfășurată atât în rândul comunității locale, cât și în străinătate. Printre donatorii confirmați documentar se numără: împăratul Franz Joseph al Austriei (1848–1867), principele Gheorghe Bibescu (1842–1848), regele Friedrich Wilhelm al IV-lea al Prusiei, Asociația Gustav Adolf din Leipzig, compozitorul Franz Liszt și baronul von Meusebach. Diversitatea geografică și socială a donatorilor reflectă legăturile extinse ale comunității luterane bucureștene cu cercurile protestante europene. Arhitectura și construcția Planurile clădirii au aparținut arhitectului german A. Mohnbach. Stilul ales este cel al romantismului de inspirație istorică, curent răspândit în Europa occidentală în perioada 1830–1860, care valorifica în mod selectiv vocabularul arhitectural al epocilor anterioare. Clădirea are caracter eclectic, îmbinând elemente din mai multe stiluri: neo-gotic, romanic, neo-renascentist și bizantin. Din punct de vedere tipologic, este o bazilică cu trei nave, de tip hală, cu un interior configurat ca spațiu unitar, prevăzut cu galerii de jur împrejur. Pe latura estică a fost amenajată o nișă pentru altar. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a avut loc la 10 septembrie 1851. Lucrările s-au desfășurat în anii 1851–1853. Cu cei 36 de metri ai turnului, noua construcție era, la momentul finalizării, cea mai înaltă clădire din București. Este și singura biserică de acest tip arhitectural ridicată în afara arcului carpatic pe teritoriul actual al României. Ulterior, biserica a fost dotată cu o orgă adusă din Transilvania, apreciată atât estetic, cât și acustic, și menționată de vizitatori ca element remarcat în mod deosebit. Relația cu Casa Regală Română În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica Luterană a beneficiat de sprijinul Casei Regale, îndeosebi din partea prințesei (ulterior reginei) Elisabeta, care se născuse luterană, ca membră a Casei de Wied. La solicitarea sau cu acordul comunității, Familiei Regale i-a fost amenajată în interiorul bisericii o lojă specială, utilizată cu regularitate pentru participarea la slujbe. Ziaristul englez James Ozenne consemna în anii 1870 că principesa Elisabeta frecventa lăcașul, pe care îl descria drept un edificiu impunător, cu orgă, distinct ca dimensiuni față de mai modesta biserică calvină din vecinătate. Un element de patrimoniu legat tot de familia regală este mormântul prințului William al Albaniei, nepot al reginei Elisabeta, care se află în incinta Bisericii Luterane din București și constituie unul dintre puținele astfel de morminte regale prezente într-un lăcaș de cult din capitala României. Avarii, incendii și intervenții de consolidare De-a lungul existenței sale, clădirea a suferit mai multe degradări datorate atât dezastrelor naturale, cât și evenimentelor militare. În 1912, un incendiu major a avariat semnificativ structura, distrugând acoperișul, decorațiunile interioare și orga. Lucrările de reparație ulterioare au vizat refacerea acestor elemente și au inclus și instalarea clopotelor și a ceasului în turn. Cutremurul din 1940 a provocat noi stricăciuni clădirii, urmate de daune suplimentare în cursul bombardamentelor din anii 1944–1945. Cutremurul din 4 martie 1977, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, a afectat din nou structura, la fel cutremurele din 1986 și 1990. Fiecare dintre aceste evenimente a impus intervenții de urgență asupra structurii de rezistență. Începând cu anul 2007, lăcașul a fost supus celor mai ample lucrări de consolidare și renovare din istoria sa, în scopul aducerii edificiului la parametri structurali corespunzători și al restaurării finisajelor interioare. Descrierea actuală a edificiului și a comunității Patrimoniul muzical Biserica Luterană dispune de două orgi. Orga mare, de tip Walcker, necesita la momentul ultimelor date disponibile lucrări de reparație și nu putea fi utilizată pentru concerte. Pe lângă orgă, inventarul muzical al bisericii include un clavecin și un pian. Slujbele se desfășoară în limba germană. Clopotele din turn bat la intervale de 15 minute. Comunitatea și activitățile culturale Comunitatea evanghelică-luterană din București numără aproximativ 970 de enoriași, fapt care o plasează drept a doua ca mărime din cadrul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, după cea din Sibiu. Pe lângă funcția liturgică, lăcașul găzduiește regulat concerte camerale și evenimente culturale. Din 2013, biserica a devenit cadrul anual al Festivalului „Jazz in Church", desfășurat pe parcursul a patru zile și aducând muzicieni invitați din mai multe continente. Parohia din București coordonează și activitatea comunităților evanghelice din Muntenia, Moldova și Dobrogea, inclusiv cele din Ploiești, Câmpina, Brăila, Constanța, Iași și Buhuși. Bibliografie - Daniel Zikeli, Vereinte Kraft wirkt Großes. 150 Jahre evangelische Kirche A.B. in Bukarest, Editura Blueprint, București, 2003 (volum tipărit) - I. Karadja, Despre biserica luterană din București, în: Revista istorică, an. IX, nr. 7–9, iulie–septembrie 1923 - Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, Editura pentru Literatură, București, 1966 (volum tipărit) - I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Stabilimentul grafic I. V. Socecu, București, 1899 (volum tipărit) - Iorga, Istoria românilor prin călători, vol. I, Editura Casei Școalelor, București, 1928 (volum tipărit) - James William Ozanne, Trei ani în România, Editura Humanitas, București, 2015 (volum tipărit) - Radu Olteanu, Bucureștii în date, întâmplări și ilustrații, Editura Paideia, București, 2010 (volum tipărit) - Călători străini despre țările române, vol. II, Editura Științifică, București, 1970 (volum tipărit) - Biserica Lutherană, cea mai înaltă clădire din Bucureștii secolului al XIX-lea, Andrei Popescu (Oameni și locuri din trecut) - Biserica luterană din București (Wikipedia) - Parohia Evanghelică C.A. București (evang.ro) - Biserica Luterană — fișă monument (merg.in) - Biserica Luterană — Locurile Culturii (societateamuzicala.ro) - Calvineum — scurt istoric al bisericii la care merge maghiarimea bucureșteană (oszuta.ro) 2021: ## Specialiști **Arhitectură:** A. Mohnbach Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/biserica-evanghelica-de-confesiune-augustana-biserica-luterana