# Biserica Amzei Adresă: Str. Biserica Amzei nr. 12, Sector 1, Cartierul Piața Victoriei - Romană, București An construcție: 1901 Tip ansamblu: Creștin-ortodoxe Tip clădire: fǎrǎ Stil arhitectural: Clădiri de cult Risc seismic: fǎrǎ Monument istoric: clasa B Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic ## Descriere Biserica Amzei din București (str. Biserica Amzei nr. 12, sector 1) este un monument istoric de patrimoniu național, construit între 1898 și 1901 în stil eclectic neoromânesc după planurile arhitecților Alexandru Săvulescu și Siegfrid Kofczinsky, cu pictură interioară realizată de italianul Umberto Marchetti și catapeteasmă sculptată de Gheorghe Babic, sfințit pe 21 octombrie 1901 în prezența regelui Carol I. ## Articol Biserica Amzei Biserica Amzei se află în sectorul 1 al municipiului București, pe strada Biserica Amzei nr. 12, în zona cunoscută în mod curent drept Piața Amzei. Amplasamentul se situează între două dintre cele mai frecventate artere ale capitalei: Calea Victoriei, la vest, și Bulevardul General Gheorghe Magheru, la est. Accesul pietonal se face prin strada omonimă, care leagă cele două bulevarde, iar edificiul este parțial camuflat de clădirile înalte ridicate de-a lungul deceniilor în jur, devenind vizibil mai ales pentru cei care îi caută prezența cu atenție. Cartierul Amzei — denumire populară care cuprinde și fosta Piață Amzei cu piața agroalimentară aferentă — s-a conturat ca zonă rezidențială și comercială la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, în același interval în care a fost construită și actuala biserică. Strada Biserica Amzei concentrează pe parcursul câtorva sute de metri un patrimoniu arhitectural variat, din care biserica constituie reperele cel mai valoros. Denumire și hramuri Lăcașul este cunoscut popular sub denumirea de Biserica Amzei, nume preluat de la ctitorul edificiului inițial, vistierul Amza Năescu, mort înainte de finalizarea primei construcții din 1807–1810. Oficial, parohia este înregistrată sub titulatura Parohia Amzei și funcționează în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Actuala biserică are trei hramuri: Sfântul Ierarh Nicolae (hramul originar al primului lăcaș, din 1807–1810), Buna Vestire și Sfinții Împărați Constantin și Elena — ultimele două adăugate la sfințirea edificiului actual, pe 21 octombrie 1901. Statut de monument istoric Biserica Amzei este clasată monument istoric de patrimoniu național și figurează în Repertoriul Arheologic Național (RAN), administrat de Institutul Național al Patrimoniului. Ca monument de categoria A — patrimoniu național —, orice intervenție asupra structurii sau a decorației interioare și exterioare este supusă avizării Ministerului Culturii. Edificiul este monitorizat periodic de specialiști în conservare și restaurare, iar lucrările de restaurare desfășurate între 2013 și 2022 s-au realizat cu respectarea procedurilor impuse de statutul de monument național. Contextul urban Edificiul se înscrie într-un perimetru dens al centrului Bucureștiului, în care coexistă clădiri din epoci diferite: blocuri interbelice, construcții din perioada comunistă și imobile de la începutul secolului al XX-lea. Prezența clopotniței și a curții delimitate de un gard nou, instalat cu prilejul lucrărilor de restaurare de la debutul secolului al XXI-lea, contribuie la delimitarea vizibilă a ansamblului de restul țesutului urban. În vecinătatea imediată se află Piața Amzei — piață agroalimentară cu tradiție în cartier — și Așezămintele I.C. Brătianu, un alt imobil de patrimoniu de pe aceeași stradă, aflat în stare avansată de degradare la momentul ultimelor evaluări disponibile. Istoric Prima biserică: 1807–1810 Istoria Bisericii Amzei ca loc de cult începe în primii ani ai secolului al XIX-lea. Între 1807 și 1810, Amza Năescu — al doilea vistiernic al Țării Românești, nepot al polcovnicului (colonel) Nicolae Dărăscu — a ridicat pe acest loc o primă biserică de dimensiuni modeste, împreună cu Dimitrie și Dionisie Dârjescu. Fondurile inițiale proveneau de la unchiul său, polcovnicul Dărăscu, iar Amza Năescu a completat sumele necesare pentru finalizarea lucrărilor. Edificiul inițial era o construcție cu o singură turlă și purta hramul Sfântului Nicolae. Amza Năescu a murit înainte de finalizarea completă a lăcașului, care i-a preluat numele postum, devenind cunoscut drept Biserica Amzei. De la această primă construcție se păstrează, până astăzi, pomelnicul ctitorilor, sculptat în lespede de piatră cu caractere chirilice românești, altădată încastrat în peretele proscomodiei și mutat ulterior în curtea bisericii, pe latura nordică. Documentul este o mărturie materială directă a epocii de fondare. Școala din curtea bisericii și incendiul din 1846 Anterior anului 1832, în jurul primei biserici existau chilii care găzduiau o școală de începători cu două clase, semnalată de istoricul Nicolae Iorga. Planul maiorul Rudolf Arthur Borroczyn, întocmit în 1852, consemnează existența acestor construcții anexe. Școala reprezenta o funcție complementară cultului, specifică parohiilor urbane din Principatele Române ale epocii. În 1846, un incendiu a distrus edificiul, determinând o restaurare de mari proporții. Reconstrucția a refăcut structura, fără a schimba configurația de ansamblu a lăcașului. Reparațiile din 1875 Cu prilejul altor lucrări de reparație, în 1875, primei biserici i-au fost adăugate două turle noi, din lemn și tablă. Tot atunci, în curtea parohială, la sud-vest de edificiu, lângă casa parohială, a fost ridicată o fântână din piatră, parțial sculptată, în stil neoclasic, purtând o inscripție cu numele donatorului: Ioan C. Fântâna a supraviețuit și a rămas în curtea bisericii, constituind un element de mobilier exterior cu valoare istorică proprie. Demolarea și reconstrucția: 1898–1901 În 1898, preotul protopop Ilie Teodorescu a coordonat demolarea integrală a vechii biserici și a inițiat ridicarea unui nou edificiu pe același amplasament. Decizia demolării complete, și nu a restaurării vechii structuri, reflecta voința de a înlocui o construcție modestă cu un lăcaș reprezentativ, pe măsura importanței cartierului și a parohiei. Lucrările au început în iulie 1898 și s-au finalizat în octombrie 1901. Sfințirea a avut loc pe 21 octombrie 1901, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta, cu care ocazie lăcașului i-au fost adăugate două hramuri suplimentare — Sfinții Împărați Constantin și Elena și Buna Vestire — pe lângă hramul inițial al Sfântului Ierarh Nicolae. La sfințire și în perioada imediat următoare, biserica a găzduit slujbe oficiate pentru membrii Casei Regale a României, politicieni și personalități ale vieții publice, printre care Take Ionescu și Alexandru Marghiloman. Supranumele „Domul Bucureștilor" Bogăția ornamentației exterioare, calitatea picturii interioare și monumentalitatea ansamblului au determinat, în epocă, atribuirea supranumele de Domul Bucureștilor — o comparație cu marile catedrale-dom din Europa occidentală, referitoare la statura arhitecturală și calitatea execuției. Supranumele a rămas în uz și în sursele actuale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. Perioada comunistă și restaurările contemporane De-a lungul perioadei comuniste, edificiul a suferit deteriorări, fără a fi demolat sau transformat în altă destinație — un fapt relativ privilegiat față de alte lăcașuri de cult din București. Lucrările de restaurare și conservare extinse au fost demarate în 2013, după numirea ca preot paroh a părintelui Florin Alin Sandu. Restaurarea a acoperit tencuielile interioare și exterioare, elementele decorative de fațadă, înlocuirea tâmplăriei cu tâmplărie din lemn cu geam securizat, înlocuirea integrală a învelitorii cu tablă din titan-zinc, instalații electrice, sanitare și termice noi, un sistem de sonorizare și un sistem antiefracție. Au fost restaurate și conservate vitraliile originale, iar cele lipsă au fost refăcute. Gardul de incintă a fost înlocuit, casa parohială a fost reabilitată. Pictura lui Umberto Marchetti, din 1901, a fost restaurată și conservată în zona pronaosului și a naosului în intervalul 2013–2022, urmând să fie continuate lucrările și în Sfântul Altar. Consiliul Local Sector 1 și Consiliul Local General al Municipiului București au contribuit financiar la efortul de restaurare. Arhitectura Autorii proiectului Construcția actualului edificiu a fost realizată după planurile arhitecților Alexandru Săvulescu și Siegfrid Kofczinsky (ortografiat și Zigfried Kofschinscky), lucrând în colaborare. Alexandru Săvulescu era, la acea dată, una dintre figurile centrale ale arhitecturii românești moderne: format la școala academică franceză, a ocupat funcția de arhitect al Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor și a fost președinte al Societății Arhitecților Români între 1895 și 1902. Printre lucrările sale de referință se numără fostul Palat al Poștelor și Telegrafului din București (actualmente Muzeul Național de Istorie a României, 1894–1900) și Palatul Comunal din Buzău (1896–1904). Siegfrid Kofczinsky, arhitect polonez, a colaborat cu Săvulescu la mai multe proiecte și este cunoscut și pentru participarea la proiectarea Castelului Peleș din Sinaia. Conducerea execuției lucrărilor de construcție a revenit arhitectului Dimitrie Dobrescu, menționat ca „constructor" în pisania bisericii. Ilie Teodorescu, preotul protopop al parohiei, a coordonat inițiativa și a supravegheat întregul proces de demolare și reconstrucție. Stilul arhitectural Biserica Amzei este o clădire monumentală în stil eclectic, de școală academică franceză, cu elemente combinate din mai multe curente arhitecturale: neoromânesc, baroc și Art Nouveau — curent specific debutului de secol XX. Îmbinarea acestor influențe este realizată în mod coerent, fără a genera disonanțe vizuale semnificative. Înscrierea în eclectismul academic francez este expresia formației lui Săvulescu, care acorda prioritate raționalității distribuției volumelor, echilibrului între fațade și funcționalitate. Planimetrie și dimensiuni Planul bisericii este triconc — formă în cruce, cu abside laterale —, cu pronaosul ușor supralărgit față de schema clasică. Dimensiunile sunt: 28,70 metri lungime și o lățime variind între 11 și 15,50 metri. Construcția se sprijină pe un soclu masiv din piatră, înalt de aproximativ doi metri, care conferă edificiului o siluetă zveltă și un caracter monumental. Turlele Edificiul are trei turle. Turla principală, aflată deasupra naosului, are o cupolă alcătuită din „felii" de sferă, terminată cu un lanternou. Cele două turle mai mici sunt poziționate pe cele două ante ale pronaosului și îndeplinesc și funcțiunea de spații pentru scări. Configurația celor trei turle este vizibilă din mai multe unghiuri ale străzii, conferind clădirii un profil ușor de recunoscut. Fațadele exterioare Ornamentația exterioară este bogată și se articulează prin mai multe registre de decorație: asize de cărămidă aparentă galbenă, alternate cu zone tencuite; șiruri de ocnițe dispuse sub corniță; brâuri bogat decorate dispuse median. Plastica fațadelor combină elemente din piatră și cărămidă, unele caracteristice arhitecturii neoromânești. Pe pavimentul intrării de vest se află un design Art Nouveau–bizantin, semnat de Alexandru Săvulescu, datat 1901. Intrările Accesul în lăcaș se face prin trei intrări, una principală și două secundare. Intrarea principală, orientată spre vest, este surmontată de un arc treflat. Intrările dinspre nord și sud sunt protejate prin porticuri relativ adânci, fiecare cu câte o arcadă frontală în formă de mâner de coș și un arc lateral în potcoavă. Arcele frontale au deasupra câte un fronton ascuțit și se reazemă pe coloane cu capiteluri compozite de factură academistă. Ușile celor trei intrări sunt masive, sculptate în lemn de stejar. Interiorul Interiorul impresionează prin înălțimea sa considerabilă. Arcadele și stâlpii interiori sunt de sorginte renascentistă. Lumina naturală pătrunde filtrat prin vitralii, producând un efect de iluminare specifică spațiilor de cult de factură vest-europeană. Trei candelabre mari din bronz asigură iluminatul artificial al naosului. Învelitoarea a fost înlocuită integral, în cursul restaurărilor din 2013–2022, cu tablă din titan-zinc. Pictura, sculptura și mobilierul Pictura interioară — Umberto Marchetti Pictura interioară a actualei biserici, inclusiv decorarea iconostasului, a fost executată de pictorul și profesorul italian Umberto Marchetti, adus în România de regele Carol I pentru decorarea bisericilor de pe domeniile Coroanei. Marchetti a lucrat în stil academic, adaptat arhitecturii monumentale a lăcașului, introducând în interior ceea ce sursele epocii descriu drept „linia picturii clasice europene". Lucrarea acoperă frescele pereților, arcadele și bolțile, precum și iconostasul. Atribuirea executării picturii lui Marchetti a fost precedată de un concurs organizat între 1897 și 1900. Un proiect alternativ a fost propus de o echipă formată din Ștefan Luchian, Constantin Artachino și Nicolae Grimani — schiță care purta și semnătura de aprobare a arhitectului Săvulescu. Cu toate acestea, execuția finală i-a fost încredințată lui Marchetti. Această situație reprezintă un episod documentat al competiției artistice din epocă și este semnificativă prin implicarea lui Ștefan Luchian, unul dintre cei mai importanți pictori români ai perioadei. Pictura originală din 1901 a fost supusă unor ample lucrări de restaurare și conservare între 2013 și 2022, în zona pronaosului și a naosului. Continuarea restaurării în zona Sfântului Altar era prevăzută pentru o etapă ulterioară. Sculptura catapetesmei — Gheorghe Babic Catapeteasma (iconostasul), jilțurile arhierești, amvonul și stranele din stejar au fost sculptate de Gheorghe Babic. Piesele reprezintă un ansamblu unitar de sculptură în lemn, realizat simultan cu finalizarea construcției, în 1901. Babic este menționat explicit în pisania bisericii, alături de Marchetti, ca realizator al mobilierului sculptat. Lucrările sale definesc integral dotarea artistică a interiorului, de la catapeteasmă la mobilierul liturgic curent. Vitraliile Vitraliile contribuie la distribuția luminii naturale în interior. Cu prilejul lucrărilor de restaurare din 2013–2022, vitraliile existente au fost restaurate și conservate, iar cele care lipseau au fost înlocuite cu piese noi, realizate în acord cu modelele originale. Candelabrele Spațiul interior este luminat de trei candelabre mari din bronz, piese decorative care contribuie la caracterul solemn al interiorului și care au supraviețuit, cu restaurările aferente, perioadelor de intervenție din secolul al XXI-lea. Fântâna din 1875 În curtea parohială, la sud-vest de edificiu, se păstrează fântâna din piatră, ridicată în 1875 cu prilejul lucrărilor de reparație la vechea biserică. Fântâna este executată în stil neoclasic, parțial sculptată, și poartă o inscripție cu numele donatorului. Deși nu face parte din construcția actuală, fântâna este un element de patrimoniu al ansamblului, anterior edificiului prezent cu peste două decenii. Pomelnicul ctitorilor Din prima biserică (1807–1810) s-a păstrat pomelnicul ctitorilor, sculptat în lespede de piatră cu caractere chirilice românești. Piesa era inițial încastrată în peretele proscomodiei; în prezent se află în curtea bisericii, pe latura nordică. Pomelnicul este cel mai vechi obiect cu valoare documentară legat de istoria locului și constituie o mărturie directă a ctitoriei lui Amza Năescu. Obiectele de cult Preotul Ilie Teodorescu, inițiatorul construcției actuale, a dăruit personal bisericii obiecte de cult de valoare artistică, contribuind la dotarea liturgică a noului lăcaș la momentul sfințirii din 1901. Bibliografie - Biserica Amzei, scurt istoric. Cum a clădit vistierul Amza Năescu unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din București (Andreea Bisinicu, Bucuresti.ro) - VIDEO Biserica Amzei, renăscută din propria cenușă (documentar) (Descopera.ro) - Ziduri retocmite la biserica din strada Amzei (Arhiepiscopia Bucureștilor) - Biserica Amzei, la ceas aniversar (Ziarul Lumina) - ATUNCI ȘI ACUM: Biserica Amzei (Bucurestii Vechi și Noi / Agerpres) - Istoricul Bisericii Amzei (CrestinOrtodox.ro) - Diversitatea patrimoniului arhitectural în București — Strada Biserica Amzei (Bucurestii Vechi și Noi) - SĂVULESCU, Alexandru — fișă arhitect (Metacult / e-architecture.ro) - Lăcașe de cult la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX (iMAGO Romaniae) - Amzei Church (Wikipedia EN) 2024: ## Specialiști **Arhitectură:** Alexandru Savulescu; Siegfried Kofczinsky; Dimitrie T. Dobrescu (coordonarea construcției) **Artist:** Umberto Marchetti (pictura interioară); Gheorghe Babic (sculptura catapetesmei) Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/biserica-amzei