Palatului Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale / Academia de Studii Economice / ASE
Ansamblul situat în Piața Romană nr. 6 (cu numere poștale secundare în str. Căderea Bastiliei nr. 2–10) și str. Stanislas Cihoschi nr. 3 și 5) este sediul istoric al Academiei de Studii Economice din București, clasat ca monument istoric, fiind inclus și în zona de protecție a monumentelor din Piața Romană și a ansamblului urban de pe Bulevardul Lascăr Catargiu. Clădirile sunt analizate nu doar ca obiect arhitectural, ci și ca expresie a unui program instituțional major: înființarea învățământului economic superior românesc și afirmarea sa într-un sediu monumental, reprezentativ pentru Bucureștiul modern interbelic.
Contextul istoric al apariției Academiei
Preocuparea pentru învățământul economic în Principatele Române datează încă din mijlocul secolului al XIX-lea, când la Academia Mihăileană din Iași (1843) au avut loc primele lecții de economie, predate de Ion Ghica. Spre sfârșitul secolului XIX, economia era predată în cadrul Facultății de Drept, dar specialiștii reproșau caracterul prea teoretic al acestor cursuri.
În 1912 începe un demers concret pentru înființarea unei instituții moderne, cu orientare practică, necesară dezvoltării economice accelerate a țării. Ministerul Industriei și Comerțului solicită atașaților comerciali din Hamburg, Anvers, Londra și Paris documentație despre învățământul superior comercial occidental, iar o comisie specială analizează materialul.
În anul următor, prin Decretul Regal nr. 2978 din 6 aprilie 1913, este creată Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (AISCI). Nevoia unui sediu propriu a fost resimțită încă de la inaugurarea instituției, în noiembrie 1913, fiecare an universitar debutând cu apeluri către guvern pentru obținerea fondurilor necesare construirii unui local adecvat.
Achiziția terenului și începutul proiectului
Un pas decisiv are loc după 1919, când profesorul I. N. Angelescu, devenit Director General al Comerțului, propune crearea unui „fond de comision” destinat dezvoltării culturii economice. Prin această măsură, Academia primește inițial 2.500.000 lei pentru cumpărarea sau construirea unui sediu, iar Ministerul Industriei și Comerțului adaugă în 1921 încă 15.000.000 lei.
În mai 1922 este cumpărat terenul din Piața Romană, colț cu strada Cometa (azi Căderea Bastiliei). Tot atunci este contractată întocmirea planurilor cu arhitectul Grigore Cerchez, acesta colaborând cu Edmond van Saanen-Algy la proiectarea localului Academiei. Criza financiară obligă Academia să restituie o parte din fonduri, rămânând cu terenul și suma de 4.120.000 lei, dar proiectul este reluat cu hotărâre după alegerea lui Angelescu ca rector în februarie 1924. Consiliul de Administrație aprobă oficial începerea lucrărilor și contractul cu arhitecții Grigore Cerchez, Edmond van Saanen-Algy și A. Culina.
Construcția (1924–1926) și inaugurarea Palatului
Licitația pentru ridicarea construcției „la roșu” este câștigată de Grigore Cerchez. Lucrările încep la 4 mai 1924, iar în 1925 clădirea este deja ridicată la roșu. Execuția învelitorii și restul lucrărilor sunt tot încredințate lui Cerchez. În paralel se organizează licitații pentru tâmplărie, fierărie, instalații sanitare, electrice, ascensoare și mobilier, Academia dorind finalizarea la 1 octombrie 1926.
Inaugurarea are loc luni, 15 noiembrie 1926, în prezența Patriarhului Miron Cristea, a rectorului Angelescu, a ministrului Industriei și a altor personalități. După ceremonie se semnează un Act comemorativ și se vizitează noul sediu. Placa de fundație păstrată în interior consemnează explicit: „Acest Palat s-a ridicat… arhitecți profesor Gr. Cerchez și E. van Saanen Algi, arhitect controlor A. Culina, 1924–1926”.
Organizarea funcțională inițială
La inaugurare, edificiul era compus din două corpuri principale: Corpul principal, care includea Aula, cabinetul rectorului, cabinetele profesorilor, sala de consiliu, săli de seminar, biblioteca studenților, o sală specială pentru profesori și două săli pentru muzeu; Corpul amfiteatrelor, care adăpostea Auditorium Maximum (Amfiteatrul I, cu 663 locuri), Amfiteatrul II (525 locuri), Amfiteatrul III (468 locuri) și laboratoarele. Amenajările interioare sunt finalizate în prima jumătate a anului 1927. O parte a mobilierului provenea din piesele expuse la Expoziția Generală Română din 1906.
Extinderi și intervenții ulterioare
În 1928 este inaugurat căminul studențesc din str. Cometa (azi Căderea Bastiliei nr. 5). În 1933, în Aula principală, Cecilia Cuțescu-Storck pictează fresca monumentală „Istoria comerțului românesc”, amplasată în absida din spatele tribunei. În 1934–1935 corpul principal este extins cu o nouă aripă spre strada Cometa, destinată în special bibliotecii, arhitect fiind A. Culina. În anii 1970 sunt construite cele două corpuri din Calea Dorobanți, șef de proiect fiind arhitecta Cleopatra Alifanti.
Descriere arhitecturală și stilistică
Clădirea are plan neregulat, cu patru aripi care închid complet o curte interioară dreptunghiulară. Corpul principal, cu acces din Piața Romană, este conceput monumental, cu arhitectură clasicizantă, simetrică, adaptată frontului urban reprezentativ. Interioarele de reprezentare (holul cu scara de onoare, Aula, Muzeul, Biblioteca) păstrează aceleași caracteristici stilistice ca fațadele. Sunt conservate elemente originale de mobilier și dotări (lustre, aplice, plafoniere, vitrines în stil național românesc).
Corpul amfiteatrelor, proiectat de Edmond van Saanen-Algy, este tratat diferit: o arhitectură modernistă, cu deschideri largi și elemente structurale vizibile, care devin și elemente decorative. Fațada spre str. Stanislas Cihoschi este marcată de ferestre înalte în trepte și contraforți stilizați. Autorii explică această diferență prin amplasare (piață monumentală versus stradă secundară) și prin diferențele de stil dintre cei doi arhitecți: Cerchez, reprezentant al unei epoci oficiale aproape încheiate, influențată de arhitectura franceză de sfârșit de secol XIX, și Van Saanen-Algy, adept al modernismului simplificat și luminos.
Palatul Academiei este considerat reprezentativ pentru clădirile de învățământ superior construite la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, îmbinând monumentalitatea oficială cu cerințele unui învățământ modern. Fațadele și decorația originară sunt bine păstrate, iar corpul amfiteatrelor rămâne o componentă deosebită prin realizarea tehnică și expresia modernistă. (sinteză din articolul „Academia de Studii Economice din București. Scurt istoric”, de Adriana Stroe și Aurelian Stroe)
*
O clădire care va determina schimbări semnificative în profilul funcțional al zonei este cea a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale, definitivată în anii 1926 de arhitecții Grigore Cerchez și Edmond van Saanen-Algy. Ansamblul, nefinalizat în forma proiectată, ce trebuia să se încheie cu un corp simetric, ocupa zona de nord-est a Pieței Romane, dezvoltându-se pe un teren de dimensiuni apreciabile. Față de perioada anterioară, zona nu mai este una exclusiv rezidențială, funcțiunea principală combinându-se cu cele specifice sectorului terțiar, unde spațiile comerciale și sediile firmelor ocupă aproape în întregime zona parterului, situație vizibilă în special de-a lungul bulevardului Tache Ionescu, Dacia și Piața Lahovary. Apariția Academiei Comerciale în Piața Romană va contribui în egală măsură la modificarea specificului zonei, conturându-se un pol urban cu caracteristici din ce în ce mai bine precizate.
Modificări consistente privind țesutul urban au apărut în zonă în momentul în care s-a hotărât extinderea Academiei de Studii Economice cu un corp de clădire orientat spre Bd. Dacia. Discursul urbanistic și arhitectural, puternic susținut de contextul politic al epocii, a determinat intervenții de amploare care au dus la sistematizarea unui teren generos cuprins între bulevardul Dacia, strada Cihoschi și Calea Dorobanților. Vechile case, unele dintre ele importante pentru trecutul orașului, au fost demolate pentru a face loc unui velum prismatic masiv, retras față de aliniamentul bulevardului, având o suprafață desfășurată de aproximativ 15.000 mp. Volumul construit în 1955 a fost extins în 1968, cu un corp orientat spre Calea Dorobanților, care se încadrează în aceleași caracteristici. În liniile aceluiași tip de urbanism, în deceniul opt al secolului trecut, a fost finalizat hotelul Dorobanți, configurând împreună cu cele două corpuri ale Academiei de Științe Economice un ansamblu specific epocii.
Extinderea Academiei de Studii Economice a fost realizată în două etape, după proiectele făcute de un colectiv condus de arhitecta Cleopatra Alifanti. Prima extindere a fost făcută în 1955 printr-un volum masiv orientat spre bulevardul Dacia, cu o dispunere retrasă față de aliniamentul configurat în epocile anterioare. Intrarea principală a fost gândită spre bulevardul Dacia, beneficiind de un spațiu verde generos. Din punct de vedere al compoziției arhitecturale, se observă liniile directoare ale curentului funcționalist. Treisprezece ani mai târziu este finalizată o nouă extindere a Academiei, cu un nou corp poziționat spre Calea Dorobanților. Structura planului, compoziția fațadelor și rezolvările de detaliu continuă principiile aplicate de colectivul de proiectanți pentru corpul dinspre bulevardul Dacia, constituind un ansamblu cu o arhitectură unitară. (Petru Mortu - Studiu istorico-arhitectural I B-dul Dacia nr. 26, sector 1, București)
*
Palatul Academiei de Comerț, sau Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale („Clădirea Veche ASE”): Clădirea Ion Angelescu sau „Bastiliei”, Strada Căderea Bastiliei nr. 2-10. Aici se află, printre altele: Aula Magna (la parter), Sala de lectură „Victor Slăvescu”, Sala de lectură „Paul Bran”. Ansamblul de clădiri „Mihai Eminescu/ Comerț” (Bd. Dacia 41) și „Virgil Madgearu/ Cibernetică” (Calea Dorobanților 15-17) sunt „Clădirile Noi ASE”)
Referințe:
- Academia de Studii Economice din București (Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale / BCMI)
- Blocul AGIR, Bd Dacia 26 - studiu istoric
- Oana Marinache, volumul Arhitur, Bulevardul Colțea - Bulevardul Lascăr Catargiu, Editura Istoria Artei, 2019 (mențiune la pag. 6)
- Oana Marinache, Gabriel Badea Păun: Edmond Van Saanen-Algi, de la Baletele rusești la Palatul Telefoanelor, Ed. Istoria Artei, 2015
- Începuturile Bulevardului Lascăr Catargiu
- Elemente distincte ale bulevardului Lascăr Catargiu
- Bulevardul Lascăr Catargiu - arhiva de studii (Coordonare arhive online DITACP Prof. dr. arh. Anca Brătuleanu)
- Bulevardul Lascăr Catargiu – studiu de evoluție istorică a zonei
- O plimbare pe bulevardul Lascăr Catargiu: atmosferă relaxată, vile burgheze monumentale
- Sub ochii mei (Andrei Pippidi despre Bv. Lascăr Catargiu și strada Visarion)
- Istorioare bucureștene (Visarion și Lascăr Catargiu)
August 2019:
ChatGPT despre stilul arhitectural al clădirii ASE, Cladirea Stanislas Cihoski din strada Stanislav Cihoschi 3-5:
The building located at Stanislav Cihoschi 3-5, part of the Academy of Economic Studies (ASE) complex in Bucharest, is a prime example of the monumental architectural style prevalent in the early 20th century. This structure embodies the aesthetic and functional characteristics that were favored in institutional buildings of the time, combining classical elements with modernist touches to create an imposing yet elegant edifice.
The façade of the building is characterized by its vertical emphasis, achieved through the use of tall, narrow windows and pilasters that extend across multiple floors. These elements draw the eye upward, enhancing the perception of height and grandeur. The windows are uniformly arranged in a grid-like pattern, contributing to the building's symmetrical and orderly appearance. This regularity is a hallmark of classical architecture, suggesting stability and permanence, qualities highly desirable in an educational institution.
One of the most striking features of the façade is the extensive use of decorative moldings and reliefs. These ornamental details, which include intricate cornices, friezes, and window surrounds, add a level of sophistication and craftsmanship to the building. The moldings are not merely decorative but serve to articulate the different sections of the façade, highlighting the structural framework and providing visual interest. The use of classical motifs, such as acanthus leaves and geometric patterns, further roots the building in the architectural traditions of antiquity, while the overall execution is decidedly modern in its precision and refinement.
The entrance to the building is particularly noteworthy. It is framed by a grand portico with columns that support a prominent entablature. This classical element serves as a welcoming gateway, emphasizing the building's public and institutional function. The columns themselves are robust and unfluted, lending a sense of solidity and durability. Above the entrance, a pediment adds to the classical vocabulary, often inscribed with the institution's name or a significant motto, reinforcing the building's identity and purpose.
The building's roofline is another area where classical and modern elements converge. The cornice is elaborately detailed, with a strong horizontal band that caps the façade and provides a visual termination point. This feature not only enhances the building's silhouette but also protects the façade from weathering, demonstrating an integration of form and function. The roof itself is typically hipped or gabled, sometimes featuring dormer windows that punctuate the skyline and provide natural light to the upper floors.
Internally, the building is designed to accommodate the needs of an academic institution. The layout is likely to be organized around central corridors with classrooms, offices, and lecture halls arranged along either side. This efficient plan ensures ease of circulation and accessibility, critical in a building that serves a large number of students and faculty. High ceilings and large windows ensure that the interiors are well-lit and ventilated, creating a conducive environment for learning and work.
The use of materials in the building's construction also reflects its monumental character. The façade is clad in stone or stucco, materials that convey a sense of permanence and gravitas. Inside, the finishes are likely to include marble or terrazzo flooring, wood paneling, and plaster moldings, all chosen for their durability and aesthetic appeal. These materials not only enhance the building's visual richness but also underscore its institutional significance.
In terms of its broader architectural context, the building at Stanislav Cihoschi 3-5 fits within the Beaux-Arts tradition that was influential in European and American architecture during the late 19th and early 20th centuries. This style is characterized by its grandiose scale, classical detailing, and emphasis on symmetry and proportion. It was particularly favored for public buildings, such as universities, museums, and government offices, which required a dignified and authoritative presence.
The building's design also incorporates elements of early modernism, reflecting the architectural trends of its time. This can be seen in the rational organization of the façade, the restrained use of ornamentation, and the emphasis on functionality. These features suggest an awareness of the modernist movement, which advocated for simplicity, clarity, and the use of new technologies and materials.
In conclusion, the building at Stanislav Cihoschi 3-5 is a distinguished example of early 20th-century institutional architecture. Its combination of classical and modern elements, attention to detail, and functional design make it a significant landmark within the urban fabric of Bucharest. This building not only serves as a place of learning but also as a testament to the architectural ambitions of its era, reflecting the values of permanence, order, and progress.
