# Casa Lucasievici / Al. Constantinescu

Adresă: Str. Alexandru nr. 23, Sector 1, Cartierul Dorobanți, București
An construcție: 1916
Tip ansamblu: Case/Vile
Tip clădire: 2-5 niveluri
Stil arhitectural: Beaux-Arts
Risc seismic: Consolidat
Monument istoric: clasa B
Etichete: arhitectura, arhitect, modernist, artdeco, patrimoniu, monument istoric, risc seismic

## Descriere
Pentru început, clădirea din Aleea Alexandru 23 a fost închiriată, pentru ca decizia finală privind achiziția acesteia să fie luată de guvernul Republicii Polone la 27 martie 1929. Tranzacția a fost finalizată la 11 iulie 1929 iar achitarea prețului total de achiziție a clădirii, în suma stabilită anterior de 14 mil. de lei, s-a încheiat la 31 martie 1930.

## Articol
Casa Al. Constantinescu: casă proiectată de arhitectul Scarlat Petculescu; construirea a început în anul 1916. Stilul adoptat a fost cel eclectic academist. Casa arată ca una din străinătate, având un aer francez prin forma balcoanelor înguste (balcon franțuzesc), prin forma acoperișului foarte abrupt și lucarnele foarte frumoase, care luminează mansarda și sunt poziționate pe axele ferestrelor de la etajele inferioare, prin clasicismul decorațiilor, cornișa puternic profilată; simetria fațadei principale. Arhitectul Scarlat Petculescu a fost absolvent al Școlii de Arte Frumoase, secția arhitectură de la Paris, unde a învățat despre stilul pe care l-a folosit la proiectarea casei. Inițial casa a avut și garaj, grajd de 4 cai, anexă pentru trăsuri și camera personalului, având un teren mult mai mare decât în prezent. Împrejmuirea este realizată în același stil cu casa. Primul proprietar a fost avocat și om politic. (Pippin cel curios)

*

Ambasada Poloniei la București

Contactele oficiale dintre Polonia și România au început în luna iunie a anului 1919, odată cu acreditarea la București a ministrului plenipotențiar Aleksander Skrzyriski și, la Varșovia, a ministrului plenipotențiar român Alexandru Florescu.

Istoria clădirii (clădirilor) ambasadei: Primul sediu, provizoriu, al misiunii diplomatice a Poloniei la București a fost locuința particulară a șefului semi-oficial de atunci al reprezentanței poloneze - Marian Linde - situată pe Strada Toamnei 57. Cel de al doilea trimis polonez - Stanislaw Kozmiriski - a rezidat în Hotelul Metropole, de pe Calea Victoriei 94. Nici una din cele două locații nu corespundeau necesităților unei Legații oficiale. De aceea, încă de la jumătatea anului 1919, odată cu începuturile relațiilor diplomatice oficiale, misiunea a fost instalată într-o clădire reprezentativă, pe Calea Victoriei 129. Este vorba de imobilul, care s-a păstrat până în prezent, cunoscut sub denumirea Casa Hristu. În perioada următoare, în jurul anului 1924, Legația s-a mutat într-o altă clădire - cea de pe Șoseaua Kiseleff 49 (în prezent 47) - închiriată de la reprezentantul de atunci al României pe lângă Liga Națiunilor și trimis plenipotențiar la Londra - Nicolae Titulescu. Reprezentanța poloneză a funcționat la această adresă până în 1928, când s-a mutat în imobilul ocupat până în prezent de pe Aleea Alexandru 23.

Nicolae Titulescu, proprietarul clădirii închiriate înainte de 1928 de Legație, i-a comunicat, la jumătatea anului 1927, trimisului polonez la București, că nu va mai prelungi contractul de închiriere a proprietății. Decizia era determinată de planurile de întoarcere a lui Titulescu din misiunile avute la Londra și Geneva (Liga Națiunilor) și preluare a portofoliului de ministru de externe.

Drept urmare, s-a demarat căutarea unei noi locații. Date fiind prețurile ridicate cu închirierea imobilelor în Bucureștiul anilor douăzeci, trimisul polonez la București a sugerat achiziționarea unei clădiri adecvate pentru nevoile Legației. Jan Szembek a raportat imediat către centrală găsirea unui imobil corespunzător, care era destul de atrăgător atât în ceea ce privește locația cât și condițiile de achitare. Pentru început, clădirea din Aleea Alexandru 23 a fost închiriată, pentru ca decizia finală privind achiziția acesteia să fie luată de guvernul Republicii Polone la 27 martie 1929. Tranzacția a fost finalizată la 11 iulie 1929 iar achitarea prețului total de achiziție a clădirii, în suma stabilită anterior de 14 mil. de lei, s-a încheiat la 31 martie 1930.

Deși, în opiniile trimise la Varșovia de diplomații polonezi, clădirea achiziționată era, pe bună dreptate, prezentată în termeni elogioși, ca răspunzând tuturor nevoilor unei Legații, totuși, destul de curând s-a constatat că erau necesare încă lucrări de adaptare a acesteia.

Pentru început (în iunie 1929) s-a sugerat efectuarea unor lucrări la clădirile anexe. S-a ajuns la concluzia că imobilul era prea mic pentru a adăposti toată activitatea unei Legații, așa că era nevoie să se suplimenteze spațiul de birouri. Lucrările necesare s-au făcut prin ridicarea unui etaj suplimentar al clădirii ce funcționa până atunci ca anexă. Proiectul a fost realizat de același arhitect care se ocupase și de construirea clădirii principale în care își avea sediul Legația - ing. Scarlat Pentelescu. Lucrările de construcții au fost făcute de echipa ing. Kazimierz Markocihski și au costat 120.000 de lei.

Se intenționa ridicarea unui etaj suplimentar în care să se afle birourile atașatului militar și consilierului economic cât și adaptarea restului clădirii la noile funcțiuni. Totuși, ca urmare a două cutremure ce au avut loc în 1931, au apărut crăpături care au făcut necesare alte lucrări de consolidare a clădirii care suportase un cutremur de 8 grade pe scara Richter.

După izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial și invadarea URSS de către Germania, imobilul a fost cedat nemților, care l-au deținut până în 1944. După 23 august 1944, când România a trecut de partea Aliaților, clădirea a fost ocupată de așa-numita Gardă de Apărare Patriotică devenind unul din centrele forțelor procomuniste din București pentru ca, mai târziu, să fie și sediul C.C. al Partidului Comunist Român.

În 1947 clădirea ambasadei a fost încredințată din nou statului polonez. Clădirea ambasadei a fost puternic afectată de cutremurul din 1977. În perioada 1978-1980 aceasta a fost refăcută (practic din temelii) folosindu-se tehnologia betonului turnat, ceea ce face ca elementele din care este realizată în prezent să reziste unor mișcări seismice foarte puternice. Cu această ocazie s-au modificat funcționalitățile unor spații, în special la parterul clădirii. Față de proiectul inițial, intrarea principală a fost mutată pe laterala clădirii reușindu-se, în acest fel, crearea unui salon de primire suplimentar.

În anii 1993-1995 și 2005-2006 ambasada a trecut prin procese de renovare generală. În prezent clădirea este înscrisă în registrul clădirilor de patrimoniu din Sectorul 1 al Bucureștiului cu numărul: B-ll-m-B-17966. (Prof. Andrzej Dubicki – Ambasada Poloniei în România, Curtea Veche, București, 2017)

Referințe:

- [Prof. Andrzej Dubicki – Ambasada Poloniei în România, Curtea Veche, București, 2017] (inclusiv galerie foto interior - lucrare tipărită)
- Casele Bucureştilor (XXIII). Vilele/ de dr. Alexandru Popescu - mențiune "Proiectul vilei generalului Ioan Florescu (Aleea Alexandru, nr. 23) este Dimitrie Hârjeu. Clădirea adăposteşte, în momentul de faţă, sediul Ambasadei Poloniei." (probabil confundă cu ambasada Ucrainei - n.r.)
- Casa Al. Constantinescu – Aleea Alexandru nr. 23 (Pippin cel curios)
- Scarlat Petculescu (Arhiva de Arhitectură)
- Scarlat Petculescu (Muzeul Școlii de Arhitectură - pagină Facebook)
- [Dicționar, Arh. Vasile Țelea, Personalități ale Arhitecturii Românești 1880-2010, Editura Rentrop & Straton, 2014] (volum tipărit) - mențiune "Vila Lucasievici, Aleea Alexandru nr. 23, București (1916), arh. Roger Bolomey".

Mai 2024:

ChatGPT despre stilul arhitectural al clădirii din Aleea Alexandru 23:

Aleea Alexandru 23 stands as a sterling example of Beaux-Arts architecture, a style that draws on classical forms and combines them with grandiose ornamentation. This building encapsulates the elegance and sophistication characteristic of Beaux-Arts, a style that emerged from the École des Beaux-Arts in Paris and profoundly influenced American architecture in the late 19th and early 20th centuries.

The building's façade is a testament to the Beaux-Arts dedication to symmetry, balance, and classical details. The entrance is marked by an imposing set of steps leading up to a grand doorway, framed by pilasters and topped with an ornate pediment. This entrance is not merely functional but serves as a ceremonial portal, designed to convey a sense of importance and grandeur.

One of the most striking features of the façade is the use of rustication on the ground floor. This technique, where the masonry is given a rough texture, contrasts with the smooth surfaces above and gives the base of the building a sense of solidity and strength. Above the rusticated base, the walls are finished in smooth plaster, punctuated by tall, narrow windows that allow ample light to flood the interiors.

The windows themselves are a key element of the Beaux-Arts style, often framed by decorative elements such as keystones, cornices, and balustrades. On the second floor, the windows are topped with triangular and segmental pediments, adding a rhythmic variety to the façade. The third floor features dormer windows that pierce the roofline, each adorned with classical motifs and contributing to the vertical emphasis of the building.

The roof is a mansard style, another hallmark of Beaux-Arts architecture, characterized by its steep sides and flat top. This type of roof allows for additional living space within the attic, often lit by the dormer windows. The mansard roof is covered with slate tiles, adding to the sense of durability and permanence.

Ornamentation is lavish but controlled, reflecting the Beaux-Arts belief that decoration should enhance the structural clarity of the building. Corinthian columns and pilasters are used to frame the façade, providing both support and aesthetic richness. These classical elements are complemented by intricate moldings and friezes that run horizontally across the building, adding layers of detail and texture.

The balconies, supported by decorative brackets, offer a place of respite and observation, emphasizing the connection between the indoor and outdoor spaces. Wrought iron railings with intricate patterns add a touch of elegance and craftsmanship, further highlighting the building's attention to detail.

Inside, the Beaux-Arts influence continues with grand staircases, high ceilings, and expansive rooms designed for both function and display. The interior layout often includes large foyers and hallways that lead to a series of interconnected rooms, each designed with its own decorative scheme but maintaining a cohesive overall aesthetic.

A key aspect of Beaux-Arts architecture is the axial planning and the use of sightlines to create dramatic perspectives. This building likely features a central axis that runs from the entrance through to the main rooms, creating a sense of progression and grandeur. The interiors are designed to impress, with elaborate plasterwork, wood paneling, and marble finishes that speak to the wealth and taste of the original occupants.

In terms of color palette, the building's exterior is dominated by neutral tones, such as cream and white, which serve as a backdrop for the decorative elements. The use of natural materials like stone and slate not only adds to the aesthetic appeal but also ensures the building's longevity.

The gardens and grounds of Aleea Alexandru 23 are also integral to its overall design, providing a landscaped setting that complements the architecture. Formal gardens, paved pathways, and strategically placed trees and shrubs enhance the approach to the building, creating a sense of arrival and anticipation.

This building is more than just a residence; it is a statement of architectural excellence and cultural significance. It embodies the principles of Beaux-Arts architecture—grandeur, symmetry, and attention to detail—while also reflecting the social aspirations of its era. Aleea Alexandru 23 stands as a monument to a time when architecture was seen as an art form, capable of expressing the highest ideals of beauty and functionality.

## Specialiști
**Arhitectură:** Scarlat Petculescu; Roger Bolomey; Dimitrie Herjeu (? probabil confuzie)

Sursă: https://www.propertyindex.ro/residential/aleea-alexandru-23